26.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 29, 2024

Accident grav, provocat de un șofer băut

Două persoane au ajuns la spitalul din Motru, în noaptea de miercuri spre joi, după ce au fost rănite într-un accident rutier, pe raza...

Campania “Zâmbet de copil” a reușit să aducă bucurie și speranță mai multor copii...

Parohia “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în parteneriat cu filiala Târgu Jiu a Asociației VASILIADA, a organizat în luna decembrie a anului 2023 ediția...

17 meșteri populari olteni, prezenți în această săptămână la Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu găzduiește și în acest an o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari Olteni. În perioada 20-26 mai 2024 are loc Târgul Meşterilor...

Excursii pentru pensionarii din Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS), organizează o serie de excursii pentru persoanele înscrise la Cluburile Vârstei a Treia. Astfel,...

Cinci șoferi, amendați în Gorj pentru că foloseau telefonul mobil la volan

Razia efectuată sâmbătă, în prima zi de aplicare a noilor prevederi din Codul Rutier, s-a încheiat cu aplicarea unor sancțiuni în valoare de 3900...

La cererea procurorilor DIICOT / S-a renunțat la urmărirea penală după denunțul făcut de...

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au dat verdictul, în dosarul care îl viza pe fotbalistul portughez Vasco Herculano Salgado Cunha Mango Fernandes. Procurorii Direcţiei...

Telefoanele mobile, ţinta hoţilor

Trei tineri din judeţul Gorj, între care şi un minor de 16 ani, sunt cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de furt calificat...

Inspector fals al ITM, în control

Angajatorii gorjeni sunt invitaţi la maximă intenţie privind documentele firmelor şi prezentarea acestora către persoane neautorizate. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj atenţionează angajatorii...

Sfaturi de Paşte de la poliţişti pentru gorjeni

În apropierea Sărbătorilor Pascale, poliţiştii oferă gorjenilor o serie de sfaturi şi recomandări ce vizează măsurile de autoprotecţie pe care aceştia trebuie să le...

Rotaru îşi ia om pentru numărarea veniturilor din instituţie

Direcţia Publică de Patrimoniu Târgu-Jiu, condusă de scurt timp de Marian Rotaru, actual membru PSD şi fost primar al comunei Leleşti, va avea un...

Peisaje de vis în umbra Vâlcanului

Un cunoscut mă anunţă că dacă vreau să fac nişte fotografii bune pe Cheile Sohodolului de Izvarna ar fi cel mai nimerit moment. Cum cerul...

Aparegio recomandă cetățenilor folosirea platformei online!

SC Aparegio Gorj SA, operatorul de servicii apă-canal, roagă abonații să folosească platforma online a societății pentru transmiterea corectă a indexului autocitit, aferent lunii...

Gura târgului / Fiul contabilei-şefe a Teatrului „Elvira Godeanu” a picat a treia oară

Cristian Greculescu, fiul contabilei-şefe a Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, nu a reuşit nici de data aceasta să promoveze Bacalaureatul. Odrasla Luminiţei Greculescu şi-a încercat...

Poliţia Locală Târgu-Jiu a corectat cu o amendă abuzul doctoriţei Vodislav

În cursul zilei de ieri, doi agenţi de la Poliţia Locală Târgu-Jiu s-au prezentat pe strada Bradului la nr. 5, în municipiu, la adresa...

Primarul Vili Pasăre, achitat definitiv

Primarul comunei Dragoteşti, Vili Pasăre, a scăpat definitiv de acuzaţiile de corupţie pentru care a fost arestat şi judecat timp de patru ani. Judecătorii...

Boc, cu întârziere la Gorj după huiduielile de la Vâlcea

Premierul Emil Boc a întârziat la întâlnirea cu pedeliştii gorjeni de la Muzeul Judeţean “Al Ştefulescu” din Târgu-Jiu, deoarece a plecat mai târziu din...

Surpriză la procesul polițiștilor judecați pentru luare de mită

Procesul în dosarul supranumit ”Mafia Cărbunelui” s-ar putea încheia, în această lună, pentru patru dintre inculpați, acuzați de furt calificat, care au luat, ieri,...

Încă un primar incompatibil

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns că aproape jumătate dintre edilii județului sunt în momentul de față în incompatibilitate, conform Agenției...

Ziua Naţională a Gărzii de Mediu, marcată la Gorj

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Gărzii Naţionale de Mediu, marcată anual la data de 12 martie, comisarii Serviciului Judeţean Gorj au desfăşurat acţiuni de conştientizare...

