Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 9 august 2021 inclusiv, primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 632/28.06.2021.
Beneficiari sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine (taurine și bubaline), respectiv persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație. Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi depuse la Centrele APIA județene/locale sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis. Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel: 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021; 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021. APIA – Aparat Central calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă. Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Criterii de eligibilitate
Solicitanții acestui ajutor de stat trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: dețin minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga și bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021, în exploatația cu cod ANSVSA, înregistrate în RNE; să fi produs și valorificat lapte în luna ianuarie 2021; beneficiarul ajutorului de stat poate să fie diferit față de deținătorul animalelor la data de 31 ianuarie 2021 pentru următoarele cazuri, cu condiția ca data schimbării formei de organizare/radierii/decesului să fie cuprinsă între 31 ianuarie 2021 și data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat în sectorul bovin: beneficiarul este persoană fizică autorizată – PFA, întreprindere individuală – II, întreprindere familială – IF, iar animalele figurează în RNE la data de 31 ianuarie 2021 pe CNP reprezentant PFA / II / IF, beneficiarul persoană fizică (CNP reprezentant PFA / II / IF), iar animalele figurează în RNE la data de 31 ianuarie 2021 pe CUI PFA / II / IF, beneficiarul este moștenitor, iar animalele figurează la data de 31 ianuarie 2021 pe CNP al persoanei decedate; să fie înregistrați în registrul unic de identificare și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA; să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 31 decembrie 2019, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019; beneficiarii care solicită ajutor de stat pentru efectivul de bovine, pot solicita și ajutorul de stat pentru cantitatea de lapte produsă si valorificată; ajutorul de stat pentru cantitatea de lapte livrată și valorificată se acordă dacă beneficiarii solicită și ajutor de stat pentru efectivul de bovine.
Izabella Molnar