14.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024

Arhive Zilnice: 6 aprilie 2016

A retrogradat!

Ghinion pentru baschetbaliştii gorjeni! Energia Târgu Jiu a retrogrdat, după ce în această seară, a pierdut meciul cu Dinamo, scor 85-65. Chiar de câştigau partida din deplasare cu Dinamo, Energia tot ar fi retrogradat, din cauză că BCM Piteşti a învins acasă BC Timişoara, scor 84-57.

Tânăr căzut din tren, preluat de un elicopter SMURD

Alexandru Nistorescu, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a căzut dintr-un tren, va fi preluat de un elicopter SMURD. Tânărul de 21 de ani a suferit un traumatism cranian grav, iar medicii din Târgu-Jiu au decis transferarea sa la un spital din Capitală. Acesta este student la Drept și se întorsese, astăzi, acasă, iar când...

Inginer din cadrul CEO, premiat

În această săptămână a avut loc ediţia a doua a GALEI "DOAMNE ÎN ENERGIE", organizată de FOCUS ENERGETIC. În cadrul galei a fost premiată şi Genica Bobeica, inginer în cadrul CEO. "FOCUS ENERGETIC a recunoscut respectul CE Oltenia faţă de mediul înconjurător, oferind premiul pentru “Implicare în accesarea fondurilor europene de către companiile energetice din România” doamnei GENICA BOBEICA, inginer,...

Ziua Sănătății, marcată la SJU

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, Colegiul Medicilor Gorj, Ordinul Asistenţilor Medicali filiala Gorj, Sindicatul SANITAS celebrează Ziua Mondială a Sănătății, astăzi. Cu acest prilej, este organizat un simpozion la Biblioteca Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (locația de pe strada Tudor Vladimirescu). Sloganul acestei campanii este: “Controlul diabetului este în puterea...

Afacerist obligat să stea în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce a fost eliberat

După mai multe încercări de a ieși din închisoare înainte de termen, Săndel Alexandrescu, soţul fostei şefe a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, a primit aseară vestea pe care o aștepta. Magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu au admis propunerea formulată de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu și au dispus...

Macovei vine la Târgu-Jiu

Monica Macovei, președintele partidului M10, va veni, vineri, la Târgu-Jiu. Aceasta va prezenta aspirantul la fotoliul de primar al municipiului Târgu-Jiu. Lansarea va avea loc, vineri, la Poarta Sărutului. Laurian Stănchescu este susținut pentru Primăria Târgu-Jiu de partidul M10, condus de Monica Macovei.

Pescar găsit în stare de putrefacție

Ovidiu Drăghia, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Bîlteni, care a dispărut de acasă pe data de 16 octombrie 2015, a fost găsit mort. Descoperirea a fost făcută luni,  în râul Jiu, de o femeie din Filiași, în zona podului din satul Bîlta. Aceasta a sunat la 112.  Inițial, gorjeanul nu a putut fi identificat,...

Vezi ce baschetbalist va reprezenta Energia la All Star Game

Szabolcs SANTA va reprezenta Energia la All Star Game 2016. Pivotul Energiei va face parte din Selecționata Sudului. Federația Română de Baschet a terminat centralizarea voturilor și a stabilit componența echipelor pentru All Star Game. Cele două selecționate, NORD si SUD, se vor confrunta pe data de 12 aprilie 2016, în Arena “Antonio Alexe” din Oradea, în cadrul tradiționalului...

Sportiv dus în arest: Procurorii îl acuză de trafic de droguri

Cei trei tineri din Târgu-Jiu și Hunedoara, acuzați de trafic de droguri de risc, printre care se află și boxerul Iulian Alexandru Ghișe, au ieșit ieri din arest, însă doar pentru a fi prezentați în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj. Instanța a admis propunerea procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care...

Termen nou pentru cei care vor să plece din CEO

Directoratul CE Oltenia a hotărât prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru încetarea raporturilor de muncă cu acordul părților în baza art.55, lit.b din Codul Muncii, până la data de 28 aprilie 2016. ”Pentru încetarea raporturilor de muncă a salariaților cu contracte pe perioadă nedeterminată, în aceste condiții, se vor acorda compensații financiare după cum urmează: 2 salarii medii brute...

Premieră la teatrul de păpuși

Micuții târgujieni sunt așteptați mâine, la ora 12:00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, unde membrii trupei ”Pinocchio” din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu vor pune în scenă, în premieră, povestea muzicală ”Prâslea Voinicul”. Intrarea este liberă.

