IN MEMORIAM – Un an fără Maestrul G. Manoniu

214

Ne-a părăsit mult prea devreme, acum fix un an de zile, jurnalistul, omul de aleasă cultură, criticul literar şi Maestrul nostru întru gazetărie adevărată – George Manoniu.

Plecat la cele veşnice, cred că şi-a cumpărat din Rai o maşină de scris. Domnia Sa nu prea agrea calculatorul. Profesorul de limba şi literatura română, cu ştate vechi de serviciu inclusiv la catedră, a rămas proverbial pentru osârdia depusă pentru respectarea gramaticii dulcii limbi române în care ne exprimăm şi cu care ne-am născut. Şi dacă lui Ion Luca Caragiale i se spunea „Moş virgulă”, ei bine, şi aceluia care semna, precum G. Călinescu, doar G. Manoniu, fără adaosul prof., sintagma i se potrivea de minune.
Mai toţi începătorii într-ale literaturii pe care G. Manoniu îi publica în Gazeta Gorjului, strămoşul o vreme, al Gorjeanului, au devenit astăzi scriitori cu patalama. Ba chiar unii sunt membri titulari ai Uniunii Scriitorilor din România. Nu ştiu cu certitudine, dar se pare că a avut şi o activitate cenaclistă la COLUMNA. Iar dacă nea Titu Rădoi, Mentorul cenaclului, un fel de Titu Maiorescu, păstrând proporţiile, al Gorjului, nici G. Manoniu nu trebuie uitat. Posteritatea lui Titu Rădoi a fost benefică şi datorită urmaşului şi nepotului său Ion Popescu-Brădiceni, actual preşedinte al Cenaclului COLUMNA, care i-a scos de la naftalină nişte manuscrise pe care le-a tipărit. Fac un apel la distinsa doamnă profesoară Liliana Manoniu, soţia Maestrului nostru, să caute prin cufere, ori colţuri numai de Domnia Sa ştiute spre a recupera manuscrise semnate onest şi mult prea modest G. Manoniu. Redescoperirea criticului literar minuţios şi extrem de exigent se impune.
Crâmpeiele mele de viaţă în care am avut onoarea să-i fiu alături nu-s multe. Nu pot să nu-mi aduc aminte cum ne-a răsfăţat cu prezenţa Domniei Sale Senioriale la sărbătorirea celor 88 de ani ai Gorjeanului. La fel cum nu am cum să nu mă mândresc cu o colaborare – G. Manoniu şi Ion Predoşanu – la apariţia volumului de poezie al talentatei Doina Oiţă – „Rugă Iubirii”, titlu propus de mine şi acceptat de cusurgiul G. Manoniu. Care-a fost şi moderatorul lansării către publicul târgujian iubitor de lirică de dragoste, în sala Muzeului de Artă din Parcul Ansamblului Brâncuşi.
Sub vremile dinainte de ‘89 se publica greu, după anii ’90 şi-au editat cărţi şi scriitorii de valoare, dar mai ales veleitarii. Cei cu bani. La redescoperirea şi reeditarea manuscriselor lui G. Manoniu – atâtea câte există sau preluând şi eseurile ori prefeţele în care s-a risipit cu generozitate – m-aş înhăma şi eu. Ca umil admirator credincios al Personalităţii şi Creativităţii lui G. Manoniu.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here