17 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024

Arhive Lunare: august 2021

PRIN LUMEA JIULUI DE SUS – INELUL DE PIATRĂ – UN FASCINANT FENOMEN ÎN PEISAJUL GORJEAN

Aflat pe partea stângă a Cheilor Sohodolului, acest fenomen încântă privirile vizitatorilor şi, în același timp, stârnește curiozitatea lor. Locul și forma sa par inexplicabile la prima vedere, lucru ce a ţesut o sumedenie de poveşti, care de care mai hilare, dar dacă vom efectua o cercetare amănunțită a zonei putem remarca în apropierea sa intrarea monumentală a unei...

Vecinii au trecut la acțiune! Rablele din Petroșani, ridicate și casate!

Poate părea surprinzător, dar primarul din Petroșani chiar le-a pus gând rău mașinilor pe care proprietarii le-au abandonat, chiar și de ani de zile, pe domeniul public. Tiberiu Iacob Ridzi a anunțat ieri că autoritățile locale chiar au trecut la ridicarea mașinilor care nu au mai fost puse în mișcare de o bună perioadă de timp și care nici...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Puțină agrometeorologie

1 – Glosar de agrometeorologie Cred că puținul răgaz pe care-l avem zilele acestea în campania agricolă ne permite să discutăm puțin pe o temă adiacentă activității de fermă, dar extrem de utilă în aceasta, căci trăim în natură și dacă nu prea putem să o modificăm suficient în favoarea noastră, măcar să încercăm să o înțelegem cât de cât...

Mihnea Vlaicu își continuă cariera la București

Tânărul baschetbalist gorjean Mihnea Vlaicu (15 ani) s-a transferat la formația Știința București. Un sportiv de mare perspectivă, Mihnea este unul dintre liderii generației pentru care a jucat. Mutarea a fost anunțată pe site-ul grupării din capitală. ,,Mihnea Vlaicu, reprezentant al generației 2006, se alătură proiectului nostru începând din această vară! Pentru el, acest pas este cu atât mai...

Bazin de înot la Bustuchin

Autoritățile din Bustuchin au recepționat centrul multifuncțional creat cu finanțare nerambursabilă și care include și un bazin de înot ce, în această perioadă cu temperaturi ridicate, își dovedește din plin funcționalitatea. Aici mai există și o salină, și o saună, întreg centrul asigurând persoanelor cu dizabilități servicii de fizioterapie și kinetoterapie. Bazinul de înot este folosit și pentru lecții...

Show aviatic la Stănești

Cel mai mare eveniment aviatic din ultimii ani va avea loc la Stănești, în județul Gorj, în data de 28 august, promit organizatorii. Pe fostul aerodrom din localitate vor fi prezente aparate de zbor militare și civile, dar și simulatoare de zbor, baloane cu aer cald și drone. Tot aici are loc lansarea celui mai mare drapel aeropurtat și se...

Mănăstirea Polovragi şi-a sărbătorit Hramul «Adormirea Maicii Domnului» – ,,Biserica noastră sărbătoreşte cu mare trăire duhovnicească această trecere de la moarte la viaţă, această «Adormire a Maicii Domnului», Fecioara...

În ziua de 15 august 2021, în Duminica a 8-a după Rusalii, Sfânta Mănăstire Polovragi şi-a sărbătorit Hramul «Adormirea Maicii Domnului», în prezenţa sutelor de credincioşi veniţi din toate colţurile judeţului Gorj şi din Vâlcea, chiar de pe tot cuprinsul ţării! Cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul...

Ca la noi, la nimeni – Catastrofalul Cîțu, salvat de Preș. Iohannis și USR!

Motto: „Oamenii se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât și prin ceea ce fac.” Mihai Eminescu Ne era limpede că după dezvăluirile celor două dosare din Statele Unite ale Americii ale „junelui” încă necopt la 29 de ani și ceva – Numitul Florin Vasile Câțu, unul pentru conducere a automobilului sub influența alcoolului, cu 1,61 la mie în aerul expirat...

Angajări pe perioadă determinată la Cadastru

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, în cadrul Biroului Înregistrare Sistematică al Serviciului Cadastru – Venituri Proprii – P.N.C.C.F, a funcțiilor contractuale, temporar vacante, de consilier cadastru debutant și consilier cadastru gradul I. Ambele posturi necesită studii universitare de licență în domeniul cadastru, geodezie, topografie, topografie minieră și măsurători terestre. Dacă pentru...

Supermarket amendat cu 10.000 de lei. S-au găsit insecte în spațiile de depozitare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj au amendat cu 10.000 de lei un supermarket din județ pentru prezența insectelor în spațiile de depozitare. În plus, s-a depășit capacitatea de depozitare a produselor alimentare, nefiind respectată destinația spațiilor de depozitare. Mai precis, produsele lactate erau depozitate în spațiile destinate cărnii refrigerate. Tot cu 10.000 de lei a fost...

Elevi și sportivi de elită, premiați de Primăria Târgu-Jiu

Ioan (Giovani) Popescu și Mihai-Alexandru Bratu, elevii gorjeni medaliați cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică, respectiv Olimpiada Internațională de Lingvistică, vor fi premiați de Primăria Târgu-Jiu cu câte 10.000 lei. Vor mai fi premiați și Denisa Tîlvescu, multiplă campioană, Adriana Surupăceanu, campioană mondială la tineret (barcă 4+1) și Alexandru Beșliu, legitimat la CSM Târgu Jiu, campion la lupte...