Percheziție în trafic

Doi bărbați, unul de 43 de ani, din Turceni și celălalt în vârstă de 44 de ani, din comuna Ionești, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de braconaj piscicol. Azi-noapte, în jurul orei 01.00, un echipaj de la Rutieră a oprit autoturismul în care se aflau, pe Drumul Sătesc Izvoare, din comuna Plopșoru, pentru control. În urma verificărilor, oamenii legii...

Hoț imobilizat într-un magazin din Târgu-Jiu

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Berlești, se află la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție al județului Gorj, după ce azi-dimineață, la ora 06.40, a fost depistat în interiorul unui magazin mixt, de pe strada Garofiței, din Târgu-Jiu. Polițiștii au observat că geamul ușii de la intrare era spart și l-au chemat pe patronul...

Mitropolia Olteniei i-a făcut dosar penal fostului preot militar Măgdoiu

La scurt timp după ce preotul Constantin Măgdoiu, fost salariat al Garnizoanei Târgu-Jiu, a fost caterisit de superiorii săi bisericeşti, reprezentanţii bisericii au anunţat că dosarul în cauză va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Mitropolia cere astfel recuperarea prejudiciului creat de Măgdoiu acestei instituţii bisericeşti, moment în care nici învinuitul nu a aşteptat impasibil conflictul deschis...

“Ziua Internațională a Romilor”, sărbătorită la Târgu-Jiu

Comunitatea romă din județul Gorj sărbătorește, pe 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor. Pentru a marca așa cum se cuvine această zi, a fost pregătit un program amplu de acțiuni și manifestări. Pe 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor debutează la ora 09:00, cu un Paraistas, la Biserica Sf. Nicolae din Târgu-Jiu, ocazie cu care vor fi comemorate victimele Holocaustului....

Cârciumaru şi-a anunţat candidatura

Florin Cârciumaru a făcut, ieri, anunţul oficial aşteptat de toată suflarea şi anume că va candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Târgu-Jiu. Edilul a punctat nu doar investiţiile făcute la Târgu-Jiu de-a lungul tuturor mandatelor sale, ci a menţionat că vrea să obţină cel de-al cincilea mandat pentru continuarea tuturor proiectelor deja anunţate, unele fiind deja şi...

PSD Gorj, cu ultimii şase candidaţi la înaintare

Organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat a prezentat, ieri, ultimul lot de şase candidaţi pentru alegerile locale din luna iunie. Este vorba despre candidaţii PSD la primăriile: Polovragi, Ţânţăreni, Roşia de Amaradia, Dragoteşti, Muşeteşti şi Plopşoru. Edilii care au deja vechime în funcţia de primar îşi doresc continuarea proiectelor începute în localităţile lor, precum şi îndreptarea atenţiei către tinerii şi...

Penitenciarul Târgu-Jiu şi-a deschis porţile condiţionat pentru un “savant” liberal

Deţinutul Emilian Frâncu, fostul primar PNL al municipiului Râmnicu Vâlcea, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a fost pus recent în libertate din Penitenciarul Târgu-Jiu, deşi pe 5 aprilie solicitase iar instanţei eliberarea sa condiţionară. Lui Frâncu îi fusese refuzată de către instanţa de fond solicitarea făcută în februarie către Judecătoria Târgu-Jiu, dar...

55 de candidați pe cinci posturi vacante, la SJU Târgu-Jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu organizează concurs sau examen pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a posturilor vacante contractuale de execuție din statul de funcţii: un post asistent medical principal la Secţia Gastroenterologie; un post infirmier debutant la Secția Cardiologie, un post de infirmier debutant la Secția Neurologie, un post de infirmier debutant la Secția Ortopedie-Traumatologie și un post de...

Ciurel a explicat la Înalta Curte de ce nu a selectat prin licitaţie o casă de avocatură pentru CE Rovinari

Laurenţiu Ciurel, fost director al CE Rovinari, a fost audiat, marţi, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul ,,Turceni-Rovinari”, în care a fost trimis în judecată. În declaraţia dată în faţa judecătorilor pe parcursul mai multor ore, Laurenţiu Ciurel a spus că nu se face vinovat de faptele de care este acuzat şi a dat explicaţii...

Remiză la Giurgiu, profit pentru Steaua

Pandurii continuă să fie neînvinsă în fața Astrei, lider în Liga 1 încă din etapa a 7-a a sezonului regulat, dar acest lucru nu o ajută prea mult, remiza înregistrată la Giurgiu fiind în avantajul Stelei, care e la un singur punct de Astra și la cinci în fața Pandurilor la jumătatea play-off-ului. Pandurii a început jocul destul de temătoare,...

Polițist implicat în accident

Un angajat al Poliției Târgu-Cărbunești a fost implicat, ieri, într-un accident rutier, pe raza localității Drăgoieni. Trei mașini au fost avariate în urma impactului, autoturismul din mijloc fiind condus de omul legii, care se deplasa către locul de muncă. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al județului Gorj au precizat că de vină ar fi fost un șofer care nu a respectat...

