Educaţia încotro!

303

1. Legea Gorun
Componenţial şi formal, ca organizare, sistemul de educaţie românesc trebuie reconstruit identitar. Suntem o ţară integrată european şi sistemul de educaţie e pe cale să-şi asigure noua matrice existenţială. Deocamdată îşi traversează criza de identitate naţională într-o atmosferă de relativism cultural şi de imperativitate a alegerii, de instituire a culturii individualismului fără limite.
Noua matrice existenţială – arată Adrian Gorun – solicită rolul esenţial al educaţiei în dezvoltarea subgrupei de norme ce acoperă setul de valori informale împărtăşite de membrii unui grup social şi care le permite să colaboreze în destructurarea treptată a culturii individualismului fără limite. Efortul colectiv presupune scopuri comune, simţul comunităţii. Aceste idei – cumva noi – i-au permis reformatorului Adrian Gorun să redefinească nişte concepte precum: capital educaţional, idealul educaţional, misiunea educaţiei, comunitatea şcolară/ academică, autonomia instituţională, academică. Să enunţe legile de reconstruire a arhitecturii axiologice a sistemului educaţional, care după Marea Ruptură a solicitat o regândire a educaţiei în contextul creat. O direcţie ar fi întrepătrunderea planurilor realului cu cele ale virtualului, o alta ar fi redarea către societate a responsabilităţii educative directe. Educaţia este realizată acum în condiţii de concurenţă: piaţa educaţională fiind treptat ocupată de către alţi ofertanţi. Ca atare sistemul educaţional este în curs să-şi restructureze dezvoltarea curriculum-ului şcolar.
O nouă lege a educaţiei naţionale – în viziunea lui Adrian Gorun – recomandă/ prevede, printre alte aliniamente integrate, obligativitatea învăţământului preşcolar, includerea religiei ca disciplină opţională în planurile de învăţământ, obligativitatea frecventării şcolii pentru toţi elevii înscrişi în învăţământul obligatoriu până la vârsta de 18 ani, introducerea posibilităţii frecventării învăţământului preşcolar şi şcolar în familie, ocuparea funcţiilor de conducere de instruire şi control exclusiv pe criterii profesionale, interdicţia sub sancţionarea penală (conflict de interese) a imixtiunii politicului partinic în numirea/ eliberarea din aceste funcţii, corelarea învăţământului sub forma reală. În capitolul dedicat „Educaţiei nonuniversitare” «Legea Gorun» precizează că sistemul naţional de educaţie nonuniversitară este reprezentat de ansamblul unităţilor de învăţământ public, particulare şi confesionale autorizate/ acreditate, aflate în interdependenţă, în care se promovează o cultură organizaţională în conformitate cu idealul educaţional şi interesul eminamente public al educaţiei.
Educaţie timpurie (0-6 ani) este formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani), nivelul preşcolar (3-6 ani), educaţia primară (clasele I-V), educaţia secundară (gimnazială: clasele VI-X; liceală: clasele XI-XIII/XIV, cu filierele teoretică, vocaţională şi tehnologică), educaţia în domeniul artelor şi meseriilor (cu durată de 2-3 ani); educaţia de nivel terţiar nonuniversitar sau postliceal (2-3 ani). Ca forme de organizare «Legea Gorun» stipulează forme de organizare: cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă, la domiciliu.
Unităţile organizatoare sunt: creşele, centrele de zi, grădiniţele cu program (normal, prelungit, săptămânal), şcoli primare, gimnazii, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale.
Toate aceste niveluri implică nişte modele de administrare a sistemului educaţional despre care mă voi referi în secţiunea a doua a lucrării mele ştiinţifice.
2. Unul din modelele de administrare a sistemului educaţional
