28.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Arhive Lunare: septembrie 2023

Vezi anunțul ministrului Muncii despre prevenirea cazurilor de bullying în școli!

"Combaterea consumului de droguri în școli, prevenirea cazurilor de bullying și a celor de violență sunt o prioritate pentru Guvernul României! Acesta este motivul pentru care am semnat, alături de mai mulți colegi miniștri, Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, în condițiile în care peste câteva zile începe noul an școlar. Implicarea asociațiilor de elevi și părinți,...

Calendarul examenului de BAC 2023, publicat aseară în Monitorul Oficial

Calendarul examenului de Bacalaureat 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial aseară. Probele scrise debutează la începutul lunii iulie, iar pe 7 iunie este ultima zi de cursuri pentru elevii care sunt anul acesta în clasa a XII-a sau a XIII-a. Înscrierea pentru sesiunea de vară se face în perioada 3 – 7 iunie 2024. În perioada 17-27 iunie...

Un primar din Gorj oferă ghiozdane elevilor

Peste numai câteva zile, va debuta noul an școlar 2023-2024. Edilul localității Aninoasa, Ilie Petroi, a anunțat faptul că autoritățile locale vor oferi, cu această ocazie, câte un ghiozdan echipat pentru toți elevii din comună.

Fost șef în CE Oltenia, aproape de libertate. Cererea de ieșire din pușcărie, aprobată!

Daniel Antonie, fostul șef al Direcției Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, i-a convins pe magistrați că merită să redevină un om liber. Judecătoria Târgu Jiu a admis, marți, cererea acestuia de liberare condiționată din Penitenciarul Târgu Jiu. Fostul director din minerit a executat deja jumătate din pedeapsa primită, o condamnare de patru ani cu executare pentru complicitate la săvârșirea...

După drama angajaților ELCFU din cadrul CEO, șeful Daniel Baciu a venit cu promisiuni în fața liderilor sindicali

Liderii sindicali din CE Oltenia s-au întâlnit, ieri, cu șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu. Întâlnirea a fost intermediată de senatorul Ion Iordache, liderul PNL Gorj, după cazurile incalificabile în care casele de pensii Gorj și Mehedinți au anulat deciziile de pensionare eliberate pentru doi salariați de la ELCFU, din cadrul CEO, producând adevărate drame în familiile acestora. Liderii...

Pedeapsă definitivă pentru un om de afaceri din Gorj

Vasile Crețoiu, administratorul unor firme din Bumbești Pițic, a fost condamnat definitiv pentru evaziune fiscală. Bărbatul a recunoscut faptele și a primit o pedeapsă cu suspendare. Crețoiu a fost condamnat la 1 an şi opt luni de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), pedeapsa fiind suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani. În acest timp,...

Sute de șomeri invitați la o bursă a job-urilor, organizată de AJOFM Gorj

O bursă a locurilor de muncă va fi organizată mâine de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), în calitate de partener în cadrul proiectului „Competențe îmbunătățite pentru șanse crescute de ocupare!” al cărui beneficiar este SC Euro Jobs SRL. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11,00, la Anna Events, Sala Estuar, situată pe Insulița Jiului. ,,Proiectul are...

Târgu-Jiu: Întrunire a lumii culturale: ,,ai vreme să vorbim?” Lansare de carte, invitați speciali!

Vasile Vasiescu, scriitor, editor, critic de artă plastică și important ziarist, va modera un eveniment cultural, special, la Muzeul Județean ,,Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu. Oamenii de cultură se vor reuni astăzi, la ora 14.00, când poeta Ana-Maria PĂUNESCU își lansează cea mai recentă carte de poezie - ,,ai vreme să vorbim?" Totul face parte din proiectul cultural al scriitorului Vasile...

Ca la noi, la nimeni – Nimic despre austeritate în pachetul de măsuri fiscale!

Motto: „Ura nu este niciodată învinsă de ură. Numai dragostea poate învnge ura. Aceasta este o lege eternă.” - Din Învățătura lui Budha Și marți, adică ieri, a continuat protestul cu zeci de bugetari la Ministerul Finanțelor, nemulțumiți că este posibil să li se mai taie din sporurile cu care își rotunjesc veniturile și așa destul de mari, în comparație...

Se fac intervenții pentru evitarea producerii de noi viituri pe pârâul Orlea

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj execută, în această perioadă, lucrarea de ,,Întreținere albie minoră pârâu Orlea, la Tismana”, amonte pod DN 67 Târgu-Jiu - Baia de Aramă. Lucrarea se întinde pe o lungime de 2.450 metri, efectuându-se recalibrarea în vederea asigurării secțiunii optime de tranzitare a debitelor de viitură pe acest tronson. ,,Scopul principal al lucrării îl...

Un nou spectacol de magie sub bagheta lui Robert Tudor, la Târgu-Jiu

Magicianul Robert Tudor revine, în cea de-a doua jumătate a acestei luni, la Târgu-Jiu, cu un nou spectacol. Un eveniment similar a avut loc și anul trecut, la acesta luând parte numeroși copii și adulți. Robert Tudor va poposi din nou la Târgu-Jiu pe 23 septembrie cu cele mai grozave numere de magie, la Cinematograful ,,Sergiu Nicolaescu”. Evenimentul va începe...

Amenzi de 116.700 de lei, aplicate în Gorj de către inspectorii sanitar-veterinari

În cea de-a doua jumătate a lunii trecute, mai precis în intervalul 16-31 august, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale în multe dintre localitățile județului nostru, care s-au încheiat cu aplicarea unor avertismente și sancțiuni în valoare totală de 116.700 de lei. Mai precis, au fost făcute verificări în obiective supuse controlului sanitar-veterinar...

