20.2 C
Târgu Jiu
miercuri, iulie 24, 2024

Peste o sută de dascăli din Gorj susțin astăzi definitivatul

Emoții pentru cadrele didactice care susțin, astăzi, proba scrisă a examenului național de definitivat, sesiunea 2017. În județul Gorj, 120 de candidați sunt așteptați...

Drumarii gorjeni, pregătiți pentru noul val de ninsori

În stațiunea montană Rânca stratul de zăpadă măsura, ieri dimineață, 10 centimetri. Conducerea Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu s-a mobilizat exemplar, astfel că DN...

La Târgu-Jiu – Doi băieței au venit pe lume, de Paște

În noaptea de Înviere, la Maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au născut doi copii. Este vorba despre un băiețel de 2900...

Niculescu, SJA Gorj: „Au fost transportați la spital opt gorjeni în stare de ebrietate...

Angajații Serviciului Județean de Ambulanță Gorj au lucrat și în perioada sărbătorilor pascale. În cele două zile de Paște, echipajele SJA Gorj au fost...

Permanența Salvamont, asigurată la Rânca

Salvamontiștii gorjeni au fost la datorie și pe perioada sărbătorilor pascale. Potrivit directorului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, în aceste zile salvamontiștii au fost solicitați...

Preșcolarii de la grădinița din Ciocadia l-au așteptat pe Iepuraș cu ouă înroșite chiar...

Acțiune inedită, desfășurată la jumătatea acestei săptămâni, în comuna Bengești-Ciocadia, la grădinița condusă de către directorul școlar Valentin Tîlvescu. Asta deoarece, la inițiativa profesorului...

Bucureștean prins la volan în stare de ebrietate, în Gorj

Un bărbat de 49 de ani, din municipiul București, a ajuns, miercuri, la Poliție, după ce a fost prins de polițiștii din Târgu-Cărbunești circulând...

Facilități fiscale pentru aparținătorii persoanelor cu handicap

Aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat ar putea fi scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul...

Angajații Casei de Asigurări de Sănătate, liberi doar luni

În pragul sărbătorilor pascale, angajații anumitor instituții vor avea un program adaptat acestei perioade. La Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj se...

Gorjul are 143 de asistenți maternali profesioniști

La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj sunt previzionate 160 de posturi de asistent maternal profesionist (AMP). La ora...

Drumurile naționale din Gorj, supuse igienizării

Rețeaua de drumuri naționale de pe raza județului nostru a intrat într-un proces de igienizare. Astfel de lucrări s-au derulat, ieri, și pe DN...

Angajări masive la Spitalul Orășenesc Turceni

Spitalul Orăşenesc Turceni, județul Gorj, organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Astfel, sunt scoase la concurs două posturi de  infirmier debutant –...

Meniu pascal, la Spitalul Orășenesc Novaci

Pacienții, care vor fi internați la Spitalul Orășenesc Novaci, în perioada sărbătorilor pascale, vor simți spiritul Paștelui. Conducerea unității sanitare a făcut demersurile necesare...

De Paște, program normal de lucru la RAR

Registrul Auto Român (RAR) va avea program normal de lucru în zilele din perioada Sărbătorii de Paște. “Clienții RAR sunt așteptați vineri 14 aprilie,...

Polițiștii s-au alăturat campaniei ”Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet!”

Polițiștii gorjeni au făcut, ieri, un gest de mare omenie. Oamenii legii, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, s-au alăturat campaniei umanitare ”Donezi...

Proiect pentru înștiințarea rapidă a șoferilor amendați pentru neplata rovinietei

După ce a fost amendat pentru neplata rovinietei, un deputat a iniţiat propunerea ca amenzile emise de CNAIR şoferilor, care circulă fără a plăti...

Vezi ce trebuie să facă asistenții medicali pentru echivalare!

Echivalarea asistentelor se va putea realiza, urmând anumiți pași. Absolvenţii şcolilor postliceale cu diplomă de bacalaureat pot continua studiile în învăţământul superior medical la...

Proiect comun pentru diminuarea abandonului școlar

Zeci de elevi ai claselor a VIII-a din trei şcoli gimnaziale, au participat joi, 06 aprilie, la o activitate in cadrul Proiectului Educațional Județean...

