19 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Aparatură de 3 milioane de lei pentru un spital din Gorj

Spitalul Orășenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu va fi dotat cu aparatură și echipamente medicale de peste 3,3 milioane de lei, în vederea gestionării...

VIDEO: Cătunul Leurdeasa, comuna Vladimir: Drum ca în Evul Mediu, plin de bălți...

Un cetățean al cătunului Leurdeasa, comuna Vladimir, a prezentat într-un scurt filmuleț ,,realizările” autorității locale în localitate. Omul a filmat drumul spre cătun, plin...

Tașcău, ales în locul lui Rujan. „Nu a făcut mai nimic în campanie”

Profesorul Dorin Tașcău, ajuns de puțin timp în PSD, este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj. Și asta spre nemulțumirea unor colegi cu state...

Manta (PSD): Puteam avea și al treilea post de deputat

Deputatul Claudiu Manta se va ocupa de reorganizarea filialei PSD din comuna Slivilești. Proaspătul parlamentar spune că PSD ar fi putut obține, cu mai...

Reabilitarea a încă unei școli din Gorj, aprobată și finanțată prin CNI

La finele lunii trecute, Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a aprobat completarea listei-sinteză a obiectivelor care vor fi finanțate prin subprogramul...

Morega contestă sancțiunea asupra celor trei organizații PSD

Dan Morega, președintele IAIPP, a luat apărarea primarilor de Bolboși, Slivilești și Cătunele ale căror organizații locale PSD au fost dizolvate pentru că au...

Furt de energie electrică la Peștișani

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Peștișani, este cercetat de oamenii legii după ce a fost prins cu instalație clandestină de...

Doar 24 de primării din Gorj au primit bani la rectificare! Majoritatea au primari...

Primăria Târgu-Jiu, cu edil PNL, a primit cei mai mulți bani la rectificarea bugetară de joi. Practic, acest UAT a primit 2,5 milioane de...

CEO: Termocentrala Rovinari îndeplinește condițiile de mediu. Nu va fi închisă!

Cea mai performantă termocentrală pe cărbune din România îndeplinește condițiile de mediu. Potrivit Complexului Energetic Oltenia, Termocentrala Rovinari deţine autorizație integrată de mediu valabilă...

Sancțiuni în PSD Gorj. Primar: L-am ajutat pe Iordache. Nu regret!

Primarii PSD care l-au susținut public pe candidatul PNL la Senat, Ion Iordache, au fost sancționați pe linie politică. Șefii PSD Gorj au decis...

Bază sportivă nouă la Colegiul Național ,,George Coșbuc” din Motru

La Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), au fost semnate protocoalele de predare-primire a 20 de amplasamente. Printre acestea se numără și un...

Și-a bătut tatăl, după care și-a amenințat familia cu securea

Un bărbat, din Bengești Ciocadia, pe fondul consumului de alcool, s-a gândit să-i aplice o corecție fizică tatălui său de 79 de ani, după...

Morega vede la guvernare PNL-USR-UDMR! Consideră greșită nominalizarea lui Cîțu premier

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice consideră că viitorul Guvern, deși sunt negocieri în curs, va fi format de PNL, USR...

Alba neagră cu defecțiunile pe la UATAA Motru! Angajări pe bandă, datorii gârlă, avansări...

Situația de la UATAA Motru este dificilă, uzina înregistrând defecțiuni la doar câteva zile diferență. Afectați sunt locuitorii orașului, peste 15.000 de oameni fiind...

Premierul Ciucă a trimis Armata la DSP Gorj! Militarii, implicați în activitate de circa...

Ministerul Apărării Naționale pune la dispoziția direcțiilor de sănătate publică din țară aproximativ 600 de militari pentru a sprijini, în perioada următoare, eforturile generale...

PATRES: La CEO se aruncă bani pe Apa Sâmbetei

Martin Moise, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), critică strategia autorităţilor de a acorda ajutoare de stat...

Tablete pentru elevii din Rovinari din partea autorităților locale

Peste 1.200 de elevi din orașul Rovinari vor primi în perioada următoare tablete de ultimă generație din partea autorităților locale. Tablete vor ajunge la...

