Câte apartamente și case s-au vândut, luna trecută, în Gorj

1236

În luna iunie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 46.818 de imobile, cu 14.729 mai multe față de luna mai 2020. În Gorj s-au vândut 60 de apartamente și case, cu 14 mai multe decât în iunie 2019.

Deși suntem în stare de alertă din cauza pandemiei de coronavirus, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iunie a acestui an este cu 6.611 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2020, în București, Ilfov și Braşov. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Vaslui, Covasna şi Olt.
În Gorj, însă, s-au înregistrat 60 de vânzări de garsoniere, apartamente sau case. În total, numărul tranzacțiilor imobiliare s-a ridicat la 434, fiind înregistrate 229 de vânzări de terenuri intravilane. Tot în iunie s-au mai vândut 86 de terenuri agricole.
Paradoxal, în pandemie, prețurile locuințelor au continuat să crească. În municipiul Târgu-Jiu, prețurile la apartamentele vechi cu 2 și 3 camere sunt destul de piperate.
O garsonieră din centrul orașului a ajuns să coste și 40.000 de euro.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.