Teoriile sociologice ale migrației cercetează și explică mai mult sau mai puţin exhaustiv cauzele migrației, felul de susţinere a problemei, consecinţele ei culturale, economice și sociale, mai ales că analiza se centrează pe relaţiile sociale ale migraţiei, rolul reţelelor sociale ca factori de iniţiere, susţinere și încheiere a procesului migraţional. De fapt, ipoteza teoriilor sociologice este că integrarea imigranţilor depinde şi de capitalul lor social, iar, reţelele sunt considerate ca o formă de capital social care facilitează migraţia de la rural spre urban, de la urban spre rural, dar, mai ales de la o ţară la alta. Emigranţii şi imigranţii rămân influenţaţi de continuarea legăturii cu locul de baştină și de orice altă legătură socială care leagă oamenii unii de alţii. În domeniul migraţiei internaţionale, diasporele sunt identificate drept colectivități sociale care există dincolo de frontierele de stat, reușind în timp să susțină o identitate națională, culturală sau religioasă colectivă printr-un sentiment de coeziune internă și legături susținute cu o patrie reală sau imaginară, când se manifestă capacități de promovare a intereselor colective ale comunității sociale! Termenul „diasporă‖ a ajuns treptat să fie identificat cu sensul de «comunitate transnaţională‖» (Smith R.C, 2003). Migraţia transnaţională circulatorie «sat – ţări străine se dovedeşte a fi un fenomen de reţea», iar, desfăşurarea ei implică activarea şi dezvoltarea unor reţele sociale complexe, locale şi transnaţionale, direct dependente de structura socială a ţării şi de istoriile de migraţie pentru diferite categorii de comunităţi şi segmente sociale. De altfel, declinul navetismului rural-urban şi sporirea migraţiei de revenire sat-oraş au contribuit hotărâtor la crearea presiunii sociale pentru migraţiile circulatorii şi asupra acestui fenomen au acţionat şi oportunităţile date de reţelele sociale familiale, etnice, religioase anterioare! Se mai constată că valurile secundare şi terţiare de migraţie circulatorie din sate în străinătate au fost susţinute de reţelele create prin migraţiile din valul şi prin noile reţele transnaţionale dezvoltate în conexiune cu procese diverse, precum migraţia definitivă, forme particulare ale globalizării prin comunităţi culturale transnaţionale, afaceri, etc.
Satul românesc nu dispare, ci, se… metamorfozează în spaţiu urban, cu aceiaşi locatari care accesează în fel şi chip formule de modernizare.
De cele mai multe ori, transnaționalismul prezintă mai multe direcții de cercetare, iar, prima direcție se referă la diversele relații (economice, familiale, religioase, politice) pe care migranții le mențin cu țara de origine! Cea de-a doua direcție se focalizează pe raporturile migranților cu țara de destinație și cu cea de origine şi cea de-a treia analizează legăturile migranților întorși acasă, cu fosta țară de destinație. Ceea ce deosebește această perspectivă asupra migrației internaționale de alte teorii este accentul pus pe locul de origine al migranților, iar, aceia care mai cred cu ardoare în dezvoltarea unor localităţi rurale, argumentează prin faptul că în unele situaţii de excepţie a crescut natalitatea şi tinerii rămân în sat, că oamenii sunt harnici şi tinerii afectaţi de şomajul de la oraş sunt tot mai mult constrânşi să dezvolte proiecte în agricultură. Nu în ultimul rând, unii cred că o parte dintre tineri, vor merge în străinătate şi vor face bani pentru a dezvolta proiecte în satele lor de baştină. În schimb, cei care cred că lucrurile se vor deteriora sau vor rămâne pe un trend negativ care descumpăneşte şi îngrijorează, consideră că autorităţile locale vor abandona unele aşezări rurale, mai ales cele din zonele montane, cu condiții pedoclimatice mai vitrege. Se invocă faptul că în satele depopulate lipseşte medicul uman rezident, lipsesc medicii veterinari şi profesorii mai bine pregătiţi pentru copiii de la ţară, deşi uneori se solicită înfiinţarea unor mici întreprinderi care să furnizeze locuri de muncă în cadrul unor de proiecte de turism. Sunt şi specialişti din domeniile sociologiei şi etnologiei care consideră că satul românesc nu dispare, ci, se… metamorfozează în spaţiu urban, cu aceiaşi locatari care accesează în fel şi chip formule de modernizare. Desigur, cultura tradiţională sătească mai are foarte puţine resurse pentru modele ale portului popular şi ale cântecului, ale arhitecturii populare, chiar dacă dispar cutumele şi se schimbă cu altceva, din moment ce se spune că satul românesc are şansa de a echilibra tradiţia cu modernitatea. În această ordine de idei, se conturează trei tipuri de