Cea de-a XXVII-a ediție a Atelierului Național de Poezie și Critica Poeziei ,,Serile la Brădiceni” începe vineri, 8 septembrie. Acesta este un eveniment cultural dedicat promovării și dezvoltării poeziei și criticii literare.
Manifestarea culturală va începe de la ora 12.30, la Căminul Cultural din Brădiceni și este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani. Scopul atelierului este de a aduce împreună poeți, critici literari și iubitori ai literaturii pentru a împărtăși idei, experiențe și pentru a contribui la dezvoltarea creativității literare.
La Căminul Cultural din Brădiceni vor fi acordate opt premii distincte: Premiul Național ,,Serile la Brădiceni” (critică); Premiul Național ,,Serile la Brădiceni” (poezie); Premiul ,,Nicolae Diaconu” (critică); Premiul ,,Arthur Bădița” (poezie); Premiul pentru promovarea atelierului de poezie în media (4 premii).
Mircea Suchici și Florin Paul Camen, în recital
În cadrul evenimentului va avea loc un podium poetic, precum și recitaluri semnate de maestrul Mircea Suchici, la violoncel, și folkistul Florin Paul Camen. Vor fi lansate revistele ,,Miracol de Brădiceni” și ,,Ceașca de Cafea”. Premiile ,,Serile la Brădiceni” sunt destinate participanților din întreaga țară, în timp ce Premiile ,,Nicolae Diaconu” și ,,Arthur Bădița” sunt destinate doar participanților locali. Premiile pentru promovarea atelierului de poezie sunt destinate personalităților culturale care ajută la promovarea și mediatizarea acestui eveniment. Toate premiile sunt acordate de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj.,,Atelierul este deschis pentru participare tuturor poeților și criticilor literari, indiferent de vârstă sau naționalitate. Juriul Atelierului va fi compus din personalități recunoscute în domeniul literar și cultural, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România. Ceremonia de premiere va avea loc pe data de 8 septembrie 2023, la Căminul Cultural din Brădiceni (Peștișani), începând cu ora 12.30. Biserica monument istoric din Brădiceni se poate vizita de către participanți începând cu ora 12.00. Participanții își cedează drepturile asupra lucrărilor trimise în cadrul Atelierului pentru a fi folosite în scopuri de promovare și documentare a evenimentului. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în caz de necesitate, cu informarea prealabilă a participanților”, au transmis organizatorii evenimentului cultural.
Izabella Molnar