A scăpat miraculos cu viață, după ce și-a făcut praf bolidul

Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a scăpat cu leziuni ușoare, pentru care nu a avut nevoie de internare, după ce mașina de lux pe care o conducea a fost transformată într-un maldăr de fiare contorsionate, în urma unui accident spectaculos. Evenimentul rutier a avut loc, luni seara, pe Drumul European 79, în comuna Drăguţeşti, iar...

Bebeluș preluat de elicopterul SMURD

Un bebeluș de 11 luni, din comuna Crușeț, a fost preluat ieri de un elicopter SMURD, de pe stadionul din orașul Târgu-Cărbunești, pentru a fi transportat de urgență la Craiova. Băiețelul a fost dus inițial de părinți la secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Orășenesc Târgu-Cărbunești, cu insuficiență respiratorie acută. Starea de sănătate a copilului s-a agravat, iar medicii...

Sezonul de escaladă, deschis oficial în „Oltenia de sub munte”

Clubul montan White Wolf din Baia de Fier a dat startul activităților outdoor. Sezonul de escaladă s-a deschis, oficial, la data de 1 aprilie, în acest weekend participând la acțiune peste 50 de persoane. Dan Chiriac, președintele Clubului White Wolf, spune că se lucrează și la amenajări de trasee noi și la întreținerea celor vechi. Încălzirea vremii i-a determinat pe...

Odată cu vremea bună, Au sosit şi berzele

Dacă în anii trecuţi am fost la Şomăneşti  să văd evoluţia puilor de barză  de la depunerea ouălor şi clocitul acestora, anul acesta ocupat cu problemele cotidiene, şi nu în ultimul rând, cu vremea capricioasă  nu am mai trecut  pe la acestea. Până când am citit un articol dintr-un ziar central cum că au şi sosit într-o localitate din judeţul...

UCB nu intră în jocuri politicianiste

Universitatea, prin Facultatea de Științe ale Educației și Management Public care gestionează și programul de Sociologie, a realizat evaluări în privința opțiunilor electoratului pentru toate scrutinele organizate în România începând cu anul 2008, rezultatele investigației sociologice nefiind vreodată infirmate de procesul electoral. Cel mai recent sondaj de opinie realizat de UCB s-a efectuat în perioada 8-10 martie și deja...

Bani pentru calculatoare

Elevii și studenții, ce provin din familii cu venituri reduse, vor fi ajutați și anul acesta de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice să-și achiziționeze calculatoare. Cei care doresc să primească acest ajutor au termen până pe 21 aprilie să depună cereri în acest sens. Programul „EURO 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare...

17 instituţii publice, contorizate de Aparegio

Societatea Aparegio Gorj a demarat o acţiune de contorizare în rândul instituţiilor şi agenţilor economici care plătesc în sistem pauşal. Astfel, în perioada februarie - martie 2016, au fost montaţi contori de apă la un număr de 17 instituţii publice şi 43 de societăţi comerciale. “Potrivit graficului realizat de CED Târgu-Jiu, printre abonaţi contorizaţi se numără: Prefectura Gorj, Muzeul Judeţean,...

Elev de clasa a VIII-a, arestat: Este acuzat că i-a furat hainele unui prieten

Un minor în vârstă de 17 ani, elev în clasa a VIII-a, la Liceul Tehnologic Baia de Fier, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub acuzația de furt calificat. Adolescentul este suspectat că, duminică, a intrat în casa celui mai bun prieten, atunci când nu era în locuință, iar ulterior i-a furat hainele cumpărate recent și...

Trei școli din Gorj, în cursa pentru titlul de ”Școala Europeană”

Trei unități de învățământ din județul Gorj s-au înscris anul acesta, la concursul pentru obținerea certificatului ”Școală Europeană”. Dacă vor primi sau nu acest titlu, vor afla după data de 9 mai. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cele trei unități de învățământ care și-au depus dosarele de candidatură pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” sunt: Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani,...

Maşina fostului candidat UNPR la Primăria Rovinari, vandalizată în parcare

Autoturismul lui Romeo Alin Cimpoeru, candidatul anunţat, luna trecută, de către progresişti pentru Primăria Rovinari, trecut recent la ALDE, a fost vandalizat în parcare de către persoane necunoscute. Parbrizul, luneta şi un geam lateral al maşinii marca Audi, aparţinând proaspătului membru al ALDE Rovinari, au fost făcute ţăndări în noaptea de duminică spre luni, în timp ce maşina se...

