Mai sus de complexul hotelier Tismana, după ce trecem de Vila Ursu există câteva pârâiaşe care, după ce-şi croiesc drum pe sub greutatea muntelui şi prin pădurea deasă, se varsă la final în râul Tismana.
Pe unul dintre acestea obişnuiam să opresc de câte ori veneam prin zonă şi sincer să fiu mă bucuram că era curat fără omniprezentele PET-uri , ambalaje ori cutii de bere. Fiind acoperit aproape în totalitate de vegetaţie, oferea o 
umbră deasă pentru perioadele caniculare când în alte locuri abia se putea respira din cauza căldurii. Şi maşina se putea parca lejer în tunelul umbros, iar pârâiaşul ce curgea prin apropiere oferea pe lângă pitorescul locului briza de răcoare pe care orişicine şi-ar fi dorit-o într-o zi caniculară.
Poposind însă pe acolo la ceva timp după marea sărbătoare religioasă de la Mănăstirea Tismana am fost neplăcut 
surprins că respectivul loc despre care vă spuneam mai înainte că era ca un sanctuar în miniatură arăta jalnic. Nu una ci patru vetre de foc , lemne nearse aruncate de-a valma, crengi tăiate din pădure şi trase unele chiar pe drumul ce parcurge Valea Tismanei ca să nu mai vorbim de celelalte resturi şi mizerii 
aruncate prin tot locul de o parte dintre cei ce în mintea lor veniseră la evenimentul religios din zonă.
Profund mâhnit de cele văzute am părăsit locul cu convingerea că odată şi odată trebuie trasă o linie şi făcută 
diferenţa dintre participarea cu pioşenie la o sărbătoare religioasă şi o „beţivăneală” făcută cu acea ocazie bineînţeles în mintea unora foarte nimerită pe acele locuri). Ca să fiu sincer nu ştiu ce au căutat pe acolo respectivii „credincioşi” ca să nu mai spun de sticlele şi PET-urile aruncate dar şi de nişte 
damigene de sticlă ce zăceau sparte şi împrăştiate prin tot locul pe care nici nu le-aş fi văzut dacă nu m-aş fi uitat cu atenţie după cioburi prin iarbă. Repet cred că este nevoie să tragem o linie clară (atât noi cât şi organele de ordine ce participă la aceste evenimente) pentru a nu ne mai îmbăta cu apă rece că dacă facem o 
petrecere „la iarbă verde” (având manelele şi chiuiturile de rigoare „la îndemână”) cu prilejul unei sărbători religioase o să ne dea credinţa „pe dinafară”. Încă o dată păcat de locul de care vă istorisisem mai înainte. Dacă nu se va lua nici o măsură de curăţire, o să merg eu şi o să încerc cu lopăţica de la maşină să îngrop toate acele mizerii.
Iar pe urmă o să mă ( pre)fac că nu s-a întâmplat nimic.
Mugurel Petrescu