FOTO| VIDEO| Tragedie pentru o familie din Draguțeșt! Băiatul de 16 ani, găsit fără suflare

Cele mai negre presupuneri s-au adeverit, din nenorocire. Băiatul de 16 ani, din Drăguțești, căutat încă de ieri de către autorități, a fost găsit în urmă cu puțin timp, fără suflare. El se afla în râu, aproape de o balastieră din Iași Gorj, la aproximativ 300 m de hainele rămase pe mal.ISU Gorj transmite că în căutările băiatului s-a...

Un băiat de 16 ani, căutat de două zile! Hainele i-au fost găsite pe malul Jiului

Un băiat de 16 ani este căutat încă de ieri de polițiști iar cea mai neagră presupunere e că s-ar fi înecat în apele Jiului. ISU Gorj transmite că au fost găsite hainele copilului, lângă apă.  

Pandurii Târgu-Jiu, în seria a 7-a din Liga 3

Federația Romana de Fotbal a dat publicitații componența celor zece serii din liga a treia. Vor participa 100 de echipe împărțite în 10 serii. Pandurii Târgu-Jiu a fost repartizată în Seria a 7-a alături de echipele: CSM Reșița, CSM Deva, Gilortul Târgu-Cărbunești, CSM Jiul Petroșani, Progresul Ezeriş, Aurul Brad, Voința Lupac, Viitorul Șimian, Viitorul Târgu-Jiu 2. Etapa 1 AFC VOINŢA LUPAC – CSM...

PSD cere Guvernului să asigure elevilor două teste anti-Covid pe săptămână!

PSD solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să ajungă urgent la un acord cu privire la organizarea testării anti-COVID-19 în unităţile de învăţământ, astfel încât, în noul an şcolar toţi elevii din România să poată participa cu prezenţă fizică la cursuri, anunță News.ro. „Testarea anti-COVID-19 reprezintă principala soluţie pentru menţinerea şcolilor deschise, în contextul în care elevii sub 12 ani...

Peste 500 de cazuri noi de Covid

544 de cazuri de coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, iar șase persoane au decedat. Este cel mai mare număr de noi cazuri de COVID-19 înregistrat în 24 de ore din această vară. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.029 Dintre acestea, 126 sunt internate la ATI.

UPDATE: Doi candidați eliminați de la Bacalaureat

Un alt candidat a fost eliminat de la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat după ce a fost prins încercând să copieze. Ca și colegul său, acesta nu va mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Expoziție de artă decorativă, la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși”

Joi, 19 august 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, va avea loc vernisajul expoziției de artă decorativă ”Ocolul magic”, semnată de artista Daciana Ungureanu. Expoziția reunește peste 100 de piese realizate în ultimii 10 ani și este descrisă de către artistă ca fiind o ”încununare a iubirii mele pentru decorul pe ceramic”....

Show aviatic în Gorj

Gorj Aero Show 2021, cel mai mare eveniment aviatic din ultimii ani, va avea loc la Stănești, în județul Gorj, în data de 28 august. Pe fostul aerodrom vor fi prezente aparate de zbor militare și civile, dar și simulatoare de zbor, baloane cu aer cald, drone, expoziții pe teme aviatice (avioane, machete, aeromodele, etc) și va avea loc...

Angajări la Cadastru Gorj

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, în cadrul Biroului Înregistrare Sistematică al Serviciului Cadastru – Venituri Proprii – P.N.C.C.F, a funcțiilor contractuale, temporar vacante, de consilier cadastru debutant și consilier cadastru gradul I. Data limită pentru depunerea dosarelor este 27 august.

Un tânăr din Peștișani a furat mașina vecinului!

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați,ieri, prin apelul 112, de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Peștișani, cu privire la faptul că în noaptea de 15/16 august a.c., un tânăr de 24 de ani, din comuna Peștișani, a pătruns în incinta locuinței sale, de unde i-a luat cheia autoturismului, pe care ulterior...

Cod galben de ploi

Meteorologii au emis un COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în intervalul 17 august, ora 10:00 – 18 august, ora 10:00. ”În intervalul menționat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze de 50...60 km/h, pe alocuri vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Aceste fenomene...

135 de absenți și un eliminat, la a doua probă scrisă a Bacalaureatului

La proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat s-au prezentat 537 dintre cei 672 de candidați înscriși, înregistrându-se un număr de 135 de absenți, anunță IȘJ Gorj. Un candidat care susținea proba scrisă la centrul de examen de la Colegiul Tehnic "Henri Coandă" Târgu Jiu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

ITM Gorj, zeci de controale în județ! Amenzi de peste 180.000 de lei!

În intervalul 02-13.08.2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au depistat cinci persoane prestând activitate fără forme legale de angajare pentru patru angajatori din domenii precum întreținerea și repararea autovehiculelor, coafură și alte activități de înfrumusețare, baruri și alte activități de servire a băuturilor, transporturi rutiere de mărfuri. Doi dintre angajatorii verificați, cu sediul în Municipiul...

Bacalaureatul continuă cu proba obligatorie a profilului

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului. În Gorj, la această probă s-au înscris 672 de absolvenți de liceu.

