32.3 C
Târgu Jiu
luni, iulie 29, 2024

COVID-19: Protecția Consumatorilor a efectuat controale în piețele din Târgu-Jiu

O echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj, împreună cu Mădălin Giurcău, vicepreședinte în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția...

Fiscul va pune poprire doar pentru sumele datorate

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să modifice regulile după care sunt instituite popririle bancare. Mai exact, conform unui proiect aflat în lucru...

APIA a demarat plata rentei viagere

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plata sumei de 30.325.439,73 lei cuvenită sub formă de rentă viageră agricolă...

Toamnă sindicală fierbinte. „Mișcările vor fi foarte dure”

Nemulțumirile angajaților din Complexul Energetic Oltenia sunt mari, iar liderii de sindicat aduc, din nou, în discuție tema protestelor. „Mișcările vor fi foarte dure...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Cum trebuie să ne pregătim de recoltat păioasele

Preparativele pentru această campanie încep cu veriga finală a lanţului tehnologic, adică cu spaţiile de depozitare, fie că acestea sunt magazii, hambare sau simpli...

O nouă finanțare pentru fermieri, deschisă de AFIR

Anunț important pentru fermieri și organizații agricole! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a proiectelor finanțate prin intervenția DR-25...

Investiții de 35 de milioane de euro pentru Rovinari, în trei ani

Primarul Robert Filip a făcut un bilanț al ultimilor trei ani, anunțând că pentru Rovinari au fost atrase fonduri în valoare de aproximativ 35...

Amenzi de peste 24.000 de lei, aplicate de inspectorii sanitari-veterinari

Un magazin alimentar, mai multe snack-baruri şi o exploataţie de animale au fost sancţionate recent de către echipele Direcţiei Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor...

Ce inovații aduce Samsung în lumea televizoarelor?

Moda în materie de device-uri electronice avansează pe zi ce trece. Pe piață, apar din ce în ce mai multe telefoane, laptopuri, calculatoare și...

Se fac plățile beneficiarilor Măsurii M215 – pachet al Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 1 aprilie 2020, a demarat efectuarea plăților aferente Măsurii...

Norvegienii caută măcelar şi bucătar-şef în Gorj

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot angaja în străinătate, prin intermediul Serviciului EURES al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de...

Sprijin pentru apicultori. Termen pentru depunerea cererilor

Ajutor de la stat pentru apicultori. Ploile abundente din primăvară au afectat albinele. „Sprijinul financiar în valoare de 20 lei/familia de albine reprezintă aproximativ...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Lucrări agricole în repausul vegetativ

1 – Uneltele necesare pentru efectuarea tăierilor tehnologice la pomii fructiferi și vie Pomii fructiferi, arbuștii fructiferi, vița de vie, precum și unele plante floricole...

Leonardo Badea (BNR): Inversarea regimului banilor ieftini implică ajustări ale tendințelor piețelor financiare internaționale

Pentru o foarte lungă perioadă de timp activitatea pe piețele financiare internaționale a fost dominată de așteptările privind menținerea de către principalele bănci centrale...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Fertilizarea corectă a porumbului

Pentru 1 tonă de boabe și producția secundară aferentă porumbul extrage din sol 24 – 30 kg azot substanță activă, 10 – 15 kg...

Concurs pentru un post de ofițer specialist II Financiar, la Jandarmeria Gorj

Jandarmeria Gorj scoate la concurs un post de ofițer specialist II Financiar, prin încadrare directă/rechemare în activitate (cadre militare). Cererea de înscriere și documentele...

Depozit alimentar, amendat cu 10.000 de lei. Motivul!

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj au efectuat, săptămâna trecută, zeci de controale și verificări tematice la unități situate în localitățile:...

Primăria Telești a scos la concurs un post de șofer

Primăria comunei Telești organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție vacante, de șofer II. Pentru a ocupa un post...