30 de copii din Bălești au primit masă caldă pe un proiect CEZ-Crucea Roșie...

Crucea Roșie Gorj a anunțat, recent, că a demarat un nou proiect intitulat ,,UN GEST DE BINE NU ESTE PREA SCUMP”, proiect finanțat de...

Tânăr reținut și sute de articole pirotehnice, confiscate

Un tânăr de 27 de ani, din Târgu Cărbunești, a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins transportând sute de articole pirotehnice....

Comisie de Disciplină de la Cariera Roșiuța pentru cei 23 de protestatari

La Cariera Roșiuța s-a întrunit, ieri, Comisia de Disciplină a unității miniere pentru a pune în discuție protestul celor 23 de lăcătuși, excavatoristul și...

Încă un caz de Covid la TESA Carierei Lupoaia

Cel puțin zece cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în rândurile personalului TESA al Carierei Lupoaia în ultimele luni. Ultimul caz înregistrat este...

Un gorjean lansează o platformă informatică, revoluționară pe piața evenimentelor din România

Mâine seară, la Timișoara, va fi lansat un concept informatic menit să revoluționeze piața evenimentelor din România. ,,Creierul” acestei platforme este un gorjean, în...

Miruță, deputat USR: Am mare încredere că vom scoate județul la lumină

Rau Miruță, președintele Uniunii Salvați România Gorj, este noul deputat care va reprezenta interesele județului în Parlament. „A vă mulțumi este prea puțin! Aproape...

În arest pentru tâlhărie calificată. A amenințat cu un cuțit un tânăr și i-a...

Un tânăr de 27 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în arestul IPJ Gorj pentru tâlhărie calificată. Acesta a amenințat cu un cuțit un...

Cinci milioane de lei pentru datoriile UATAA Motru

5.165.113 lei au intrat, ieri, în contul UATAA Motru. Primarul Municipiului Motru, împreună cu aparatul de specialitate din cadrul primăriei au reușit să demareze...

CEO cere eșalonarea datoriei Colterm pentru a relua furnizarea de cărbune pentru căldură Timișoarei

Situația critică de la Colterm, timișorenii rămânând fără căldură și apă caldă, poate fi rezolvată de CEO cu două condiții. Una ar fi plata...

Primar, caut administrator public. „Nu pot face față singur”

Primarul comunei Padeș angajează administrator public. Mihăiță Troacă spune că are nevoie de ajutor pentru a putea rezolva problemele comunei. „Caut administrator public pentru...

Timișoara, la mâna CEO! Nu mai are cărbune pentru încălzirea locuitorilor

Timișoara riscă să rămână fără apă caldă și căldură începând de astăzi. Colterm a mai avut stocuri de cărbune doar până luni. De altfel,...

Emil Grigore, reconfirmat în funcția de manager la Spitalul Novaci

La începutul acestei luni a avut loc concursul cu probele finale pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Orășenesc Novaci. La concurs s-a înscris...

Lider AUR: Ajungem să importăm energie de la alții. Le-am stricat socotelile!

Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, prezent în Oltenia, la sfârșitul săptămânii trecute, inclusiv la Gorj, a declarat că partidul său va...

Primarul de Motru tinde să nu renunțe la tradiția de pițărăi

În ultimele zile s-a discutat tot mai mult de restricționarea desfășurării tradiționalului colindat ,,în pițărăi", anunță Cosmin Morega, cu mențiunea că primăria pe care...

Cule în lumină! Machete 3D, donate de CEZ Muzeului Național Brâncuși!

Trei machete 3D ale culelor finaliste ale proiectului ,,Cule în Lumină” au fost donate, luni, în cadrul unui eveniment organizat în fața Muzeului Național...

Doi bărbați din Fărcășești, în arest. Au snopit în bătaie un tânăr din Rovinari

De la distracție la bătaie a fost un singur pas. Doi bărbați, din Fărcășești, aflați la o zi aniversară, au fost reținuți de polițiști,...

