Trei drumuri județene, închise pe timp de iarnă

1597

Consiliul Județean Gorj, împreună cu Instituția Prefectului și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, desfășoară acțiuni de verificare a pregătirii stocului de materiale antiderapante și a utilajelor ce vor fi folosite pentru acțiunile de deszăpezire pe parcursul sezonului rece. Planul operativ de organizare a intervențiilor, pentru asigurarea circulației rutiere pe drumurile publice de interes local este coordonat de Comandamentul Județean pentru deszăpezire și restabilire a circulației pe drumurile publice județene în iarna 2020-2021 al Consiliului Județean Gorj.

Patru baze de deszăpezire
În Gorj sunt pregătite patru baze de deszăpezire în localitățile Turceni, Motru, Peștișani și Curtișoara, trei puncte de sprijin amenajate pe raza localităților Bumbesti-Jiu, Răchiți, Capu Dealului și un număr total de 72 utilaje şi echipamente de deszăpezire cuprinse în programul operativ de deszăpezire. De asemenea, până la această dată, este asigurat un stoc de materiale antiderapante de 6.150 tone de nisip și 770 tone de sare.
„Totodată, în scopul preîntâmpinării unor evenimente rutiere nedorite, până la data de 15.03.2021, circulația rutieră va fi închisă pe sectoarele de drumuri judeţene: DJ 664 Schela – limită jud. Hunedoara între km 15+000- km 31+541, DJ 662 Vladimir – Totea între km 29+650- km 33+940 și DJ 672C Runcu-Valea Sohodolului-limită jud. Hunedoara între km 15+000- km40+980, încadrate la nivelul IV de viabilitate”, a anunțat Consiliul Județean Gorj.
În cazul sectoarelor de drum județean dezafectate ca urmare a lucrărilor miniere din zonă, s-a stabilit ca pentru DJ 673 Ploștina-Miculești, între km 0+000-km 6+000 (unde, în prezent, circulația se desfășoară pe drumul comunal DC 102 Dealul Pomilor-Miculeşti), acțiunile de deszăpezire și combatere a gheții și poleiului să fie asigurate în baza Acordului cadru nr. 13569 din 19.10.2020.
„Pe DJ 674B între Rovinari și Negomir (unde circulația rutieră este asigurată, în prezent, pe drumul comunal DC 76 Fărcășești -Negomir), Consiliul Județean Gorj a transmis adresa nr. 13790 din 22.10.2020 către Primăria comunei Fărcășești, Primăria comunei Negomir și E.M. Roșia, cu sediul în orașul Rovinari, în vederea asigurării măsurilor necesare asigurării circulației rutiere pe timpul iernii în condiții de siguranță”, au mai transmis reprezentanții Consiliului Județean Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here