30.7 C
Târgu Jiu
duminică, iunie 30, 2024

Campania (Re)întoarcerea la lectură: Săptămâna Caragiale la C.N.E.T.

Demarată în urmă cu două săptămâni la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, Campania (Re)întoarcerea la lectură a continuat şi în săptămâna 23-27 ianuarie...

La ziua Automobil Clubului Român

La 5 aprilie a.c. , ACR a sărbătorit împlinirea a 107 ani de existenţă, prilej de analiză, împliniri şi proiecte pentru viitor.De...

Proiectul „România pe urmele lui Brâncuşi”, prezentat de Ion Ruşeţ în Senat

Senatorul Ion Ruşeţ a făcut o declaraţie politică în Senatul României, ieri dimineaţă, când a prezentat proiectul „România pe urmele lui Brâncuşi”. De altfel,...

Firmele de panificaţie din judeţ, în vizorul poliţiştilor

Poliţiştii gorjeni au început seria acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi...

Transporta cărbune fără acte

În dimineaţa zile de 29 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni, acţionând pe DE 79, în comuna Plopşoru, au oprit pentru...

Spaţiu gratuit pentru Asociaţia „Sfânta Ana”

La ultima şedinţă a Consiliului Local Târgu-Jiu s-a decis atribuirea în folosinţă gratuită Asociaţiei Române de Oncologie „Sfânta Ana” a unui spaţiu în suprafaţă...

Înscrieri la concursul “Mesajul Meu Antidrog”, până pe 25 mai

Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj au stabilit ca termenul de înscriere pentru ediţia din acest an a concursului „Mesajul...

Deschiderea anului şcolar scoate poliţiştii în stradă

În contextul începerii anului şcolar la data de 17 septembrie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a dispus luarea măsurilor specifice care să conducă...

Dorin Brozbă lansează cartea „Rovinari, oraşul muncii pentru lumină”

Astăzi, 17 mai 2011, publicistul Dorin Brozbă lansează cartea-document „Rovinari, oraşul muncii pentru lumină”. Festivitatea de prezentare şi de lansare pe piaţă a acestei...

Examen de capacitate preoţească în Mitropolia Olteniei

Mitropolia Olteniei organizează în perioada 16-18 septembrie sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească. Depunerea dosarelor se va face la „Biroul de învăţământ,...

În arest pentru tâlhărie şi furt

Tânărul în vârstă de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, reţinut marţi pentru comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie şi furt, a fost arestat...

Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte hramul

Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte astăzi hramul, cel al Izvorului Tămăduirii. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu,...

Accident de circulaţie la Bâlteni

Doi gorjeni au ajuns duminică dimineaţa la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie. Şoferul maşinii,...

Suspect de furt, prins de poliţişti

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Mătăsari, s-a ales cu dosar penal după ce a furat mai multe profile metalice...

Minori răniţi în accidente de circulaţie

Trei minori cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani au fost răniţi în urma unor accidente de circulaţie produse pe raza judeţului Gorj...

CEZ a înlocuit transformatoarele vechi din judeţ

CEZ Distribuţie a investit în anul 2013 suma de 10,3 milioane de lei în modernizarea parcului de transformatoare în reţelele de medie şi joasă...

O săptămână „în bătătura bunicilor”

Un proiect comun al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” şi Muzeul Judeţean Gorj va oferi micuţilor abonaţi ai bibliotecii din Târgu-Jiu ocazia de a petrece...

Alegeri pentru Consiliul Judeţean al Elevilor

Începând de ieri, reprezentanţii aleşi ai Consiliilor Şcolare ale Elevilor îşi pot depune candidaturile pentru funcţiile din cadrul Consiliilor Judeţene ale Elevilor, alegerile urmând...

În august, 84 de bebeluşi primesc lapte praf

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au început distribuirea dozelor de lapte praf. În această lună, conform rapoartelor primite la DSP, 84 de...

Programul „Mărul de Aur pentru Gorj”, susţinut de Primăria Târgu-Jiu

Primăria Târgu-Jiu a aprobat alocarea sumei de 21.500 lei pentru susţinerea programului „Mărul de Aur pentru Gorj”. Acest program presupune invitarea în Gorj a...