Amendă de 500 de lei pentru un târgujian ce a fost prins aruncând...

Vineri, un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Târgu-Jiu, a fost depistat de către agenții de la Locală, în timp ce...

Ce alcoolemie a avut un șofer după ce a băut 15 litri de bere?

Un gorjean a fost condamnat de instanța de judecată pentru că s-a urcat băut la volanul mașinii sale, înainte de a pune cheia în...

Dai un ban, dar stai în fruntea instituţiei! – Sponsorii PD-L, puşi pe funcţii...

Donaţiile la partid le-au asigurat plătitorilor funcţii şi mulţi bani, după ce Partidul Democrat Liberal a câştigat alegerile. Conform listelor cu donatorii, publicate în...

Prins la volan fără permis de conducere

Un bărbat din judeţul Vâlcea s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând un autoturism pe raza localităţii Bengeşti-Ciocadia, fără a...

Liber pe Defileu, în weekend

Conducătorii auto care intenţionează să tranziteze Defileul Jiului în următoarele zile, o pot face la orice oră, sâmbătă şi duminică. În weekend, circulaţia rutieră...

Popriri pe pensii pentru 1.650 de gorjeni

Un număr de 1.650 de pensionari din Gorj au popriri pe pensii, cele mai frecvente motive ale reţinerilor din venit fiind datoriile la întreţinere,...

Au continuat tradiţia, Porc de 180 de kilograme, sacrificat pentru beneficiarii CSCCNS Târgu-Jiu

Beneficiarii Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale (CSCCNS) Târgu-Jiu din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj...

Amenzi în valoare de circa 32.000 lei, aplicate de poliţiştii gorjeni

Poliţiştii gorjeni au continuat şi săptămâna trecută controalele la firmele de panificaţie din judeţ. Ca urmare a acestor controale, poliţiştii au aplicat amenzi în...

Grav accident rutier la Plopșoru

Două persoane și-au pierdut viața ieri într-un grav accident rutier produs pe raza satului Sărdănești, alte trei fiind rănite, totul fiind cauzat, după cum...

Cursuri de ,,Siguranță online” pentru copiii din centrele de plasament din Gorj

Programul național Ajungem MARI continuă cu succes la Gorj, nenumărate activități fiind organizate de către voluntari pentru copiii din centrele de plasament. Cursurile de „Siguranță...

Accidente pe pârtiile de schi de la Rânca. 96 de persoane au fost salvate...

Salvamontiștii din întreaga țară au fost solicitați sa intervină, sâmbătă, la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane. La Dispeceratul Național Salvamont s-au...

A dat cu alcool ca protecție la coronavirus! A ,,funcționat”, l-a luat salvarea

Un bețiv le-a dat, sâmbătă, la lucru atât polițiștilor locali și unui echipaj medical de la ambulanță. ,,În plină pandemie de coronavirus, când cadrele medicale...

Casa de Pensii Gorj refuză abuziv pensionarea la limită de vârstă

Alexandru-Dan Tolgyi din Târgu-Jiu, în vârstă de 59 de ani, încearcă de patru luni să se pensioneze la limită de vârstă. Acesta susţine că...

Bărbat din Caraș-Severin, prins la volan fără permis în Gorj

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbuneşti au depistat, pe strada Pieții, din localitate, un bărbat de 40 de ani, din comuna Buchin, județul...

Târgujieni, sancţionaţi pentru scandal

Trei persoane din Târgu-Jiu P.V.C. de 33 ani, P. S. M. de 20 ani şi F.C. de 36 ani, au fost sancţionate contravenţional cu...

Tinerii din Târgu-Jiu, în atenția agenților de la Locală

O amplă acțiune de control nocturnă a fost efectuată de către agenții Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, în noaptea de miercuri spre joi.,,În intervalul...

Şefa DPPS – mandat pentru 30 de zile!

Directorul Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a primit, vinerea trecută, mandatul de arestare preventivă de 30 de zile de care...

CMJ Gorj recrutează 22 de tineri pentru patru specialități militare

Centrul Militar Județean (CMJ) Gorj desfășoară, în perioada 10 iulie – 18 august 2017, activitatea de recrutare a cetățenilor, pentru ocuparea posturilor de soldat-gradat...

În atenția rezerviştilor

Onorate CADRE MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE DIN JUDEȚUL GORJ, Cu respect şi multă consideraţie, organizaţia Cadrelor militare în rezervă şi în retragere “General...

Omagiu dascălilor din zona Novaciului

La poalele Parângului, pe cursul Olteţului, Galbenului, Gilortului, Blahniţei, se întinde frumoasa zonă a Novaciului, cu brâncoveneasa mănăstire Polovragi, cu pitoreasca Peşteră a Muierii...