Urs împușcat în cap, depistat la Rugi! Dosar penal pentru braconaj. Cadavrul, deja în putrefacție

Cadavrul unui urs matur, în vârstă de peste doi ani de zile și cu o greutate de 80 de kilograme, a fost depistat, vineri, la Rugi, comuna Turcinești, în spatele unei proprietăți. Animalul a fost braconat, moartea fiind cauzată de o împușcătură în cap. În cauză, poliția a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, respectiv vânarea...

Peste 100 de absenți și doi eliminați, bilanțul primei probe scrise a sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat

Sute de absolvenți de liceu din Gorj au susținut ieri prima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat, cea la Limba și literatura română. Peste 100 dintre candidații înscriși nu s-au prezentat însă la examen, iar alți doi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Dintre cei 561 de candidați care s-au înscris în vederea susținerii probei...

Minerii și energeticienii din CEO, în imposibilitatea de a ieși la pensie cu data de 18 august!

* Instituțiile publice și șefii CEO vor să amâne aplicarea Legii 197/2021! La Prefectura Dolj, juriști ai instituției, șefi ai CEO și reprezentanți ai Casei de Pensii, s-au întâlnit, vineri, să discute despre Legea 197/2021 care intră în vigoare mâine, 18 august. La o zi până la intrarea în vigoare a legii, funcționarii Casei de Pensii declară că nu știu...

Pigliacelli, departe de Pescara

Portarul italian Mirko Pigliacelli (28 de ani) are șanse mari să rămână în Bănie. Deși s-a speculat intens că goalkeeper-ul va reveni la Pescara, gruparea italiană s-a înțeles recent cu un alt jucător pe același post. Luca Matteassi, oficial al clubului de Serie C, a recunoscut că transferul lui Pigliacelli nu mai este de actualitate. ,,Dacă mai este de...

Accident cu bucureșteni grăbiți!

Doi bucureșteni aflați în vizită prin Gorj și-au încheiat drumeția prin județul nostru pe patul de spital. Aceștia au fost răniți, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe raza comunei Scoarța, la intersecția dintre drumul național 67 și cel care face legătura cu satul Bobu, locul fiind cunoscut pentru astfel de evenimente nefericite. Bărbatul aflat la volanul mașinii are...

Peste 40 de cupluri cu 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, sărbătorite la Târgu-Jiu

Joi, 19 august 2021, va fi o zi de sărbătoare pentru numeroase cupluri din municipiul Târgu-Jiu, motivul fiind dat de aniversarea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Peste 40 de cupluri vor fi sărbătorite la mijlocul lunii august, municipalitatea din Târgu-Jiu alocând în acest sens 35.000 de lei în vederea organizării evenimentului NUNTA DE AUR. Datorită condiţiilor impuse de...

Lumea gorjenească – Cu bastonul prin Târgu-Jiu

Suntem dincolo de jumătate lunii august. A trecut și Sfânta Mărie… Cu bastonul prin… Târgu-Jiu, câteva dimineți la rând, caut să-i descopăr subtila-i modernitate, despre care, la o cafea, pe Strada Mare, un tânăr încrezător în viitorul orașului nostru, încearcă să mă convingă, semnalându-mi o grămadă de posibilități care să-i permită oricărui curios, de la noi sau de aiurea,...

Deputat: Acest calvar se va încheia definitiv

Lucrările de construcție a podului peste râul Jiu din zona Lainici sunt în grafic, anunță autoritățile județene. Ele ar urma să se încheie în această toamnă sau cel târziu la primăvară. După ce podul va fi dat în folosință, toate restricțiile de tonaj de pe drumul național care traversează Defileul Jiului vor fi ridicate. „De 13 ani nu s-a mișcat...

Mănăstirea Tismana şi-a sărbătorit Hramul «Adormirea Maicii Domnului» – ,,Sărbătoarea de la Mănăstirea Tismana ne îndeamnă ca toţi să ne rugăm cu smerenie Maicii Domnului şi Sf. Cuv. Nicodim...

În ziua de 15 august 2021, în Duminica a 8-a după Rusalii, Lavra «Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit» de la Tismana şi-a sărbătorit Hramul «Adormirea Maicii Domnului», în prezenţa sutelor de credincioşi veniţi din toate colţurile judeţului şi ale ţării! Cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de...

Cutii de mari dimensiuni și saltele, abandonate la ghenele din spatele Hotel Gorj! Polaris nu le ridică

Pericol de incendiu la blocurile din spatele Hotelului Gorj. Ghenele sunt flancate de cutii mari de carton, aruncate de la magazinele de la parterul blocului, iar locatarii au depozitat acolo și niște saltele folosite. Aceste resturi nu sunt ridicate de cei de la Polaris, pe motiv că nu sunt depozitate în ghebe. Imaginea este deplorabilă, de peste o săptămână aceste resturi stând...

Două angajări la Primăria Tismana

Primăria orașului Tismana face două angajări pe perioadă nedeterminată. Sunt vacante un post de muncitor calificat (îngrijire parc, spații verzi) și unul de șofer pe microbuzul școlar. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 30 august, ora 16.00. Pentru postul de muncitor calificat este nevoie de diplomă, atestat sau certificat de pregătire profesională pentru meseria de instalator instalații tehnico-sanitare. Nu se cere...