Gorjenii cumpără alimente cu preţuri mai mici

Rata inflaţiei determinată pe baza creşterii preţurilor de consum al populaţiei, în luna iunie 2015 a fost la nivelul judeţului Gorj de -2,95% faţă...

Cercetat pentru furtul unui telefon mobil

Un tânăr din comuna Ciuperceni este cercetat de oamenii legii după ce a fost identificat ca fiind autorul unui furt comis săptămâna trecută. Mai...

Cadou de la Petrom! – Tabără pentru elevii voluntari din Dănciuleşti şi Aninoasa

48 de elevi din Dănciuleşti şi Aninoasa, comunităţi din judeţul Gorj în care Petrom îşi desfăşoară activitatea, au participat la Tabăra din Ţara lui...

Pieton octogenar, accidentat la Celei

Un bătrân în vârstă de 83 de ani, din satul Celei, a fost accidentat de un autoturism sâmbătă dimineaţa, în timp ce se deplasa...

Voicu, noul şef al Direcţiei Regionale Antifraudă de la Târgu-Jiu

Adrian Paul Voicu este noul şef al Direcţiei Regionale Antifraudă de la Târgu-Jiu. Numirea în funcţie a fost făcută joi de premierul Victor Ponta....

GORJEANUL LA 90 DE ANI

În toate domeniile vieții gorjene există repere incontestabile, care și-au câștigat de-a lungul timpului recunoaștere și apreciere. ”Gorjeanul” este un astfel de reper, nu doar...

Şofer beat, implicat într-un accident de circulaţie la Negomir

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Negomir, s-a urcat beat la volan şi a ajuns la spital. Din cauza vitezei prea...

Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită în Gorj

Creştinii ortodocşi şi catolici au prăznuit ieri Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Marie Mică, cum mai este numită în popor, este prima mare sărbătoare din...

8 martie, zi de sărbătoare în grădiniţă

În prima lună a primăverii, preșcolarii grădiniței Nr. 1 Novaci sunt mai dornici ca niciodată de joacă și de dobândirea unor noi experiențe. Trecând peste...

De la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap, la Cinematograful „Sergiu...

Copiii de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu sunt implicaţi în diferite activităţi recreative şi educative, totodată. În această categorie...

Minore dispărute, găsite de poliţişti

Patru minore semnalate ca dispărute au fost găsite în această perioadă de poliţiştii gorjeni. În toate cele patru cazuri, s-a stabilit că plecarea minorelor...

Clopoţelul a sunat şi pentru 42 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu

42 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu au început şi ei, ieri, noul an de învăţământ. Evenimentul a fost marcat cum se cuvine în...

Cercetaţi pentru distrugere

Doi tineri din comuna Logreşti şi un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Târgu-Jiu, sunt cercetaţi de poliţiştii târgujieni pentru săvârşirea infracţiunii...

Mitropolitul Olteniei va sluji în Gorj de Sfântul Ilie

Sâmbătă, 20 iulie, de praznicul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, se va afla în mijlocul credincioşilor din localitatea Bârşeşti....

Maria Gugu, pe scena concursului “Românii au talent”

Tânăra interpretă Maria Gugu urcă pe scena concursului “Românii au talent”. Evoluţia sa poate fi urmărită în această seară, începând cu ora 20:30. Rămâne...

Masă festivă de Paşte pentru asistaţii Casei Iris

Sărbătorile de Paşte din acest an vor fi motiv de bucurie în casele târgujienilor cu probleme sociale şi financiare deosebite. Consilierii locali au aprobat...

Opt şcoli gorjene au intrat în competiţia “O activitate de succes în Şcoala Altfel”

Direcţia Generală de Educaţie şi Învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat în toate şcolile şi...

Dosar penal pentru furt calificat

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au prins în flagrant patru bărbaţi din localitate în timp ce încercau să valorifice mai multe piese metalice...

Conducerea UCB se întâlneşte cu directorii liceelor gorjene

În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu, care a avut loc joi, s-a stabilit ca în cursul zilei de...