Socialismul și mămăliga

Doar gospodăriile colective şi cele de stat reprezintă viitorul în agricultură! Aşa îi certa la Moscova, Mikoian (Ministrul Comerţului), din U.R.S.S., pe comuniştii români! Analiza pe care au făcut-o sovieticii, între 8 - 13 iulie 1953, economiei R.P. Române era realistă, dar nu şi dezinteresată. În 8 iulie 1953, S.N. Hruşciov spusese: „Sectorul individual din agricultură trebuie ajutat mai mult. În România socialismul...

Cîmpanu, împrumutat la U Cluj

Laurențiu Reghecampf a renunțat la un fotbalist. George Cîmpanu a părăsit-o pe Universitatea Craiova și a semnat cu o altă echipă din Superliga, Universitatea Cluj. Mai mulți jucători au mers dinspre Bănie spre Ardeal în ultima perioadă. Jucătorul ofensiv a fost cedat sub formă de împrumut și va evolua la ,,șepcile roșii” pentru restul sezonului 2023 – 2024. „FC...

Oficial! Evaluarea Națională 2024 va începe pe 25 iunie

Calendarul Evaluării Naţionale de anul viitor a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, înscrierea la Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 11-14 iunie 2024. Prima probă scrisă, cea de Limba şi literatura română, este programată pentru data de 25 iunie 2024. Pe 27 iunie 2024 va avea loc proba scrisă la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine...

Din nou pe Sohodol spre Pleşa – Muntele Marilor Verticale

Muntele Pleşa se prezintă ca un masiv bastion de calcar dominând cu peste 1100 m aşezările de la poalele sale: Runcu, Bâlta și Bâltişoara. Din vârful cu același nume (1444 m), se desfac spre sud trei pinteni: Cracul Scurt, Cracul Lung și Cracul Sângerului. Fiind format aproape în totalitate din calcar, rocă cu o mare permeabilitate carstică. În Pleşa se...

UCB debutează în campionat la jumătatea lunii septembrie

Handbaliștii universitari gorjeni revin în meciurile oficiale peste câteva zile. CS UCSB Târgu Jiu, formație care activează în eșalonul secund masculin, a fost repartizată în Seria A. Elevii lui Adrian Gorun se vor duela cu CSM Oradea, CSM Odorheiul Secuiesc, CSM Făgăraș, CSM Reșița, CS Unirea Sânnicolau Mare, CSU Craiova și CSU Politehnica Timișoara. ,,Primele patru dintre acestea au...

Teofania de la Maglavit

Maglavit, un sat doljean modest, aproape de Dunăre, nu departe de Calafat, cu dealuri de unde izvorăsc „țuțuroaie” (cișmele) și pâraie ce udă salba de grădini, cu păduri și bălți bogate în pește. Aflat inițial pe malul Dunării, el a trebuit să fie strămutat din cauza „nisipurilor zburătoare” pe actuala vatră (la sfârșit de secol al XVII-lea), datorită împroprietăririi...

Deșeurile, greu de strâns selectiv în Gorj!

Selectarea deșeurilor care provin dintr-o gospodărie pe fracții, așa cum se întâmplă în statele civilizate, rămâne o problemă aproape imposibil de rezolvat pe termen mediu. Deși în majoritatea localităților din județ există operatori de salubritate, de multe ori oamenii sunt nevoiți să rămână cu anumite feluri de gunoi la poartă pentru că angajații de la salubritate nu le ridică....

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe şi al...

-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, pentru că a trecut o săptămână de când am sărbătorit «Ziua Limbii Române», vă propun să discutăm, astăzi, ca într-un joc de cuvinte, pornind chiar de la ceea ce numiţi «statul cu avarii», adică «statul eşuat» sau guvernarea cu multe neajunsuri în gestionarea crizelor, pe care eu l-aş descrie, chiar păstrând accentul pe cel...

Expoziție de grafică, vernisată mâine, la Târgu-Jiu

Mâine seară, cu începere de la ora 18.00, la Muzeul Național ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu va avea loc vernisajul unei expoziții inedite, de tip experiment vizual, în care artistul plastic Cătălin Negrea propune o incursiune în lumi imaginare care sfidează metaforic realitatea, evazionând cu succes din aceasta. Pornind de la schițe nevinovate culese din caietele de studiu, cu personaje...

Întâlnire de lucru cu șefii celor 43 de Case de Asigurări de Sănătate din țară

Astăzi, cei 43 de directori generali ai caselor județene de asigurări de sănătate au discutat cu președintele CNAS, dr. Andrei Baciu, modalitățile de eficientizare a activității în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. „Am dorit să avem această primă întâlnire pentru a vedea cum putem răspunde mai bine nevoilor pe care pacienții le au în privința asigurărilor publice de...

Probleme cu furnizarea apei, în această noapte, la Motru

Aparegio Gorj S.A. - CED Motru anunţă întreruperea furnizării apei potabile / presiunea scăzută în data de 05.09.2023 -06.09.2023, în intervalul orar 23.00-06.00, în localitatea Motru, ca urmare a lucrărilor de spălare şi igienizare a tuturor retelelor de alimentare cu apa potabila. "La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete apa să înregistreze valori mai...

Aparegio: Lucrări de curățare a căminelor de apă de pe două străzi din Târgu Jiu

"Astăzi, echipa Centrului de Exploatare și Distribuție Târgu Jiu, a efectuat lucrări de decolmatare și igienizare a căminelor de apă menajeră pe Str. Minerilor și Str.Dumbrava, din municipiul Târgu Jiu", au anunțat reprezentanții Aparegio Gorj. Pe această cale operatorul face apel către cetățeni să nu arunce în canalizare resturi menajere, materiale textile, șervețele umede, produse de igienă intimă, bucăți...