Discuții tensionate în coaliție din cauza lui Vîlceanu

Mai mulți lideri USR-PLUS ar fi cerut luni dimineață, în cadrul ședinței conducerii, retragerea de la guvernare, unul dintre motive fiind vehicularea liderului PNL Gorj, Dan Vîlceanu, ca ministru al Finanțelor. Potrivit surselor politice, o parte dintre liderii USR PLUS sunt nemulțumiți de această nominalizare, susținând că Vîlceanu nu va face decât să ajute la direcționarea banilor către aleșii PNL. La...

Lecturi – Despre eseurile lui Andrei Breabăn, în regim imperativ

Cartea pe care o comentez în această cronică a apărut zilele acestea la prestigioasa editură Timpul de la Iaşii Moldovei (Andrei Breabăn: Şi dacă mâine ar veni. Eseuri; Editura Timpul, Iaşi, 2021, 412 p.). Este organizată în cinci părţi: I. Despre oameni şi împrejurări (pp. 7-56); II. Istoria pe înţelesul tuturor (pp. 59-152); III. Antiromânismul românesc (pp. 115-209); IV....

Ca la noi, la nimeni – Iohannis girează penalii și dezastrul României!

Motto: „Băutura nu te face prost, băutura îți dă doar curajul ca să arăți cât de prost ești de fapt...” - Zicere din Veseli și deștepți Nu ne-am grăbit să comentăm, în vreun fel, scandalurile în care este implicat prim-ministrul Florin Vasile Cîțu de vineri încoace. De când gura îi cam tace și se ferește de presă ca Necuratul de...

Viitorul a trecut peste înfrângerea cu Steaua: Ne dorim să reparăm greșeala din ultimul meci

Cu un punct acumulat în primele două runde și un joc foarte dezamăgitor în ultima etapă împotriva Stelei București, Viitorul Târgu Jiu merge la Giurgiu, pentru a da piept cu Astra. Fosta campioană a țării a pornit campionatul cu o penalizare de opt puncte, dar a câștigat runda trecută pe terenul echipei FK Csikszereda, scor 0-1. Principalul Astrei este fostul...

RĂZBOINICII CANICULEI – Pe timp de secetă, hidranţii sunt ca aerul

În actualele condiții, când seceta prin care trecem pare că nu se mai sfârșește, menținerea bunei stări a hidranților stradali, fie că sunt subterani ori supraterani, apare ca o cerință stringentă a vremurilor în care se vorbește din ce în ce mai serios de schimbări climatice, fenomene de deșertificare chiar în zonele temperate şi, nu în ultimul rând, de...

Amendați pentru că au băut în fața blocului și au făcut scandal

Polițiștii locali din Târgu-Jiu au împărțit opt amenzi luni dimineața unor petrecăreți care s-au apucat de băut în fața blocului și au făcut scandal. „În această dimineață, liniștea locuitorilor unui cartier din Târgu-Jiu a fost tulburată de țipetele unor bărbați care consumau alcool pe băncile din apropierea blocurilor de locuințe. Polițiștii locali au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în conformitate...

DSP Gorj verifică stocurile de materiale anti-Covid din spitale

Ministerul Sănătăţii a cerut luni, 16 august, Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară să verifice stocurile de materiale şi echipamente de protecţie necesare din spitale în contextul creşterii numărului de cazuri de Covid-19. În plus, Ministerul Sănătăţii le-a cerut direcţiilor de sănătate să colaboreze cu spitalele pentru a pregăti din timp documentaţia necesară aprobării unui număr mai mare de paturi...

Minorii, exceptați de la regula testării

Minorii (spectatori sau sportivi) sunt exceptați de la testare, conform noului protocol medical anunțat de FRF. Noul protocol medical a fost aprobat vineri, prin decizie de Comitet de Urgență. Având în vedere noile modificări privind desfășurarea competițiilor sportive descrise în Ordinul Comun al MTS şi MS, nr. 535/1505/2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 755/11 august 2021, Federaţia...

Andrei Gheorghe continuă la CSM

CSM Târgu Jiu se va putea baza și în sezonul viitor pe serviciile pivotului Andrei Gheorghe. Baschetbalistul, cu o înălțime de 2,02, a semnat prelungirea contractului cu gruparea gorjeană pentru încă un an competițional. Originar din Brașov, Andrei Gheorghe a evoluat în cariera sa la BC Galactica Brașov, CSU Brașov, Știința București, Dinamo Știința București și Rapid București. Din...

Mare petrecere de Sfânta Maria Mare, la stâna băciței Mărioara!

Nici nu se putea altfel, decât cu o mare petrecere să fie sărbătorită ziua de Sfânta Maria Mare de către cea mai cunoscută băciță de pe Transalpina și chiar din țară. Mărioara Babu a organizat aici un spectacol care a reușit să strângă sute de turiști în același loc, dornici să se prindă într-o horă care a umplut până...

FOTO|VIDEO: Incendiul puternic, izbucnit în zona Narciselor, a fost stins!

Un incendiu de vegetație, în zona Narciselor din Târgu Jiu, a fost stins în această seară de echipele ISU. Două persoane au avut nevoie de consult medical, existând riscul să se fi intoxicat cu fum. Pompierii au transmis că incendiul a fost anunțat destul de târziu, flărările întinzându-se pe o suprafața de teren, destul de mare. De asemenea, a existat...

