SURSE: Deputat, viitor director al Direcției de Patrimoniu!

4241

Protocolul de colaborare dintre PNL și Pro România din Consiliul Local Târgu-Jiu îl va propulsa pe deputatul Alin Văcaru, după ce își va încheia mandatul în Parlamentul României, în funcția de director executiv al Direcției Publice de Patrimoniu, susțin surse politice.

Numele lui Alin Văcaru, liderul organizației Gorj a Pro România, este vehiculat ca fiind cel care va ocupa postul de director executiv al Direcției Publice de Patrimoniu din cadrul Consiliului Local Târgu-Jiu după încheierea mandatului de deputat. Pro România și PNL sunt în alianță în Consiliul local, iar ambele partide au câte un viceprimar, Gabriel Coica, respectiv Bogdan Bejinaru. Protocolul de colaborare parafat între Alin Văcaru și primarul Marcel Romanescu, încă din timpul campaniei electorale, îi conferă acum șansa deputatului să acceadă la șefia Direcției de Patrimoniu, în contextul în care Pro România nu a mai intrat în Parlamentul României și, implicit, nici Văcaru nu a mai prins un post de parlamentar.
Trebuie spus că postul de director executiv al DPP este vacant de aproape doi ani, iar în această perioadă instituția a fost condusă, interimar, de directorul adjunct Mihail Tătaru și de Mihai Mincă, șeful Serviciului Agricol din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, care este detașat la Patrimoniu, de la începutul acestui an. Mai trebuie adăugat faptul că directorul executiv al DPP are un salariu brut de aproximativ 11.000 de lei, lunar.
George Constantin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here