Gorjul virează la DREAPTA! – Dan Morega, președintele IAIPP: ,,La alegerile parlamentare, eu și familia mea vom vota PNL și USR”!

1843

Institutul de Analize și Investigații Publice și Politice condus de fostul deputat liberal Dan Ilie Morega a făcut un studiu, pe ultimii douăzeci de ani, atât în Gorj, cât și la nivel național. Potrivit președintelui Morega, România a avut mai multe plusuri în timpul unei guvernări liberale decât în timpul unei guvernări social-democrate, premierii de dreapta fiind mai buni și mult mai profesioniști decât cei ai stângii. În concluzie, IAIPP a considerat că Gorjul și România au nevoie de o guvernare de dreapta, motiv pentru care îndeamnă acum cetățenii acestui județ să voteze PNL și USR la alegerile parlamentare de duminică, asta deoarece cele două partide politice vor forma, luna aceasta, noua majoritate parlamentară și vor creiona împreună noul Guvern. De altfel, chiar președintele IAIPP anunță ferm că atât el, cât și familia sa vor oferi voturi pentru parlamentarii PNL și USR la alegerile de duminică.

,,Am făcut o analiză amănunțită în ceea ce privește viața politică și parlamentară a județului Gorj. Am întins analiza pe ultimii douăzeci de ani și chiar pe ultimii treizeci și am tras concluzia că, datorită PSD, acest județ a rămas în urmă, Complexul Energetic Oltenia a avut de suferit, iar proiectele realizate în județul nostru au fost puține și nesemnificative, comparativ cu alte județe din țară. Mai mult, PSD a guvernat județul Gorj, a tăiat și a spânzurat. A fost Bejat în Gorj, om de bună credință, apoi Mischie, dar mai apoi, Călinoiu, care a distrus totul și mai ales stabilitatea CEO. PD-ul și PSD-ul au nenorocit Gorjul, ei au fost la timonă și au distrus totul, nu PNL! Asta pentru că PNL-ul nu a fost mult la Guvernare, ci a condus alături de alții. Doar în perioada anilor 2005-2008 l-a avut pe Tăriceanu premier, totodată președinte al PNL. Eu atunci am fost președintele PNL Gorj și secretar general adjunct la nivel național. Atunci eu am ieșit public și am spus că minele de subteran din Gorj nu se vor desființa, era vorba de mine din Motru, Mătăsari și Urdari. Atunci era ministrul Vosganian la Economie și Finanțe care m-a sunat și m-a întrebat dacă eu am spus să nu se închidă mine în Gorj. I-am răspuns afirmativ subliniind că atâta timp cât Morega are un cuvânt de spus minele nu se închid, deoarece minerii vor rămâne pe drumuri și erau atunci 19.000 de salariați la nivel județean care lucrau în acest domeniu. Asta deoarece Vosganian spusese inversul la un post central de televiziune. I-am explicat că cei care conduc din turnul de fildeș nu văd lucrurile cum le vedem noi”, a menționat Morega. Acesta susține că pe vremea lui Tăriceanu s-au dublat pensiile, s-au majorat salariile profesorilor și medicilor, având mari obstrucții din partea lui Băsescu care începuse o campanie puternică împotriva liberalilor. Morega spune că Băsescu intrase atunci în ,,cârdășie,, cu fiul lui Biden și cu președintele Comisiei Europene, Barroso, și a adus deservicii țării noastre. ,,Ambasadorul Americii de atunci, Biden și Barroso au spus într-o conferință de presă comună că România trebuie să lupte împotriva corupției, că aceasta este la un grad ridicat. Asta public, dar, în spate, în subteran, au pus la punct o campanie de arestări, condamnări, împotriva politicienilor care nu erau împreună cu el. Băsescu a îndreptat totul, în special, împotriva rivalilor de la PNL, și să dea un mic exemplu și din partidul său, moment când au făcut dosarul lui Manțog și a lui Cosmin Popescu. Băsescu a început astfel o tornadă politică de neînchipuit împotriva politicienilor care făcuseră treabă, miniștri, parlamentari… A picat atunci, președintele CJ Buzău, om care nu a fost implicat în hoții fiind un mare producător de încălțăminte, cel de la Brașov care luptase să facă aeroportul de atunci, l-au arestat, numeroși parlamentari au fost arestați și condamnați, eu am avut dosar penal pentru instigare la abuz și foloase necuvenite în legătură cu ULIM. Asta deși ULIM mă plătise ca prorector două miliarde timp de zece ani. Media are 4000 de lei pe lună la ULIM, deși în România un profesor universitar avea 8000 de lei pe lună. Așa au pus împotriva mea niște nemernici, hoți, niște procurori dați jos apoi din funcții pentru că au întocmit dosare ilegale. Atunci s-a închis dosarul Flota, pe o expertiză mincinoasă, menționându-se de respectivul expert contabil că vânzarea flotei nu a fost un prejudiciu, ci a creat un mic profit”, a reamintit Morega.Acesta a menționat că l-a ajutat și pe social-democratul Călinoiu, când a fost președinte de CJ, lucru pe care l-a regretat. De asemenea, Morega l-a criticat pe Florin Cârciumaru că a plecat din PSD trecând în plină campanie electorală la Pro România. Morega a susținut că nu i se pare credibilă motivația lui Cârciumaru că a schimbat partidul că îi mai trebuia cinci luni de serviciu până la ieșirea la pensie. ,,Acesta este, din păcate, pesedeul. Vă spun că Tăriceanu nu a închis mineritul, dar PSD-ul a închis tot și a jefuit CEO punând în funcții fel de fel de nemernici. Începând cu Ciurel care a luat CEO pe plus și l-a adus pe pierdere și datorii. De aceea gorjenii trebuie să realizeze că liberalii nu au făcut rău. Au făcut rău pesediștii. Pentru Gorj, mai benefic este tot PNL. Mai mult, premierul Orban nu se compară nici cu Tudose și nici cu Dăncilă”, a completat Morega vorbind de conducta BRUA care a fost finalizată de Orban în nouă luni și nicidecum de PSD. De altfel, vor fi aduse gaze în Gorj, iar Morega a subliniat că personal se va implica în realizarea acestui proiect.,,Din aceste motive, eu și familia mea vom vota PNL și USR. Îi vom vota pe Răducan-Morega la Senat și pe Iordache, iar la deputați pe Vîlceanu și pe Miruță. Rog toți gorjenii să înțeleagă că în Gorj urmare a PSD sărăcia este la ea acasă”, a conchis președintele IAIPP.În opinia lui Morega, cei patru au făcut și pot face multe pentru Gorj din postura de parlamentari, motiv pentru care merită un vot de încredere al gorjenilor.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here