Judecătorii l-au lăsat liber pe Vâlceanu

385

obsedat (2) insMagistraţii Tribunalului Gorj au respins la sfârşitul săptămânii trecute recursul făcut de procurori în cazul deciziei Judecătoriei Târgu Jiu prin care a fost refuzată cererea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a juristului Daniel Ovidiu Vâlceanu, cel acuzat că şi-a expus zonele intime în faţa unor fetiţe de nouă şi zece ani, masturbându-se în faţa lor.

Bărbatul a fost reţinut şi arestat preventiv la începutul lunii, dar acum i-a expirat perioada în care a stat în spatele gratiilor, perioadă în care anchetatorii au finalizat ancheta şi au trimis dosarul său spre judecare la instanţă. Procurorii au cerut menţinerea în arest preventiv a lui Vâlceanu, dar judecătorii au considerat că nu se mai impune acest lucru şi au dispus punerea lui în libertate, lucru care s-a şi întâmplat. Bărbatul de 34 de ani, proprietar al unei vile în cartierul Primăverii, are obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, el urmând să fie prezent din nou în faţa instanţei la începutul lunii viitoare, când e programat şi primul termen din dosarul său.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here