Dai un ban, dar stai în fruntea instituţiei! – Sponsorii PD-L, puşi pe funcţii publice la Gorj

128

deschidereDonaţiile la partid le-au asigurat plătitorilor funcţii şi mulţi bani, după ce Partidul Democrat Liberal a câştigat alegerile. Conform listelor cu donatorii, publicate în Monitorul Oficial, care au făcut donaţii a căror valoare depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară, cei enumeraţi ca sprijinitori financiari ai PD-L au „câştigat” apoi concursurile pentru funcţiile din fruntea instituţiilor deconcentrate.

Nici oamenii de afaceri, „marcatori” de bani la partid nu au rămas în pagubă. Fondurile investite s-au înmulţit ca la Caritas, evident, din bani publici sau ai companiilor de stat.

Şefii instituţiilor deconcentrate din Gorj au plătit bani grei în campaniile electorale la Partidul Democrat-Liberal. Asta se întâmpla înainte ca aceştia să ocupe funcţiile prin „concurs” la instituţiile statului. După aflarea rezultatelor ale acestor concursuri, se poate spune că au coincis competenţele candidaţilor cu iubirea faţă de partid. Sumele oficiale donate de firme sau de persoane fizice sunt destul de importante. Cea mai mică este de 6.000 de lei, iar cea mai mare de 400.000 de lei. Evident, banii au fost recuperaţi cu vârf şi îndesat, cel puţin în privinţa firmelor se poate vedea o altă performanţă, aceea a câştigării licitaţiilor chiar la companiile statului controlate de democrat-liberali.

Cum au fost cumpărate funcţiile la stat?

6.000 „concursul” de director la deconcentrate, 11.000 cel de director la companiile statului! Aşa arată Monitorul Oficial din data de 31.03.2010 în care s-au publicat donaţiile a căror valoare cumulată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară.

Începem cu iubitorii de partid, printre ei Marcel Hoară, director al Agenţiei de Dezvoltare a Zonelor Industriale care a făcut o donaţie în conturile PD-L de 12.000 lei. Pentru performanţele sale, Marcel Hoară a devenit şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la Complexului Energetic Rovinari.

Un alt donator de partid este Ionel Manţog care a băgat în conturi 20.500 de lei. A devenit apoi director economic al Complexului Energetic Turceni.

Actualul inspector general şcolar adjunct din Gorj, Gheorge Mitescu a finanţat şi el PD-L cu 15.000 de lei înainte de a ocupa funcţia.

Director la spital, donator de partid

pdlVasile Picioruşi a oferit partidului 6.300 de lei şi a ajuns director la Registrul Auto Român.

Şi medicul Gheorghe Neaţă a donat Partidului Democrat Liberal suma de 6.000 de lei în campania pentru Traian Băsescu. În scurt timp a devenit director al Spitalului Judeţean din Târgu Jiu.

Şi Gabriela Liao a vărsat în conturile PD-L 6.000 de lei, iar apoi a ajuns director la Vama din Târgu-Jiu.

Miliarde de la firmele câştigătoare în companiile statului

Funcţiile din companiile statului sunt ceva mai scumpe, având în vedere şi beneficiile financiare ulterioare. De exemplu, Ion Biriboiu a fost viceprimar la Primăria Turceni. A pierdut alegerile şi după ce a devenit donator la partid a ajuns jurist la Complexul Energetic Turceni. El a băgat în conturile PD-L 13.000 de lei.

Iustin Grigore Popescu a fost înainte şef de carieră. A marcat 6.000 de lei la PD-L şi a ajuns director la o exploatare minieră. De asemenea, Emil Dragomirescu în urmă cu doi ani nici nu avea serviciu, însă după donaţia de 6.000 de lei a ajuns director de Resurse Umane la Complexul Energetic Rovinari. Ion Dragu a devenit director la Minprest după ce a contribuit la campania lui Traian Băsescu cu 7.000 de lei. Şi lista continuă cu Corneliu Gârjoabă, Sorin Chircu care au vărsat sume de 6000 şi 5000 de lei la PD-L. 7000 de lei a donat şi Liviu Câlniceanu care, din om de afaceri, a devenit preşedintele al CA de la Complexul Energetic Turceni. La capitolul firme, sumele sunt colosale. UMR Rovinari şi Popeci Utilaj Greu, firme controlate de omul de afaceri Constantin Popeci a finanţat campania lui Traian Băsescu cu peste 400.000 de lei. Artego SA a donat la PD-L 150.000 de lei. De asemenea, omul de afaceri Dan Gavrilescu, în nume personal, a plătit la partid 12.000 de lei. Licitaţiile la SNLO şi Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari sunt câştigate în mod frecvent de aceste firme. În afara acestora, au mai donat la partid deputaţii Severus Militaru, peste 30.000 de lei, Cosmin Popescu, peste 27.000 de lei şi consilierul judeţean Elena Cojocaru, 19.000 de lei.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here