25 C
Târgu Jiu
luni, iulie 22, 2024

Târgujienii pot consulta lista electorală la Primărie

Pregătiri în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Reprezentanţii autorităţilor locale îi anunţă pe cetăţeni că au posibilitatea de a consulta lista...

Peste o sută de persoane au mâncat la Cantina de ajutor social

În 2012, un număr mediu de 103 persoane au servit masa la Cantina de ajutor social din Târgu-Jiu. Criteriul de acordarea a acestui drept...

3.000 de târgujieni şi-au ridicat produsele alimentare de la UE

Circa 3.000 de târgujieni care fac parte din categoriile defavorizate s-au prezentat până acum la uşile Cantinei de Ajutor Social din cadrul Direcţiei Publice...

Ziua Poliţiei, sărbătorită la şcolile din municipiu

Pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Poliţiei Române, care este vineri, poliţiştii gorjeni au organizat săptămâna aceasta o serie de manifestări. Ieri, o...

Dezbatere ştiinţifică, la Facultatea de Ştiinţe Economice

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute o conferinţă ştiinţifică...

Sărbători în familie pentru 97 de copii şi 10 adulţi din căminele DGASPC

Mai bine de o sută de persoane instituţionalizate în căminele din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj îşi vor...

Peste 80 de bebeluşi primesc lapte praf, în noiembrie

Distribuirea laptelui praf pentru această lună a început. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj dispune de suficiente doze. În total, 83 de bebeluşi beneficiază...

Ultima zi de înscriere a bobocilor

Astăzi este ultima zi în care părinţii care au ales altă şcoală decât cea la care au fost arondaţi în baza domiciliului îşi mai...

Chiriţescu, validat cu tot cu cerere de Senatul UCB

Sâmbătă, 10 martie 2012, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu s-a întrunit şi a aprobat cele trei candidaturi depuse pentru funcţia de rector....

Aproape 700 de şoferi sancţionaţi în doar două zile

Poliţiştii rutieri din judeţul Gorj au tras pe dreapta peste 1.200 de conducători auto, asta pe parcursul a doar două zile. Pe parcursul acestei...

Şefii de la EM Petrila, rejudecaţi la Craiova

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au început la sfârşitul săptămânii trecute rejudecarea recursului din dosarul directorilor de la Exploatarea Minieră Petrila, judecaţi anterior la...

Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat câştigătorii

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a organizat ieri etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”....

Deţinuţii, la întâlnire cu divinitatea

Nu mai puţin de 20 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu merg astăzi la biserică. Aceştia urmează să viziteze lăcaşul de cult din cadrul...

Gura târgului – Încă un “excepţional” pentru un urmărit penal

Carmen Statie, ofiţerul şef de la achiziţii publice din Penitenciarul Târgu-Jiu, urmărită penal în dosarul “POSDRU” al DNA Gorj ar fi primit recent calificativul...

Ziua Internaţională a Copilului, încărcată de acţiuni la Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează şi în acest an un program special cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, ce va avea loc mâine, 1 iunie....

Fermierii gorjeni au luat tranşa a doua a subvenţiilor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj a început de miercuri să plătească tranşa a doua din prima pe cap de animal pentru...

Angajaţii Transloc, nemulţumiţi că nu şi-au primit tichetele de masă

Luni dimineaţa, o treime dintre angajaţii Transloc Târgu-Jiu au hotărât să protesteze, nemulţumiţi fiind de întârzierile la plata salariilor şi acordarea tichetelor de masă....

Arest preventiv pentru hoţii care au prădat un septuagenar

Cei patru constănţeni reţinuţi sâmbătă de poliţiştii gorjeni după ce au jefuit un bătrân din comuna Băleşti îşi vor petrece următoarele 29 de zile...

Sărbătoare la Brăneşti

A doua zi a Sărbătorii Pascale pe plaiurile sudice ale Gorjului, în comuna Brăneşti, se va desfăşura un spectacol de divertisment menit să evidenţieze...

Adio investiţie, adio italieni la Tismana

Tismana riscă să rămână fără investiţia de 3,5 milioane de euro pentru construirea vestitei microhidrocentrale. Asta din cauza faptului că autorităţile mai au nevoie...

Târgu-Cărbuneşti, gazda ediţiei a doua a concursului naţional de karate

Sâmbătă, 21 aprilie 2012, oraşul Târgu-Cărbuneşti a fost gazda celei de-a doua ediţii a concursului naţional de karate. Organizată la iniţiativa primarului Mihai Mazilu,...

