Începe Slowride Transalpina Fest la Baia de Fier

1592

Sfârșit de săptămână cu sute, dacă nu chiar peste 1000 de motocicliști la Baia de Fier, cu toții participanți la a treia ediție a Slowride Transalpina Fest. Organizatorii au făcut public programul final al celor trei zile ale festivalului, inclusiv numele trupelor de rock ce vor urca pe scena pe care amfitrion va fi Cristi Hrubaru, cel care la prima ediție, de acum doi ani, a fost implicat într-un accident rutier în apropiere de Horezu. Programul oficial începe după prânz, când sunt așteptați să ajungă la Baia de Fier primii motocicliști, după care, seara, începând cu 17.30, vor avea loc concertele unor trupe mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg. Pe scenă vor urca Loud Ink, Riot Mok, Alex & The Fat Peng, Days of Confusion, Implant pentru Refuz și Coma. Sâmbătă la prânz va avea loc parada motocicliștilor, paradă în cadrul căreia aceștia vor să formeze cel mai mare tricolor românesc prin purtarea unor bentițe de culoare roșu, galben sau albastru. „Pentru al treilea an consecutiv vom realiza tricolorul din motociclete, în cadrul paradei moto Slowride Transalpina Fest. Este un moment frumos, care vrem să devină tradiție. Vorbim de peste 400 de motociclete ș ne bucurăm să vedem că numărul lor crește considerabil de la an la an”, a declarat Liviu Mitroi, președintele SlowRiders RC. După parada tricolorului Hurbaru va urca pe scenă pentru a întreține atmosfera și a oferi premii în cadrul unor concursuri, iar spre seară va urma o nouă tură de concerte.Motocicliștii îi vor putea urmări până după miezul nopții pe Oameni Necunoscuți, Jinxy Von Ders, Basska, C.A.S.H, ALTAR, Dirty Shirt & Orchestra, iar de la ora 00.30 este programat un recital folk Silviu Covaci la foc de tabără. Plecarea de la festival se va face duminică spre prânz, toată manifestarea fiind programată să aibă loc lângă Peștera Muierilor.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Acest festival ar trebui să se dedice numai si numai motociclistilor. Din punctul meu de vedere, anul acesta a fost foarte slabă organizarea . Nu se merită. Nu este educativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here