8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 6 iunie 2023

Două cutremure simultan, 5,3 și 4,5 grade

Două cutremure au avut loc marți, 6 iunie 2023, în România, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Un cutremur de 4,5 grade a avut loc în județul Huneadoara, în urmă cu puțin timp. Simultan, un alt cutremur, de 5,3 grade, a avut loc în județul Arad. "În urmă cu puțin timp, în Banat, județul Arad, s-a produs un...

Se poate la Hunedoara! Decizii favorabile pe Legea 197 pentru mineri și energeticieni

Tribunalul Hunedoara continuă să emită decizii favorabile pe Legea 197/2021, anunță sindicalistul Vasile Tivig, protestatar din CEO care militează de doi ani și jumătate pentru aplicarea Legii 197. Doar astăzi, magistrații hunedoreni au dat câștig de cauză în alte trei spețe, recunoscând legea 197 și, astfel, dând dreptul oamenilor care au lucrat în condiții speciale să iasă la pensie...

Hidroelectrica anunță listarea la bursă

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunţat oficial intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), prin vânzarea a până la 20% din deţinerea acţionarului minoritar Fondul Proprietatea. Admiterea este de aşteptat să aibă loc în iulie 2023.

Ziua Internațională a Mediului – 5 iunie 2023 – prilejul de a privi cu atenție datele îngrijorătoare ale schimbărilor climatice

Începând din 5 iunie 1973, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a fixat în calendarul evenimentelor globale Ziua Internațională a Mediului ca fiind în data de 5 iunie. S-a creat cea mai mare platformă mondială de sensibilizare publică față de mediu, celebrarea în fiecare an facându-se de milioane de oameni din întreaga lume. Desigur, în decursul a peste 50 de...

Radu Miruță: Denunț penal pentru abuz în serviciu împotriva șefului Casei de Pensii

Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță a anunțat că va depune plângere penală împotriva șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu. Acesta va veni joi în Gorj, pentru a vorbi cu șefii CEO și sindicatele companiei despre Legea 197, care și în momentul de față este interzisă la aplicare din motive pur politice. ”Au trecut cele 14 zile, Baciu a...

Salarii majorate la Medserv Min

Salariații de la Medserv Min, societate al cărei acționar majoritar este CEO, vor avea salarii majorate cu începuitul acestei luni. Anunțul a fost făcut de Anca Bordușanu, directorul Medserv Min: ”Angajații societății de prestări servicii medicale beneficiază de la 1 iunie de o ș ă %. În plus, continuăm să acordăm tichete de masă în valoare de 315 lei/...

Profesorii, elevii și părinții, invitați la consultări

Ministrul Educației Ligia Deca va avea marți o întâlnire cu sindicaliștii din învățământ, pentru adaptarea calendarelor examenelor naționale. Ministrul se va întâlni inclusiv cu reprezentanți ai elevilor și  ai părinților. Întâlnirea va avea loc la sediul Ministerului Educației, de la ora 11.00. Sindicaliștii din înățământ sunt în grevă generală de mai bine de două săptămâni.

Festivalul IntenCity: Program Mainstage

Începând cu 30 iunie, Festivalul IntenCity își deschide porțile pentru iubitorii de muzică. Evenimentul promite să sărbătorească vara cu trei seri incendiare alături de artiști de top. În fiecare seară de festival vor fi concerte live atât pe Stadionul Ion Oblemenco cât și la Sala Polivalentă. Programul de pe stadionul Ion Oblemenco se va desfășura astfel: 30 iunie 18:00 – Kiss Kiss in...

Comisia Europeană taie subvențiile românilor

Comisia Europeană a transmis luni că a decis să nu prelungească măsurile de urgenţă introduse anul trecut pentru a proteja consumatorii de creşterea preţurilor energiei, adăugând că aceste măsuri au contribuit la calmarea pieţelor europene de energie electrică. La sfârşitul anului trecut, Uniunea Europeană, formată din 27 de state, se afla în mijlocul unei crize energetice acute, alimentate de invazia...

Grevă japoneză în spitale

Angajații din Sănătate au anunţat că fac grevă japoneză miercuri, iar de pe 15 iunie, intră în grevă de avertisment. Federația Sanitas amenință că va inta în grevă generală la 1 iulie, dacă Guverul nu își respectă promisiunile.