Primul ministru a alocat 5 milioane de euro Gorjului

În urma rectificării bugetare realizată de Guvernul Victor Ponta, județului Gorj i-au fost alocate 5 milioane de euro. Sumele vor fi repartizate în funcție...

Se termină banii pentru tratamentele la domiciliu

Banii necesari îngrijirii medicale la domiciliu pentru pacienţii cu astfel de nevoi din judeţul nostru sunt aproape de a fi epuizaţi. Până la o...

Dosarul pentru includerea Ansamblului „Calea Eroilor” în UNESCO se depune pe 15 octombrie

Situaţia întocmirii documentaţiei pentru includerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural al UNESCO este monitorizată în permanenţă de către...

SGA Gorj, pregătită pentru potenţialele inundaţii

Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a întreprins deja o serie de măsuri menite să acţioneze pentru prevenirea sau reducerea riscului unor...

Işfan l-a “răzgândit” pe Slivilescu

O vizită rapidă făcută ieri de şeful Inspectoratului Şcolar General la Slivileşti pentru a vedea cum stau lucrurile la “şcoala din mlaştină”, cea din...

Victor Ponta este mândru de bunicul său

Luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate, premierul Victor Ponta a prezentat cel mai de preț document personal al său, cel prin care bunicul...

Pregătiri de iarnă și pentru cursurile de apă din Gorj

Iarna vine și pe cursurile de apă din județul nostru, astfel că reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au întreprins o serie...

Schulz vrea Complexul Brâncuşi pe lista UNESCO

Prezenţa istorică a preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, ieri, în Gorj a produs mai multe avantaje pentru judeţul nostru. În primul rând, Schulz s-a...

Directorii de şcoli şi sindicaliştii, degrevaţi parţial

Profesorii care ocupă funcţii de conducere şi sindicaliştii care vor lucra la monitorizarea sistemului vor putea lipsi doar parţial de la orele obligatorii de...

Stănculete: “Cauza decesului fetiţei de 6 ani este un infarct extins”

Ancheta medicală declanşată după decesul de săptămâna trecută a fetiţei de etnie rromă decedată după ieşirea din spital continuă, deşi medicii legişti s-au pronunţat...

Salariaţii Minprest, devin sindicalişti USMO

Sute de salariaţi ai unei societăţi la care sindicatele şi Societatea Naţională a Lignitului deţin pachetul de acţiuni vor deveni membri ai Uniunii Sindicatelor...

La început de toamnă – A căzut prima ninsoare pe Transalpina

Temperaturile foarte scăzute din ultimele zile au făcut ca primii fulgi de nea să-şi facă apariţia în munţii din judeţul nostru. La peste 2.000...

Peste 200 de protestatari au strigat la Târgu-Jiu: „Bucureşti nu uita, Gorjul e de...

Aproximativ 200 de gorjeni s-au adunat ieri în Piaţa Prefecturii pentru a se alătura miilor de români care au ieşit în stradă în ultimele...

Planuri de reamenajare, în Bengeşti-Ciocadia

Reabilitarea blocului din centrul localităţii Bengeşti-Ciocadia şi modernizarea dispensarului uman de aici sunt priorităţile de pe lista edilului Victor Geogia, pentru această toamnă. Primarul...

Sindicaliştii de la “Minerul” Peşteana îşi aleg liderul

La jumătatea acestei luni, membrii Sindicatului Liber ,,Minerul” Peşteana îşi vor alege preşedintele. Până la acea dată lider al sindicatului, pentru trei mandate consecutiv,...

De Mărţişor, florile s-au dat ca pâinea caldă

Spre bucuria florarilor din Târgu-Jiu, Mărţişorul le-a adus încasări serioase, florile dându-se mai ceva ca pâinea caldă. Şi dacă unii s-au arătat, totuşi, nemulţumiţi...

Tabele reactualizate cu beneficiarii târgujieni de zahăr şi făină europeană

Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu anunţă târgujienii înscrişi pentru a beneficia de ajutoarele alimentare, respectiv zahăr şi făină, prin Programul...

Caricaturistul Gogu Neagoe, de la Cănăvoiu la Gorjeanul

Gogu Neagoe a realizat sute de caricaturi color gratuite la Festivalul “Ion Cănăvoiu” – Târgu-Jiu 2012. Aici a fost prezentat, de altfel, albumul „Salonul...