SANITAS: Personalul medical nu va mai fi obligat să-și plătească testele!

Sindicaliștii din cadrul Federației Sanitas au anunțat azi că argumentele și presiunile exercitate la Ministerul Sănătății au dat rezultate și personalul medical nevaccinat nu va fi obligat să se testeze pe banii proprii, anunță Mediafax. „Personalul medical nevaccinat nu va fi obligat să se testeze periodic pe banii poprii! Ministrul Sănătății renunță la actul normativ pe care îl propusese guvernului,...

Câți bani va plăti părintele care rămâne cu copilul său în spital!

Spitalele nu vor mai putea cere sume exorbitante pentru părintele care vrea să aibă grijă în spital de copilul internat, potrivit unui proiect guvernamental care urmează să fie adoptat, potrivit stiripesurse.ro. Legea sănătății spune că tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârstă de până la 3 ani se suportă de către casele de asigurări, dar nu spune...

11.863 de doze de vaccin, administrate în ultimele 24 de ore

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, în ultimele 24 de ore au fost administrate 11.863 de doze de vaccin. Numărul persoanelor vaccinate a ajuns la 5.133.302, iar cel al...

Vor să afle cât a cheltuit Guvernul cu vaccinurile anti-Covid

Partidul Social Democrat solicită Guvernului să prezinte cetăţenilor care sunt sumele cheltuite pentru achiziţia dozelor de vaccin anti-COVID-19. Afirmaţia ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, că astfel de informaţii ar fi „confidenţiale” este inacceptabilă, având în vedere că este vorba de bani publici, colectaţi din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni şi că destinaţia acestor fonduri este de interes public, transmite PSD.

Coronavirus: 286 cazuri noi și cinci decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 286 cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar cinci pacienți au murit. 121 de persoane sunt internate la ATI. În intervalul 15.08.2021 (10:00) – 16.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP cinci decese (doi bărbați și trei femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Călărași,...

DSP-urile, alertate de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătăţii a cerut luni Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară să verifice stocurile de materiale şi echipamente de protecţie necesare din spitale în contextul creşterii numărului de cazuri de Covid-19. Totodată, Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate să colaboreze cu spitalele pentru a pregăti din timp documentaţia necesară aprobării unui număr mai mare de paturi pentru pacienţii confirmaţi sau...

Festivalul-concurs al cântecului, jocului și portului gorjenesc de la Tismana și-a desemnat câștigătorii

Dacă anul trecut, Festivalul-concurs al cântecului, jocului și portului gorjenesc de la Tismana s-a desfășurat online, ediția 2021 a acestuia, care a avut loc în perioada 14-15 august 2021, s-a desfășurat tradițional, cu prezența fizică a concurenților și spectatorilor. Festivalul a fost deschis tinerilor interpreți din Gorj. Interpreții și dansatorii au fost prezenți sâmbătă și duminică pe scena din...

Bauți sau fără permis de conducere, la volan!

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE POLIȚIȘTII GORJENI La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au observat un autoturism avariat în șanțul DN 66 Bumbești Jiu, iar lângă acesta se afla o persoana de sex masculin. Cu ocazia verificărilor efectuate, persoana în cauza a fost identificata ca fiind un bărbat de 49 de ani, din municipiul...

Reținut după ce și-a bătut soția!

În urmă cu două zile,  polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112 de către o femeie de 67 de ani, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că soțul său a agresat-o fizic. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 65 de ani, din comuna Borăscu, în timp...

Încă un candidat eliminat de la examenul de bacalaureat

Încă un candidat a fost eliminat de la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, tot pentru tentativă de fraudă. Acesta susținea proba la Limba și literatura română tot la centrul de examen de la Liceul cu Program Sportiv și a fost prins cu un telefon mobil asupra sa.

UPDATE: Candidat eliminat de la proba la Limba și literatura română

Un absolvent de liceu a fost eliminat de la proba scrisă la Limba și literatura română pentru tentativă de fraudă. Acesta ar fi încercat să copieze cu ajutorul unei fițuici. Incidentul s-a petrecut la centrul de examen de la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu.

Angajări la Primăria Tismana

Primăria Orașului Tismana organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante, de muncitor calificat (îngrijire parc, spații verzi) și șofer pe microbuz școlar. Nu se solicită vechime. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 30 august.

Au băut și au făcut scandal. Poliția Locală a împărțit amenzi

Opt amenzi au fost date în această dimineață unor târgujieni care au băut bine toată noaptea, iar apoi au făcut scandal în fața blocului. „În această dimineață, liniștea locuitorilor unui cartier din Târgu Jiu a fost tulburată de țipetele unor bărbați care consumau alcool pe băncile din apropierea blocurilor de locuințe. Polițiștii locali au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în conformitate cu...

Peste 100 de absenți la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat

Candidații înscriși la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat susțin astăzi prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. Potrivit IȘJ Gorj, la această probă s-au prezentat 458 dintre cei 561 de candidați înscriși, înregistrându-se un număr de 103 absenți. Până la această oră, nu a fost eliminat niciun candidat.

Cod galben de caniculă în aproape toată țara!

