8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 12 iulie 2019

Fost ofițer SRI, arestat la Târgu-Jiu, după ce ar fi amenințat o femeie că va publica imagini compromițătoare

Un fost ofiţer al Serviciului Român de Informații, din București, a fost arestat, aseară, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. Bărbatul s-ar fi dat drept angajat al Guvernului, reuşind astfel să păcălească o femeie de la care ar fi obținut 500 de lei și pe care ar fi șantajat-o. Inculpatul în vârstă de 50 de ani, din București, a fost prins...

FOTO: Accident cu șase victime, la Plopșoru

UPDATE, ora 16.00- O femeie, pasageră în autoturism, a decedat. Alte două femei si trei copii au suferit leziuni, în urma accidentului. Mașina era condusă de o femeie, care a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un cap de pod. "Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza...

CFR introduce un nou tren spre litoral

CFR Călători suplimentează circulația la mare în perioada 13-14 iulie, în urma cererii crescute a călătorilor. Trenul IR 12583 va pleca din București Nord la ora 11:15 și ajunge la Constanța la ora 13:35. Trenul cu traseul București Nord-Constanța va avea următoarele opriri: Ciulniţa, Fetești, Cernavodă și Medgidia.

Sânge de la Târgu-Jiu, pentru un salariat CEO care a suferit un accident de muncă!

Două pungi de sânge de la Târgu-Jiu au ajuns azi la Spitalul nr.1 Craiova unde un salariat la Termo Craiova a ajuns joi seară în stare gravă. Daniel Săceanu a suferit un cumplit accident de muncă, un picior i-a fost amputat, dar cel de-al doilea nu poate fi amputat din lipsă de sânge, informează familia, care solicită sprijin pentru...

Aviz fermierilor gorjeni!

AFIR a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul publicat astăzi pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, este valabil pentru sesiunea de primire a cererilor de finanțare care se va deschide. Micii...

Întâlnire primari-Camera de Conturi, prin CJ Gorj!

Pornind de la analizele privind identificarea unor posibilități de perfecționare a colaborării dintre auditul public extern și auditul intern, prezentate de Curtea de Conturi a României în cadrul dezbaterilor organizate la nivel central, structurile de specialitate ale entităților publice locale au posibilitatea maximizării gradului de funcționalitate în scopul gestionării eficiente a resurselor publice. În acest context, Consiliul Județean Gorj și Camera de...

Pieton ucis de o mașină condusă de un tânăr din Gorj

Un pieton care traversa neregulamentar strada a fost omorât, aseară, în judeţul Hunedoara, fiind strivit de o maşină condusă de un șofer în vârstă de 30 de ani, din Gorj. "Aseară, la ora 21.55, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin intermediul serviciului de urgență 112, cu privire la faptul că, pe șoseaua de centură DN66, un pieton a fost...

CSM Târgu Jiu face recrutări pentru secția de handbal

Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu începe recrutarea tinerilor pentru secția de handbal. După ce posturile de experți sportivi au fost ocupate de Dan Ilieș și Adrian Roșu, reprezentanții CSM vor organiza o selecție pentru ocuparea grupelor de copii și juniori, secția handbal (fete și băieți). Selecția și antrenamentele vor începe în data de 16.07.2019 și vor avea loc în...

De luni începe Tabăra muzicală internațională de vară

Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, alături de Consiliul Judeţean Gorj, organizează la Târgu Jiu, în perioada 15-19 iulie, „Tabăra muzicală internaţională de vară”, sub denumirea „Şcoala muzicală de vară”, un parteneriat româno-francez. Începând de luni și până vineri, la sediul Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, se vor organiza cursuri de măiestrie artistică, în domeniul muzicii clasice, susţinute...

Amendat pentru transport ilegal de lemne! Cantitatea i-a fost confiscată!

La data de 11 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au identificat în trafic un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Glogova, în timp ce transporta cu o autoutilitară, pe DJ 671 Motru Sec, peste 8 mc lemn foc, de esență fag, cu un aviz de însoțire a mărfii, pe care, anterior, îl utilizase pentru alt...