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită şi la Târgu-Jiu

Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române au continuat şi ieri în Târgu-Jiu, de această dată în amfiteatrul în aer liber din centrul municipiului, unde au...

Bani de calculator pentru 225 de elevi gorjeni

Peste 200 de elevi din judeţul Gorj vor primi câte 200 de euro pentru a-şi putea achiziţiona un calculator. Este vorba de beneficiarii Programului...

Spitalul Târgu-Cărbuneşti va avea rezerve de lux la preţ de criză

Conducerea Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti şi-a propus ca în următoarea perioadă să se amenajeze la fiecare secţie câte două-trei rezerve. Deocamdată nu s-au...

SJA Gorj a avut peste 21.500 de solicitări

De la începutul acestui an şi până în prezent, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj s-au primit 21.538 apeluri. Dintre acestea, peste 16.000...

Program special de transport, de 1 Mai

Societatea care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu-Jiu, SC Transloc SA, a stabilit deja programul curselor pentru ziua de 1 Mai, Ziua...

Pensionarii îşi pun speranţele în reprezentanţii USL

Cea de-a doua localitate vizitată de Ion Călinoiu însoţit de echipa sa de campanie, a fost orașul Târgu-Cărbunești. Primarul USL, Mihai Mazilu, a organizat...

Şoferiţe „amendate” cu flori de poliţişti

De Ziua Femeii, poliţiştii rutieri gorjeni au avut grijă de doamnele şi domnişoarele din trafic. Ei au continuat acţiunea începută pe 1 Martie şi...

Străzile Târgu-Jiului, deszăpezite în miez de noapte

Mai multe utilaje de deszăpezire au acţionat în noaptea de marţi spre miercuri în diferite zone ale oraşului pentru a îndepărta măcar o parte...

Caragea şi Dumitraşcu, vară cu buzunarele pline

Transparenţa la nivel de instituţie a fost cea care aproape i-a pus la punct lună de lună pe şefii structurilor MAI din Gorj, aceştia...

Specialiştii CPECA au dezbătut problematica drogurilor cu elevii gorjeni

Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj s-au întâlnit, miercuri, cu elevii din consiliile judeţene ale şcolilor din municipiul Târgu-Jiu. ...

Campanie de sterilizare gratuită a câinilor

În perioada 2-4 aprilie va avea loc la Târgu-Jiu o amplă campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu şi fără stăpân. Campania este organizată...

Angajatorii gorjeni, instruiţi în prevenirea accidentelor

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a organizat ieri, cu ocazia Săptămânii Europene a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, un simpozion. Acesta face...

După prima săptămână, „Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”, un...

După o săptămână de activităţi în cadrul „Campaniei celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”, specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi...

Rectificarea bugetară pentru spitale, aşteptată în octombrie

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj confirmă faptul că nu se ştie exact când vine rectificarea bugetară pentru spitale, susţinând, de...

DPCLEP Târgu-Jiu a eliberat 16.713 acte de identitate

Pe parcursul anului trecut, Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu a eliberat 16.713 acte de identitate. Din totalul acestor acte,...

Emoţii pentru absolvenţii de liceu – Au început probele scrise la BAC

Peste 5 300 de absolvenţi de liceu au intrat de ieri în focurile examenelor. Dacă au reuşit să treacă cu bine peste probele de...

Program special de Sărbători pentru transportul în comun

SC Transloc SA, societatea care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu-Jiu şi-a definitivat zilele trecute graficul după care maşinile vor circula în...

Candidata Khraibani susţinută de zece primari, Militaru de unul

Camelia Khraibani, candidata USL pe Colegiul 4 de Deputaţi, se bucură de o susţinere mare a primarilor localităţilor arondate acestui Colegiu. Asta, spre deosebire...

Microbuzul şcolar din Cărbuneşti, tras pe linie moartă! – Vârstnici lăsaţi în drum de...

Călătoria cu microbuzul şcolii, dăunează grav bătrâneţii, cam cu aceste cuvinte şi-au putut creiona aventura de care au avut parte vineri dimineaţă cei 18...

Ultima zi de înscrieri la examenul de admitere în avocatură

Astăzi este ultima zi în care absolvenţii de Drept care doresc să îmbrace roba de avocat se mai pot înscrie la examenul de primire...