Cod galben de caniculă de luni. Atenţionarea Cod galben care vizează val de căldură, caniculă şi disconfort termic accentuat intră în vigoare de azi, afectând cea mai mare parte a ţării. Valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde luni cea mai mare parte a ţării, iar marţi va persista în regiunile sudice, centrale şi estice. Local va fi...

Aparegio Gorj, un nou apel la raționalizarea apei

Aparegio Gorj face un nou apel către populație pentru raționalizarea consumului de apă. ...

Concursul pentru postul de arhivist la SGA Gorj, cu final așteptat! Nevasta liderului de sindicat, angajată la Stat

Arjocu Andrea Elena, nevasta liderului de sindicat din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, a obținut postul de arhivist scos la concurs de A.N Apele Române - Administrația Bazinală de Apa Jiu. Deși nevasta lui Arjocu a avut concurență pe post, aceasta a obținut cel mai mare punctaj, atât la proba scrisă, cât și la cea de interviu....

Ce economii a făcut CEO după disponibilizări!

Rectificarea bugetară aduce Ministerului Energiei 650,59 milioane lei în plus, per sold, “pentru asigurarea sumelor necesare pentru reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare utilizate pentru acordarea unei finanțări sub formă de grant Societății “Complexul Energetic Oltenia” - S.A”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului. “Având în vedere execuția cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului şi necesarul de finanţare...

VIDEO: Șoferul cocalar de la Târgu Cărbunești, cu dosar penal pentru injurii și amenințare! Carnetul suspendat!

Polițiștii din Târgu Cărbunești au început anchetă în cazul șoferului care a fost filmat de un participant la trafic din Petroșani în timp ce circula pe contrasens, făcând semne obscene, aducând injurii și amenințări acestui conducător auto, care circula regulamentar. Incidentul a avut loc săptămâna trecută, pe strada Pieții din localitate, șoferul reclamant trezindu-se brusc cu BMW-ul respectivului în...

Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului. Ce reguli trebuie să respecte

Astăzi, candidații înscriși la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat vor susține proba scrisă la Limba și literatura română. Proba va începe la ora 09.00, dar accesul candidaților în centrul de examen se va face în intervalul 7.30 – 8.30, pe baza actului de identitate. Din momentul distribuirii subiectelor, niciun candidat nu mai poate intra în sală....

Ce a vorbit Romanescu cu ministrul Dezvoltării la Târgu-Jiu?

Întâlnirea pe care ministrul Dezvoltării, Cseke Attila Zoltan, a avut-o la sfârșitul săptămânii trecute la Târgu Jiu cu reprezentați ai autorităților locale din județ îl face pe Marcel Romanescu să spere la noi finanțări de care municipiul are nevoie. Edilul susține că are proiecte pregătite pentru a atrage cât mai multe fonduri spre Târgu Jiu și dă asigurări că va...

Allen continuă la CSM

Pivotul Kevin Allen s-a înţeles cu conducerea secţiei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu şi va rămâne în oraşul lui Brâncuşi şi în viitorul sezon. Allen devine astfel al patrulea american acontat de gorjeni, care au mai parafat contracte cu Brandon Sly, Porter Troupe şi Bashir Ahmed. La finalul sezonului regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin,...

Seriile din Liga 3, anunțate marți. Pandurii şi-a ,,aflat” deja adversarele

Marți, 17 august, de la ora 12:00, la sediul Federației Române de Fotbal, va avea loc tragerea la sorți a calendarului competițional al noii ediții de Liga 3. Ca urmare a deciziei luate în Comitetul Executiv din 27 iunie 2021, în ediția 2021-2022 a competiției Liga 3 vor participa 100 de echipe împărțite în 10 serii a câte 10...

Au fost trimise convocările preliminare pentru ,,stranieri”

Selecționerul României, Mirel Rădoi, a trimis 23 de convocări preliminare pentru fotbaliști de la cluburi din afara țării. Pe lista finală de jucători se vor regăsi o parte dintre aceștia, alături de fotbaliști din Liga 1. Naționala va disputa trei partide în luna septembrie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022. ,,Stranierii” convocaţi PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Ionuț Radu...

Ca la noi, la nimeni – Un om pentru eternitate: Directorul Dumitru Secotă!

Motto: „Facerea de bine este viață pentru suflet.” - Nicolae Dabija De Sfânta Marie Mare, cum mai este denumită prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, a doua sărbătoare creștină după Ziua Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a căzut chiar în duminica de ieri, ea fiind în calendar totdeauna pe 15 august, se spune „La mulți ani!” tuturor Măriilor, Marilenelor ori celor...

Lansarea proiectului, ,,Împreună suntem o familie!“, şansa unei vieţi mai bune pentru 15 familii monoparentale din municipiul Târgu-Jiu

Centrul multifuncțional al Asociației VASILIADA din municipiul Târgu Jiu a găzduit lansarea proiectului ,,Împreună suntem o familie!“, o iniţiativă menită să contribuie la diminuarea sărăciei energetice în rândul populaţiei vulnerabile din judeţul Gorj. Prin intermediul acestui proiect vor fi identificate 15 familii monoparentale din municipiul Târgu Jiu, iar în urma anchetelor sociale se va trece la aplicarea măsurilor de sprijin...

Poți ajuta cu poze vechi la reconstruirea Băilor Herculane!

