3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Arhive Zilnice: 23 august 2021

Încă un incendiu! Focul a cuprins pădurea Plopșoru!

Sunt șapte-opt incendii de vegetație uscată, pe zi, anunță purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim. În această după-amiază, pompierii au lichidat un incendiu la Samarinești iar în aceste momente, două autospeciale încearcă să stingă un incendiu la Plopșoru.

Doliu în lumea Folk-ului!

Doru Stănculescu s-a stins din viață azi dimineaţă, la vârsta de 71 de ani. Din primele informaţii, Doru Stănculescu a fost găsit fără suflare azi dimineața în casă. „Mi-e foarte greu să vă dau vestea asta. Stanculescu Doru-emil a plecat azi dimineață să se întâlnească cu bunii lui prieteni Dan Andrei Aldea, Vali Sterian şi alții. Primeşte-l Doamne şi veghează-i veşnica...

Proiectul de HG ce stabilește la 100 de lei cuantumul minim al burselor școlare, în dezbatere publică. Ce spun reprezentanții elevilor

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern ce stabilește cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar, în anul 2021-2022. Proiectul de HG prevede că: ”(1) În anul școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de...

Bani de la stat pentru cei care se vor vaccina – Proiect

Românii vaccinați vor primi bani de la stat. Mai întâi sub formă de voucher de 100 de lei, apoi în urmă unei loterii organizată de Ministerul Economiei. Prima extragere la loteria vaccinării va fi în luna octombrie. Ministerul Sănătății a pus, luni, în transparență proiectul de ordonanță de urgență privind acordarea a 350.000 de tichete de masă în valoare de 100...

Șase noi cazuri de Covid în Gorj

Noi cazuri de Covid în Gorj. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost confirmate 6 noi cazuri de îmbolnăvire, dintr-un total de 117 teste efectuate. Până astăzi, 23 august, ora 14.00, s-au primit 142049 doze vaccin anti-Covid și au fost vaccinate 134839 persoane, dintre care 60582 persoane vaccinate cu a doua doză, anunță DSP...

Gorjul poate atrage 1,14 miliarde de euro

Sectorul public și cel privat din județul Gorj au capacitatea necesară să atragă peste jumătate din suma pusă la dispoziție României de către Comisia Europeană prin Fondul pentru o Tranziție Justă (FTJ), de 2,2 miliarde de euro. Consiliul Județean Gorj a inițiat, în luna martie 2021, o campanie de colectare a ideilor de proiecte care pot să beneficieze de finanțare...

13 decese și peste 400 de noi cazuri Covid

415 cazuri noi de COVID din circa 15.000 de teste și 13 decese au fost raportate în ultimele 24 de ore. Numărul pacienților de la ATI se apropie de 200. Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.378. Dintre acestea, 193 sunt internate la ATI.

A început distribuirea pachetelor cu alimente și produse de igienă

1583 de pachete cu alimente și tot atâtea pachete cu produse de igienă sunt distribuite, prin Programul Operațional "Ajutorarea Persoanelor Defavorizate", începând de astăzi, de către Direcția Publică de Protecție Socială, a anunțat Primăria municipiului Târgu-Jiu. Beneficiarii pot prelua produsele de la Stadionul Municipal, vizavi de sediul Primăriei Târgu Jiu. Pachetele sunt destinate celor care beneficiază de ajutor social și alocație...

Dosare penale și ordine de protecție pentru încă doi bărbați extrem de violenți!

La data de 20 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 39 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie, anunță IPJ Gorj. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că,...

Agresorii unor bătrâni din Stoina, în arest! Vezi ce infracțiuni au comis!

La data de 21 august a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri de 24 și 19 ani, din comuna Stoina, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările...

Scandalagiul din Plopșoru, reținut!

Polițiștii de la Turceni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 36 de ani, din comuna Plopșoru, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de obiecte periculoase. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul, în timp...

A crescut cu 34% numărul firmelor radiate

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 34,14% în primele şapte luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în București - 6.048 (plus 39,71% faţă de ianuarie-iulie 2020) şi în judeţele Timiş - 1.781 (plus 51,70%), Cluj - 1.636 (plus 24,70%) şi Constanţa - 1.603 (plus 31,29%).

Fonduri nerambursabile pentru tineri, de până la 70.000 de euro!

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR), a făcut publice condiţiile de accesare a fondurilor europene pentru tinerii fermieri, fermele mici şi pentru cooperare în sectorul agricol şi pomicol. „Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea...

Expoziție de grafică la CJCPCT Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj va găzdui marți, 24 august 2021, începând cu orele 12.00, vernisajul expoziției de grafică „25 de pagini din enciclopedia românească”, semnată de artistul Codruț Duduman.

Cîmpeanu: Vor fi distribuite formulare prin care cerem părinților acordul cu privire la vaccinarea copiilor

Odată cu începerea școlii, părinții vor primi formulare prin care își vor putea exprima acordul cu privire la vaccinarea elevilor, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. „Începând de mâine (n.red. 23 august), vom avea o listă completă cu cadrul didactic desemnat pentru protecție sanitară și pentru facilitarea legături între DSP și părinți. Acest cadru didactic va asigura legătura cu...

