Emoții pentru cadrele didactice care susțin, astăzi, proba scrisă a examenului național de definitivat, sesiunea 2017. În județul Gorj, 120 de candidați sunt așteptați la centrul amenajat la Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”, din Târgu-Jiu. Accesul în centrul de examen se face în intervalul 08.00-08.45, pe baza actului de identitate valabil. Proba scrisă începe la ora 10.00, durata de redactare a lucrării fiind de patru ore. ”120 de candidați au fost validați în aplicație și vor susține astăzi proba scrisă”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Gorj.
Prima etapă a examenului de definitivare în învățământ a constat în susținerea inspecțiilor de specialitate și evaluarea portofoliului profesional al candidaților.
Spre deosebire de anii precedenți, candidații vor avea de soluționat doar două subiecte: un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%), iar celălalt subiect pe metodica predării specialității (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Pentru a putea susține proba scrisă, pe lângă condițiile privind vechimea efectivă de predare și calificativul Bine sau Foarte bine, candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Mai exact, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective. Nota minimă de promovare a întregului examen a rămas 8, dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017 nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă. Primele rezultate ale Definitivatului vor fi afișate în cursul zilei de 25 aprilie 2017. Contestațiile se depun în perioada 25-26 aprilie 2017.
Loredana Fîciu