Tânăr din Borăscu, amendat de polițiști! Vezi pentru ce!

La data de 11iulie a.c., poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au identificat un tânăr, de 25 de ani,  din comuna Borăscu, în timp ce transporta, pe DJ 674B, cu un atelaj hipo, peste 2 mc de material lemnos, specia gorun, fără a poseda documente legale de proveniență și transport. Față de acesta, poliţiştii au luat măsura...

Peste 6.600 de kilograme de cărbune, confiscate!

La data  de 11 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat  în trafic un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Ploștina, transportând peste 6.600 kilograme de cărbune, fără documente de provenienţă. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a bărbatului, conform Legii 12/1990, republicată, privind protejarea...

S-a semnat recepția lucrărilor de pe Defileul Jiului!

Lucrările de pe Defileul Jiului au fost finalizate! Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu Jiu. Mai precis, a fost semnată recepția la terminarea lucrărilor pe DN 66, tronsonul cuprins între Bumbești-Jiu și Petroșani. Urmează o perioadă de 2 ani de monitorizare a lucrărilor, perioada de garanție, până la semnarea recepției finale. În timpul procesului de...

Personalitatea lui Brâncuși, descoperită la Tabăra de Vară ARCS de la Seattle

Asociaţia Culturală Control N continuă parteneriatul educaţional început în 2018 cu American Romanian Cultural Society din Seattle, organizând cea de-a doua ediţie a ARCS SUMMER CAMP, în luna iulie, în Seattle, SUA. Anul acesta, tabăra se desfăşoară sub deviza Romanian Role Models (Personalităţi Româneşti de Excepţie). Cei 20 de participanţi la tabără vor descoperi "super-eroi" aparţinând culturii româneşti, care...

Azi începe Slowride Transalpina Fest! Vezi aici programul complet!

Mii de motocicliști și iubitori ai muzicii rock sunt așteptați, la finalul acestei săptămâni, la Baia de Fier, județul Gorj, pentru a participa la cea de-a treia ediție a Slowride Transalpina Fest. Timp de trei zile, între 12 și 14 iulie, Transalpina va răsuna de motoare și concerte rock. Pe scena amplasată lângă Peștera Muierilor vor concerta printre cele mai...

Azi, repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat va avea loc astăzi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. 73,2% dintre candidaţii prezenţi la Evaluarea Naţională (106.999) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Un număr de 459 de absolvenţi de gimnaziu au luat media generală 10.

2 apeluri la Salvamont Gorj, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 7 apeluri de urgentă: ☎️ 1 apel pentru Salvamont Argeș, ☎️ 1 apel pentru Salvamont Zărnești, ☎️ 1 apel pentru Salvamont Victoria, ☎️ 1 apel pentru Salvamont Bihor, ☎️ 1 apel pentru Salvamont Predeal și ☎️ 2 apeluri pentru Salvamont Gorj. S-au mai primit alte 22 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre...

Procurori obligați din nou de instanță să încheie o anchetă!

Patronul unei firme din Plopșoru a reușit să obțină din nou de la instanță o decizie prin care procurorii gorjeni să fie obligați să finalizeze încă o dată cercetările care îl vizează pe acesta. Adrian Costel Vlăsceanu s-a mai adresat și anul trecut magistraților Tribunalului Gorj și a obținut și atunci o sentință prin care procurorii erau obligați să...

Drama unui copil din Jupânești: În 2017 i-a murit tatăl, miercuri seara i-a luat casa foc

Copilul de 11 ani, din comuna Jupânești, al cărui tată a fost omorât în bătaie de un coleg, în 2017, în camera unui hotel din Pitești, a rămas și fără un acoperiș deasupra capului, miercuri seara. Casa în care locuia cu bunica lui a fost cuprinsă de flăcări, după ce acesta, în timp ce era singur acasă, s-ar fi jucat cu...

