Noi medici ajung la Târgu Jiu! SJU a demarat procedura de concurs pentru ocuparea a 9 posturi!

971

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu își îmbogățește portofoliul de doctori! Nu mai puțin de 9 posturi de medici au fost scoase la concurs, dosarele în acest sens depunându-se până aproape de finele acestei luni.

Mai precis, este vorba despre următoarele posturi vacante din statul de funcții: 1 post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea medicină de laborator la Laborator Analize Medicale; 1 post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea cardiologie la Secția Cardiologie; 1 post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea neurologie la Secția Neurologie; 2 posturi cu normă întreagă de medic, specialitatea radiologie la Laborator Radiologie și Imagistică Medicală (CT și RMN); 2 posturi cu normă întreagă de medic, specialitatea boli infecțioase la Secția Boli Infecțioase; 1 post cu normă întreagă de medic, specialitatea boli infecțioase la Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale; 1 post cu normă întreagă de medic, specialitatea neurochirurgie la Secția Chirurgie Generală I.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: cererea în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de confirmare în gradul profesional; copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin, (l) lit. e) și f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificări și completări ulterioare; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; cazierul judiciar; certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează; chitanța de plată a taxei de concurs; actul de identitate în termen de valabilitate; copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească, etc.). Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, care se vor certifica de un reprezentant al angajatorului. Dosarele de concurs se vor depune la sediul SJU Târgu Jiu din strada Progresului, însoțite de chitanța doveditoare achitării taxei de concurs în cuantum de 150 de lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here