FOTO: Zona comercială din sudul Târgu-Jiului, la marginea civilizației!

Strada care trece pe sub podul de peste râul Jiu, în zona de sud a orașului Târgu-Jiu, prin spatele pieței agroalimentare și a unui...

FSANP reclamă abuzul șefilor la adresa unui agent de la Penitenciarul Târgu-Jiu!

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor face public situația unui salariat a Penitenciarului Târgu-Jiu care a fost controlat chiar și atunci când a...

COVID-19 la DGASPC Gorj: Un singur angajat pozitiv la 465 de teste efectuate

Angajații din centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj sunt supuși periodic la testări în vederea depistării cazurilor...

Șeful postului de poliție din Scoarța, reținut. Acuzațiile care i se aduc

George Ciulavu, șeful postului de poliție din Scoarța, a fost reținut, joi seară, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta este acuzat...

Văcaru: Ne pregătim pentru viitoarele lupte electorale

Dezamăgire mare în tabăra Pro România. Partidul fostului premier Victor Ponta a ratat accederea în Parlament, obținând mai puțin de 5% din voturi. În...

Se caută constructor pentru reabilitarea a trei secții din Spitalul Județean

Alte trei secții ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu vor intra în reabilitare. Consiliul Județean Gorj, în administrarea căruia se află spitalul, a...

Afaceriști din domeniul lemnului, în vizorul polițiștilor. Amenzi!

Afaceriști din domeniul lemnului au fost verificați de polițiști, la sfârșitul săptămânii, în cadrul unor acțiuni pentru protejarea fondului forestier și combaterea tăierilor ilegale...

Delegație sindicală la Ministerul Muncii pe programul de restructurare a CEO

Cinci lideri sindicali, printre care secretarul BNS și vicepreședintele Federației Energetice, dar și Sorin Olaru, reprezentant al administrației CEO au fost prezenți, joi, la...

PMP nu intră în Parlament. Davițoiu: Nu ne-am mobilizat

Partidul Mișcarea Populară a ratat accederea în Parlament, obținând sub 5% din sufragii. Nici la Gorj, PMP nu a obținut un rezultat foarte bun. Nicolae...

Gorjeancă – „arbitru” în scandalul de rasism din fotbal!

Maria Moța, gorjeanca aflată în Consiliul Național de Combatere a Discriminării, și-a prezentat un punct de vedere pe contul său de Facebook după ce...

Un milion de euro pentru Casa de Cultură Novaci

Compania Națională de Investiții a scos la licitație lucrările de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Modernizare, reabilitare și dotare...

Garda de Intervenție Bumbești-Jiu, sediu nou

Începând de ieri, Garda de Intervenție Bumbești-Jiu, subunitate componentă a ISU Gorj, își desfășoară activitatea într-un nou sediu, echipat și dotat modern prin sprijinul...

Fără porci la vânzare anul acesta

Gorjul încă are active zeci de focare de pestă porcină, iar asta a determinat autoritățile sanitar-veterinare să mențină restricțiile privitoare la vânzarea porcilor pe...

Circa 50.000 de porci se vor sacrifica în Gorj pentru masa de Crăciun

Gorjenii continuă tradiția sacrificării porcilor înainte de Sărbătoarea Crăciunului! Autoritățile sanitare veterinare estimează că la nivelul județului nostru, în această lună, vor fi sacrificați...

SURSE: Deputat, viitor director al Direcției de Patrimoniu!

Protocolul de colaborare dintre PNL și Pro România din Consiliul Local Târgu-Jiu îl va propulsa pe deputatul Alin Văcaru, după ce își va încheia...

Jaful bancomatului de la Polovragi se judecă la Petroșani!

Ping-pong jucat în ultimele luni cu dosarul în care doi tineri au fost trimiși în judecată de procurorii din Novaci pentru jaful comis în...

Minerii, fără echipamente de iarnă. Achiziție reluată!

Probleme pentru Complexul Energetic Oltenia în achiziționarea echipamentului de iarnă pentru mineri și energeticieni. Angajații s-au plâns că nu au primit încă salopetele de...