ATITUDINI ESTIVALE – “Credincioşii” petrecăreţi

Mai sus de complexul hotelier Tismana, după ce trecem de Vila Ursu există câteva pârâiaşe care, după ce-şi croiesc drum pe sub greutatea muntelui...

Astăzi începe „Săptămâna prevenirii criminalităţii”

În perioada 30 septembrie – 4 octombrie se va derula cea de-a opta ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Scopul evenimentului, devenit deja tradiţional,...

Plantarea de arbori la Preajba, amânată din cauza vremii

Ieri, trebuia să aibă loc prima acţiune de plantare de arbori în parcul dendrologic din zona Preajba. Din păcate, din cauza vremii nefavorabile, acţiunea,...

Peste o sută de lucrări – Pentru competiţia “Copiii şi mediul”

Numeroase lucrări de la copii ale mai multor şcoli din judeţul Gorj au ajuns la sediul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă, care, împreună cu...

Elevi motreni în vizită la Penitenciarul Târgu-Jiu

În cadrul parteneriatului dintre Colegiul Tehnic Motru şi Penitenciarul Târgu-Jiu, care a intrat în vigoare la data de 25 februarie, în această săptămână s-a...

“«GORJEANUL» trebuie să continue tradiția pe care o are în județul nostru”

- Rep: Domnule Director general, Dragoș Viorel IONICĂ, mai întâi, aș dori să vă doresc un sincer “Bun venit” în funcția de conducere a...

La 35 de ani – Centrul de Calcul Târgu-Jiu, sărbătorit de foştii şi actualii...

Consacrat drept o firmă cu tradiţie în domeniul informaticii, Centrul de Calcul SA a ajuns la 35 de ani de existenţă. Momentul festiv...

Vaccinul antigripal nu se găseşte în farmaciile gorjene

Campania de imunizare împotriva gripei pentru sezonul rece 2011-2012 a început şi în judeţul nostru. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit 6.400...

Consiliul Judeţean: Nu sunt drumuri închise în Gorj

Potrivit Consiliului Judeţean Gorj, în judeţul nostru nu s-au înregistrat probleme majore pe reţeaua de drumuri publice, traficul desfăşurându-se fluent. De asemenea, conducerea Consiliului...

Încep Zilele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu este în sărbătoare în perioada 6-8 iunie. Cu această ocazie se vor desfăşura evenimente şi acţiuni diverse care...

Bugetarii gorjeni protestează trei zile în martie

Sindicaliştii s-au pus de acord asupra calendarului acţiunilor de protest, ce vor fi organizate în următoarea perioadă. Gorjenii vor protesta în zilele de 4,...

Amenzi electronice şi parcări inteligente în municipiul Târgu-Jiu

O firmă din Cluj-Napoca are intenţia să implementeze la Târgu-Jiu un sistem inteligent de coordonare a activităţilor din teren ale poliţiştilor locali şi a...

Spectacol în ciuda crizei

Fără a ţine cont de criză sau de faptul că toată lumea vorbeşte despre bani, actul cultural nu vrea să dispară, ba chiar se...

Zgonea, în campanie la Târgu-Jiu pentru premier

Şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost prezent ieri la Târgu-Jiu. Acesta a declarat că a venit în municipiu să îl susţină pe Victor...

194 de verificări efectuate de Corpul de Control al CJAS

În vederea întăririi disciplinei în derularea contractelor cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS)...

UCB a dat startul înscrierilor la facultăţi şi programe de masterat

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este pregătită să-şi primească bobocii. Înscrierile pentru programele de licenţă şi masterat au fost demarate ieri. Pentru anul universitar...

Premierul Ponta, „Gorjeanul anului 2012”

Prim-ministrul Victor Ponta, deputat de Gorj, a primit titlul de „Gorjeanul anului 2012” pentru contribuţia pe care a avut în privinţa dezvoltării durabile a...

O sută de mineri motreni, la mitingul de vineri

Minerii din Motru au stabilit o delegaţie de o sută de persoane pentru mitingul CNSLR Frăţia de vineri, din Capitală. Nu ştim dacă minerii...

Inspectorii de muncă au cercetat accidente, timp de 226 de zile

Pe parcursul anului precedent, reprezentanţii Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, au planificat un număr...

Acţiunile CEO, pe Bursă

În presa naţională şi internaţională, mai precis în Financial Times, a fost publicat luni, concomitent, anunţul cu privire la selectarea intermediarului Ofertei Publice Primare...