Militar împuşcat la unitatea de lângă Coloană

Incident deosebit de grav ieri dimineaţă înregistrat la Unitatea Militară 01541 de lângă Coloana Infinitului, un militar de aici fiind găsit împuşcat în cap....

IPJ Gorj, pe primul loc! – Un luptător de la SAS a obținut cea...

Victor Tuhașu, poliţistul de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS), din cadrul IPJ Gorj, a obținut cea mai mare notă din țară, la concursul...

Scandal la Bolboşi, cu geamuri sparte

Mai multe echipaje de Poliţie au intervenit sâmbătă seara în satul Bălăceşti din comuna Bolboşi pentru a aplana un conflict în care au fost...

Gura târgului – Paranoia şefilor la CE Turceni?!

Camere video în birourile salariaţilor TESA Şefii Complexului Energetic Turceni tremură la gândul că subordonaţii lor nu le respectă ordinele şi sustrag documente din incinta...

Daruri de la Moș Crăciun pentru elevii din Bâlteni

Ziua de astăzi va fi una plină de bucurie pentru sute de elevi care învață la școlile din localitatea Bâlteni. Moș Crăciun le va...

Agheasmă de la poliţiştii locali pentru vârstnici şi bolnavi

Poliţiştii locali din Târgu-Jiu au călcat ieri, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, pragul a 15 persoane din cartierele municipiului Târgu-Jiu care se aflau în...

Lupulescu, trimis în judecată pentru tentativă de viol

Bărbatul de 35 de ani, din comuna Licurici, acuzat că ar fi încercat să întreţină relații sexuale cu o fetiță în vârstă de șapte...

Tone de cărbune, confiscate de polițiști

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Rovinari, a fost depistat, marți, de polițiștii din Turceni, în timp ce transporta cu...

Orientare în alergare în zona Târgu-Jiului

De ieri şi până sâmbătă are loc la Târgu-Jiu cea de-a 30-a ediţie a Campionatului Naţional de Orientare în Alergare, Trofeul Olteniei, desfăşurat în...

Prins cu peşte braconat

Un tânăr de 24 de ani, din Rovinari, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de un echipaj de jandarmi cu...

Bebeluş aruncat la tomberon

Trupul neînsufleţit al unui băieţel care, aparent, era născut la termen, a fost găsit în cursul serii de joi la o ghenă de gunoi...

La Rânca se schiază şi în acest week-end

Iubitorii sporturilor de iarnă au, încă, ocazia de a schia şi a se da cu sania, la Rânca. Pârtia M1, din centrul staţiunii îndeplineşte...

Scandal între vecini încheiat cu o condamnare

Un pensionar din Motru a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a condus băut și fără permis un tractor pe un drum...

Karatiștii gorjeni, medaliați la Campionatul Național de Kata și Kumite

Desfășurat la Sibiu, la sfârșitul săptămânii trecute, Campionatul Național de Karate Kyokushinkai Tradițional al României, Kata și Kumite s-a materializat pentru sportivii gorjeni într-o...

Delegați la conducerea unor parchete din Gorj

Decizii înainte de minivacanță pentru șefii unor parchete din Gorj. Astfel, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcția...

Descinderile după armele de la Padeş, camuflate! – Kosoni găsiţi pe Valea Cernei, în...

Acţiunea organelor de ordine în zona Padeşului, care a avut loc în luna mai a acestui an, ar fi avut ca scop destructurarea unei...

În sistemul penitenciar, peştele de la cap se-mpute!

Un anume lider de sindicat, al FSANP, pe numele său Sorin Dumitraşcu, care pe vremea Monicăi Macovei ajunsese să ocupe funcţia de director general...

Arestat la domiciliu, pentru amenințări

Bărbatul de 61 de ani, din Motru, reținut duminică, pentru amenințare şi tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost arestat la domiciliu, a doua...

Opt persoane își doresc postul de șef birou achiziții la DGASPC Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere,...

Băsescu – „Ponta a plecat demn de la Guvern”

După ce ani de zile i-a cerut demisia și i-a adus tot felul de acuzații, mai mult sau mai puțin adevărate, fostul președinte Traian...

Din una-n alta

Duminică seara, la celebrarea încreştinării nepoţicăi mele, Daria-Maria, din Roşiorii de Vede, îmi fu dat (spre încântare) să stau la masă printre nişte hâtri...

