Angajat al Ocolului Silvic Turceni, cercetat pentru infracţiuni silvice

553

Un angajat al Ocolului Silvic Turceni este suspectat că a furat arbori din pădurea ce aparţine instituţiei. În acest dosar au fost efectuate, ieri, două percheziţii domiciliare.

În cursul zilei de 13 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat două percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni silvice. „Din cercetările efectuate a reieşit faptul că din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Turceni, ar fi fost tăiaţi ilegal şi sustraşi mai mulţi arbori de către un angajat al instituţiei respective. Totodată, cel în cauză, prin intermediul unei forme de organizare economică ce aparţine familiei sale, ar fi prelucrat materialul lemnos sustras”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cei vizaţi au fost conduşi la audieri, la sediul instituţiilor publice abilitate, iar în urma probatoriului administrat vor fi dispuse măsurile procedural penale care se impun.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here