Ploi, viituri și inundații în minivacanța de Rusalii!

1303

Cele câteva zile libere de la început de iunie nu au fost motiv de bucurie pentru toți gorjenii, mai ales că multe dintre localități au fost sub avertizare de cod roșu sau portocaliu de vreme rea. Ploile abundente au produs inundații în mai multe localități din județ, inclusiv la Târgu Jiu, unde undele străzi s-au transformat în lacuri, canalizarea neputând să preia cantitatea mare de apă. La Aninoasa, în schimb, în trei sate, zeci de case și gospodării au fost inundate. Apa s-a revărsat de pe dealurile din vecinătate și s-a pornit la vale prin casele și curțile oamenilor. „Nu a plouat mult, dar a dat puternic. Niciodată nu am văzut așa o ploaie, iar acum totul e sub apă. A deschis porțile de metal, nu le-am deschis eu, ci apa le-a împins, după care a ajuns la un metru în curte, a intrat și în casă și s-a dus prin grădină pe câmp. Nu a mai rămas nimic întreg în grădină, iar din casă nu știu ce lucruri mai putem salva”, a spus unul dintre localnici. Pompierii și angajații de la Apele Române au intervenit aici cu mai multe motopompe de mare putere pentru a evacua apa, o comisie tehnică făcând ulterior un inventar al pagubelor create după precipitațiile abundente.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here