Mitropolitul Olteniei îşi sărbătoreşte sâmbătă ziua numelui

În ziua de sâmbătă, 6 aprilie, când Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium, Înalt Preasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul...

Cercuri pastoral misionare în Protoieria Târgu-Jiu Nord

În perioada 12 februarie – 7 martie, în Protoieria Târgu-Jiu Nord au loc întruniri ale cercurilor pastoral misionare. Astfel, în ziua de 12 februarie...

Senatul UCB a validat victoria lui Adrian Gorun

Senatul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a validat rezultatul alegerilor din data de 13 februarie. Hotărârea Senatului va fi trimisă la Ministerul Educaţiei, alături...

Brâncuşi, în atenţia jandarmilor gorjeni

Jandarmii gorjeni au arătat ieri (n.r. joi) prin simpozionul organizat în cinstea lui Brâncuşi, că le pasă şi de actul de cultură. Astfel, la...

Ziua Igienei Mâinii, sărbătorită pentru prima dată în România

Ziua Igienei Mâinii se sărbătoreşte, începând din 2009, pe data de 5 mai. Practic, acum această zi a ajuns la cea de-a treia aniversare,...

Încă 27 de membri ai Sindicatului „Sănătatea”, recalificaţi profesional

Un număr de 27 de membri ai Sindicatului „Sănătatea” Gorj se află într-un proces de recalificare profesională. Aceasta este ce-a de-a doua grupă de...

Au oprit incendiul la timp

Pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe data de 3 iulie la un autoturism auto, marca Opel Corsa, proprietar Dumitru B. în Târgu-Jiu, strada Calea...

Dosare penale pentru doi cuţitari

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Petroşani şi un gorjean de 35 de ani din comuna Băleşti sunt cercetaţi de oamenii...

Turişti răniţi într-un accident la Rânca

Doi turişti din judeţul Satu-Mare, o femeie în vârstă de 35 de ani şi un bărbat de 37 de ani, au ajuns la spital...

Şofer beat, sancţionat cu dosar penal

Un şofer din municipiul Motru a rămas fără permisul de conducere după ce a fost prins de poliţiştii din localitate beat la volanul unui...

Orientare în alergare în zona Târgu-Jiului

De ieri şi până sâmbătă are loc la Târgu-Jiu cea de-a 30-a ediţie a Campionatului Naţional de Orientare în Alergare, Trofeul Olteniei, desfăşurat în...

Cercetaţi pentru braconaj piscicol

Patru gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au încălcat legislaţia privind pescuitul şi acvacultura. În prezent, cei patru bărbaţi sunt cercetaţi în...

Campanie de prevenire a violenţei în rândul tinerilor

Poliţiştii gorjeni s-au întâlnit zilele trecute cu elevii de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” şi Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din municipiul Târgu-Jiu. Întâlnirile au...

Peste 18.000 de gorjeni şi-au sărbătorit ieri onomastica

Credincioşii creştin-ortodocşi şi catolici au sărbătorit ieri pe Sfinţii Mihail şi Gavriil, prilej numai bun pentru cei aproximativ 18.000 de gorjeni care poartă numele...

Cercetat penal pentru act sexual cu o minoră

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Drăguţeşti, s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un...

Bătrână găsită moartă în apartament

O bătrână în vârstă de 73 de ani, din Târgu-Jiu, cunoscută cu probleme cardiace, a fost găsită moartă în propriul apartament. Trupul neînsufleţit al...

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale sărbătorită la Târgu-Jiu

Ziua Mondiala a Sănătăţii Mintale s-a marcat, pe data de 10 octombrie, şi la nivelul municipiului Târgu-Jiu. De organizare s-au ocupat reprezentanţii Centrului Judeţean...

La iarbă verde – 1 Mai – Armindeniul sau Ziua Muncii

În tradiţia poporului român, sărbătorirea zilei de 1 Mai este cu o vechime seculară. Şi se numea ziua de Armindeni. E adevărat că, în...

Dosar penal pentru furt

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Plopşoru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins transportând câteva sute...

Cercuri pastoral misionare în judeţul Gorj

Parohia Ciorari din judeţul Gorj găzduieşte marţi, începând cu ora 10.00, cercul pastoral misionar având ca temă „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi...