Jumătate din municipiu, fără apă caldă! UATAA a oprit furnizarea la 7 asociații de proprietari

UATAA Motru a oprit, miercuri, furnizarea apei calde la jumătate dintre asociațiile de proprietari din oraș, urmare a debitelor restante acumulate de-a lungul anilor de locatari. Asociațiile au fost nemulțumite pentru măsura luată de UATAA în perioada caniculară și de vacanță, în condițiile în care se fac eforturi de a strânge banii locatarilor și a se face plăți zilnice...

Teren sintetic, în lucru la Turceni!

Autoritățile locale motivează tinerii în practicarea sportului în aer liber! ,,Au început lucrările la terenul sintetic din zona stadionului orășenesc Turceni. Este primul din cele patru care se vor construi în orașul nostru. Urmează terenul din incinta Școlii Strâmba-Jiu, finanțat prin ADR SC Oltenia (fonduri europene), terenul din satul Gârbovu, construit din bugetul local și terenul din zona Liceului...

Deşi a pierdut o întreagă echipă, Pandurii speră la locurile fruntaşe

Oficialii pandurilor rămân încrezători că pot forma încă un ,,nucleu” care nu se va face de râs în liga secundă. La Târgu- Jiu au fost aduşi foarte mulţi jucători în probe, iar antrenorul Adrian Bogoi urmează să-şi facă o părere asupra lotului pe care îl va păstra. Tehnicianul gorjean are la dispoziţie, în acest moment, aproximativ 30 de fotbalişti....

Sfaturi despre cum să-ți protejezi mâinile și picioarele vara

De cele mai multe ori, igiena mâinilor și a picioarelor devine o problemă de interes în timpul sezonului rece, însă și vara este important să știi să ai grijă de ele. Ignorate în cele mai dese rânduri în timpul sezonului cald, acestea trebuie protejate de schimbările bruște și extreme de temperatură, dar și de soarele periculos. Nu numai fața, ceafa...

Coada-calului (Equisetum arvense) – beneficii şi proprietăţi

Coada-calului este o plantă care prosperă în zonele mlăştinoase şi care se găseşte pe toată întinderea Europei şi a Statelor Unite. Tulpina fertilă moare şi este înlocuită de o tulpină sterilă înaltă care poartă mai multe cercuri de frunze. În scop terapeutic se folosesc părțile aeriene ale plantei. Odată uscate, tulpinile se pot folosi numai dacă îşi păstrează culoarea...

Vulpile din județ, vaccinate antirabic cu peste 1.600 de momeli la vizuinăVulpile din județ, vaccinate antirabic cu peste 1.600 de momeli la vizuină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj a finalizat vaccinarea antirabică a vulpilor din județ. Astfel, campania de vaccinare antirabică a vulpilor din toate cele 44 de fonduri de vânătoare din județ s-a încheiat cu succes. Potrivit lui Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj, au fost aplicate un număr de 1.650 de momeli la vizuină. Reprezentanţii fondurilor...

Acțiune a Poliției, în Parcul Central

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul IPJ Gorj, au organizat, ieri, o nouă acțiune, care face parte din planul de măsuri intitulat „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ”. ,,Polițiștii  au desfășurat o activitate preventivă  cu copiii, părinţii şi bunicii acestora, aflaţi în Parcul Central, din municipiul Târgu-Jiu, participanţi la activităţile desfăşurate de Biblioteca Judeţeană ,,Christian Tell” Târgu-Jiu, în cadrul...

Reţeta săptămânii – Spumă de zmeură

Ingrediente – 3 ouă – 500 g zmeură – 1 plic de zahăr vanilinat – 4 linguri de zahăr Mod de preparare Se sparg și se separă ouăle. Se bat albușurile cu 4 linguri de zahăr până ce se obține o spumă consistentă, ca la bezele. Se spală zmeura și se adaugă peste spuma de ouă. Se adaugă plicul de zahăr vanilinat și se mixează...

Spitalul din Sadu recrutează un asistent medical la secția Medicină Internă

Spitalul Orăşenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical în specialitatea medicină generală, la secția Medicină Internă. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286...

