Concert de muzică psaltică, tradiţii şi obiceiuri pascale la Târgu Jiu

228

Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim”, Corala preoţească a Protopopiatelor Târgu Jiu Sud şi Nord, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Vasile” al Asociaţiei Vasilida, filiala Târgu Jiu, şi Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici”- Târgu Jiu vor susţine sâmbătă, 27 aprilie, un concert de muzică psaltică, tradiţii şi obiceiuri pascale, sub genericul „Floriile şi Paştele la români”.

Evenimentul se va desfăşura la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, începând cu ora 15.00. După cum ne-a informat părintele prof. diac. Nicuşor Lăzărică, de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, în deschiderea manifestării, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi invitat să rostească un cuvânt de binecuvântare, apoi va urma programul propriu – zis de muzică psaltică, scenete religioase, poezii şi proză religioasă, dedicate celor două mari sărbători religioase, Floriile şi Sfintele Paşti.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here