Sindicaliștii din CEO, întâlnire cu șeful CNPP Daniel Baciu pe legea 197. Concluzii!

Liderii sindicali din CE Oltenia s-au întâlnit astăzi cu șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu. Iată concluziile: Se va reanaliza situația activității CFU ca si parte integrantă a activității de producere a energiei electrice nu ca activitate de transport feroviar, iar salariaților secției chimice se vor aplica prevederii legii 197 unitar la toate casele de pensii De asemenea, activitatea in cadrul...

Vouchere de vacanță pentru angajații din Sănătate

Până la sfârșitul acestei săptămâni, toți salariații din Sănătate vor avea banii pe card pentru voucherele de vacanță, anunță Federația SANITAS. Banii sunt deja în conturile Caselor Județene de Sănătate. „La insistențele SANITAS, toate Casele județene de Sănătate au primit astăzi banii pentru voucherele de vacanță! Până la sfârșitul săptămânii toți salariații trebuie să aibă banii pe card! Să le folosiți...

Discuții la Ministerul Muncii cu reprezentanții sindicatelor din Finanțe

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a primit astăzi, 5 septembrie 2023, o delegație a Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe. Discuțiile au vizat noua lege a salarizării în sistemul public. Ministrul a luat act de doleanțele reprezentanților sindicali și de inechitățile punctuale care s-au format de-a lungul timpului în sistemul de salarizare. Totodată,Simona Bucura Oprescu și-a...

Rafila: Testarea antidrog a tuturor elevilor este exclusă

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că exclude ipoteza testării de masă în rândul elevilor pentru depistarea celor care consumă droguri și a precizat că testele trebuie făcute țintit. „Testarea trebuie să fie făcută ţintit şi numai cu acordul părinţilor, dacă există cazuri de suspiciune şi care pot conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate prin consiliere psihologică, prin programe împotriva...

Prins fără permis și cu mașina neînmatriculată

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat în trafic, un bărbat de 28 de ani, din comuna Slivilești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 Cojmănești, care nu avea aplicate plăcuțele de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar...

Alina Eremia, vicecampioană balcanică!

Sportiva Alina Eremia, legitimată la CS Pandurii și CSM Târgu Jiu, a reușit o performanță importantă la finalul săptămânii trecute. Atleta pregătită de antrenorul emerit Ion Bură a luat argintul, cu echipa României, la Balcaniada de semimaraton de la Bitola, Macedonia. Ea a reuşit această performanţă alături de Liliana Dragomir, legitimată la CSM Caransebeș și CSU Arad. ,,A fost o cursă...

Alexandru Beșliu, argint la CN de Lupte pe Plajă

Luptătorul gorjean Alexandru Beșliu (CSM Târgu Jiu – CS Pandurii) a cucerit medalia de argint la seniori, la categoria +90 de Kg, în cadrul Finalelor Campionatului Național de Lupte pe Plajă. Competiția a avut loc pe plaja Obelisc, din Costinești, în perioada 31 august- 3 septembrie. Performanța l-a propulsat pe Beșliu la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă, care va...

DSVSA: Amenzi de peste 116.000 de lei, pentru comercianții din Gorj

În timpul controalelor efectuate în ultimele două săptămâni de către inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, reprezentând 5 avertismente şi 13 amenzi în cuantum de 116.700 lei, unor operatori şi/sau persoane fizice din Bâlteni, Bumbești-Jiu, Câlnic, Crasna, Dragoteşti, Drăguţeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Novaci, Roşia de Amaradia, Runcu şi Târgu-Jiu.

Târgul de la Gârbovu își deschide porțile în zi de sărbătoare

Vineri, 8 septembrie, de Sf. Maria Mică, Primăria și Consiliul Local al orașului Turceni organizează cel mai mai vechi târg din sudul Gorjului, și anume Târgul de la Gârbovu. Astfel, vineri, de la ora 17:30, cei prezenți vor putea participa la ateliere de meșteșugărit, urmând ca de la ora 19:00, pe scena ce va fi amplasată de către autorități,...

Mâine, vernisaj la Muzeul Județean Gorj

Mâine, de la ora 14:00, va avea loc la Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu", vernisajul expoziției temporare de sculptură, pictură și grafică numită generic „Esențe inventariate”.

Încă un pacient rănit în exploziile de la Crevedia, transportat la un spital din Germania

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că încă o persoană rănită în explozia de la staţia GPL din localitatea Crevedia va ajunge la un spital din Germania. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea unei noi misiuni umanitare marţi, la ora 9,00, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru transportarea unui pacient diagnosticat...

Echipa lui Mititelu şi-a schimbat numele

Federația Rromână de Fotbal a anunţat că a aprobat modificarea denumirii clubului patronat de Adrian Mititelu. Clubul U Craiova 1948 SA a devenit, în mod oficial, FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB S.A. ”Având în vedere Certificatul de înregistrare mențiuni al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj emis la data de 19.07.2023, Rezoluția Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă...

ADMITERE ID/IFR – sesiunea SEPTEMBRIE 2023, la Universitatea Politehnica Timișoara – Fii student la distanță și pregătește un #ViitorînRitmulTău!

Studiază oricând și oriunde! Construiește viitorul în ritmul tău fără compromisuri, înscrie-te online la concursul de ADMITERE ID/IFR SEPTEMBRIE 2023 – sau optează pentru înscrierea în format fizic, începând chiar de astăzi! Mai ai o șansă de a te înscrie la specializările noastre de la ID/IFR și să devii #StudentLaPoli! Profită de oportunitate și înscrie-te acum în sesiunea de admitere...