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ,,MIHAI EMINESCU” TÂRGU-JIU va derula pe o perioadă de 2...

Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” Tg-Jiu va implementa în parteneriat cu Asociația ,,Pupăzan Marius Daniel pentru integrarea persoanelor cu dizabilități” proiectul ,,Nouă ne...

Elevii gorjeni se întrec în creații literare și reviste școlare

Luna aceasta se va desfășura etapa județeană a concursului ”Tinere Condeie”, dar și cea a Concursului Național de Reviste Școlare. Pentru ambele competiții, înscrierile...

O nouă donație pentru campania ”Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet!”

Elevii Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu continuă să se alăture campaniei ”Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet!”, inițiată de cotidianul ”Gorjeanul” cu ocazia...

Florin Preda Dochinoiu: „Copiii au reuşit să ducă, din creion, zâmbetul soarelui până la...

În urmă cu şapte ani, artistul plastic Florin Preda Dochinoiu dădea naştere Salonului de Pictură „Arte Mici”. De-a lungul timpului, salonul a avut o...

Polițiștii gorjeni, cu ”Aripi Frânte” la Polovragi și Baia de Fier

Polițiștii au continuat, joi și vineri, acțiunile din ”Săptămâna Prevenirii Criminalității”. De această dată, tema a fost ”violența în familie”, evenimentele fiind desfășurate în...

Încep evaluările naționale pentru elevii de clasa a II-a

După ce luna trecută au fost organizate simulări ale examenelor naționale pentru elevii din clasele a VIII-a, XI-a și a XII-a, de săptămână aceasta...

Concurs de comunicări științifice pentru liceeni

Liceul Energetic Târgu-Jiu organizează anul acesta cea de-a IX-a ediție a Concursului Național de comunicări științifice pentru elevii din clasele cu profil tehnic ,,Triada...

Două unități de învățământ din Gorj, în finala concursului ”Made for Europe”

Două unități de învățământ din județul Gorj s-au calificat anul acesta la etapa finală a concursului ”Made for Europe”. Este vorba de Colegiul Național...

Evaluarea candidaturilor pentru ”Școală Europeană” se încheie astăzi

Săptămâna aceasta, la Buzău, a avut loc evaluarea candidaturilor unităților de învățământ înscrise anul acesta în competiția pentru obținerea titlului de ”Școală Europeană”. Procesul...

Modificări în metodologia concursului pentru posturile de inspectori școlari generali

În Monitorul Oficial a fost publicat zilele trecute un ordin al Ministerului Educației Naționale (MEN) referitor la modificarea Metodologiei de organizare și desfășurare a...

Amendați de polițiștii locali pentru că se deplasau ilegal cu mijloace de transport în...

Polițiștii locali, din cadrul serviciilor de ordine publică ale Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, au identificat în cursul zilei de miercuri, 05.04.2017, opt persoane...

Cupa «Păcălelilor» la Orientare în alergare

Sâmbătă, 1 aprilie 2017, s-a desfășurat la Târgu-Jiu, concursul interjudețean Cupa «Păcălelilor» la Orientare în alergare, ediția a VI-a, și etapa a IV-a din...

Dosarul polițistului cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, întors la IPJ Gorj

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au decis să retrimită la IPJ Gorj dosarul agentului din cadrul Postului de Poliție Runcu, cercetat pentru...

”O noapte furtunoasă”, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”

Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a pregătit pentru spectatorii săi o nouă premieră. De această dată este vorba despre piesa ”O noapte furtunoasă”,...

Sute de kilograme de cupru și aluminiu, confiscate de polițiști

Polițiștii din Bumbeşti-Jiu au depistat, aseară, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care conducea o autoutilitară încărcată cu deşeuri neferoase, aluminiu...

Reținut după scandal în bar

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Negomir, a fost reținut, marți seara, pentru săvârșirea infracțiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii...

Listele finale ale copiilor înscriși în învățământul primar, afișate joi

Potrivit calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2017 – 2018, mâine urmează să fie afișate listele finale ale copiilor înscriși în...

Și-a lăsat telefonul de ultimă generație pe tejghea, la magazin

O tânără de 22 de ani, din municipiul Motru, a sunat, luni, la Poliție și a anunțat că, în timp ce se afla la...