Acuzație de viol la Berlești! ,,Zmeul” a intrat peste o localnică și a batjocorit-o în fel și chip

O femeie de 44 de ani, din Berlești, le-a povestit vecinilor că Victor Glăvan, poreclit de presă drept ,,Zmeul”, după mai multe scandaluri și amenințări în care a fost implicat, ar fi violat-o in propria locuință. Incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 30 mai 2023, când respectivul ar fi intrat peste ea în casă, spărgând geamul locuinței...

Secretarul de stat Constantin Ștefan acuză că i-au fost luate toate atribuțiile din cauză că a luptat pentru menținerea capacităților pe cărbune. ,,S-a forțat demisia mea!”

Războiul declarațiilor continuă, iar PNL și PSD se acuză reciproc, după ce, începând cu 1 iunie, grupurile energetice 7 - Turceni și 3 - Rovinari au fost scoase din funcțiune, conform Planului de restructurare a CEO. Acest lucru înseamnă, practic, începutul sfârșitului pentru compania energetică. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, social-democratul Constantin Ștefan, a declarat, la finele săptămânii...

Ploi, viituri și inundații în minivacanța de Rusalii!

Cele câteva zile libere de la început de iunie nu au fost motiv de bucurie pentru toți gorjenii, mai ales că multe dintre localități au fost sub avertizare de cod roșu sau portocaliu de vreme rea. Ploile abundente au produs inundații în mai multe localități din județ, inclusiv la Târgu Jiu, unde undele străzi s-au transformat în lacuri, canalizarea...

Ca la noi, la nimeni – Harababură în învățământ!

Motto: „A lua plasă, a lua țeapă.” - Zicală românească Expresia din acest Motto înseamnă a se înșela/a fi înșelat, a se păcăli/a fi păcălit și provine din obiceiurile vechi de la cursele de cai unde calul favorit, dacă pierdea cursa, era trecut pe tabela de marcaj pe locul al doilea, ca o consolare. O expresie similară este „a lua...

AD Gorj: Protejați-le copiii, apărați-le părinții !

Constatăm cu profundă indignare adoptarea legii PLX 145 „privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie” și ne manifestăm cu fermitate opoziția față de o astfel de lege. O lege prin care se urmărește separarea minorilor de familia lor naturală și trimiterea lor spre adopție ... pe baza unor motive total ne-întemeiate, justificări bazate pe raționamente și...

Cu câte grupuri funcționale a mai rămas CEO

De la 1 iunie, Termocentrala Turceni nu mai are niciun grup energetic viabil. Cazanul grupului 4 s-a spart, grupul 5 se află în reparații programate până în 15 iulie, iar grupul 7 a fost trecut în conservare. CEO mai funcționează în prezent cu două grupuri la Rovinari și cu unul la jumătate din capacitate, la Ișalnița. Se mai poate...

Delegați la conducerea unor parchete din Gorj

Decizii înainte de minivacanță pentru șefii unor parchete din Gorj. Astfel, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcția de prim-procuror adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a Ionelei Grecu, procuror în cadrul acestei unități de parchet, începând cu data de 15.07.2023, până la ocuparea funcției prin numire, în condițiile legii,...

Fericire pe chipurile copiilor din Bumbești-Pitic! De ziua lor, au avut parte de muzică, mascote, picturi pe față, un tobogan gonflabil și un magician

1 Iunie s-a sărbătorit în avans la Bumbești Pitic, primarul localității, Irina Cojocaru, considerând că cei mici trebuie să petreacă în familie, alături de părinți, frați și surori, această zi de mare sărbătoare. Autoritatea locală a dat astfel start distracției cu o zi înainte, adunând în curtea scolii din localitate peste o sută de copii. Pe lângă muzică, dans și...

Transalpina, tot închisă!

Cea mai înaltă șosea din țară a rămas închisă în perioada minivacanței de Rusalii, deși ar fi fost destul de mulți turiști dornici să se plimbe pe aici și să vadă spectaculoasele peisaje de munte, mai ales că zăpada e încă prezentă la altitudini mari. Tradiționala comisie de experți, care vine în fiecare an pentru a își da avizul...

