Alegeri pentru Consiliul Judeţean al Elevilor

368

Începând de ieri, reprezentanţii aleşi ai Consiliilor Şcolare ale Elevilor îşi pot depune candidaturile pentru funcţiile din cadrul Consiliilor Judeţene ale Elevilor, alegerile urmând a avea loc în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie.

Elevii din întreaga ţară şi-au ales în perioada 15-19 octombrie 2012 reprezentanţii. Cu ocazia alegerilor organizate pentru funcţiile din Consiliile Şcolare ale Elevilor (CŞE), aceştia au avut ocazia să aleagă, prin vot democratic, colegii care îi vor reprezenta timp de un an. Elevii aleşi au rolul de a-şi reprezenta colegii în forurile decizionale ale şcolilor, de a le apăra acestora drepturile de care beneficiază prin calitatea de elev şi nu în ultimul rând de a se implica în problemele ce ţin de viaţa şcolară. În perioada 22-28 octombrie, reprezentanţii aleşi ai Consiliilor Şcolare ale Elevilor îşi pot depune online candidaturile pentru funcţiile din cadrul Consiliilor Judeţene ale Elevilor, dosarele de candidatură urmând apoi să fie înaintate comisiei de validare a concursului. Conform regulamentului, dosarul de candidatură trebuie să conţină: curriculum vitae Europass; scrisoare de motivaţie; formular de candidatură; proces verbal semnat de la şedinţa de alegeri la nivel şcolar; plan de acţiune pentru Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE); strategia de dezvoltare a CJE; recomandare din partea directorului unităţii de învăţământ de provenienţă; documente avizate de conducerea unităţii de învăţământ de provenienţă, care să susţină declaraţiile din CV; acordul părintelui; declaraţie pe propria răspundere de neapartenenţă politică. Alegerile pentru Consiliul Judeţean al Elevilor se vor desfăşura în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie şi vor fi urmate de cele la nivel regional, ce se vor desfăşura în perioada 16 noiembrie – 21 decembrie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here