A venit laptele praf pentru bebeluşii gorjeni!

363

lapte prafVeşti bune pentru bebeluşii gorjeni care beneficiază de lapte praf gratuit. Cutiile au venit la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, iar săptămâna viitoare acestea vor fi şi distribuite. Banii pentru achiziţionarea laptelui praf au venit încă din luna aprilie, iar ieri dimineaţă, la prima oră au intrat în stocul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj şi cutiile.

„Astăzi (n.r.: 10 mai) la prima oră am primit 2.100 de cutii, în total 840 kg. Sperăm ca săptămâna viitoare să le şi distribuim”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Deocamdată nu se cunoaşte numărul beneficiarilor, însă reprezentanta DSP Gorj susţine că până la sfârşitul acestei săptămâni va avea şi centralizatorul cu bebeluşii care vor primi lapte praf gratuit.

Condiţii necesare pentru a primi lapte praf gratuit

În conformitate cu noile hotărâri ale factorilor decizionali de la nivelul Ministerului Sănătăţii, în acest an, s-a stabilit ca laptele praf să fie distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, ca şi până în prezent, pe reţetă, de către medicul de familie.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here