Urs împușcat în cap, depistat la Rugi! Dosar penal pentru braconaj. Cadavrul, deja în putrefacție

2454

Cadavrul unui urs matur, în vârstă de peste doi ani de zile și cu o greutate de 80 de kilograme, a fost depistat, vineri, la Rugi, comuna Turcinești, în spatele unei proprietăți. Animalul a fost braconat, moartea fiind cauzată de o împușcătură în cap. În cauză, poliția a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, respectiv vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale. Cadavrul a fost deja incinerat de către reprezentații Direcției Sanitar Veterinare Gorj, după expertizarea acestuia.

Corpul animalului neînsuflețit, aflat în putrefacție, a fost depistat de un localnic din Rugi, comuna Turcinești. Acest fapt este subliniat și de IPJ Gorj, prin purtătorul de cuvânt, astfel: ,,La data de 13 august a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Turcinești au fost sesizați de către un bărbat din comuna Turcinești cu privire la faptul că în spatele proprietății sale se află cadavrul unui urs. La fața locului s-au deplasat polițiștii, însoțiți de reprezentanți ai Gărzii de Mediu Gorj, DSVSA Gorj și ai AJVPS Gorj, care au constatat faptul că pe raza Fondului Cinegetic Turcinești se află cadavrul unui urs aflat în stare avansată de putrefacție.
S-a luat măsura transportării cadavrului din specia urs la D.S.V.S.A. Gorj, în vederea efectuării unei constatări medico-legale de către reprezentanții instituției. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, respectiv vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale”.
Reprezentanții DSVSA Gorj au precizat că ursul a fost împușcat în cap, fapt care i-a provocat decesul, asta cu câteva zile în urmă. Poliția Animalelor din cadrul IPJ Gorj a intrat pe fir, spune Dr. Gorcea, cu mențiunea că ursul, ori mai precis cadavrul în putrefacție, a fost incinerat cum cere procedura. În zona Turcinești a mai fost sesizat, recent, un caz de braconaj la urs, animalul fiind depistat legat.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here