Încă un primar incompatibil

278

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns că aproape jumătate dintre edilii județului sunt în momentul de față în incompatibilitate, conform Agenției Naționale de Integritate, la sfârșitul săptămânii trecute încă unul a fost declarat incompatibil cu funcția în care a fost ales. Sorin Iulian Ștefănescu, de la Berbești, a fost declarat de inspectorii de integritate incompatibil cu funcția de primar pentru că, la fel ca și alți colegi ai săi, a fost în structurile de conducere ale unei firme de salubritate cu care autoritatea locală avea contracte și la care era acționară.
Conform ANI, Ştefănescu s-a aflat în incompatibilitate în perioada 17 decembrie 2010 – 10 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcţia de edil, a deţinut şi calitatea de reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Bărbăteşti în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC Salubris Gilort SRL, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003. Fostul primar se va judeca probabil în instanţă cu inspectorii de integritate pentru a-și dovedi nevinovăția, el riscând să nu poată candida în viitoarele alegeri dacă va pierde procesul. În situația sa sunt și alți aproape 30 de primari și viceprimari sau foști primari și viceprimari din județ, majoritatea proceselor acestora urmând să aibă loc în toamnă la Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here