Patron din Novaci, cercetat de polițiști

Un patron în vârstă de 65 de ani, din Novaci, este cercetat de oamenii legii, după ce a fost prins comercializând petarde fără ca...

Peste 20.000 de gorjeni s-au vaccinat antigripal! Distribuția dozelor la DSP, pe final

Ministerul Sănătăţii este pe final cu distribuţia vaccinului antigripal achiziţionat pentru derularea campaniei de imunizare gratuită din acest sezon, ultimele 540.000 de doze urmând...

Procesul lui Vâlcov, reluat la Craiova cu o amânare!

Decizia din vară de achitare dată de Tribunalul Gorj în dosarul de corupție în care cap de afiș a fost ex-ministru al economiei și...

Crucea Roșie Gorj i-a ajutat pe cei doi frățiori săraci din Văgiulești

Andrei și Alexandra, cei doi frați din Văgiulești, de șapte, respectiv nouă ani, au primit, ieri, vizita reprezentanților Crucii Roșii Gorj. Copiii sunt orfani...

O asistentă de la Chirurgie, prima pacientă tratată de Covid la Spitalul Motru!

Lucreția Roșianu, în vârstă de 64 de ani, asistent medical la Secția Chirurgie, a fost diagnosticată cu coronavirus pe 23 noiembrie. Asistenta a ajuns...

Control judiciar pentru inculpați din „Mafia Pădurilor”

Trei inculpați anchetați în dosarul ce vizează defrișările ilegale constatate de procurori și polițiști pe parcursul acestui an la Tismana și Peștișani rămân sub...

Analiză post-alegeri la PSD Gorj. „Vom lua măsuri”

Câștigători ai alegerilor parlamentare, social-democrații gorjeni se pregătesc de ședințe și analize în partid. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a anunțat că se...

Noi cazuri de COVID-19 printre deținuții din Penitenciarul Târgu-Jiu

Focarul de infectări cu noul coronavirus ia amploare la Penitenciarul Târgu-Jiu! În ultimele 10 zile, alți 4 deținuți au fost depistați pozitiv la COVID-19. Primul...

Căsătoriile din noaptea dintre ani de la Târgu-Jiu, sub semnul pandemiei

Pandemia provocată de noul coronavirus a anulat în acest an mai multe evenimente ce trebuiau să aibă loc în orașul lui Brâncuși. De altfel,...

Cursurile față în față, suspendate până în ianuarie

Suspendarea activităților didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, măsură luată începând cu data de 9 noiembrie...

Vîlceanu (PNL): Ne-am realizat targetul. Avem doi deputați și un senator

La două zile de la parlamentare, Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, a ieșit public și a anunțat că partidul și-a îndeplinit target-ul în alegeri,...

Noi ninsori la Rânca!

Toată zona submontană a județului a fost acoperită, ieri, cu un strat de zăpadă, peisajul devenind feeric în multe localități, dar în special la...

Absenteism la vot. PSD câștigă iar în Gorj

Doar 31,84% dintre românii din țară s-au prezentat la vot la alegerile parlamentare, ceea ce constituie cea mai slabă prezență din istoria postdecembristă la...

Predarea sacilor cu buletine – tot la coadă!

Predarea sacilor cu buletinele de vot rămâne în continuare o misiune dificilă pentru președinții din secțiile de votare, chiar dacă de data aceasta autoritățile...

O nouă medalie pentru Ioan Giovani Popescu

Ioan Giovani Popescu, elev la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, și-a mai adăugat o medalie în palmares. De această dată, este vorba de o...

Ponta și-a recunoscut înfrângerea

După patru mandate de parlamentar de Gorj, Victor Ponta și-a recunoscut, duminică noapte, înainte de anunțarea rezultatelor oficiale, înfrângerea în alegerile electorale din acest...

Reținuți după ce au intrat în imobilul unei tinere de 29 de ani. Ce...

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Jupânești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al IPJ...