Gorjenii pot contribui la salvarea uneia dintre cele mai vechi clădiri din Băile Herculane dacă dispun de o fotografie cu aceasta. Este vorba despre Baia Neptun, cel mai important monument de arhitectură balneară din România. Pentru salvarea acestei construcții, reprezentanții unei organizații non-guvernamentale au cerut sprijin cu ajutorul rețelelor de socializare de la cei care dispun de fotografii vechi...

Sărbătoarea «Sfinţilor Martiri Brâncoveni» – ,,O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit…”!

Cu multă înţelepciune şi cu evlavioasă inspiraţie, Biserica Orodoxă Română a hotărât ca în această zi binecuvântată de 16 august să avem şi Sărbătoarea «Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache», deşi martiriul a fost săvârşit de către păgâni în Ziua «Adormirii Maicii Domnului», într-o zi de...

Antrenorul Pandurilor recunoaște: Nu avem lot de promovare

Pandurii Târgu Jiu a remizat vineri, pe teren propriu, cu Jiul Petroşani (3-3), iar finalul de meci l-a scos din sărite pe antrenorul gazdelor, Călin Cojocaru. Deşi au condus cu 3-1 până în ultimele momente ale confruntării, gorjenii s-au văzut egalați la ultimele două faze ale meciului. Ovidiu Rasoveanu a reuşit o dublă, iar Robert Petre a adăugat încă...

Noi medici ajung la Târgu Jiu! SJU a demarat procedura de concurs pentru ocuparea a 9 posturi!

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu își îmbogățește portofoliul de doctori! Nu mai puțin de 9 posturi de medici au fost scoase la concurs, dosarele în acest sens depunându-se până aproape de finele acestei luni. Mai precis, este vorba despre următoarele posturi vacante din statul de funcții: 1 post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea medicină de laborator la...

APAREGIO plătește sute de mii de lei pe servicii de audit financiar

Operatorul de apă-canal APAREGIO Gorj SA va plăti peste 660.000 de lei pe servicii de audit financiar pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj, finanțat din fonduri europene. „Obiectul contractului de servicii care va fi încheiat îl reprezintă auditarea cheltuielilor aferente sumelor plătite și solicitate spre rambursare de către achizitor în cererile...

Acum 105 ani, România intra în Marele Război

În ziua de 14 august 1916, la ora 10 dimineața, a avut loc, la Palatul Cotroceni din București, Consiliul de Coroană unde s-a luat decizia istorică, pentru România, de a intra în război alături de Antanta. Decizia a fost adusă la cunoștința populației prin ediții speciale ale ziarelor și afișe lipite pe clădirile publice. Un eveniment crucial pentru România s-a...

Încă o gorjeancă, campioană mondială la canotaj!

Daria-Ioana Dinulescu, sportivă originară din comuna Bumbești-Pițic, a câștigat aurul mondial în proba de patru rame feminin a Campionatelor Mondiale de Canotaj la Juniori de la Plovdiv din Bulgaria. Barca României, din care au mai făcut parte Maria Guzran, Elena-Maria Robitu şi Ancuţa-Adelina Ungurean a ocupat primul loc în finala A cu 6min 51sec 15/100, întrecând Franţa (6min 52sec...

Experți antidrog din Gorj, la un seminar derulat la București

Palatul Național al Copiilor din București a găzduit, săptămâna trecută, seminarul Lions Quest, organizat de Agenția Națională Antidrog și Clubul Lions București Decan. La seminarul Lions Quest - Abilități pentru adolescență, au participat 23 de specialiști ai Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din județele Argeș, Arad, Bacău, Caraș Severin, Dolj, Gorj, Mureș, Olt, Timiș, Vâlcea, Giurgiu, Teleorman,...

Încep protestele în fața CEO!

Liderul sindical Nicu Bunoaica a anunțat ieri care sunt revendicările pentru care își așteaptă colegii să protesteze în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Acesta cere demisia liderilor sindicali care ocupă funcții de inspectori sociali în cadrul companiei. Imediat după cele șase luni de proteste pe care le-a inițiat pentru legea privind reducerea vârstei de pensionare, Nicu Bunoaica a declarat că...

Liderul PNL Gorj, prietenul premierului Cîțu, propus la Finanțe

Premierul Florin Cîțu l-a propus pentru funcția de ministru al Finanțelor pe deputatul PNL Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj. Parlamentarul de Gorj este unul dintre prietenii apropiați ai premierului Cîțu. Trebuie menționat că liderul PNL Gorj este și șeful campaniei interne a lui Cîțu pentru șefia partidului. „Am să îi cer dlui preşedinte (al PNL - n.r.) să convoace Biroul Politic...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna august

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna iulie și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – recoltatul cerealelor păioase – trebuie încheiat urgent, căci orice întârziere conduce automat la deprecierea cantitativă şi calitativă a recoltelor. După recoltare, trebuie ridicate şi depozitate cu grijă paiele, de pe acele parcele unde nu au fost tocate de combine odată cu treieratul,...

A anunțat la Târgu-Jiu construirea a 100 de noi creșe

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunțat vineri, la Târgu-Jiu, că în aproximativ două-trei săptămâni va fi aprobată construcția a aproximativ 100 de creşe noi la nivel naţional. „Suntem în măsură, în 2-3 săptămâni, să aprobăm primele construcţii de creşe noi, standardizate la nivelul anului 2021 cu pompe de căldură, cu tot ceea ce este azi necesar....