activităţi alternative la agricultura de subzistenţă: reinventarea meşteşugurilor, agricultura ecologică şi proiectele de modernizare, dar, şansele pot fi valorificate în măsura în care în administraţia locală din comunităţile rurale pot să fie cuprinşi, cel puţin un sociolog, un etnolog, un antropolog priceput la proiecte, ca să nu meargă primarii să propună anumite proiecte care nu au un fundament ştiinţific. Dar, din moment ce se vorbeşte tot mai insistent despre o reorganizare administrativă şi despre dispariţia prin comasare a circa un sfert dintre comunele existente, satul românesc resimte şi mai acut presiunea depopulării şi a reducerii numărului locuitorilor. În lumea satelor, mediul natural este principalul element de mândrie, acel mediu oarecum nealterat, considerat de oameni ca un adevărat paradis terestru. Un alt motiv de mândrie firească îl constituie personalitățile pe care satul românesc le-a dat ţării şi lumii întregi, intelectuali de mare prestigiu, aceasta fiind mărturia cea mai elocventă că satul a avut şi încă mai are oameni harnici și deştepţi. De multe ori, se consideră că satul este şi tema unei adoraţii romantice, atitudine tipic intelectualistă, dacă se face referire la scrierile unor minţi luminate, aşa cum s-au dovedit: Petru Culianu, Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade, Thomas şi Znaniecki, Georges Bataille, Giraud sau Gilbert Durand, pentru că ei au gândit mult mai departe, în încercarea de a contura şi acele repere cosmice ale unei vieţuiri care s-a cristalizat în decursul timpului la granița dintre magic şi real! Unii pesimişti nu ezită să afirme că migraţia naţională, mai ales cea internaţională, vor duce la dispariția populației și a unor comunități rurale în două sau trei decenii, dar, să nu uităm că migraţia a început încă dinainte de 1989, mai înâi ca migraţie sezonieră, apoi sub presiunea unei dezvoltări demografice puternice, când familii întregi se mutau în zone industrializate sau, cum s-a întâmplat în zona Banatului sau a Sibiului, unde zeci de sate deveneau pustii după plecarea sașilor sau a şvabilor de naţionalitate germană.
Satul şi tradiţiile sale, nu vor putea rămâne doar prin exponate la muzeu!
De multe ori, poate că e bine să se vadă că satul şi tradiţiile sale, nu vor putea rămâne doar prin exponate la muzeu, iar viaţa oamenilor se poate schimba doar prin păstrarea unui tezaur intarsiat în atâtea obiceiuri şi tradiţii, după cei mai mulţi specialişti, aceasta fiind o matrice a identităţii româneşti! Dar, nu ajung să mulţumească doar vorbele, deoarece, de la sistematizarea forțată preconizată de către regimul socialist şi până la casele țărănești şi locuinţele părintești de odinioară, demolate şi înlocuite cu vile de beton, au trecut doar trei decenii! Prin măsuri nesăbuite, uneori oamenii şi-au demolat singuri satul, cu toate că aproape de sediul primăriei locul pare a fi mai curat, drumul e asfaltat, dar localitatea nu mai poate fi caracterizată ca un sat cu specific românesc, dar, nici ca un sat occidental, ci, pe toţi îi încearcă o aspirație confuză ce caută cu disperare tradiția care a dispărut peste noapte, iar acum se asociază cu un mimetism de faţadă! Unele rate extrem de scăzute ale curbei demografice se întâlnesc mai întotdeauna în judeţe sărace, chiar dacă nu este vorba despre o regulă incontestabilă sau despre o excepţie care confirmă regula, deoarece sunt unele judeţe cu PIB-ul şi chiar cu venituri mai mici, în care sporul natural se dovedeşte mai bun decât acela care se înregistrează la nivel naţional, după cum se pot întâlni judeţe considerate a fi mai bogate, dar cu o curbă negativă a evoluţiei demografice, unele aflate chiar sub nivelul mediei pe ţară. Spre exemplu, judeţul Vaslui este considerat unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, având, însă, un spor negativ estimat la doar minus 1,3 la 1000 de locuitori, deci, o rată apropiată de cea a Timişului, de minus 1,1 la 1000 de locuitori, dar, Timişul fiind un judeţ mult mai bogat şi cu o populaţie mai înstărită. Cu siguranţă, dacă ne referim la zona de sud a României, scăderea populaţiei este direct proporţională cu gradul de sărăcie, aici judeţul Teleorman remarcându-se prin cea mai scăzută rată a unui spori natural de aproximativ minus 10, ceea ce înseamnă peste triplul indicatorului consemnat la nivelul ţării. În topul depopulării urmează judeţele Olt şi Brăila cu minus 6,8 la o mie de locuitori, Buzău cu minus 6,3 şi judeţul Giurgiu cu minus 6,25 la 1000 de locuitori, în ceea ce priveşte rata sporului natural, aşa cum se arată în ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