Când vor ajunge primele teste rapide în spitale

Primele teste rapide pentru depistarea celor infectați cu Covid-19 vor ajunge în spitale în următoarele zile, în Unitățile de Primiri Urgențe. Ele vor ajuta...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Cum trebuie să ne pregătim de recoltat păioasele

Preparativele pentru această campanie încep cu veriga finală a lanțului tehnologic, adică cu spațiile de depozitare, fie că acestea sunt magazii, hambare sau simpli...

Modificări aduse schemei pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

În Ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2019 a fost aprobată o Hotărâre care modifică HG nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor...

Puține tranzacții imobiliare în Gorj. Prețurile au sărit în aer!

Jale pe piața imobiliară din județul Gorj! Prețurile apartamentelor au crescut nejustificat de mult, iar oamenii nu se mai avântă să-și achiziționeze o locuință....

Ajutor de minimis pentru apicultorii gorjeni

Guvernul a aprobat în ședința de săptămâna trecută hotărârea pentru acordarea unui ajutor de minimis de 25 de lei/familia de albine apicultorilor care au...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Perioada de vegetație, recoltare și producția potențială a legumelor...

Este realmente util pentru dumneavoastră să cunoașteți aceste date ca să știți când și câtă grădină să înființați, în funcție de nevoile proprii și...

Spitalul Județean cumpără portocale și cozonac pentru bolnavi

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a alocat un buget de peste 3 milioane de lei pentru achiziția de alimente necesare bolnavilor. În acest...

Investiție de șase milioane de lei, la Ursoaia. Va fi peste drum de primărie!

Un centru cultural modern va fi înființat în comuna gorjeană Negomir. Acesta va fi construit în satul Ursoaia, peste drum de primărie. Ministerul Dezvoltării Regionale...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna aprilie

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna martie și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – erbicidarea cerealelor păioase - este extrem de...

Platformă digitală pentru profesorii din comunități defavorizate

Ministerul Educației și Cercetării, alături de organizația neguvernamentală Narada, cu sprijinul Cora România, au lansat inițiativa „Reacție pentru educație”, o modalitate prin intermediul căreia...

Prestații sociale de peste 20,5 milioane de lei, achitate de AJPIS Gorj

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a încheiat achitarea tuturor prestațiilor aferente lunii iulie, valoarea totală a acestora depăşind suma de...

AFIR finanțează prin PNDR 2020 cooperativele și grupurile de producători

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale finanțează, prin intermediul mai multor submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare 2014 – 2020 (PNDR 2020), formele asociative...

Post vacant de referent, scos la concurs de Primăria Țânțăreni

Primăria comunei Țânțăreni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție, vacante de referent, clasa III, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului...

Două noi cursuri de formare profesională, demarate de AJOFM

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat faptul că în această lună două cursuri de formare profesională sunt programate să înceapă...

Sute de șomeri invitați la o bursă a job-urilor, organizată de AJOFM Gorj

O bursă a locurilor de muncă va fi organizată mâine de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), în calitate de partener în...

Agricultura – pe înțelesul tuturor – Bolile părului şi gutuiului

În general atât bolile, cât şi dăunătorii sunt comuni pentru seminţoase, adică pentru măr, păr şi gutui, cu mici diferenţieri, deci şi tratamentele, atât...

O nouă bază sportivă, la Târgu-Jiu

Două noi baze sportive vor fi construite la Târgu-Jiu și la Blaj, în acest sens, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) alocând resursele...

Licitaţie pentru reabilitarea DJ 665A

Consiliul Judeţean Gorj a dat startul unei noi licitaţii pentru reabilitarea drumului judeţean 665A. Drumul care traversează comuna Bălănești va fi reabilitat cu peste...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Să înierbăm viile, pomii și arbuștii fructiferi

Unii cititori vor fi contrariați citind acest articol, dar cu puțină răbdare vor descoperi ce mult adevăr se ascunde în el. Până acum se...