Bacalaureat: Începe etapa de echivalare a competențelor

Potrivit calendarului sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat, începând de astăzi și până pe 31 august se desfășoară etapa de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale. Afişarea primelor rezultate ale examenului va avea loc în data de 31 august, până la ora 12.00.

Tânărul din Cocoreni cu dosar penal pentru viol, șantaj și amenințare a unei minore a susținut bacul de toamnă

Bogdan Băloi, tânărul de 20 de ani din Cocoreni, reținut pentru violarea, șantajarea și amenințarea unei minore din Urdari, a susținut, săptămâna trecută, bacul de toamnă. Mai precis, Băloi nu are bacalaureatul, deși spune că a fost admis în Armată la Alba Iulia. Acesta și-a încercat, marți, norocul la bacalaureat, susținând în incinta liceului din Rovinari proba scrisă la...

Cât pierde CE Oltenia ÎNTR-O ORĂ!

* Încasări de sute de milioane de euro, RATATE! Problema este că, deși, cel puțin ,,pe hârtie”, sunt capacități de producție, România continuă să importe mult prea multă energie, arată Focus Energetic.ro, într-o analiză de vineri, 20 august. În ultimele săptămâni – practic, de când a început prețul electricității ,,să o ia razna” peste tot în Europa, România mai mult importă...

Toate grupurile Termocentralei Rovinari, oprite!

În urmă cu două săptămâni, un grup a fost oprit din lipsa cărbunelui; mai exact, ,,era prost și puțin”. Un altul a cedat din cauza defecțiunilor, iar al treilea a fost afectat de vijelia care a lovit Rovinariul în urmă cu câteva zile: ,,Furtuna a produs o spărtură, lăsând apa să se infiltreze…”, spun oamenii de la Termocentrala Rovinari....

Un fel de cugetare despre…invidie şi minciună! – ,,Invidiosule şi mincinosule, de ce să te bucuri, de ce să empatizezi, de ce să recunoști că altu-i mai bun sau...

«Dacă invidia ar produce febră, întreaga lume ar fi bolnavă»! (William Shakespeare) Invidia se defineşte ca un sentiment de nemulţumire egoistă care este provocat de succesele, situaţia înaltă sau calităţile pozitive ale unei persoane, pentru că invidia este mai mult decât o ciudă, poate, mai curând un fel de…ciudăţenie! A privi cu invidie pe cineva înseamnă a avea un sentiment...

Ca la noi, la nimeni – Sănătatea poporului, sănătatea politică!

Motto: „Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.” - George Orwell Suntem pe la mijlocul verii, dacă includem în anotimpul călduros și luna septembrie, tot una cu temperaturi ridicate, așa cum o anunță meteorologii. Iar ultimele vești în legătură cu starea de sănătate a României, așa cum o dau statisticile mondiale, plasează...

Cursuri cu prezență fizică pentru toți elevii și preșcolarii până la pragul de 6 la mie. Ce măsuri se mai pregătesc pentru noul an școlar

Anul școlar 2021-2022 va debuta cu elevii în bănci, iar școlile vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie, au anunțat, vineri, miniștrii Educației și Sănătății, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă. Aceștia au vorbit și despre măsurile de protecție ce vor trebui respectate în unitățile de învățământ, dar și despre scenariile în funcție de care ar urma...

Viitorul, încă o prestaţie dezolantă!

Viitorul Târgu Jiu se află în criză! Singura echipă din oraş care activează în liga secundă are un start sub așteptări de sezon. Gorjenii au suferit a treia înfrângere în patru meciuri, iar scaunul lui Cristian Lupuţ se clatină. Petrolul s-a impus la Târgu Jiu cu 3-0 şi echipa lui Nicolae Sarcină a rămas cu un singur punct după...

Ateliere pentru studenții facultăților de arhitectură, organizate de Centrul Europe Direct Gorj și Biblioteca Județeană ,,Christian Tell”

În perioada 23-27 august, la Runcu, se vor desfășura Atelierele ,,Noul Bauhaus European”, organizate de Centrul Europe Direct Gorj și Biblioteca Județeană ,,Christian Tell”. În cadrul acestor ateliere, studenți ai facultăților de arhitectură din țară vor aprofunda principiile unei arhitecturi sustenabile. ,,Noul Bauhaus european este o inițiativă creativă și interdisciplinară, care își propune să creeze un spațiu de întâlnire pentru...

„Dragostea nu moare”, versuri de Doina Oiță

Prin iulie, luna lui Cuptor, rătăceam grăbit pe strada Victoriei din Târgu Jiu și mă întâlnesc cu poeta adevărată care este Doina Oiță. Știi, mă întreabă, am mai publicat un volum de poeme. N-aveam de unde să știu. Cum facem, mai vii în târg? Dă-mi un telefon și ți-l aduc, îmi spune simplu. Am mai trecut prin Amarul târg, cum...