Dosar penal pentru furt calificat

Un tânăr din Rovinari este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost surprins în timp ce fura mai...

Peste 250 de participanţi la Festivalul folcloric de la Motru

Concursul, care s-a desfăşurat miercuri, 4 aprilie a.c., a însemnat în ansamblu un frumos spectacol atât pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, cât...

IN MEMORIAM – Un an fără Maestrul G. Manoniu

Ne-a părăsit mult prea devreme, acum fix un an de zile, jurnalistul, omul de aleasă cultură, criticul literar şi Maestrul nostru întru gazetărie adevărată...

Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la o nouă ediţie

La începutul lunii iulie îşi va deschide porţile cea de-a VII-a ediţie a Taberei de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, ce are drept scop cercetarea,...

Hoţi de cărbune, prinşi de poliţişti

Doi gorjeni din comuna Mătăsari au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi în timp ce transportau peste o tonă de...

Comitetele ISU, la ceas de bilanţ

Pe parcursul anului trecut Comisia mixtă, formată din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatului Judeţean Gorj...

Din şoferi, pietoni

Nouă şoferi au rămas sâmbătă fără permisul de conducere după ce au fost prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele a 3...

Stoc de antiviperin asigurat la SJU Târgu-Jiu

De la începutul acestui an şi până în prezent, la nivelul judeţului nostru, nu s-a înregistrat niciun caz de persoană muşcată de viperă. Cu...

Jandarmii gorjeni s-au întâlnit cu elevii din judeţ

Jandarmii gorjeni s-au întâlnit cu elevii din mai multe unităţi de învăţământ din judeţ în cadrul unor acţiuni ce au drept scop prevenirea delincvenţei...

Rapel, tiroliană şi cicloturism montan, la Ziua Turismului de Aventură

Duminică, 22 septembrie 2013, începând cu ora 11, Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj a dat startul activităţilor organizate în cadrul „Zilei Turismului de Aventură”....

Dosar penal pentru furt calificat

Doi târgujieni sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras carne congelată dintr-o ladă frigorifică lăsată neasigurată, aflată în...

Sfinţire de biserică în Parohia Bucureasa!

Aşa cum aminteam săptămâna trecută, ieri, 25 septembrie, în Duminica a 18-a după Rusalii, în Parohia Bucureasa, din Comuna Dăneşti, a fost sfinţită biserica...

Maşină furată de fostul proprietar

Un tânăr din Hunedoara a avut parte de o experienţă neplăcută după ce a cumpărat o maşină de la un tânăr din Târgu-Jiu. După...

Spectacol de 8 martie la Rovinari

Primarul localităţii Rovinari, Dorin Filip invită toate doamnele şi domnişoarele pe 8 martie să participe la spectacolul organizat în cinstea lor “O floare, un...

Gorjean prins la pescuit cu setca

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Plopşoru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi în...

Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la o nouă ediţie

Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” îşi va deschide porţile în perioada 1-10 iulie 2011. Ajunsă la cea de-a VI-a ediţie, tabăra are drept...

A căzut de pe scuter

Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin apel 112 de un bărbat din comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, despre faptul că un bărbat...

Dispeceratul unic integrat, inaugurat astăzi

Astăzi, la ora 12:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj, va avea loc festivitatea de inaugurare a...

Ziua Zonelor Umede, marcată şi în Gorj

Calendarul evenimentelor ecologice marchează data de ieri, 2 februarie drept Ziua Zonelor Umede. Aceasta a fost stabilită prin Convenţia asupra Zonelor Umede, semnată la...

Simpozion naţional de teologie, la Mănăstirea Tismana

Mănăstirea Tismana va găzdui săptămâna viitoare, în zilele de marţi, miercuri şi joi, lucrările Simpozionului naţional cu tema „Teologia ortodoxă siriană de la Sfântul...

Ziua Absolventului, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi Liga Studenţilor organizează, astăzi, Ziua Absolventului. Promoţia 2012 are parte de un program special, din care nu vor...

Târgujienii şi-au petrecut serile pe Insuliţă, la Festivalul Berii

Nenumăraţi gorjeni au ales să-şi petreacă serile pe Insuliţa de pe Jiu, la Festivalul Berii. Terasele cu mici şi bere erau neîncăpătoare după lăsarea...