Restricții de trafic timp de o săptămână pe un drum intens circulat de gorjeni

Începând din data de 5 septembrie 2023, se vor institui restricții de trafic pe DN7, în zona localității Lazaret, aproape de limita dintre județele Sibiu și Vâlcea. ”Circulația va fi închisă pe o bandă în zona podului peste pârâul Lotrioara pentru schimbarea rosturilor de dilatație. Lucrările vor dura aproximativ o săptămână, timp în care traficul va fi dirijat de...

Când va fi Evaluarea Națională în 2024

Evaluarea Națională 2024 are loc în perioada 25-28 iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial. Proba la Limba română se va desfășura pe 25 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 27 iunie.

Șef din Garda de Mediu, prins de DNA luând mită

Șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost reținut ieri de DNA Constanța, fiind prins în flagrant în timp ce lua mită. Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, Dorin Meran este acuzat că a cerut de la un om de afaceri 25.000 de lei pentru a-i aplica o amendă mai mică în urma unui control. Procurorii vor cere propunere...

Crește salariul minim, cresc și taxele

Începând cu luna viitoare, salariul minim brut va fi majorat cu 300 de lei și va ajunge, astfel, la 3.300 de lei. În ceea ce privește salariul net, românii vor primi în plus, în mână, doar 93 de lei, iar 207 lei vor merge către stat, pe taxe. Dacă trendul de majorare a salariului minim brut se va păstra și în...

AJOFM organizează o bursă a locurilor de muncă! Vezi când și unde!

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj organizează în data de 7 septembrie 2023 evenimentul Bursa locurilor de muncă, în calitate de partener în cadrul proiectului „Competențe îmbunătățite pentru șanse crescute de ocupare!”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00 la Anna Events, Sala Estuar, situată pe Insulița Jiului. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Joi seară, vernisaj la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

Muzeul Național "Constantin Brâncuși" organizează joi, 7 septembrie, de la ora 18:00, vernisajul unei expoziții inedite, de tip experiment vizual, în care artistul plastic Cătălin Negrea propune o incursiune în lumi imaginare care sfidează metaforic realitatea, evazionând cu succes din aceasta.

Localnicii din Bâlteni, ca și jefuiți! Firma consilierilor care colectează sumele pentru Compania de Apă Craiova a dat un tun de 3,5 milioane de lei!

Înglodată în datorii! Asta este situația comunei Bâlteni care a ajuns să aibă o datorie record către Compania de Apă Oltenia, de nu mai puțin de 3,5 milioane de lei. Cetățenii susțin că își plătesc facturile lunare, tariful apei fiind unul mic la operatorul din Craiova, însă ,,buboiul” se sparge chiar la societatea al cărei acționar este Consiliul Local...

Acționarul Fondul Proprietatea își diminuează acțiunile la CEO!

Fondul Proprietatea nu a participat la majorarea de capital cu terenurile a Complexului Energetic Oltenia, reducându-şi astfel participaţia la 11,81%, de la 21,5%. Astfel, în cadrul AGA din data de 29 august 2023 a fost aprobată majorarea de capital social a CEO cu valoarea terenurilor în valoare de 41 milioane EUR (204 milioane Lei), prin emisiunea a 20.346.788 acțiuni noi...

Căruță confiscată, vândută de ANAF. Bijuterii din aur, la licitație!

Agenția Națională de Administrare Fiscală încearcă să vândă, la Gorj, prin vânzare directă, un bun intrat în proprietatea privată a statului în materie penală. Este vorba despre o căruță, confecționată din „suport metalic de culoare albastră și având obloanele de scândură”. Atelajul hipo este depozitat la sediul Poliției Municipiului Motru, unde poate fi văzut de către doritori. Prețul stabilit, cu...

Mitropolitul Olteniei a sfinţit Biserica din Parohia Câineni – Curtişoara, Bumbeşti-Jiu, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord – ,,Dumnezeu să ne audă, căci El este întotdeauna întru noi, în viaţa noastră, în...

În ziua de 3 septembrie 2023, în Duminica a 13-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit noul lăcaş al Bisericii cu hramul «Schimbarea la Faţă a Domnului» din Parohia Câineni Curtişoara, Oraşul Bumbeşti-Jiu, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord şi a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi din...

La volan, cu alcoolemie de 1,26!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, duminică, prin apelul unic de urgență 112, de către un participant la trafic, cu privire la faptul că a oprit un conducător auto care pare a se afla în stare de ebrietate. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul auto, fiind vorba de un bărbat de 29 de ani,...

Mesaje antidrog, create de deținuții din Penitenciarul Târgu-Jiu

În perioada 29 mai – 31 august 2023, în unitățile din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost implementat proiectul ,,Mesajul meu antidrog!”, Ediția I, 2023. Proiectul de activitate a fost inițiat de Penitenciarul Târgu-Jiu, sub coordonarea psihologului comisar șef de poliție penitenciară Valentina Flitan, șef Birou Asistență Psihosocială, și s-a desfășurat sub forma unui concurs interpenitenciar care a...

Cartea vieții… și poezia magică…

Un titlu curajos pentru un volum de poezie: Cartea vieții. Supremația eului, volum apărut la Editura Limes în anul 2022, semnat de Ion Popescu-Brădiceni. Se pune astfel poezia la un nivel înalt, al cărților care luminează calea spre eternitatea omului. Evident, a face referire la viață ca impact asupra timpului, face parte, mai repede, din logica unor cărți de...

