Manta (PSD): Puteam avea și al treilea post de deputat

1167

Deputatul Claudiu Manta se va ocupa de reorganizarea filialei PSD din comuna Slivilești. Proaspătul parlamentar spune că PSD ar fi putut obține, cu mai multă implicare, și cel de-al treilea post de deputat.
„Din păcate, noi am fost la câteva sute de voturi de a ne îndeplini obiectivul de a lua trei deputați și un senator. S-a obținut un rezultat bun. Am făcut o evaluare a rezultatului obținut în fiecare localitate în parte. Am decis dizolvarea celor trei organizații, Urdari, Slivilești și Cătunele, pentru că lucrurile nu au mers cum trebuia acolo. Avem patru ani la dispoziție să reorganizăm acele organizații”, a spus Manta.
Deși PSD a câștigat alegerile în Gorj, cu peste 40% din voturi, partidul are același număr de parlamentari ca și PNL, care a obținut sub 25% din sufragii. „Mi se pare oarecum nedreaptă legea, dar trebuie să recunosc că același sistem de redistribuire a voturilor ne-a ajutat în anul 2016”, a mai spus Manta.
Trei organizații PSD au fost dizolvate după alegerile parlamentare. Manta răspunde de coordonarea filialei din comuna Slivilești. De celelalte două se vor ocupa consilierii județeni Dorin Hanu și Mihai Istrate.
„Noi acolo mergem să construim, nu să dărâmăm, să vedem ce nu a mers bine, să facem evaluarea fiecărui consilier local. Am ținut cont și de rezultatele de la locale”, mai spune Claudiu Manta, care i-a criticat pe primarii PSD care au susținut candidatura liberalului Ion Iordache la Senat. „Noi nu avem o problemă cu relațiile personale, de prietenie, dar trebuie să înțelegem că, strict din punct de vedere politic, faptul că facem parte dintr-o anumită organizație, asta trebuie să conducă și la o serie de rezultate pentru acea organizație”, a spus Claudiu Manta, la un post local de radio.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here