Pe urmele Vitejilor Gorjului – Cavaleri ai ordinului ,,Mihai Viteazul”

PLEŞOIANU I. CONSTANTIN -Maior- Regimentul 18 Gorj „Tudor Vladimirescu” Născut la 9 martie 1873 în comuna Căpreni, sat Pegeni, jud. Gorj A reprezentat, în toate ocaziunile, un...

Pedeapsă mai mică pentru tânărul acuzat că și-a omorât tatăl cu sapa

Curtea de Apel Craiova a dat, vineri, sentinţa definitivă în dosarul tânărului de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, acuzat că, în luna august...

Judecătorii l-au lăsat liber pe Vâlceanu

Magistraţii Tribunalului Gorj au respins la sfârşitul săptămânii trecute recursul făcut de procurori în cazul deciziei Judecătoriei Târgu Jiu prin care a fost refuzată...

Tânărul care a încercat să le vândă droguri polițiștilor vrea să scape mai repede...

Condamnat definitiv în luna octombrie a anului trecut, la un an și șase luni de închisoare, pentru trafic de droguri, Ionel Ciprian Coravu solicită...

Situaţii paradoxale la cele două colegii motrene

În urmă cu mai bine de 10 ani, s-a reuşit separarea Colegiului Naţional „George Coşbuc” de Colegiul Tehnic Motru. Concomitent s-au separat şi garniturile...

Coloniştilor din ACH Gureni li s-a tăiat curentul

După ce au fost rebranşaţi la reţeaua de curent, la cererea prefectului Claudiu Teodorescu, coloniştii din ACH Gureni, comuna Peştişani, au fost lăsaţi ieri,...

Angajat al Ocolului Silvic Turceni, cercetat pentru infracţiuni silvice

Un angajat al Ocolului Silvic Turceni este suspectat că a furat arbori din pădurea ce aparţine instituţiei. În acest dosar au fost efectuate, ieri,...

,,Economii” de miliarde! – Parcul auto al CE Turceni, în revizie tehnică

După ce directorul general al Complexului Energetic(CE) Turceni, Octavian Graure, a preluat maşinile directorilor unităţii energetice, şefii în cauză fiind retrogradaţi din funcţii ca...

Şoferi băuţi şi fără permis, depistaţi de poliţişti

Patru gorjeni au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi conducând autoturisme pe drumurile publice deşi fie se aflau sub influenţa...

Gala Premiilor UCB şi-a desemnat câştigătorii

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat, vineri, 19 iunie, Gala Premiilor UCB, ocazie cu care au fost recunoscute meritele celor mai buni...

Tineri cercetaţi pentru furt

Doi tineri din Stoina sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi furt de arbori. Asta după ce ar fi...

Gura Târgului – Ciurel şi Petroniu, în inspecţie la Săcelu

La finalul săptămânii trecute, managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciurel, alături de Ion Petroniu, directorul Diviziei Strategie-Dezvoltare, au făcut o vizită inopinată la Baza...

Mărțișoare confecționate în biserică

Tinerii care doresc să înveţe arta cusutului tradițional şi să creeze mărţişoare sunt aşteptaţi duminică, 18 februarie, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...

Gorjean cu mandat european de arestare, prins la Târgu-Jiu

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Polovragi, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, a fost prins marţi de...

Gorjeancă reţinută după ce a jefuit un bătrân de 73 ani

O femeie de 39 de ani, din comuna Băleşti, a petrecut 24 de ore în arestul IPJ Gorj după ce a jefuit un bătrân...

Protest în vecinătatea DJ 674! – SNLO-ul joacă alba-neagra cu un teren din Fărcăşeşti

Reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), cei ai Exploatării de Carieră(EC) Roşia, cei ai Consiliului Judeţean dar şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj,...

Arestat pentru înşelăciune cu file CEC

Un târgujian în vârstă de 41 de ani, suspectat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit poliţiştilor,...

Horhoianu şi Gherghe rămân consilieri locali

Liberala Emilia Horhoianu și social-democratul Mihai Gherghe vor fi păstraţi în funcţiile de consilieri locali în Consiliul Local Târgu-Jiu. Deşi reprezentanţii Prefecturii Gorj au...

Mehedințean, în arestul IPJ Gorj, după ce și-a bătut concubina

Un bărbat de 45 de ani, din județul Mehedinți, a ajuns, joi, în arestul IPJ Gorj, după ce și-ar fi agresat concubina, în vârstă...

Femeie lovită de mașină, pe trecerea de pietoni

O femeie de 52 de ani, din comuna Bâlteni, a ajuns la spital, joi seara, după ce a fost lovită de un autoturism, pe...

Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Un târgujian s-a ales cu dosar penal, deoarece nu și-a prelungit valabilitatea permisului de armă după expirarea acesteia și nici nu și-a depus armele...

Tinerii social-democraţi au marcat Sfântul Valentin

Valentine’s Day se sărbătoreşte acum în întreaga lume, iar îndrăgostiţii se folosesc de acest prilej pentru a-şi face declaraţii de dragoste şi pentru a-şi...

Bărbat prins beat criță și fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Bâlteni, a fost depistat, miercuri, de polițiștii din Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe...

Decesele de la căminele Suseni, Dobriţa şi de la sanatoriu, îngroaşă lista morţilor din...

Decedaţii de la căminele de bătrâni de pe raza comunei Runcu ca şi cei de la Sanatoriul de la Dobriţa, chiar dacă au domiciliile...

Regal de manifestări culturale, la „OMAGIU LUI BRÂNCUŞI”

La 140 de ani de la nașterea geniului sculpturii secolului XX, Constantin Brâncuși, autoritățile din Gorj au conceput un amplu program de manifestări culturale...

Cârciumaru a votat “pentru” excluderea lui Geoană

Şeful PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a participat ieri la Comitetul Executiv(CEx) al PSD, votând alături de alţi preşedinţi de organizaţii pentru excluderea sau păstrarea...

Afacerea dozatoarelor de cafea din staţiile CFR din Gorj

Deşi staţiile CFR din judeţul Gorj sunt, în general, mizerabile, nemodernizate, vechi şi lipsite de investiţii, reprezentanţii SNCFR-Regionala Craiova, în subordonarea căreia se află...

Arestat în urma unui control în trafic

Un control efectuat în trafic, pe 1 martie, de polițiștii din Târgu-Jiu, s-a încheiat cu rețineri. Oamenii legii au oprit pentru verificări, pe strada...

Sterilizări gratuite la Târgu-Jiu

Asociația Pro Animals organizează joi şi vineri, adică pe 24 şi pe 25 septembrie, la adăpostul din Târgu-Jiu, zona CET, cea de-a şasea campanie...

Sindicalistul lui Bălăşoiu vrea întăriri la negocierea contractului colectiv al CEO

Negocierea contractului colectiv de muncă al Complexului Energetic Oltenia(CEO) înaintează destul de încet în ciuda faptului că sindicaliştii prezenţi la discuţiile cu administraţia nu...

Vrea să reabiliteze 40% din drumurile Gorjului

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și-a propus să reabiliteze „cel puțin” 40% din suprafața totală de drumuri județene. „În ultimii trei ani au...

Protecţia Consumatorului Gorj are “uneperită”! – Răducan şi Cojocaru, în concediu medical odată cu...

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj suferă, de câteva zile, din lipsă de personal. Asta deoarece odată cu îmbolnăvirea subită a fostului comisar-şef...

Marius Ionescu: „Se lucrează intens la marile obiective de pe Varianta Ocolitoare”

Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de date privind evoluția lucrărilor la...

Septuagenar reţinut pentru braconaj

Un bătrân în vârstă de 77 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a ajuns în arestul IPJ Gorj, acuzat fiind de săvârşirea infracţiunii de braconaj. Potrivit...

Bărbat sub influența băuturilor alcoolice, prins în timp ce conducea un moped neînmatriculat

Un tânăr de 27 de ani, din comuna Bălănești, s-a ales cu dosar penal, miercuri, după ce, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus...

Şofer fără permis, oprit cu focuri de armă

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Bolboşi, care plecase la plimbare cu maşina unchiului său, a fost oprit de poliţişti cu...

Anunț pentru locuitorii din Rovinari

Primăria Rovinari îi anunță pe localnicii care au locuințe în apropierea căii ferate că în perioada 16 august – 22 septembrie vor fi făcute...

Aur pentru Dumitru Călugăru

Olimpicul gorjean Dumitru Călugăru şi-a îmbogăţit palmaresul cu încă o medalie de aur, obţinută de această dată la Olimpiada Internaţională de Chimie din Azerbaidjan....

Lună cu puţini turişti pentru judeţ

Ultimul raport emis de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj, relevă faptul că, în luna iunie 2015, în structurile cu funcţiuni de cazare turistică existente...

100.000 de euro pentru noul sediu CEO prevăzut cu garsoniere

Oficialii Complexului Energetic Oltenia (CEO) au inaugurat miercuri un nou sediu, a cărui renovare a costat aproximativ 100.000 de euro, aici urmând să lucreze...