PRIN LUMEA JIULUI DE SUS – INELUL DE PIATRĂ – UN FASCINANT FENOMEN ÎN PEISAJUL GORJEAN

645

Aflat pe partea stângă a Cheilor Sohodolului, acest fenomen încântă privirile vizitatorilor şi, în același timp, stârnește curiozitatea lor. Locul și forma sa par inexplicabile la prima vedere, lucru ce a ţesut o sumedenie de poveşti, care de care mai hilare, dar dacă vom efectua o cercetare amănunțită a zonei putem remarca în apropierea sa intrarea monumentală a unei peșteri. Este vorba despre peştera Pârlazului, situată aproximativ 10m mai jos, având o lungime de 152 m şi care se presupune că în trecut făcea legătura cu peştera Gruiului, aflată în cealaltă parte a masivului calcaros, respectiv pe valea Deleşului.
Inelul de Piatră se află la o altitudine absolută de 560 m, ridicându-se la 190 m faţă de nivelul șoselei din chei. Pe plan național, acest fenomen poate rivaliza doar cu Podul Natural de la Ponoare, denumit și Podul Uriașilor, o altă arcadă naturală de calcar, dar cu lungimea de 25 m, lăţimea de 8 m şi înălţimea de 14 m. La nivel european, fenomene asemănătoare, dar cu dimensiuni impresionante, se pot întâlni în parcul naţional Rakow-Stockjan, precum şi în vecinătatea râului Gerd din Franța. Fenomene asemănătoare la nivel naţional, dar la scara mai mică, se mai pot întâlni în zone precum Cerdacul Stanciului şi Întregalde.
Pentru a lămuri geneza acestui curios fenomen carstic este necesar să ne amintim de teoria ciclurilor de eroziune formulată încă de la începutul secolului XIX de către geograful american W.M. Davis. Conform acestei teorii, suprafaţa pământului, sub influența agenților modelatori (cum ar fi acțiunea apelor curgătoare), trece prin mai multe stadii de evoluție, în urma cărora relieful ajunge la forma inițială.
Aplicațiile teoriei lui Davis au fost preluate în Europa în primul rând de membrii școlii franceze de geografie. Și aici au existat câteva dispute legate de cauzele ce produc diferențierea ciclurilor de eroziune. Dar dacă este să dăm crezare teoriei geografului american, Inelul de Piatră a reprezentat în trecut vechiul curs al râului Sohodol, ce trecea prin el şi prin peştera Pîrlazului, apoi pe o cale subterana, ieșind la suprafață pe valea Deleşului, prin peştera Gruiului, continuându-și cursul. Această ipoteză poate apărea ca fantezistă, dar o serie de cercetări şi observații efectuate pe teren stau în sprijinul ei. Una dintre acestea ar fi legată de Peştera Pîrlazului, care este descendentă (- 19 m), între Inel și gura peșterii existând altă diferență de nivel de 10-12 m, iar dacă luăm harta zonei şi o studiem cu atenție, putem observa că Inelul, peştera Pîrlazului şi peștera Gruiului din valea Deleşului sunt pe aceeași axă, punctul cel mai înalt fiind reprezentat de Inel, iar cel mai coborât de peştera Gruiului. Dacă vom efectua o incursiune în peştera Pîrlazului putem constata că partea sa finală, puternic descendentă, este colmatată prin prăbușiri de stânci, ceea ce poate însemna că prăbușirea tavanului şi colmatarea s-au făcut odată cu prăbușirea tunelului ce în trecut făcea legătura dintre inel şi gura peşterii.
În plus, cu ocazia explorărilor într-una din galerii, s-au găsit formațiuni carstice, care la prima vedere erau improprii acelui loc. Este vorba despre macrocristale de calcit, denumite şi „colţi de câine”. Specific pentru aceste formațiuni este faptul că nu se formează şi nu se dezvoltă decât în apă, de aceea se mai numesc şi formațiuni carstice de bazin.
Prezența lor în acel loc confirmă teoria lui Davis cum că, în urmă cu multe milioane de ani, râul Sohodol, înainte de a începe să-şi taie un culoar prin calcarele Văii Sohodolului, a curs pe un traseu ce includea Inelul de Piatră, peștera Pîrlazului, o galerie subterană, ieşind în final la lumină prin gura peşterii Gruiului din valea Deleşului. Această ieşire este astăzi însă colmatată prin surpare, dar orientarea sa se poate deduce studiindu-se vechile hărţi ale zonei, precum şi direcţia de curgere a pârâului Deleş.
Iată cum, prin explorarea şi studierea cu atenţie a perimetrului carstic Cheile Sohodolului – Valea Deleşului, în lumina teoriilor referitoare la evoluția reliefului emise în urmă cu aproape 200 ani, poate fi descifrat un fenomen carstic de o frumuseţe aparte, o adevărată emblemă a Văii Sohodolului ce va mai dăinui în acel loc timp îndelungat, spre încântarea multor generaţii de iubitori ai naturii.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here