Angajări la liceul din Turceni

Începutul de an școlar vine cu angajări la liceul tehnologic din orașul Turceni. Sunt vacante trei posturi de execuție: secretar, șofer și îngrijitor. Concursurile au loc după începerea școlii. Postul de secretar este cu studii medii, pe perioadă determinată. Se cere doar diploma de Bacalaureat, fiind impusă o condiție de vechime: 10 ani, astfel că postul nu este la îndemâna...

Vineri debutează o nouă ediție a Atelierului Național de Poezie ,,Serile la Brădiceni”

Cea de-a XXVII-a ediție a Atelierului Național de Poezie și Critica Poeziei ,,Serile la Brădiceni” începe vineri, 8 septembrie. Acesta este un eveniment cultural dedicat promovării și dezvoltării poeziei și criticii literare. Manifestarea culturală va începe de la ora 12.30, la Căminul Cultural din Brădiceni și este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat...

S-a reluat Liga 4

Fotbalul județean a revenit pe stadioanele din Gorj. Liga 4 și-a consumat în weekend primele meciuri. S-au dat goluri pe toate arenele, fiind înregistrat un singur rezultat de egalitate. Cea mai clară victorie a fost obținută de Vulturii Fărcășești, una dintre candidatele la titlu. Echipa lui Robert Vlăduțoiu a făcut ,,set” cu ,,satelitul” Gilortului. La revenirea în campionat, Petrolul...

Ca la noi, la nimeni – Butoiul cu pulbere al Coaliției s-a fâsâit!

Motto: „Un adevărat lider are întotdeauna un element-surpriză în mânecă pe care alții nu îl pot stăpâni, dar care menține publicul său în suspans și interesat.” - Charles de Gaulle Lăsăm la o parte revolta de la Crevedia, unde patronii nu au avut curajul să fie față-n față cu necăjiții de săteni care i-au și crezut pe acești nemernici că...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Înființarea culturilor de toamnă

2 – Soiuri de grâu și de triticale Soiurile de culturi agricole sunt cel de-al 3-lei factor component al ecuației producției agricole – casă – masă – rasă - și aportul lor la cuantumul și calitatea recoltei este tot de o treime. Fermierii nu trebuie să neglijeze pe niciunul din acești factori, căci factorul realizat în cea mai mică măsură...

Dorul de copilărie

Copilăria este vârsta nevinovăției, când orice vis pare desprins din adevăr. Copilăria este un Rai în care, după cum spunea Regina Maria a României, ,,nu te poți înapoia după ce i-ai trecut pragul, intrând în lumea realităților’’. Copilăria înseamnă tinerețe lipsită de griji, nepăsare față de ceea ce se petrece în lumea înconjurătoare. Fiecare dintre noi, cei în vârstă, o...

Atacul gorjenilor l-a mulțumit pe Basic

Baschetbaliștii gorjeni au terminat ,,Cupa Târgu-Jiu” cu o victorie și o înfrângere. După ce s-au impus în prima zi a competiției cu 78-71 împotriva formației CSM Târgu Mureș, elevii lui Kresimir Basic au cedat cu CS Vâlcea, scor 88-91. Fără Octavian Popa Calotă, gazdele s-au recunoscut învinse din cauza unui sfert doi mai slab. În rest, alb-albaștrii s-au impus...

Transportul studenților, în ședință de Guvern

Guvernul va aproba în ședința de joi, 7 septembrie Hotărârea de Guvern prin care se stabilește cum se acordă reducerea de 90% pentru transportul studenților cu trenul, metroul și urban, în comun, a anunțat Ministerul Educației. „Precizăm că Hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice privind transportul studenților nu putea fi adoptată înainte de momentul intrării în vigoare a Legii...

Sfinții cuvioși Neofit și Meletie, ocrotitorii Olteniei, sărbătoriți în ziua de 3 septembrie 2023

De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre! Duminică, 3 septembrie 2023, credincioșii din eparhia Olteniei i-au cinstit pe Sfinții cuvioși Neofit și Meletie de la mănăstirea Stănișoara, patronii spirituali și ocrotitorii Arihiepiscopiei Olteniei. Sfântul...

Târgu Jiu: O mașină a luat foc, pe strada14 Octombrie

Un autoturism a luat foc, în această seară, pe strada 14 Octombrie din Târgu Jiu. ”La fața locului s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, echipajul constatând că incendiul fusese stins cu ajutorul stingatoarelor. Din fericire, nimeni nu a suferit leziuni”, a anunțat ISU Gorj

Când se joacă Dinamo – FCU Craiova

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, luni, programul etapei a noua a Superligii. Meciul Farul Constanţa - FCSB este programat duminică, 17 septembrie, de la ora 21.45. Vineri, 15 septembrie Ora 18.30 UTA Arad – Universitatea Cluj Ora 21.30 Dinamo Bucureşti - FCU Craiova 1948 Sâmbătă, 16 septembrie Ora 21.30 Universitatea Craiova - Sepsi OSK Sf. Gheorghe   Duminică, 17 septembrie Ora 15.00 FC Hermannstadt - FC...

PNL și ALDE, gata de fuziune

Liderii PNL și ALDE negociază pentru o fuziune prin absorbție între cele două formațiuni. „Astăzi, 4.09.2023, a avut loc ședința Biroului Politic Central Alde. În cadrul întâlnirii s-a decis continuarea procesului de fuziune dintre ALDE și PNL. (...) După finalizarea negocierilor, în limita mandatului primit, va fi organizat în cel mai scurt timp Congresul de Fuziune dintre ALDE și PNL”,...

