Pregătiri de iarnă și pentru cursurile de apă din Gorj

291

reparatii cursuri de apaIarna vine și pe cursurile de apă din județul nostru, astfel că reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au întreprins o serie de măsuri pentru prevenirea inundațiilor în zonele problemă din județ.

Lucrările executate pe cursurile de apă în acest an de către specialiștii SGA Gorj au venit din necesitatea apărării împotriva inundațiilor a localităților riverane cursurilor de apă, a obiectivelor expuse acțiunii distructive a apei. ”O prioritate pentru conducerea SGA Gorj a reprezentat-o întreținerea și reparația lucrărilor hidrotehnice aflate în administrarea proprie, respectiv diguri, regularizări de albii, apărări de maluri, asigurând astfel continuitatea liniilor de apărare și prevenirea inundațiilor datorate precipitațiilor”, a declarat Teodor Popescu, directorul SGA Gorj.

În execuție, lucrări majore

La ora actuală, SGA Gorj are în execuție o serie de lucrări ce vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. Astfel, se fac reparații curente la regularizarea și îndiguirea pârâului Șușița pentru reprofilarea albiei și apărarea malului cu gabioane. De asemenea, în zona Cârbești, se execută completări de terasamente la râul Jiu, care au drept scop aducerea la cota proiectantă a coronamentului digului. În zona localității Drăguțești, pe Jiu, se asigură secțiunea de scurgere a apei prin eliminarea deponiilor formate în albia minoră și consolidarea malului stâng cu piatră pentru protejarea digului. ”În acest caz, lucrarea de recalibrare se execută pe patru sute de metri lungime, iar apărarea de mal pe două sute de metri”, a precizat Teodor Popescu.

Aceleași lucrări ca cele de pe Jiu din zona Drăguțești se fac în prezent și pe râul Blahnița la Săcelu, în zona Cambrea, acolo unde se dorește consolidarea malului drept cu piatră pentru protejarea locuințelor riverane cursului de apă.

Totodată, pe anumite sectoare ale Jiului, Gilort, Motru, Șușița, Tismana, Galbenu, Amaradia, Ciocadia, SGA Gorj execută lucrări de defrișare, îndepărtare a obstacolelor din albii, precum și menținerea covorului vegetal pe digurile din administrare. Astfel, echipele SGA Gorj au în execuție lucrări de regularizări și apărări de maluri pe cursuri de apă din județ ce însumează o distanță de 34 de kilometri.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here