Mențiune pentru un elev gorjean la concursul ”Evrika”

Unul dintre cei cinci elevi, care au reprezentat județul Gorj la Concursul Național de Fizică ”Evrika”, s-a întors acasă cu o Mențiune.  Este vorba...

Concurs la CJCPCT Gorj

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează concurs pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate, gradul profesional IA la Compartimentul...

Candidații la postul de inspector școlar general adjunct se întrec, astăzi, la București

Zi cu emoții pentru cei doi candidați înscriși la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ)...

Eleva căutată de polițiști, găsită în Dolj

Minora de 15 ani, din satul Dobrița, care a plecat de acasă pe 1 aprilie și nu s-a mai întors, a fost găsită ieri,...

Elevii de la Școala ”Alexandru Ștefulescu” au donat jucării pentru campania ”Gorjeanul”

Elevii de la Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu s-au alăturat campaniei ”Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet!”, derulată de cotidianul ”Gorjeanul” cu ocazia...

Cercetat pentru o sticlă de whisky

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Drăguțești, este cercetat de polițiști pentru furt, după ce, duminică, reprezentantul unui magazin din centrul municipiului...

Elevă căutată de polițiști

O minoră de 15 ani, din satul Dobrița, este căutată de familie și polițiști. Eleva Școlii Gimnaziale Runcu a dispărut pe 1 aprilie. A...

A fost aprobat modelul bonului valoric pentru programul ”Euro 200”

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă...

Reținut pentru furt

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Aninoasa, a fost reținut, joi seara, pentru comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost încătușat, după...

Mere Idared şi Golden, pentru elevii gorjeni

Veşti bune pentru elevii gorjeni! Începând de astăzi ei vor primi mere din soiurile Idared şi Golden. De acest program vor beneficia peste 33.000...

Se completează dosarele pentru Definitivat

Săptămână aceasta se desfășoară o nouă etapă din calendarul examenului național de definitivare în învățământ. Este vorba de completarea dosarelor candidaților cu documente legate...

Accident evitat în ultimul moment

Camera video montată pe un TIR condus de un tânăr din Cluj a înregistrat momentul în care șoferul unui autoturism de lux, înmatriculat în...

Au început înscrierile la preselecția pentru Festivalul Internațional „Chants, sons sur scène”

Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Institutul Francez din România, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Asociația...

Campanie de strângere de alimente pentru bătrânii nevoiași din Târgu-Jiu și Craiova

Asociaţia Vasiliada desfăşoară și anul acesta, în perioada Postului Mare, campania umanitară „Faptele Bune sunt Lumină”. Iniţiativa vine în sprijinul bătrânilor nevoiaşi din Craiova...

Gorjul, reprezentat de cinci elevi la Concursul Național de Fizică ”Evrika”

Cinci elevi de la Colegiul Național ”Spiru Haret”, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” și Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” vor participa în acest weekend, ca reprezentanți...

A fost stabilit lotul Gorjului pentru olimpiada ”Universul cunoașterii prin lectură”

Patru elevi de la trei unități de învățământ din județ au fost selectați pentru a reprezenta Gorjul la etapa națională a Olimpiadei ”Universul cunoașterii...

Un nou concurs de creație pentru liceenii gorjeni

Elevii de liceu din Gorj sunt invitați să participe la un nou concurs de creație, organizat la nivel județean de către Colegiul Tehnic ”General...

„CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”

În perioada 24-26 martie 2017, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, s-a desfășurat Cursul de formare în coding din cadrul proiectului „CODE Kids –...

Imagini surprinse în satele României, expuse la Târgu-Jiu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj va găzdui în săptămânile ce urmează o expoziție în cadrul căreia pot fi admirate...

Zece unități de învățământ din Gorj, înscrise la Festivalul ”CDIdei în cărți”

Zece unități de învățământ din Gorj figurează pe lista participanților la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs ”CDIdei în cărți”, organizat de Casa Corpului...

Zece elevi din Gorj, calificați la Olimpiada Națională de Religie

Zece elevi de la patru unități de învățământ din județ vor reprezenta luna viitoare Gorjul la etapele naționale ale Olimpiadei de Religie. Potrivit reprezentanților Inspectoratului...

25.000 de lei pentru CNTV

În ultima ședință a Consiliului Local Târgu Jiu a fost aprobată alocarea sumei de 25.000 de lei pentru Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu. Cei 25.000...