Localitățile fruntașe la vot

Puțin peste 37% dintre gorjeni s-au prezentat, duminică, la urne, media fiind mai bună decât la nivel național. Sunt și zece localități din Gorj...

Ajutoare de urgență pentru aproape 640 de familii din județul Gorj

Sute de familii din Gorj s-au confruntat în acest an cu situații deosebite și astfel au fost sprijinite cu ajutoare de urgență în bani...

PSD a obținut 40,27% la Camera Deputaților și 39,74% la Senat

PSD a câștigat alegerile detașat în Gorj. La Camera Deputaților a obținut 40,27% în timp ce PNL a luat 24,08%;USR-PLUS- 9,12%;AUR 6,88%;Pro România- 6,73%...

DE TOT RÂSUL! Se întâmplă în Gorj! Așa arată un capac la o rețea...

Rețeaua de canalizare a comunei Alimpești pare că datează din antichitate, iar vestigiile acesteia tocmai au fost descoperite. Cel puțin asta-i impresia pe care...

Turiști la Rânca pe pârtie cu gândul la votare!

Câteva sute bune de turiști au urcat și la sfârșitul săptămânii trecute la Rânca pentru a-l petrece aici pe Moș Nicolae, fără să uite...

Zeci de controale și amenzi de peste 50.000 de lei pentru restaurantele din Rânca...

Săptămâna trecută, comisarii Protecției Consumatorilor Gorj, alături de reprezentanți ale altor instituții cu atribuții de control din județ, au efectuat mai multe verificări pe...

Vești legate de planul de restructurare a CE Oltenia. Comisia Europeană a înregistrat notificarea...

Notificarea ajutorului de stat acordat Complexului Energetic Oltenia a fost înregistrată formal la Comisia Europeană. Este o etapă importantă a procesului de aprobare a...

Fotbal pe burta goală! Jucătorii de la Pandurii, fără mâncare! Clubul, dator 50.000 de...

Aflată pe ultimul loc în Liga2, echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a rămas, de o săptămână, și fără hrană pentru jucători, după ce clubul...

DGASPC Gorj: Noi infectări cu COVID-19, în centre! 9 beneficiari și 10 angajați, depistați...

Săptămâna trecută, în urma efectuării a peste 700 de teste pentru depistarea noului coronavirus în rândul salariaților și al beneficiarilor din centrele Direcției Generale...

Tineri prinși cu DROGURI la Târgu Cărbunești

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani au fost prinși cu droguri sub formă de iarbă. Fragmentele vegetale, dar și...

Trei salariați ai Primăriei Vladimir, băgați în izolare!

Situația relatată de Gorjeanul în legătură cu starea de sănătate a asistentei comunitare din Vladimir, angajata fiind confirmată și internată, deoarece a fost depistată...

Accident la Preajba. Un bătrân a ajuns la spital

Un bărbat de 71 de ani, din Scoarța, a ajuns la spital, miercuri seara, după ce fost rănit într-un accident rutier, produs pe strada...

Școală modernizată și un nou teren de sport, la Turceni. Licitație de 3 milioane...

Autoritățile locale din Turceni au scos la licitație lucrările de modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale Strâmba-Jiu și de realizare a unui teren de...

Conferința de presă IAIPP! – Morega dixit: 30 de ani de PSD, sărăcie, subdezvoltare...

Principalele probleme tratate de prof.dr.Dan Morega la conferința de presă a Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice(IAIPP) Gorj, de miercuri, le-au reprezentat...

Deputatul Elvira Șarapatin demisionează din funcția de președinte a Organizației de Femei a PSD...

În urmă cu scurt timp, deputatul Elvira Șarapatin, care a deținut funcția de președinte a Organizației de Femei a PSD Gorj, din 1996 până...

Asistenta comunitară de la Primăria Vladimir, depistată cu Covid-19! A fost la Rânca cu...

Vîlceanu Ana Maria a fost depistată cu coronavirus pe data de 1 decembrie, fiind internată, potrivit localnicilor, la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru că are SARS-CoV-2....

USR Gorj la un nou protest cu peste 120 de persoane: O Românie Fără...