„Educaţia încotro? – se întreabă profesorul universitar Adrian Gorun, după ce aduce o pioasă aducere aminte câtorva colegi trecuţi în veşnicie; printre care Cornel Andriţoiu, Mircea Dănescu, Dumitru Bunoiu, Titu Rădoi ş.a. Gestul în sine este rar, întrucât din ce în ce mai puţini oameni sunt capabili de un asemenea gest. Dar să lăsăm nostalgiile deoparte şi să reintrăm în textul iniţial.
Demersul lui Adrian Gorun se înscrie în perimetrul curajului de a pune într-o ecuaţie fie resursa umană (care după risipirea României pe meridianele globului s-a împuţinat în teritoriul de baştină – n.m.) fie reţeaua şcolară, organizarea sistemului, conţinuturile etc.
Astfel că îndreptăţirea de a mă întreba dimpreună cu profesorul Adrian Gorun „Educaţia, încotro?” mi se pare de-a dreptul acută. Domnia sa ne avertizează, sub semnul extremei urgenţe, asupra „pieţei meditaţiilor” cu „un sens de muncă la negru”.
Ideea este că anii reformei în termeni „reali” (1997-2000) sub ministerul Andrei Marga a configurat o oarecare stabilitate dezideratului că învăţământul reprezintă cu adevărat o prioritate naţională. Spicuiesc din Ordinul nr.4828 din 19 octombrie 1998 al lui Andrei Marga un detaliu semnificativ: organizarea de către universităţi a unui curs de Fundamente greco-latine ale terminologiei ştiinţifice, dar şi studierea – cu statut opţional – în învăţământul preuniversitar – a etimologiei greco-latine a termenilor ştiinţifici.
De printre rândurile celebrului Ordin nr.4758 din 12.10.1998, scot în evidenţă altă preocupare: realizarea reprezentărilor limbii, literaturii şi culturii ţărilor din vecinătate/ reprezentarea limbii, literaturii, a culturii române în aceste ţări. Dar şi educaţia tehnologică avea în fine un statut recuperat. Vorbim şi acum de o reconsiderare impusă de societatea avansat informatizată, societate în care educaţia tehnologică să capete noi valenţe, în care tehnologia mecatronică – compatibilă cu noua societate – să se deosebească esenţial de tehnologia tradiţională. Citez din Ordinul nr.3231 din 10.02.1999 privind educaţia tehnologică: „Deosebirea este determinată de faptul că elementelor materie şi energie li se adaugă informaţia. Orice produs mecatronică înglobează componente de mecanică, electronică şi informatică. Abordarea interdisciplinară, formarea gândirii sistematice şi a deprinderilor pentru lucrul în echipă devin cerinţe esenţiale în procesul educaţional”. Recepţionez în cunoştinţă de cauză „diagrama” lui Marga asupra disciplinelor tehnologice subliniind că nici astăzi ponderea învăţământului profesional nu s-a modificat „în, măcar, bine”. Căci societate românească de azi duce o acută lipsă de „forţă de muncă în domeniul meseriilor aplicate”. Ca efect, dezastruos, reţeaua şcolară este de mulţi ani disproporţionată, în defavoarea învăţământului tehnologic. Specializările din învăţământ, la orice nivel, sunt insuficient racordate în conţinut la nevoile de calificare ale tehnicii, economiei, administraţiei, culturii etc.
Cartea, una de cotitură, a profesorului Adrian Gorun, are, iată, şi privind educaţia tehnologică o viziune atotcuprinzătoare. O recomand clasei politice în exerciţiu guvernamental, inclusiv doamnei ministru Ecaterina Andronescu.
Ion Popescu-Brădiceni

Biblioraft
Adrian Gorun: Contribuţii la reconstrucţia identităţii educaţiei naţionale. Sinteze; Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2015
Adrian Gorun: Educaţia încotro? Modele de administrare a sistemului educaţional; Editura Academica Brâncuşi, 2010
Adrian Gorun: L’éducation, dans quelle direction? Des modèles d’administration du système éducationnel, Editura Universitaria Craiova, 2011
Adrian Gorun: Aplicaţie la Educaţia încotro?; Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2000
Marga, Andrei, (2016): Reforma modernă a educației, Editura Tribuna, Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here