Până la urmă au jucat cu Şimian

Gilortul Târgu Cărbuneşti şi-a schimbat din nou adversarul pentru ultimul meci amical. Deşi iniţial trebuia să joace cu Universitatea Craiova 2, apoi au fixat un joc-test cu Jiul Rovinari, în cele din urmă cărbuneştenii s-au deplasat la Severin. Aici au dat piept cu Viitorul Şimian, o altă formaţie de eşalon terţ. Partida disputată pe Stadionul Municipal s-a încheiat cu...

Gorj: Stadiul elaborării Planului Teritorial pentru o Tranziție Justă

Pentru ca județul Gorj să poată accesa finanțări nerambursabile din Fondul pentru tranziție justă, autoritățile au pregătit Planul Teritorial pentru Tranziție Justă (PTTJ), document care descrie strategia de decarbonizare și proiectele care contribuie la diversificarea economică locală. Șase județe, cele mai afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, între care și Gorjul, ar urma...

Cine reabilitează spitalul din Târgu-Jiu. Bătaie pe contractul de 5 milioane de euro

Nu mai puțin de șase oferte au fost depuse pentru reabilitarea energetică a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu – clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu. Contractul a fost câștigat de două societăți din București – A.F. Consulting SRL și Codtex Impex SRL. Valoarea investiției depășește 23 de milioane de lei. Banii sunt asigurați din fonduri europene. Firma bucureșteană AF...

La mijloc de gustar, Aproximativ 70 de perechi din Târgu-Jiu au sărbătorit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă

67 de cupluri din municipiul Târgu-Jiu împlinesc anul acesta o jumătate de veac de căsnicie neîntreruptă, ceea ce reprezintă un exemplu şi un model vrednic de urmat pentru tinerii din ziua de astăzi şi toţi cei care doresc să-şi unească destinele şi să păşească pe acelaşi drum împreună. Edilii din reşedinţa judeţului Gorj s-au gândit şi în acest an să...

Restart pentru competițiile județene

Fotbalul judeţean pleacă din nou la drum. Este anunţul făcut de AJF Gorj la finalul săptămânii trecute. Competițiile oficiale organizate vor debuta cu meciurile juniorilor Under 15. Întrecerea juvenilă va trimite două reprezentante ale Gorjului la Liga Elitelor. În competiție s-au înscris nouă echipe: CSO Turceni, CS Minerul Motru 2008, CS Gilortul Târgu Cărbunești, CS Jiul Rovinari 2016, Pandurii...

Putna la aniversare

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului adună în fiecare an la Putna mulțime de lume, veniți din toate colțurile țării, ba chiar și români plecați peste hotare, care își îndreaptă grăbiți pașii la Sfânta Mănăstire încă de la primele ore ale dimineții pentru a aduce omagiul lor din inimă celui care a păstorit Moldova vreme de aproape jumătate de veac, a...

Victorie cu Mediaş, dar Reghecampf aşteaptă pauza competiţională: E binevenită

Universitatea Craiova s-a chinuit serios să se impună în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş. După o primă repriză ştearsă, unicul gol al confruntării a venit în minutul 55, după o insistență a lui Gustavo, care a urmărit centrarea lui Markovic şi l-a servit ideal pe Baiaram, care a înscris cu un şut plasat. Gazdele au trecut prin...

Pandurii, succes la final de pregătire

Pandurii Târgu Jiu a încheiat seria amicalelor din această vară cu o victorie. Gorjenii s-au impus în deplasarea de la Horezu, împotriva Flăcării, cu 2-1. Marian Pleașcă și Ovidiu Rasoveanu au fost marcatorii gazdelor. Elevii lui Călin Cojocaru au înregistrat, până acum, în meciurile-test, patru victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri. Şi după acest joc, timișoreanul a...

Noi angajări la Cadastru

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, de asistent registrator principal, gradul II. Postul este vacant în cadrul Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Târgu-Jiu al Serviciului publicitate imobiliară – venituri proprii. Candidații trebuie să aibă studii universitare în Drept și vechime în specialitate de...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Puțină agrometeorologie (II)

Cred că aceia dintre fermieri care tratează cu multă seriozitate activitățile agricole vor urmări cu mult interes articolele mele referitoare la agrometeorologie, considerând informațiile ce le voi transmite ca fiind de maxim interes, dar poate pe alții îi vor plictisi. Eu vă rog pe toți să le citiți cu destulă atenție, căci vă vor ajuta mult informațiile din ele,...

Amendați pentru consum de alcool în public

Noi amenzi împărțite de polițiștii locali petrecăreților care consumă alcool în locuri publice. Sâmbătă seara, în jurul orei 21:30, polițiștii locali din Târgu-Jiu au aplicat două sancțiuni contravenționale în centrul pietonal al municipiului, pentru consum de alcool într-un loc public. „Bărbații se aflau într-o stare vădită de ebrietate, fapt ce a produs indignarea trecătorilor. Au fost amendați cu 500 lei,...