Câștigătorii concursului de benzi desenate „Acasă la Brâncuși”

Concursul de benzi desenate „Acasă la Brâncuși” 2023, organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, anunță câștigătorii: Simona Boian - locul I Adina Tudorescu - locul II Marta Negomireanu - locul III Carina Ceaușu - mențiune. Foto: lucrarea câștigătoare

David Popovici își donează ziua de naștere în scop caritabil

"David Popovici alege în acest an să îşi doneze ziua de naştere pentru ca 5 fraţi muzicieni, toţi performanţi, să aibă parte de un cămin stabil, unde visele să devină realitate. Pentru ca lipsurile să nu le răpească şansa de a excela, David face apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/david pentru Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi mama lor. La...

Vasilică i-a stins Farul ,,Regelui”

Gorjeanul Dan Vasilică a reușit un succes important cu FCU Craiova. Doljenii au demolat-o pe Farul, în Bănie, scor 4-0, într-un meci care a contat pentru runda a opta a Superligii. Van Durmen(’18), Albu,(’45+2), Baeten (’57) și Bauza (’80) au semnat reușitele cu care gazdele au obținut o victorie de poveste cu campioana țării. După meci, ,,interimarul” amfitrionilor a...

Reținut pentru furt și distrugere

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au reținut, ieri, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din comuna Godinești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere prin incendiere. Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 02:00, bărbatul ar fi pătruns pe o fereastră într-o încăpere, dintr-un imobil care aparține...

Schimbări importante pentru şoferi

Şoferii care vor rămâne blocaţi pe drumurile închise temporar vor fi obligaţi să suporte chiar ei cheltuielile pentru intervenții. Guvernul a modificat de curând ordonanța privind regimul drumurilor pentru a-i descuraja pe șoferii indisciplinați care nu respectă restricțiile de circulație impuse pe drumurile închise temporar.. Aceleași prevederi se aplică și în cazul în care se produc accidente de circulație pe astfel...

Sindicaliștii din Finanțe decid mâine dacă vor declanșa greva generală

"Mâine, 5 septembrie 2023, la Bucureşti, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe a convocat Consiliul Naţional, organul de conducere colectiv care poate decide declanşarea grevei generale la nivel naţional, ca reacţie la faptul că, după 10 zile de proteste, Guvernul nu a pus în aplicare angajamentele asumate de ministrul finanţelor prin Procesul verbal încheiat cu organizaţiile sindicale în data...

Începe Atelierul „Serile la Brădiceni”!

Atelierul Național de  Poezie și Critica Poeziei "Serile la Brădiceni" este un eveniment cultural dedicat promovării și dezvoltării poeziei și criticii literare. Acest eveniment se va desfășura în data de 8 septembrie 2023, începând cu ora 12.30, la Căminul Cultural din Brădiceni si este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria...

Sfaturi esențiale dacă vrei să închiriezi o mașină în Craiova sau în Drobeta Turnu Severin

Închirierea unei mașini oferă libertatea și flexibilitatea de care ai nevoie în călătorii, pentru evenimentele speciale sau pentru nevoile tale personale. Cu toate acestea, procesul de închiriere poate fi intimidant pentru cei fără experiență. De aceea, este bine să ții cont de sfaturile de mai jos pentru a te asigura că obții cea mai bună ofertă și că eviți...

Cum să te adaptezi la situația din teren și să iei decizii rapide la pariurile live

Pariurile live sunt o modalitate de a miza pe evenimente sportive care se desfășoară în timp real. Pariurile live îți oferă posibilitatea de a profita de fluctuațiile cotelor și de a-ți ajusta strategia în funcție de evoluția meciului. În acest articol, îți vom prezenta câteva sfaturi pentru a paria live cu succes. Informează-te înainte de meci Pentru a paria live, este...

Oaspeți din Austria, la sediul Salvamont Gorj

Un grup de tineri din cadrul Active Austria Scout Society OTI au vizitat recent sediul din Târgu Jiu al Salvamont Gorj. Aceștia s-au declarat încântați de tehnologia și profesionalismul salvatorilor montani, fiind încântați că au putut dobândi cunoștințe de la cei mai buni oameni în domeniu.

Avarie la Runcu. Anunț Aparegio!

Aparegio Gorj S.A. – CED Runcu anunţă întreruperea furnizării apei potabile în data de 04.09.2023, in intervalul orar 08.00-13.00, în localitatea Runcu, str. Maria Apostol, ca urmare a avariei survenite la reteaua de distributie DN90. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că personalul de intervenție deplasat la fața locului va face tot posibilul...

Aparegio anunță că se oprește apa la Runcu

"Aparegio Gorj S.A. – CED Runcu anunţă întreruperea furnizării apei potabile în data de 04.09.2023, in intervalul orar 08.00-13.00, în localitatea Runcu, str. Maria Apostol, ca urmare a avariei survenite la reteaua de distributie DN90. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că personalul de intervenție deplasat la fața locului va face tot posibilul...

Jandarmeria Română, pe podium la Cupa Forțelor de Ordine, din Ungaria

"Colegii noștri, Rareș, Alex, Vasile, Horia și Dragoș, au așezat Jandarmeria Română pe podium la cea de-a cincea ediție a Cupei Forțelor de Ordine, organizată în Ungaria. Toți cinci sunt luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și formează o echipă atât la serviciu, cât și în timpul liber. Competiția s-a desfășurat pe 30 august, în Ungaria. 35...

