Cum votează gorjenii care sunt în carantină sau izolare

1228

Direcția de Sănătate Publică Gorj va transmite până cel târziu în 5 decembrie biroului electoral de circumscripție lista persoanelor în privința cărora s-a instituit izolarea sau carantina și cu privire la care s-a formulat cerere pentru votul prin urna mobilă, potrivit unei decizii luate de Biroul Electoral Central.

Cei aflați în izolare pot vota dacă depun cerere și copie după: biletul de externare (care să confirme diagnosticul și indicația de izolare), decizia de izolare depusă de DSP și rezultatul unui test COVID-19 pozitiv din ultimele 14 zile.
„În cazul persoanelor în cazul cărora direcțiile de sănătate publică au confirmat instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripție județeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale, pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de direcțiile de sănătate publică, prin intermediul instituției prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10.00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale”, se mai arată în decizia BEC.
În plus, Autoritatea Electorală Permanentă a pus la dispoziția persoanelor aflate în carantină sau izolare din cauza epidemiei de COVID-19, clipuri video și materiale de informare prin care explică tehnica votării prin intermediul urnei mobile.

Unde se depun cererile
Biroul Electoral de Circumscripție Gorj a stabilit secțiile de votare la care se vor depune cererile de votare prin intermediul urnei speciale. Pot vota astfel atât deținuții, cât și cei internați în spitale sau aflați în cămine de bătrâni.
Astfel, Penitenciarul Târgu-Jiu va depune cererile la secția de votare nr. 40, amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale „Sf. Nicolae”, iar Centrul de Arest al IPJ Gorj la secția de votare nr. 41 amplasată la Universitatea „Constantin Brâncuși” – Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică.
Cererile de la Spitalul Județean Târgu-Jiu vor fi depuse la două secții de la Liceul Teologic, precum și la secția de votare nr. 1 de la Universitatea „Constantin Brâncuși”.
Cereri pentru urna specială vor mai depune Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Runcu, căminele de la Suseni și Dobrița, precum și spitalele din Motru, Rovinari, Turceni, Bumbești-Jiu, Novaci și Târgu-Cărbunești.
Cererile pot fi depuse până cel mai târziu în data de 4 decembrie 2020, prin mijloace electronice. Alegerile parlamentare au loc duminică.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here