Turişti răniţi într-un accident la Rânca

256

Doi turişti din judeţul Satu-Mare, o femeie în vârstă de 35 de ani şi un bărbat de 37 de ani, au ajuns la spital după ce femeia a pierdut controlul autoturismului cu care se deplasau şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a produs pe DN 67 C, în Zona Turistică Montană Rânca.

În dimineaţa zilei de 23 iunie, Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 67 C, în Zona Turistică Montană Rânca, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime. Un autoturism în care se aflau doi turişti din judeţul Satu-Mare s-a răsturnat în afara părţii carosabile după ce conducătoarea auto a pierdut controlul volanului. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că la km 35+350, sector de drum închis circulaţiei publice, R.G., de 35 ani din comuna Odoreu, judeţul Satu-Mare, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Rânca în direcţia Obârşia Lotrului, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în afara părţii carosabile. A rezultat, astfel, autoaccidentarea conducătoarei auto şi a unui pasager, în vârstă de 37 ani, din municipiul Satu Mare. Cele două persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru investigaţii medicale”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here