APIA primește cereri de plată pentru acordarea de sprijin financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 10 august 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, Ordinul nr. 178/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol...

Proiectul ,,Bunicii comunității” demarează și la Rovinari! Primăria a început recrutarea de personal pentru derularea proiectului

Primăria Orașului Rovinari organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, în cadrul echipei de implementare a proiectului „Bunicii comunității – Rovinari”, după cum urmează: expert implementare; coordonator de personal de specialitate; expert grup-țintă; expert comunicare/promovare; animator socio-educativ. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale,...

TelVerde pentru examenul de Bacalaureat

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise din cadrul sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat. Numărul va fi disponibil în perioada 16 - 19 august, între orele 8:00 - 16:00.

Gorjeancă dată în urmărire națională

Un bărbat de 51 de ani, din orașul Tg-Cărbunești, a anunțat sâmbătă poliția că Dinu Verona, concubina sa, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime 1,55 m, greutate 60 kg, păr negru, ochi căprui. La momentul plecării, femeia purta pantaloni negri, o bluză cu mânecă scurtă de culoare roșie,...

Accident la Scoarța! A intrat cu mașina într-un copac!

Astăzi, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tg-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, despre faptul ca pe DN 67 Scoarța, a avut loc un eveniment rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reiesit faptul ca un barbat de 65 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe DN...

Locuri suplimentare pentru trenurile care merg spre litoral

CFR Călători suplimentează numărul de locuri din trenurile care pleacă luni dimineață din marile orașe către litoral. „Având în vedere afluxul de călători care se înregistrează în continuare către litoralul Mării Negre, compania a luat măsura ca trenurile cu plecare în dimineața zilei de 16 august, să fie suplimentate cu vagoane pentru a răspunde cerințelor de trafic”, anunță CFR Călăto

Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat valabilă luni şi marţi în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în județul Gorj. ”Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde luni (16 august) cea mai mare parte a țării, iar marți (17 august) va persista în regiunile sudice, centrale și estice. Local...

Vîlceanu, propus la Finanțe

Premierul Florin Cîțu l-a propus pentru funcția de ministru al Finanțelor pe deputatul PNL Dan Vîlceanu, preşedintele filialei din Gorj a Partidului Național Liberal. Vîlceanu este considerat a fi mâna dreaptă a lui Florin Cîțu.

Video: Incendiu la Budieni! Peste 15 hectare de pajiște, mistuită de flăcări

Peste 15 hectare de vegetație uscată a ars astăzi la Budieni. Primarul de Scoarță, Ion Stamatoiu, a fost în prima linie, încercând să diminueze cat mai mult pagubele. A fost ajutat de pompieri, de localnici și chiar de către comandantul garnizoanei. https://youtu.be/zd2dy_pNPN0 "Mulțumim comandantului garnizoanei, un om cu suflet mare care a venit în sprijinul nostru pentru a stinge un incendiu de...

9 posturi de medici, scoase la concurs de SJU Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a scos la concurs 9 posturi de medici. Este vorba despre următoarele posturi: - 1 post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea medicină de laborator la Laborator Analize Medicale ; - 1 post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea cardiologie la Secția Cardiologie; - 1 post cu normă întreagă de medic specialist, speciafitatea neurologie...

Bacalaureat 2021: Lista centrelor de examen din Gorj

De luni, 16 august, se dă startul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat 2021. La nivelul județului Gorj, pentru această sesiune, au fost organizate 7 centre de examen și un centru zonal de evaluare. Centrele de examen sunt: Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu Jiu, Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu, Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu Jiu, Colegiul Național...

Astăzi, procesiune religioasă, la Polovragi

"În ziua de 14.08.2021, orele 17.00, vă rugăm să participați la procesiunea organizată în cinstea sărbătorii ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Procesiunea se va desfășura în satul Polovragi din com. Polovragi, pe traseul Biserica Sf. Dumitru - Sf. Manastire Polovragi. Vor participa: - un sobor de preoți, - membrii Ansamblului Folcloric CHEILE OLTETULUI, invesmantati în costume populare, - cetateni ai comunei Polovragi, - turisti aflați pe aceste...

Polițiștii de la Siguranța Școlară, întâlnire cu copiii din Tabăra de la Mușetești!

IPJ Gorj a transmis că ieri au fost desfășurate activități care vizează siguranța copiilor aflați în excursii sau tabere școlare. Astfel, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive pentru creșterea gradului de siguranță, respectiv prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor prezenți în Tabăra școlară de vară organizată la Complexul Turistic Natura din comuna Mușetești, județul Gorj. Cu...

VIDEO!Bărbat violent din Aninoasa, încătușat azi-noapte!

În noaptea de 13/14 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 35 de ani, din comuna Aninoasa, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și instigare publică. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că,...

CNE solicită prelungirea mandatelor actualilor directori din școli

În contextul expirării mandatelor actualilor directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ la sfârşitul lunii august 2021, dar şi în contextul amânării organizării concursurilor pentru ocuparea acestor posturi, Consiliul Naţional al Elevilor solicită inspectoratelor şcolare să prelungească mandatele actualilor directori. "Numirea unor directori interimari din pixul inspectoratelor şcolare, fără a se baza pe o serie de competenţe manageriale...