Datoriile pensionarilor au atras popriri de peste 660.000 de lei pe cupoanele de pensie

Deși legislația privind înființarea și calculul popririlor pe veniturile pensionarilor gorjeni a fost modificată la începutul acestui an, totuşi, sumele asupra cărora se înfiinţează...

A demarat plata ajutorului pentru secetă!

Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că a efectuat verificarea cererilor de sprijin depuse de fermieri în perioada 3 -...

Grup de lucru la MDLPA pentru creșterea condițiilor de viață din fiecare județ

În vederea reducerii disparităților teritoriale la nivel național, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), ca autoritate responsabilă cu dezvoltarea teritorială durabilă, a inițiat...

31 octombrie, termen la APIA Gorj pentru depunerea cererilor de rambursare a motorinei

Până la data de 31 octombrie 2020 inclusiv, fermierii pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Gorj cererile de plată...

Donaţie din partea Artego pentru Secţia de Neurologie a SJU

Gest nobil din partea directorului Viorel David! Acesta a oferit prin firma Artego Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu patru frigidere...

Gospodării din Gorj, beneficiare de servicii de internet, televiziune și telefonie fixă

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a finalizat, săptămâna trecută, proiectul RoNET, Lot 5. Astfel, operatorii de telecomunicaţii pot furniza servicii în alte 96...

Succes deplin la prima etapă de accesare a voucherelor din Rabla pentru electrocasnice

Începând de vineri, 21 mai, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a demarat prima etapă de accesare a voucherelor din aplicația informatică pentru mașini de...

30 iunie, termen pentru depunerea Declarației unice, la Finanțe

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri...

Un nou serviciu electronic, la dispoziția gorjenilor: Programarea online

Ministerul Finanțelor Publice, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și ANAF au colaborat la dezvoltarea și implementarea unui nou serviciu electronic, Programarea online, prin...

Fonduri pentru abatoare de capacitate mică pentru fermierii din 12 zone din Gorj

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește în continuare cereri de finanțare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică în zona montană. Fondurile totale la dispoziția...

Leonardo Badea (BNR): Despre nevoia de a menține eforturile pentru susținerea dinamicii pozitive a...

Numeroasele provocări și crize cu care se confruntă economiile lumii în ultimii ani necesită un efort susținut de consolidare, de creștere a robusteții lor...

Târgu-Jiu: Primele blocuri reabilitate prin PNRR

Primele două blocuri ce vor fi reabilitate termic la Târgu-Jiu, prin fonduri PNRR, au primit deja finanțarea. „Am semnat contractele alături de administratorii asociațiilor...

Asociația Scout Society din Târgu-Jiu implementează a doua ediție a proiectului ,,O societate fără...

COMUNICAT DE PRESĂ - Ediția a doua a proiectului ,,O societate fără rasism" este în desfășurare În perioada 31.03-06.04.2022 Asociația Scout Society va organiza activitatea...

Investiții pe bani europeni. Clădirile DGASPC Gorj, reabilitate energetic

Au demarat lucrările de modernizare a infrastructurii energetice a instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Gorj. Este vorba de clădirile aparținând Direcției Generale de Asistență...

Sprijin financiar pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, prin Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 476/09.09.2019, a fost aprobat...

Investiţii de circa 1,3 milioane de lei la două colegii din Târgu-Jiu

Edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, prezintă în această perioadă seria de investiţii şi alocările financiare executate pe diverse domenii. Ieri, primarul a făcut publice...

După o procedură eșuată cu două note de 1 – Se reia concursul pentru...

După o procedură de recrutare eșuată în vederea ocupării postului vacant de secretar al Primăriei Stănești, acum, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a scos...

Olanda caută culegători de căpșune

O nouă ofertă de lucru în străinătate, disponibilă prin rețeaua de ocupare EURES România! Olanda caută lucrători la cules căpşune. Nu se solicită cunoştinţe...

Agricultura pe înțelesul tuturor – APICULTURA, între lege și fărădelege

Peste tot în lume apicultura este reglementată legislativ. La noi, ultima reglementare amănunțită în acest domeniu o face Legea nr. 383/2013 - Legea apiculturii,...