Scandalagii eliberați după o noapte de arest

Cele patru persoane de etnie romă, reținute în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui scandal care a avut loc în apropierea unei stații GPL, de pe strada Trandafirilor din Târgu-Cărbunești, au fost eliberate, după cele 24 de ore petrecute în arest. Magistratul de caz a decis ca suspecții să fie cercetați în libertate. Cei patru bărbati s-au lovit reciproc,...

Condamnați la izolare. Primar: „Ni s-au pus fel de fel de piedici”

Restricții de construcție într-un sat din comuna gorjeană Roșia de Amaradia. Sătenii din Stejaru nu puteau ridica aici nici măcar un gard. Situația se schimbă, anunță primarul Liviu Ion Cotojman. „După trei ani de birocrație și dezbateri publice am obținut avizul final care eliberează satul de «condamnare la izolare», prin realizarea unui PUZ local, instalându-se astfel normalitatea în acest...

Dispensar modern lângă primărie

Cinci cabinete medicale și o farmacie vor funcționa în noul dispensar uman construit în apropierea Primăriei Negomir. Investiția este finalizată în proporție de 90%, administrația locală obținând fonduri de aproape un milion de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. „Dispensarul din satul Ursoaia, de lângă primărie, este aproape gata. Mai avem sistematizarea pe verticală, adică tot ce ține...

Educaţia încotro!

1. Legea Gorun Componenţial şi formal, ca organizare, sistemul de educaţie românesc trebuie reconstruit identitar. Suntem o ţară integrată european şi sistemul de educaţie e pe cale să-şi asigure noua matrice existenţială. Deocamdată îşi traversează criza de identitate naţională într-o atmosferă de relativism cultural şi de imperativitate a alegerii, de instituire a culturii individualismului fără limite. Noua matrice existenţială – arată...

Băiat de șapte ani, lovit de maşină pe o trecere de pietoni din Târgu-Jiu

Un copil de șapte ani a fost transportat la spital, miercuri seara, după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni, din Târgu-Jiu, de o maşină condusă de un tânăr din municipiu. Băiatul era însoțit de bunica sa. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp...

Igienizarea subsolurilor din Motru: 70 de tone de resturi menajere, scoase doar de la o scară de bloc

Locatarii unui bloc din Motru au fost nevoiți să scoată din propriul buzunar aproape 15.000 de lei pentru a igieniza subsolul imobilului unde locuiesc, nemaisuportând mirosul pestilențial din scară și pericolul prezentat pentru sănătatea lor, precum și degradarea clădirii. Aceștia au apelat la un sprijin al autorităților locale, existând o hotărâre de CL în acest sens, dar asociația nu...

Fabuloasa Simona! Halep, în premieră în finala de la Wimbledon

Simona Halep a avut o evoluţie entuziasmantă în semifinala disputată, joi, la All England Club. Jucătoarea noastră nu i-a dat nicio şansă ucrainiencei Elina Svitolina, scor 6-1, 6-3. Pentru Halep (27 ani, numărul 7 mondial) este cea mai bună performanţă pe iarba londoneză, după ce în 2014 pierdea în careul de aşi. Fiecare jucătoare a avut câte un as, Halep...

Peste 1.300 de semnături la petiția lansată pentru oprirea defrișărilor din pădurea Drăgoieni

Mișcarea Fridays for Future Romania a lansat în urmă cu aproximativ o lună de zile o petiție pe platforma online Declic pentru salvarea pădurii Drăgoieni, supusă defrișărilor. Până joi, peste 1.370 de oameni deja semnaseră petiția, iar Mihnea Teodor Popescu, coordonatorul local a transmis un comunicat de presă prin care aduce în atenția locuitorilor din Târgu-Jiu și nu numai faptul...