Copilă de 4 ani, rănită într-un accident de circulaţie

La doar 4 ani, a ajuns la Urgenţe. Este vorba de o copilă din satul Stănceşti, lovită de un autoturism după ce a încercat...

Se aşteaptă nominalizări la Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie

Profesorii care şi-au câştigat notorietatea în comunitate pentru tot ceea ce fac dincolo de activitatea la catedră ar putea câştiga mai mult decât aprecierea...

135 ani de la naşterea sculptorului – „România pe urmele lui Brâncuşi”

„România pe urmele lui Brâncuşi” este proiectul cultural iniţiat de Laurian Stănchescu; în cadrul acestuia, mâine este organizată o conferinţă de presă, cu ocazia...

Maria Gugu, câştigătoare a Trofeului Festivalului „Micul Artist”

La numai 11 ani, interpreta de muzică uşoară Maria Gugu a reuşit să-i impresioneze cu vocea sa pe membrii juriului Festivalului „Micul Artist” de...

Procesiune cu torţe, în cinstea lui Brâncuşi

Începând din seara de 15 martie, în cadrul Ansamblului Sculptural Constantin Brâncuşi va avea loc o procesiune cu torţe, în cinstea sculptorului. La manifestare...

Cercetat pentru furtul unui cablu din cupru

Un rovinărean în vârstă de 48 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins transportând 5 metri de cablu...

A venit laptele praf pentru bebeluşii gorjeni!

Veşti bune pentru bebeluşii gorjeni care beneficiază de lapte praf gratuit. Cutiile au venit la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, iar săptămâna...

Sesiune de formare în cadrul proiectului “Alege şcoala”, la Mănăstirea Tismana

Mănăstirea Tismana găzduieşte în perioada 3 – 6 septembrie un curs de formare pentru preoţi, în cadrul proiectului “Alege şcoala”. În cadrul acestei sesiuni...

Dosar penal pentru furt de ţigări

O femeie de 35 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a spart geamul unui magazin şi a furat 30 de pachete...

Rafting 2011 – un nou început

În acest week-end (sâmbătă mai precis ) va fi deschis oficial sezonul de coborâri pe Jiu al acestui an. Gorjul are la...

Sindicaliştii vor Referendum pe Legea Sănătăţii

Sindicatul „Sănătatea” Gorj, afiliat la Federaţia Solidaritatea Sanitară, susţine adoptarea Legii Sănătăţii prin Referendum. Referendum-ul ar putea fi organizat odată cu alegerile, diminuând considerabil...

Concert de muzică psaltică, tradiţii şi obiceiuri pascale la Târgu Jiu

Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim”, Corala preoţească a Protopopiatelor Târgu Jiu Sud şi Nord, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Vasile” al Asociaţiei Vasilida,...

La DGASPC s-a lucrat şi în week-end

Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au lucrat sâmbătă. Ei au venit la serviciu pentru a recupera ziua liberă...

Pietoni accidentaţi de un şofer beat

O femeie în vârstă de 54 de ani şi un băieţel de 5 ani au ajuns marţi seară la spital după ce un şofer...

Cerere de reactualizare pentru “Lapte şi corn”

Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene trebuie să depună la APIA Gorj o cerere de reactualizare privind programul “Lapte şi corn”, adresat elevilor de clasele...

Preselecţie pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon la CNTV

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu organizează în luna aprilie a doua ediţie a preselecţiei regionale pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon “Chants,...

Şcoli din judeţ, pregătite pentru începerea noului an şcolar

Cu mai puţin de o lună înainte de începerea anului şcolar 2011-2012, în cam toate comunele gorjene se lucrează de zor la pregătirea unităţilor...

Prietenii de peste Prut!

Sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, au constituit un mare prilej de bucurie şi satisfacţie pentru cadre didactice, copii, părinţi şi comunitate în...

Condamnat la un an şi cinci luni de închisoare pentru furt

Un tânăr de 22 de ani din Ţicleni a fost reţinut vineri de poliţiştii din localitate, acesta fiind condamnat de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti la...