Adela Bălțoi Dumitrescu, victorie în Maratonul de la Caen

Succes internațional pentru atleta Adela Bălțoi Dumitrescu. Gorjeanca s-a impus, în weekend, la Maratonul de la Caen (Franța). Este a doua oară când sportiva aleargă în această cursă, anul trecut obținând locul secund. De data aceasta, atleta a triumfat în ,,Hexagon”, dar nu a reușit și un personal best. Adela a terminat concursul în 2h 51 '. Ambițioasă, gorjeanca...

Încep ceremoniile de premiere a absolvenților din Târgu-Jiu

Ceremoniile de premiere a absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal din Târgu Jiu încep de marț, 6 iunie. În fiecare seară, de la ora 19:00, până miercuri, 14 iunie, unitățile de învățământ din Târgu Jiu își vor prezenta absolvenții în cadrul unor ceremonii dedicate lor. „Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18:00, vom premia și câștigătorii Cupei Tineretului, un eveniment...

Vulturii au câștigat Cupa, dar au rămas fără antrenor

Ediția județeană a Cupei României și-a stabilit, în weekend, câștigătoarea. Pe stadionul de la Bustuchin s-a desfășurat finala dintre Vulturii Fărcășești și Jiul Rovinari, ocupantele locurilor 2 și 3 din Liga a patra. Cele două formații nu au găsit golul în 90 de minute, astel că învingătoarea a fost decisă la punctul cu var. Mai multă inspirație au avut...

Regal folcloric, la Zilele Comunei Drăguțești! Parada celor mai frumoase cabaline, atracție pentru public

Desfășurate la finalul săptămânii trecute, Zilele Comunei Drăguțești au cuprins o serie de manifestări pe gustul tuturor localnicilor. Pe islazul din Tâlvești s-au organizat parade cu cele mai frumoase și nărăvașe cabaline, s-au organizat spectacole cu artiști iubiți și cunoscuți iar comercianții prezenți și-au întins tarabele cu produse care de care mai atractive. În perioada 2-4 iunie, Drăguțeștiul a serbat...

Treisprezece candidați, niciun admis! Note de 2 și 3 pentru șefia unui post de poliție din Gorj

Rezultate slabe, sub așteptări, pentru șefia unui post de poliție din județul Gorj. Treisprezece candidați au trecut de examinarea psihologică, aceștia fiind programați în data de 31 mai să susțină interviul structurat pe subiecte profesionale. Cinci candidați au decis să nu mai participe la interviu, iar restul au picat cu brio examenul, obținând note de 2, 3 sau 4....

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Cea de-a 17-a ediţie a Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia, desfăşurată la Poiana, comuna Turburea, Gorj (I) – ,,Aici, simţim dragostea noastră, unii...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! Sâmbătă, 3 iunie 2023, în comuna Turburea din judeţul Gorj, cu prilejul organizării celei de 17-a ediţii a Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia, cu participarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte, acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în această minunată şi străveche vatră de locuire gorjenească a fost o mare sărbătoare la...

Proiect Educațional Erasmus+ – Our Culture, Our Future

Incluziunea și diversitatea sunt prioritățile Programului Erasmus+, deoarece acesta urmărește să promoveze în toate acțiunile sale egalitatea de șanse și de acces, echitatea și interculturalitatea. Obiectivul major al oricărei mobilități din cadrul Erasmus+ își propune să înlăture atât barierele cu care se pot confrunta diferitele grupuri-țintă de elevi, cât și diferențele culturale care ar încetini progresul învățării. Multilingvismul, incluziunea, diversitatea...

Mihnea Vlaicu, MVP la Under 17

Baschetbalistul gorjean Mihnea Vlaicu are un sezon de excepție. A promovat cu Corona Brașov în LNBM, este campion național la Under 19 și vicecampion național la U18 cu Știința București și, recent, a fost desemnat MVP-ul turneului U17 de la Ploiești. Sala ,,Olimpia” a fost gazda ultimei faze din Campionatul Național U17 Masculin în perioada 31 mai -...

Rezerviștii militari gorjeni și-au sărbătorit ziua la 31 mai 2023

Miercuri, 31 mai 2023, rezerviștii militari gorjeni și-au sărbătorit ziua. La această dată fiind „Ziua Rezervistului Militar” dar și a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (A.N.C.M.R.R.). Prima parte s-a desfășurat la Biserica Militară din Târgu-Jiu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, unde preotul militar Constantin MĂGDOIU, în prezența...