Sute de șomeri invitați la o bursă a job-urilor, organizată de AJOFM Gorj

1277

O bursă a locurilor de muncă va fi organizată mâine de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), în calitate de partener în cadrul proiectului „Competențe îmbunătățite pentru șanse crescute de ocupare!” al cărui beneficiar este SC Euro Jobs SRL.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 11,00, la Anna Events, Sala Estuar, situată pe Insulița Jiului. ,,Proiectul are ca obiectiv general: furnizarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă, în conformitate cu prevederile Legii 76/2002, în scopul creșterii ocupării și îmbunătățirii nivelului de competențe pentru 202 șomeri și persoane inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrători vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilități, persoane cu nivel redus de educație, prin acordarea serviciilor de informare și consiliere profesională, medierea muncii, formarea profesională și evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, intervenție derulată în județul Gorj, materializată pe parcursul a 12 luni. Grupul țintă al proiectului îl reprezintă 202 persoane din categoria șomeri și persoane inactive din județul Gorj, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilități, persoanele cu nivel redus de educație care vor fi reintegrate professional”, a declarant Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj. Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt: 202 persoane informate și consiliate professional; 140 persoane care vor urma cursurile de formare profesională-calificare; 62 persoane care vor urma programul de evaluare și certificare a competențelor; 164 de persoane certificate; 93 de persoane angajate; două burse a locurilor de muncă organizate. Perioada de implementare a acestui proiect este 3 ianuarie – 31 decembrie 2023.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.