Agheasmă de la poliţiştii locali pentru vârstnici şi bolnavi

378

Poliţiştii locali din Târgu-Jiu au călcat ieri, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, pragul a 15 persoane din cartierele municipiului Târgu-Jiu care se aflau în imposibilitatea de a se deplasa până la cea mai apropiată biserică pentru a lua apă sfinţită. Conform tradiţiilor ortodoxe, de Bobotează, preoţii sfinţesc apa, pe care o împart apoi enoriaşilor.

Ca şi anul trecut, autorităţile locale au sărit în ajutorarea bolnavilor şi bătrânilor. Şi de această dată, conducerea Poliţiei locale Târgu-Jiu a apelat la parohia din cartierul Bârseşti, de unde, agenţii locali au luat zeci de sticle cu apă sfinţită, pe care, le-au distribuit personal celor care aveau nevoie. Poliţiştii locali au avut în această locaţie o misiune mai deosebită faţă de alte biserici, unde au stat ieri pentru a preveni incidentele provocate de aglomeraţie. Cei prezenţi la Bârseşti, au avut ocazia să facă şi un gest de omenie, deplasându-se şi chiar intrând în casele celor care nu se pot mişca sau fac acest lucru cu dificultate. Poliţiştii au aşteptat pe parcursul întregii zile de ieri telefoane din partea celor care aveau nevoie de ei, sărindu-le în ajutor imediat. “În urma mai multor solicitări de la persoanele vârstnice, Poliţia Locală Târgu-Jiu, a dus în ziua de Bobotează apă sfinţită la 15 persoane neajutorate care nu au putut să ajungă la slujbă. Acest lucru deja a devenit o tradiţie, iar gestul nostru se adresează persoanelor care ne-au solicitat ajutorul şi care sunt în vârstă, bolnavi, cărora le este dificilă deplasarea”, a declarat Florin Băluţă, director executiv adjunct Poliţia Locală Târgu-Jiu.

actiune1Preotul, menţine colaborarea
Părintele bisericii Constantin şi Elena din Bârseşti, Constantin Aniţescu, s-a arătat încântat de iniţiativa continuă de câţiva ani încoace a Poliţiei Locale şi a Primăriei municipiului Târgu-Jiu. “Salutăm din nou bunăvoinţa Primăriei şi a Poliţiei Comunitare pentru prezenţa în mijlocul nostru şi pentru ajutorul de a duce pe la casele celor bolnavi sau celor neputincioşi apă sfinţită şi un zâmbet. Sunt câţiva ani de când facem asta împreună şi este nemaipomenit de bine-venită această iniţiativă. În ziua de Botezul Domnului, toată firea se înnoieşte, Iordanul şi toate apele se sfinţesc, spre bucuria noastră a creştinilor ortodocşi care le ducem la casele noastre spre tămăduire şi spre vindecare a bolilor trupeşti şi sufleteşti pe tot anul”, a declarat preotul Aniţescu.

actiune3Fericire pentru neajutoraţi
Fiecare enoriaş cunoaşte deja semnificaţia sfinţirii apelor şi însemnătatea agheasmei. “Când ai orice suferinţă, trebuie să te închini dimineaţa, bei puţină apă sfinţită şi parcă îţi ia cu mâna orice suferinţă trupească”, a spus o localnică prezentă la slujba de Bobotează de la biserica din Bârseşti.
De asemenea, Floarea Calotă, o vârstnică din cartierul Bârseşti, a fost prima care a primit ieri dimineaţă o sticlă cu agheasmă din partea poliţiştilor locali angrenaţi în această acţiune. Femeia a considerat bine-venită iniţiativa, fiind primul an când nu s-a putut deplasa la biserică. “Mai aveam şi de anul trecut apă sfinţită, dar au făcut bine că mi-au adus şi acum pentru că voi avea în tot acest an. Anul trecut am fost personal la biserică pentru a lua agheasmă dar acum nu mai am putere să mai merg, iar bătrâneţea îşi spune cuvântul”, a spus femeia în vârstă de 78 de ani.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here