Pentru un teren pe care nu-l mai are, Octogenară, ameninţată cu poprirea a 10...

Direcţia Publică de Venituri Târgu-Jiu a somat, săptămâna trecută, o octogenară din muncipiu să îşi achite jumătate din impozitul pe un teren extravilan, situat...

Drumul de rocadă prinde contur

Lucrările la drumul de rocadă din municipiul Târgu-Jiu sunt în toi. Unul dintre cele şapte tronsoane este aproape gata, în prezent lucrându-se pe mai...

Creşterea salariilor bugetarilor, promisiune electorală

Liderii sindicali din judeţul nostru consideră că anunţul preşedintelui de creştere salarială pentru bugetari nu este altceva decât o promisiune electorală. Aceştia nu mai...

Alimentaţia vegetală, recomandată pe timpul verii

Medicii recomandă ca pe timpul verii să ne schimbăm alimentaţia pentru a evita problemele de sănătate. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie...

Putem salva viaţa unui copil de opt ani!

La începutul anului trecut, familia Drăghescu, din oraşul Tismana-satul Sohodol, primea o veste cumplită: micuţa lor de numai opt ani, Lidia Vasilica, a fost...

Festivalul „Maria Apostol” şi-a desemnat câştigătorii

Comuna Runcu a găzduit joi ce-a de-a III-a ediţie a Festivalului-concurs de muzică populară oltenească „Maria Apostol”. Ca în fiecare an, la festival au...

Prefectul Liviu Andrei s-a întâlnit cu şefii Sănătăţii gorjene

Ca urmare a deceselor întâmplate în ultima perioadă în spitalele din judeţul nostru, prefectul Liviu Andrei i-a convocat într-o şedinţă pe toţi şefii de...

Premierul a avut întâlniri cu liderii europeni la Bruxelles

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu liderii europeni la Bruxelles, în cadrul reuniunii grupului “Prietenii Coeziunii”. Acesta a discutat despre bugetul UE pentru perioada...

Jurnaliştii gorjeni s-au întrecut la tir

Jurnaliştii gorjeni au lăsat ieri deoparte, pentru câteva minute, pixurile, microfoanele şi camerele, înlocuindu-le cu pistolul mitralieră. Prilejul le-a fost dat de organizarea unei...

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, marcată la Spitalul de Pneumoftiziologie

Anual, la data de 24 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Ca de fiecare dată, la nivelul judeţului nostru, această zi...

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, marcată şi la Târgu-Jiu

În fiecare an, la data de 13 octombrie se sărbătoreşte „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”. Această zi a fost marcată vineri şi...

Festivalului Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu”, pe ultima sută de metri

Mai sunt două săptămâni până la debutul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu”. Ediţia din acest an este una...

Produsele de post din rafturile magazinelor atrag sancţiuni

În această perioadă, comisarii gorjeni de la Protecţia Consumatorilor au demarat acţiunea de verificare a comercializării produselor de post datorită intrării creştinilor ortodocşi în...

Medicii de la Spitalul Novaci nu se lasă învinşi de criză

Problemele din sistemul medical i-au determinat pe tot mai mulţi salariaţi să părăsească locul de muncă din sănătate, fie şi temporar, pentru a putea...

Managerul Khraibani: „Suntem în grafic cu pregătirile pentru iarnă”

Camelia Khraibani, managerul Spitalului Municipal Motru, spune că pe parcursul lunii octombrie s-au desfăşurat pregătirile pentru sezonul rece. La ora actuală, unitatea spitalicească motreană...

Start la înscrieri pentru alegerea rectorului UCB

Începând de astăzi şi până pe data de 5 martie se pot depune candidaturile pentru noul scrutin organizat la nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB)...

DSP nu are bani să modernizeze centrala termică pentru a-şi muta sediul

Fosta centrală termică de cartier din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost atribuită în folosinţă gratuită Direcţiei de Sănătate Publică Gorj pentru...

Trei elevi, eliminaţi de la proba obligatorie a examenului de bacalaureat

În cele şapte centre de examen din Gorj s-a desfăşurat ieri proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat. Trei dintre cei peste...

Trofeul Festivalul – Concurs “Sus pe Argeș la izvoare”, a ajuns la Târgu-Jiu

Ion Răducan şi Maria Mihăilă, elevi ai şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, s-au întors de la Festivalul-Concurs Internațional de Muzică Tradițională Veche...