Simulare de cutremur la Târgu-Jiu

O vastă operațiune de simulare a unui cutremur are loc, astăzi, începând cu ora 10.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. ”Structurile cu atribuţii...

Ultimele zile de înscriere în învățământul primar

Înscrierile în învățământul primar pentru anul școlar 2017 – 2018 se apropie de final. Părinții copiilor, care nu au fost cuprinși în nicio unitate...

Cinci școli din Gorj, în cursa pentru titlul de ”Școală Europeană”

Cinci unități de învățământ din județul Gorj și-au depus, anul acesta candidatura pentru obținerea titlului de ”Școală Europeană”. Dacă se vor număra sau nu...

Unul dintre polițiștii filmați în timp ce jucau ping-pong a ieșit la pensie

Fostul șef al Postului de Poliție Berlești a ieșit la pensie. În locul său, pe 15 februarie, Daia Fănuș a fost împuternicit să conducă...

Biblioteca Județeană Gorj, agendă bogată în activități în aprilie

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” și-a stabilit agenda pentru luna aprilie. În aceasta sunt incluse ateliere de creație, un concurs de cultură generală, o conferință...

Se caută secretar la o școală din Târgu-Jiu

Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de secretar şcoală cu jumătate...

Dascălii gorjeni, așteptați să depună cereri pentru pretransfer

Începând din această săptămână debutează o nouă etapă din calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2017 – 2018....

Hoț prins în trafic

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bustuchin, a fost depistat, duminică, de polițiștii din Stoina, în timp ce conducea un autoturism pe...

Ultimele zile de înscriere în grupurile de evaluare a proiectelor de manuale școlare

Cadrele didactice care vor să facă parte din grupurile de lucru ce vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din...

Premiu Special pentru Mădălina Anuța la ”Florile Ceahlăului”

Gorjeanca Mădălina Anuța s-a întors cu un Premiu Special de la cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică populară pentru copii și...

Firul II al conductei de apă de la Izverna trece prin Tismana-Rovinari-Ţânţăreni

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dolj a depus un proiect în valoare de 434,6 milioane euro pentru continuarea Masterplanului de apă şi apă uzată al...

Nouă elevi, calificați la Olimpiada Națională de Matematică

Nouă elevi, majoritatea de la unități de învățământ din Târgu-Jiu, s-au calificat, anul acesta, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică, ce se va...

S-au stabilit loturile pentru olimpiadele naționale de Fizică, Chimie și Biologie

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a stabilit componența loturilor ce vor reprezenta județul nostru la etapele naționale ale Olimpiadelor de Fizică, Chimie și Biologie. În...

Comisie pentru medici, înființată de către Federația SANITAS

Federaţia SANITAS a înfiinţat, pe 22 martie 2017, Comisia pentru medici din cadrul Departamentului Profesional, o structură prin intermediul căreia organizaţia sindicală îşi propune...

Ziua Porților Deschise, la Poliția Gorj

Ziua Poliției Române va fi sărbătorită și astăzi, în județul Gorj. După ce miercuri și joi, oamenii legii au desfășurat „Caravana prevenirii criminalităţii” la...

Amendă de 15.000 de lei în urma unui control în trafic

O simplă acțiune desfășurată, miercuri, de polițiștii din Gorj, pentru prevenirea şi combaterea transportului ilegal de material lemnos, s-a încheiat cu depistarea în trafic,...

Liceul de Arte, gazda Olimpiadei Interjudețene de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale

Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu va găzdui, astăzi, etapa interjudețeană a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale, clasele III-VIII,...

Italian prins la volan în stare de ebrietate

Un cetățean italian a fost prins, miercuri, de polițiștii din Rovinari, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Termocentralei, din localitate, având o...

Modificările la contract negociate de dr Mihai Moisescu, aplicabile medicilor de familie din Gorj

Dr. Mihai Moisescu – preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj a reuşit să obţină, la negocierile de anul trecut, 15 modificări...

Încă două certificate de acreditare au ajuns la Salvamont Gorj

În această săptămână, Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Gorj i-au fost înmânate încă două certificate de acreditare. Este vorba despre cel privind  desfăşurarea de...

