Deputatul Elvira Șarapatin demisionează din funcția de președinte a Organizației de Femei a PSD Gorj!

3181

În urmă cu scurt timp, deputatul Elvira Șarapatin, care a deținut funcția de președinte a Organizației de Femei a PSD Gorj, din 1996 până în prezent, cu o mică întrerupere, a decis să demisioneze din această poziție. Deputatul a menționat că nu se mai regăsește în actuala echipă de conducere a PSD Gorj, constatând că actualii lideri nu mai apreciează, la justa lor valoare, adevărații activiști ai partidului, așa-ziși conservatori. Organizația de Femei a PSD Gorj a avut rezultate foarte bune pe plan politic și social, la nivel județean și național, ocupând primele locuri din țară în privința activității iar, la nivel central, OFSD a fost și este pe primul loc în comparație cu structurile similare ale altor partide. Atât la nivel național cât și la nivel județean, munca femeilor social-democrate a fost apreciată însă, în ultima perioadă, social-democratele nu au mai primit atenția cuvenită, pe plan politic.

,,Să nu uităm că femeile reprezintă peste 51% din populația României iar, dacă analizăm prezența la vot, numărul acestora este mai mare, la urne, decât al bărbaților. Femeile se bucură astfel de credibilitate și au un cuvânt de spus în ce privește și viața politică a unui județ și a unei țări. De altfel, liderele de femei PSD din Gorj au semnalat, cu mult timp în urmă marginalizarea lor. Deși am făcut eforturi să le coving să rămână în PSD, multe au demisionat chiar înainte de alegerile locale. Cele care au rămas în partid au votat PsD, însă, din respect pentru mine”, a declarat deputatul Elvira Șarapatin.

Parlamentarul a subliniat că va rămâne, în schimb, în partid, fiind cel mai vechi membru de partid din Biroul Județea al PSD Gorj.

,,Deși am avut oferte de a candida la alegerile parlamentare pentru un alt partid politic, pe primul loc la Camera Deputaților, am refuzat acest lucru, din loialitate pentru partidul meu de suflet. Am decis, în schimb, să renunța la funcția de președinte a Organizației de Femei a PSD Gorj fiindu-mi imposibil să mai rămân în echipă cu oameni oportuniști, mincinoși și profitori de pe urma partidului, gândindu-se numai la interesele personale și nu la familia PSD”, a subliniat Elvira Șarapatin.

Deputatul de Gorj susține că a avut divergențe încă din perioada când se intenționa organizarea alegerilor anticipate, de către Iohannis, președintele PSD, Marcel Ciolacu fiind de acord cu asta. Elvira Șarapatin spune că a luat poziție împotriva acestui lucru, arătând că aceste alegeri nu ar fi oportune. La fel a acționat, cu discuții în contradictoriu, și atunci când PSD a votat actualul guvern Orban.

,,Spun, cu regret, că PSD are o conducere slabă, că Ciolacu nu este o locomotivă cum își dorește activul de partid și simpatizanții iar, la nivel județean, liderii organizației nu sunt pe placul alegătorilor, deși votul către PSD, în județ, este pozitiv din inerție”, a completat deputatul PSD.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here