Târgu Jiu: Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”, investiții majore – rezultate excepționale

Cea mai mare școală gimnazială din județ transmite că toate investițiile făcute până acum au dus la rezultate excepționale ale copiilor care învață aici. ”Ca în fiecare an, cadrele didactice și elevii școlii noastre confirmă prestigiul instituției, obținând rezultate excepționale la concursuri și olimpiade. Toate aceste reușite ne aduc împlinirea sufletească a muncii în echipă. Vă facem părtași la bucuria noastră...

Avizele pentru condițiile de muncă deosebite și speciale, prelungite

Ordonanța de Urgență nr. 70 din 31 august 2023 a fost adoptată, astfel că vor exista foarte multe modificări importante în sistemul pensiilor publice din România, mai ales după publicarea în Monitorul Oficial. Măsurile din domeniul pensiilor publice a avut în componență patru puncte principale: 1. prelungirea avizelor pentru condițiile de muncă deosebite și speciale, 2. prelungirea termenului pentru contractele de asigurare...

Azi începe a doua sesiune parlamentară

Membrii Camerei Deputaţilor și cei ai Senatului încep astăzi cea de-a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii.

Drama salariaților CEO: Ministerul Muncii nu face nimic! Angajatul căruia i s-a anulat decizia de pensionare a amenințat că-și dă foc!

* Lider sindical: ,,Șefii caselor de pensii din Gorj și Mehedinți ar trebui demiși!” Ministerul Muncii asistă impasibil la drama unor salariați ai CE Oltenia, fără să schițeze niciun gest, fără să încerce măcar să îndrepte situațiile inacceptabile apărute în ultimele luni în cadrul companiei de stat. După anularea deciziei de pensionare despre care a fost înștiințat ieri de către șefii...

Medicul Soare pozează în ,,erou” și a mutat atenția de pe greșeala chirurgului Barbu pe condițiile din spital și pe linia de gardă

Cazul femeii care a fost spitalizată, timp de patru zile, în Secția Chirurgie II a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, dar medicii n-au văzut că e însărcinată, s-a rezolvat: comisiile și instituțiile care s-au autosesizat, încă aprofundează speța. Comentariile din lumea medicală, după ce s-a aflat că femeia a fost operată de către medicul Barbu, de eventrație ștrangulată...

376 de gorjeni au plătit pentru a cumpăra vechime în muncă! Termenul a fost prelungit!

Guvernul a adoptat la finele săptămânii trecute o Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice, document care prevede, printre altele, prelungirea perioadei în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesare pensionării pentru limită de vârstă, până la data de 31 decembrie 2024. Astfel, gorjenii interesați pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult...

Fonduri PNRR pentru Turcinești. Ce imobile vor fi reabilitate

Sediul poliției din Turcinești, sediul administrativ al Consiliului Local - Casa Berindei și căminul cultural din satul Rugi vor fi reabilitate și modernizate cu finanțare din fonduri europene nerambursabile. O primă investiție a fost scoasă deja la licitație. Este vorba de „Reabilitarea moderată a sediului administrativ al Consiliului Local Turcinești «Casa Berindei» pentru îmbunătățirea serviciilor publice”, proiect aprobat spre finanțare...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Înființarea culturilor de toamnă

1 – Culturile și agrotehnica lor Campania de toamnă, care deja a început, este cea mai grea campanie din tot anul agricol, căci ea presupune recoltarea multor culturi, înfiinţarea altora, punerea bazelor tehnologice pentru multe culturi de primăvară, iar dacă adăugăm la acestea şi eforturile specifice cu zootehnia, de orice fel, realizăm uşor volumul enorm de muncă pentru fermieri. Plasaţi...

Ca la noi, la nimeni – Dispariția martorului-cheie de la Dosarele Crevedia!

Motto: „Dovedind corectiotudine, vei fi martorul egalității. Nu vei mai tolera decepția în ceea ce te privește și în ceea ce îi privește pe ceilalți. Vei sta de partea dreptății, oriunde te vei afla. Vei pretinde fiecărei persoane să i se dea dragostea și respectul pe cere le merită.” Paul Ferrini, Din Liniștea inimii Martorul-cheie din cele patru dosare întocmite după...

Ipostaze creatoare în Simpozionul Internațional de Sculptură de la Peștișani

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Primăria Comunei Peștișani, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Filiala Târgu Jiu a UAP au organizat în luna august manifestarea artistică Atelierele „Constantin Brâncuși”, ediția 2023, din cadrul programului „Esența lucrurilor”. Aceasta a cuprins mai multe evenimente: Simpozionul internațional de sculptură, Simpozionul de pictură...

Avram Iancu, la final de cursă! A terminat traversarea Rinului!

După șapte săptămâni în care a avut parte de tot felul de peripeții, o parte dintre ele fiind relatate și aici, Avram Iancu a încheiat cursa sa temerară pe Rin. A străbătut toți cei 1032 de km ai fluviului și a ajuns cu bine la Marea Nordului, acolo unde temperaturile sunt scăzute, sportivul din Petroșani trebuind să înfrunte toate obstacolele...

Momente emoționante: S-a strigat catalogul promoției 1978 a CNTV Târgu-Jiu!

Sâmbătă, 2 septembrie 2023, Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu a fost punctul de întâlnire al ,,veteranilor”. Absolvenții promoției 1978 s-au reunit pentru a depăna amintiri la aniversarea a 45 de ani de la terminarea liceului. Întâlnirea a fost una emoționantă, participând zeci de absolvenți. Reuniunea a fost organizată de târgujianul Vasile Bardan, și unul dintre colegii săi, ambii absolvenți ai...

Șoferiță drogată la volan

O tânără din Târgu Jiu a fost depistată conducând un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. „La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, o tânără de 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bicaz, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest,...