Echipă de liceeni din Gorj, în incubatorul educațional JA BizzFactory

Peste 150 de start-up-uri, create de elevi și studenți cu potențial antreprenorial crescut, au intrat în incubatorul educațional de afaceri incubatorul JA BizzFactory™. În...

Începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar

Începând de mâine, părinții copiilor care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ în prima etapă de înscriere în învățământul primar sau care...

Zi de sărbătoare la CJCPCT Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a sărbătorit, ieri, împlinirea a 49 de ani de la înființarea instituției. Momentul a...

Marfă în valoare de 55.000 de lei, confiscată în urma unui control în trafic

Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Bumbeşti-Jiu, administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, a fost depistat marți, în timp ce...

Reparator de frigidere, cercetat pentru înșelăciune

Un bărbat de 88 de ani, din comuna Stejari, a sunat, luni, la 112 și a anunțat că ”a fost înşelat cu suma de...

Sesiune specială a Evaluării Naționale și în acest an

Ministerul Educației Naționale a anunțat că și anul acesta va fi organizată o sesiune specială a Evaluării Naționale pentru elevii din clasa a VIII-a...

Înscrierile la competiția pentru titlul de ”Școală Europeană”, aproape de final

Unitățile de învățământ din Gorj care vor să intre în cursa pentru obținerea titlului de ”Școală Europeană” mai au săptămâna aceasta la dispoziție pentru...

Portofel “uitat” pe bancă, găsit de polițiștii locali

Un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu a găsit, în seara zilei de 20.03.2017, un portofel cu bani...

Record nedorit! Târgujieni prinși la volan în stare avansată de ebrietate

Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost prins, în noaptea de luni spre marți, de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier...

Bătaie în parc, la Tismana

Doi tineri de 18, respectiv 22 de ani, din Tismana, au ajuns, luni seara, în arest, sub acuzația de lovire sau alte violențe. Aceștia...

Concurs de geografie și informatică pentru elevii de liceu

Elevii de liceu pasionați de geografie și informatică sunt invitați să participe la concursul ”Geo-Informatică”. Scopul concursului este de a promova competiţia şi performanţa...

Cercetat pentru distrugere după incendiu

Un bărbat de 80 de ani, din Hurezani, a sunat, vineri, la 112 și a anunțat că un vecin, în vârstă de 63 de...

Aproape 2400 de cereri, în prima etapă de înscriere în învățământul primar

Aproape 2400 de cereri au fost înregistrate la nivelul județului Gorj în prima etapă rezervată înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2017 –...

Noi cazuri de muncă la negru, depistate de inspectorii de muncă

Pe parcursul săptămânii trecute, echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au derulat 32 de controale, din...

Festivalul ”Les Amis Francophones” și-a premiat câștigătorii

Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a găzduit duminică cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs ”Les Amis Francophones”. În cadrul acestei ediții a festivalului...

CJCPCT Gorj sărbătorește 49 de ani de la înființare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj va sărbători săptămâna aceasta împlinirea a 49 de ani de la înființare. Cu această...

Câștigătorii concursului ”MAMA mea, MINUNEA mea” și-au ridicat premiile

Cei trei câștigători ai ediției 2017 a concursului de desene ”MAMA mea, MINUNEA mea”, organizat de cotidianul ”Gorjeanul” și-au ridicat premiile. Este vorba de...

Simularea examenelor naționale, la final

Peste 2700 de elevi de clasa a XII-a din județul Gorj au susținut, vineri, simularea probei la alegere a profilului și specializării din cadrul...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru postul de adjunct de la IȘJ Gorj

Astăzi, este ultima zi în care cei ce își doresc să ocupe funcția de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ)...

Au fost aprobate cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2017 – 2018

Guvernul a aprobat săptămâna trecută, printr-o Hotărâre, cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar în anul școlar 2017-2018, repartizate pe niveluri de pregătire, forme și...

Zeci de lucrări, expuse pe Aleea Scaunelor

Zeci de lucrări, realizate de elevi din toată țara, au fost expuse, ieri, pe Aleea Scaunelor din Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu. Este vorba...

Mai mulți absenți la a doua probă a simulării examenelor naționale

Elevii gorjeni au lipsit, joi, în număr mare de la cea de-a doua probă a simulării Evaluării Naționale și examenului de Bacalaureat. În total,...