Firmele cu datorii la stat nu vor putea să cumpere maşini şi tractoare prin...

Firmele cu datorii la stat sau care au primit sancţiuni de natură financiară nu vor putea cumpăra maşini sau tractoare prin „Rabla“, potrivit ghidurilor...

Câte apartamente și case s-au vândut, luna trecută, în Gorj

În luna iunie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 46.818 de imobile, cu 14.729 mai multe față de luna mai 2020. În...

Tablete de 100.000 de lei pentru elevii din Bălănești

O primărie din Gorj a alocat fonduri din bugetul local pentru achiziționarea de tablete pentru elevii din comună. Primăria Bălănești a cumpărat, pe 4...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna noiembrie

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna octombrie și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – recoltatul porumbului – trebuie încheiat. Momentul prielnic...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Producerea răsadurilor și a legumelor în micile ferme comerciale...

Cei ce vor să aibă rezultate bune în grădina lor de legume trebuie ca acum să-și dedice cât mai mult din timpul liber acesteia. 2...

Mai multe locuri de muncă vacante decât doritori, la Bursa organizată de AJOFM Gorj

Vineri, 12 aprilie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj a organizat Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment al cărui obiectiv...

APIA Gorj a dat startul eliberării adeverințelor aferente Campaniei 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează beneficiarii că începând de vineri, 15 mai 2020, a dat startul eliberării de adeverințe...

Sprijin financiar pentru elevii rovinăreni

Elevii din orașul Rovinari care fac parte din familiile defavorizate vor beneficia din acest an școlar de tichete sociale pentru sprijin educațional.,,Având în vedere...

Canalizare finalizată după 10 ani

O investiție importantă pentru cetățenii comunei Bălești a fost finalizată după mai bine de un deceniu de la începerea lucrărilor. Primarul Mădălin Ungureanu îi...

Agricultura pe înțelesul tuturor – AMBROZIA, buruiana care a speriat Europa

Ambrozia – Ambrosia artemisifolia, este o buruiană de carantină căci prin polenul său, produs în cantitate mare, provoacă omului puternică alergie respiratorie care, în...

Sprijin pentru CE Oltenia. Guvernul ar putea compensa costurile cu certificatele CO2

Florin Ciocănelea, consilierul pe probleme energetice al premierului Viorica Dăncilă, susţine că Guvernul discută o schemă de compensare a costurilor cu achiziţia de certificate...

APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului I

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat la...

MADR: Start depunerii proiectelor pe sub-măsura 6.1

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin...

ANAF, avertizare pentru contribuabili: Posibile fraude prin SMS

Mai mulți români au primit sms-uri sau email-uri, în care sunt informaţi că pot primi bani de la Agenția Națională de Administrare Fiscală. ANAF...

Peste 10.000 de gorjeni, înrolaţi în Spaţiul Privat Virtual

Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne şi accesibile....

O nouă întâlnire cu finanțiştii gorjeni

Miercuri, 20 noiembrie 2019, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj vor oferi contribuabililor clarificări şi îndrumări referitoare la temele: „Noutăţi legislative, Prezentarea...

Serviciile oferite prin Spațiul Privat Virtual, extinse

Serviciul on-line Spaţiul Privat Virtual va oferi contribuabililor posibilitatea de a accesa noi documente precum: chestionarele întocmite de persoana fizică la sosirea şi/sau plecarea...

Post vacant de referent debutant, scos la concurs de Universitatea „Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție vacante, de referent de specialitate...

AFIR publică Ghidurile solicitantului pentru submăsurile 9.1, 4.2, și 16.4/ 16.4a

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, în perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va publica Ghidurile Solicitantului, în variantă consultativă,...

Ghidul destinat implementării programului pentru şcoli, fructe, legume, lactate, a fost aprobat!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că prin decizia Directorului General al APIA nr 693/17.09.2019 a fost aprobat Ghidul...