A început evaluarea salvatorilor montani! Un voluntar din Gorj, printre cei examinați

Până în data de 17 septembrie, la Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina din Munții Bucegi se vor desfășura sesiunile de Evaluare Națională Salvamont, nivelul aspiranți, debutanți și avansați și sesiunea de vară a examenelor de atestare și reatestare în profesia de salvator montan. Acțiunea este organizată de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, autoritate competentă în formarea profesională...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre satul românesc – între tradiţie şi modernitate – Migraţia transnaţională circulatorie «sat – ţări străine se dovedeşte a fi un fenomen de reţea»!

Teoriile sociologice ale migrației cercetează și explică mai mult sau mai puţin exhaustiv cauzele migrației, felul de susţinere a problemei, consecinţele ei culturale, economice și sociale, mai ales că analiza se centrează pe relaţiile sociale ale migraţiei, rolul reţelelor sociale ca factori de iniţiere, susţinere și încheiere a procesului migraţional. De fapt, ipoteza teoriilor sociologice este că integrarea imigranţilor...

Acum 106 ani avea loc decorarea Drapelului Regimentului 18 Gorj, de către Regele Ferdinand I

În urmă cu 106 ani, în ziua de 31 august 1917, la 9 zile după moartea Ecaterinei Teodoroiu, în Poiana Țigăncii de pe Dealul Bălan, Drapelul Regimentului 18 Gorj a fost decorat de către Regele Ferdinand I cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, cls. a III-a, „pentru vitejia și avântul cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații Regimentului”. Tot...

Noua stagiune de teatru de la Târgu-Jiu debutează cu încă un om în minus! Coregraful Mălina Andrei a demisionat

După o lungă perioadă în care Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu- Jiu a avut ușile închise, noua stagiune este programată să înceapă chiar în această săptămână. Din nefericire, încă un om din trupa de teatru a părăsit echipa. Mălina Andrei, coregraful instituției de cultură, a demisionat vineri, 1 septembrie. Mălina Andrei s-a alăturat colectivului de la Târgu-Jiu în anul...

Nordul județului Gorj, sub cod galben de averse și vijelii până mâine dimineață

COD GALBEN Interval de valabilitate: 03 septembrie, ora 10 – 04 septembrie, ora 06 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică Zone afectate: conform textului și hărții       În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în extindere treptată dinspre nord-vestul teritoriului. Vor fi averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului (în general cu rafale de 55...70 km/h), pe...

Salvamont Gorj: 6 persoane au fost recuperate din Cheile Galbenului

"Atenție in abordarea traseelor de via ferata! Informati-va asupra gradului de dificultate și al efortului fizic ce trebuie depus pentru parcurgerea lui. În acest weekend, 6 persoane au fost recuperate din traseele de via ferrata din cheile Galbenului de catre salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, blocate în traseu datorita dificultății traseului sau epuizării fizice", a...

Andrieș, după un nou eșec: ,,La ora actuală, suntem mai slabi ca anul trecut”

CSM Târgu Jiu este departe de forma din sezonul trecut, iar acest lucru o spun până și reprezentanții clubului. Trupa gorjeană a cedat al patrulea meci oficial consecutiv, de data aceasta în runda a doua a Ligii Florilor. Drept este că echipa noastră pornea ca outsider în fiecare confruntare, fie că vorbim de CSM București, Dunărea Brăila, Gloria Bistrița...

Cojocaru, supărat pe arbitri și pe gazon după egalul cu Ciuc: ,,Nu caut scuze!”

Antrenorul Viitorului, Călin Cojocaru, consideră că echipa sa trebuia să ia toate punctele din confruntarea de sâmbătă, disputată împotriva formației FK Miercurea Ciuc. Meciul s-a terminat egal, 1-1, după ce gorjenii au egalat în inferioritate numerică. Remiza este frustrantă pentru gazde, care nu au reușit victoria în cinci etape, timp în care au înregistrat un sigur eșec. De data...

Studenții rămân fără reduceri la călătoriile cu trenul

CFR Călători a anunțat sâmbătă, 2 septembrie, că elevii vor avea în continuare gratuitate la transportul pe calea ferată, dar reducerile acordate studenților se anulează până când Guvernul va adopta o HG în concordanță cu noile legi ale Educației. „Începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimații de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea...

Eveniment caritabil pentru susținerea UAP România

"Binele devine Artă” este denumirea unei seri caritabile dedicată strângerii de fonduri necesare pentru susținerea Uniunii Artiștilor Plastici din Romania, Filiala Craiova. Evenimentul caritabil va avea loc joi, 7 septembrie 2023, ora 19:00, la Muzeul de Artă, Centrul „Constantin Brâncuși”. Uniunea Artiștilor Plastici din Romania, Filiala Craiova, are alături în acest demers voluntari ai comunității din Craiova care doresc să susțină...

Activități interesante pentru copii, la Muzeul Județean Gorj

Plecând de la oul de dinozaur pietrificat, datat cu 70 de milioane de ani în urmă, Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a propus, vineri, participanților la Programul de Educație Muzeală, o incursiune în Timp și Spațiu. Aceștia au aflat despre teoria care spune că dinozaurii au dispărut în urma unui cataclism, au cunoscut istoria Sistemului Solar și au participat...

Un europarlamentar avertizează: E risc de botulism alimentar!

Medicul Tudor Ciuhodaru, membru al Parlamentului European, trage un semnal de alarmă pentru români, după cazul de zilele trecute când o întreagă familie a ajuns la spital cu diagnosticul de botulism în urma consumului de șuncă de porc din propria gospodărie: ”E risc de botulism alimentar. Verificați cu mare atenție toate alimentele preparate și conservate în gospodărie. Mai ales...