În jur de 120 de cetățeni din municipiul Târgu-Jiu și din comune limitrofe au participat, miercuri, la o nouă acțiune de protest a USR...

Cercetat pentru mai multe infracțiuni, șoferul băut și fără permis transporta lemne cu un...

Un bărbat de 44 de ani, din Plopșoru, s-a ales cu dosar penal pentru mai multe infracțiuni. Acesta a fost prins conducând un tractor...

Trei drumuri județene, închise pe timp de iarnă

Consiliul Județean Gorj, împreună cu Instituția Prefectului și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, desfășoară acțiuni de verificare a pregătirii stocului de materiale...

Cum votează gorjenii care sunt în carantină sau izolare

Direcția de Sănătate Publică Gorj va transmite până cel târziu în 5 decembrie biroului electoral de circumscripție lista persoanelor în privința cărora s-a instituit...

Primarul Morega, încrezător că UATAA va primi cei 98 de miliarde de lei, necesari...

Primarul Cosmin Morega a făcut demersuri la Prefectură și la Consiliul Județean Gorj, demarând un proiect de solicitare a sumei de 98,5 miliarde de...

Bradul de 100.000 de euro funcționează după trei ani de stat în depozit!

După o perioadă de trei ani în care municipalitatea a împodobit în centrul orașului brazi aduși din diverse zone montane ale județului, de marți...

Fără paradă de Ziua Națională!

Câteva sute de gorjeni s-au strâns, ieri, în centrul orașului pentru a urmări tradiționala paradă de 1 Decembrie, numai că, în acest an, oamenii...

50 de gorjeni râvnesc la postul de asistent medical pe secția ATI – COVID-19...

E bătaie pe cinci posturi de asistent medical debutant, ce vor fi ocupate doar pe bază de dosare și interviu, cu desfășurarea activității la...

Senatorul Cârciumaru, campanie pentru partidul lui Ponta

Fostul lider al PSD Gorj, senatorul Florin Cârciumaru, se află în campanie electorală pentru partidul lui Victor Ponta. Cârciumaru a părăsit PSD, după mai...

Mii de turiști, la Rânca în minivacanța de 1 Decembrie!

Cele câteva zile libere prilejuite de minivacanța de 1 Decembrie au revitalizat pentru scurt timp turismul în Rânca. Mii de oameni au venit aici...

Liderii ALDE Gorj au migrat la PSD

Fuziunea ALDE – Pro România nu a picat bine liderilor de la Gorj ai partidului fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Ninel Muja, fostul președinte al...

Gorjul virează la DREAPTA! – Dan Morega, președintele IAIPP: ,,La alegerile parlamentare, eu și...

Institutul de Analize și Investigații Publice și Politice condus de fostul deputat liberal Dan Ilie Morega a făcut un studiu, pe ultimii douăzeci de...

Târgul de Moș Nicolae de la Târgu-Jiu, ediție specială online

Tradiționalul Târg de Moș Nicolae de la Târgu-Jiu, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, și-a deschis porțile, ca...

Directorul Carierei Lupoaia susține candidații PNL Gorj!

Șeful UMC Lupoaia, Florentin Gheorghescu, a încercat, în aceste zile, să convingă salariații unității miniere că viitorii parlamentari PNL pot ajuta, cu adevărat,  cariera...

PANICĂ! Călugăr cu Covid, internat la Psihiatria Cărbunești, a fugit din spital!

Un călugăr de la Mănăstirea Lainici a fost internat ieri în Spitalul suport COVID de la Târgu Cărbunești. Pacientul bolnav de coronavirus dar și...

Economistă de la UMC Roșia în grevă la CEO

O salariată a UMC Roșia protestează în fața sediului CE Oltenia, nemulțumită că nu i s-a dat clasa de salarizare 37, propusă pe referat...

Laboratorul Covid de la Târgu Cărbunești prinde contur

Lucrările la clădirea ce va găzdui laboratorul pentru teste COVID de la Târgu-Cărbunești par ușor întârziate. Conducerea unității medicale speră să inaugureze însă noul spațiu...