Sancțiuni de aproape 100.000 de lei pentru angajatorii gorjeni

În perioada 15-19 martie 2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat un număr de 34 de controale...

CE Oltenia, scos de pe lista fondului-mamut de investiţii

Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), o societate...

Concurs la București pentru postul de arhitect șef al județului Gorj

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef...

76 de kilograme de carne de porc, reţinute! Comercianţii, amendaţi!

În cursul săptămânii 11-17 mai 2020, echipele Direcţiei Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în...

Gorj: Crește semnificativ numărul firmelor dizolvate

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu peste 25% în prima lună din acest an, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Ccele mai...

Prelungiri de depunere a cererilor pentru două măsuri derulate de APIA

Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, se prelungesc fără aplicarea de penalități,...

Roboți de dezinfecție în școlile din Baia de Fier

Unitățile de învățământ din comuna Baia de Fier vor fi dotate cu materiale de protecție și echipamente de dezinfecție, în cadrul unui proiect pe...

Prime de inserție de 1.500 de lei pentru absolvenții gorjeni

1.500 de lei pot primi de la stat tinerii absolvenți din Gorj! Condiția este ca aceștia să fie înregistrați în baza de date a...

Zi națională dedicată meseriilor

11 martie va deveni Ziua Națională a Meseriilor. Camera Deputaților a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie această zi cu...

Rentierii din Gorj au liber la vizarea carnetelor de rentă viageră! Formalitățile, online!

În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1 martie...

Se îngroașă gluma! Încă un focar de pestă porcină africană, depistat la Borăscu

La finele săptămânii trecute, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a prezentat situația actualizată privind evoluția focarelor de pestă porcină africană...

7 noi cursuri de calificare profesională, demarate de AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj a anunțat faptul că în această lună, precum și în mai, nu mai puțin de...

Plăți online prin Trezorerie, cu Ordinul de plată multiplu electronic

Ministerul Finanțelor Publice face încă un pas important spre informatizare prin Ordinul de plată multiplu electronic (OPME), care poate fi utilizat de către instituțiile...

Germania recrutează îngrijitori pentru persoanele vârstnice

O nouă ofertă de muncă în afara graniţelor ţării, disponibilă prin reţeaua europeană de ocupare Eures România! Germania are nevoie de îngrijitori pentru persoane...

APIA: Românii pot depune cereri de propuneri de granturi pentru promovarea produselor agricole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, până la data de 27 august 2020 ora 17.00...

40 de tineri din cinci țări, prezenți la Novaci

În perioada 1 iulie 2019 – 30 iunie 2020, Asociația Scout Society implementează proiectul ,,Find Yourself”, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+. În...

Ajutoare excepționale pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal. Peste o mie de cereri depuse...

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Gorj a primit, în perioada 19 august - 2 septembrie, peste o mie de cereri de solicitare...

APIA primește cereri pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și...

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc cereri de plată aferente anului 2021 pentru Schema de ajutor...

„Prima Casă” se extinde

Convenţia de garantare a creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul "Prima Casă" va fi modificată, prin introducerea unei prevederi care va permite...

A scăzut producția de cărbune

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele zece luni ale anului în curs, 2,119 milioane de tone echivalent petrol, fiind cu...

Până pe 9 august – APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat...

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 9 august 2021 inclusiv, primește cereri de solicitare...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna iunie

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna mai și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – prășitul – manual sau mecanic – al...

Utilajele Agricole Eficiente: Motosapele, Motocultoarele și Remorcile

În orice activitate agricolă, avem nevoie de unelte și mașini care să ne faciliteze munca și să ne ajute să creștem productivitatea. În acest context,...

COVID-19: Activitatea de eliberare a biletelor de tratament, suspendată la CJP Gorj

Starea de urgență din țară aduce multiple repercusiuni și la Gorj! Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a suspendat de luni, 16 martie, activitatea...