Peppy Dolce Vita şi Karma, după trofeul Old Boys de la Severin

Două echipe din Târgu-Jiu vor reprezenta minifotbalul gorjean la Campionatul Național de Old Boys (+40 ani) de la Drobeta Turnu Severin. Competiția va avea loc de vineri până duminică și are la start un număr de 16 echipe. Peppy Dolce Vita Târgu Jiu, câștigătoarea Cupei Old Boys, desfășurată în această primăvară în Complexul Dolce Vita, va fi în urna...

Muniţie antiaeriană, găsită pe malul Gilortului

Sute de obiecte de muniţie antiaeriană au fost ridicate, miercuri, de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, de pe malul râului Gilort, în comuna Jupânești. Acestea au fost găsite de angajații primăriei, într-un sac, printre alte deșeuri, în timp ce efectuau lucrări de igienizare în zona respectivă. ,,Am fost anunțați de către primarul comunei Jupânești că, în...

Excursie în județul Mehedinți, organizată de DGASPC Gorj

În cursul acestei săptămâni, un număr de 15 beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență (CÎA) Suseni, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, au vizitat mai multe obiective turistice din județul Mehedinți. Însoțiți de personal de specialitate din cadrul CÎA Suseni, excursioniștii s-au bucurat din plin de tot ceea ce au vizitat...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Modele de asolamente de culturi de câmp

Dăm aici câteva exemple de asolamente pentru culturi de câmp precizând că aceste tabele trebuie să fie completate cu altele asemănătoare care să cuprindă aplicarea pesticidelor, a gunoiului de grajd, a eventualelor amendamente, a lucrărilor de îmbunătățiri funciare, a îngrășămintelor verzi (care pot fi culturi duble după cerealele păioase atunci când culturile succesive sunt culturi de primăvară) sau alte...

Pictori din India și Republica Moldova, la Tabăra ,,Bijuterii arhitecturale gorjene”

Joi, la orele prânzului, la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu (Parcul Central) a avut loc deschiderea oficială a Taberei internaționale de pictură ,,Bijuterii arhitecturale gorjene”. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu și A.L.Z.I.A.R. (Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România), cu sprijinul filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Pictorii...

Accident la Câlnic

Două femei din județul Mehedinți au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN67, la Câlnic. Mașina în care se aflau s-a ciocnit cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani, din Telești. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 31 de ani, din localitatea Telești, în timp ce conducea o...

Biserică de lemn, veche de 200 de ani, restaurată cu bani europeni

Un lăcaș de cult din județul Gorj, vechi de mai bine de 200 de ani, va fi restaurat și pus în valoare cu bani de la Uniunea Europeană. Biserica de lemn din comuna Polovragi este declarată monument istoric. Lucrările depășesc suma de 900 de mii de lei, iar constructorul are la dispoziție 26 de luni pentru a finaliza investiția. Biserica...

7 stații meteo performante pentru SDN Târgu-Jiu

Recent, Secția Drumuri Naționale Târgu-Jiu a fost dotată cu stații meteo performante, câte una pentru toate cele șapte districte din subordine. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a achiziționat pentru toate districtele din dotare stații meteo performante. Aceste stații afișează, pe lângă temperatură, viteza și direcția vântului, umiditatea aerului, presiune atmosferică, cantitate de precipitații, etc. Șapte astfel de stații...

Începe Slowride Transalpina Fest la Baia de Fier

Sfârșit de săptămână cu sute, dacă nu chiar peste 1000 de motocicliști la Baia de Fier, cu toții participanți la a treia ediție a Slowride Transalpina Fest. Organizatorii au făcut public programul final al celor trei zile ale festivalului, inclusiv numele trupelor de rock ce vor urca pe scena pe care amfitrion va fi Cristi Hrubaru, cel care la...

Un inspector al DSVSA Gorj, detașat pe litoralul românesc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj a trimis, la începutul acestei săptămâni, prin detașare, un inspector, pe litoralul românesc, pentru a se alătura ,,Comandamentului Sezon Estival 2019”. ,,Avem și noi un inspector ce a fost detașat de luni, 8 iulie, la mare, alături de colegii din Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Acesta va...