Septuagenar reţinut pentru braconaj

448

Un bătrân în vârstă de 77 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a ajuns în arestul IPJ Gorj, acuzat fiind de săvârşirea infracţiunii de braconaj. Potrivit oamenilor, septuagenarul ar fi vânat, fără drept, un porc mistreţ. De altfel, în momentul în care a fost prins de poliţişti, bătrânul avea asupra lui, într-un rucsac, o parte din porcul mistreţ.

În seara zilei de 6 august, la ora 20:50, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au depistat pe raza localităţii, un bătrân în vârstă de 77 ani, din Bumbeşti-Jiu, care transporta într-un rucsac o parte dintr-un porc mistreţ vânat pe un fond de vânătoare din oraş. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 alin. 1 lit. a şi lit. m, din Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic. În ceea ce-l priveşte pe septuagenar, acesta a ajuns în arestul IPJ Gorj. „În baza probatoriului administrat, C.D. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cursul zilei de 7 august, bătrânul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here