Condamnat pentru că era băut la volan și nu avea permis

Un tânăr din Târgu Jiu, care anul trecut a fost implicat într-un accident rutier produs pe o stradă din municipiu, fără consecințe deosebite, a fost condamnat acum de către judecători pentru că s-a urcat băut la volan, dar și pentru că nu avea permis, alături de el primind o pedeapsă și cel de la care a luat mașina și...

Salon internațional de caricatură la Târgu-Jiu

Lucrări, realizate de zeci de caricaturiști din țară și din străinătate, vor putea fi admirate, începând de joi, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” va găzdui mâine, începând cu ora 17.00, vernisajul Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu Găină“. Vor participa cu lucrări aproximativ 60 de artiști din: România, Kurdistan, Cuba, Serbia, China, Canada, Siria,...

Ca la noi, la nimeni – Absurdistanul tehnocraţilor

Aproape cu fiecare zi ne convingem că oricât l-am preţui pe primul ministru Dacian Julien Cioloş şi el ne dezamăgeşte. Membrii cabinetului său, acel „Guvernul meu” în accepţiunea preşedintelui Klaus Werner Iohannis, fac gafă după gafă. Iar lui nu-i pasă! Faţă de declaraţiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, care constată că importăm prea multe produse alimentare şi, mai grav, s-au...

Speranțe de doi bani

Energia își încheie astăzi cel mai slab sezon din scurta sa istorie în primul eșalon baschetbalistic al României. Medaliată cu bronz în precedenta stagiune, când a luat bronzul și în EuroChallenge după un parcurs formidabil, Energia este în situația de a spune acum adio primului eșalon. Trupa antrenată de Iannis Diamantakos și Claudiu Alionescu are doar șanse teoretice de...

Administrate “după ureche”, Antibioticele pot face mai mult rău decât bine

Antibioticele nu luptă cu infecţiile cauzate de viruşi precum răceala, gripa necomplicată, bronşita şi multe alte dintre infecţii ale sinusurilor şi urechilor. Sistemul imunitar trebuie să fie apt să lupte împotriva infecţiilor simple. La infecţiile virale este indicată tratarea simptomelor prin odihnă, consumul de lichide şi pastilele care tratează simptomele. Antibioticele trebuie luate doar la recomandarea medicului. Rezistenţa la antibiotice...

Amânare la procesul lui Condescu

Procesul fostului președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu s-a încheiat, ieri, cu o nouă amânare. Judecătorii de la Tribunalul Olt au stabilit ca următorul termen să aibă loc pe 12 aprilie, pentru a se prezenta expertul, care va da clarificări privind raportul de expertiză. La înfățișarea de ieri, magistrații nu au discutat despre măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă în cazul...

Regimentul “Gorj” nr. 18 – un nume de rezonanţă al oştirii române pentru paza şi apărarea frontierelor patriei (II)

Aşadar, declanşarea războiului găseşte Regimentul 18 “Gorj” pregătit a fi aruncat în primele linii ale armatei române pentru apărarea gliei străbune, dând măsura faptelor de vitejie în faţa duşmanilor cotropitori. Iar teritoriul judeţului Gorj a devenit la rându-i teatru de război pentru reîntregirea neamului românesc, reamintind între altele luptele purtate, cu o participare directă a ostaşilor gorjeni pe frontul...

Reacția finului lui Toni Greblă după arestare

Omul de afaceri Ion Bîrcină a dat primele semne că nu suportă arestul. Finul fostului senator Toni Greblă a contestat măsura dispusă de magistrații din Capitală, urmând ca decizia definitivă să fie stabilită, în această săptămână, la Curtea de Apel București. Bărbatul a ajuns după gratii, în urma perchezițiilor efectuate săptămâna trecută într-un dosar de evaziune fiscală cu un...

Gorjenii, sfătuiți să se ferească de căpușe

Gorjenii sunt sfătuiţi de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj să fie atenţi la animalele de companie, dar şi la locurile pe care le frecventează, dat fiind faptul că ne aflăm, deja, în plin sezon al căpuşelor. Până în prezent, nu a fost înregistrat niciun caz, în Gorj. La nivelul judeţului nostru nu s-a înregistrat niciun caz de...

Play-off-ul, transformat în circ

Președintele Pandurilor crede că lupta în play-off a fost transformată într-un circ mediatic punându-se prea mult accent pe presiunea de dinaintea meciurilor decât pe pregătirea efectivă a acestora. Ceea ce ar fi trebuit să fie mai atractiv, mai antrenant și, implicit mai valoros, acest play-off a devenit mai mult un circ al declarațiilor din jurul fenomenului și mai puțin legat...

Sute de târgujieni, fără apă la robinete

12 asociaţii din municipiul Târgu-Jiu sunt debranşate în aceste zile, de la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, pe motiv de neplată, lăsând astfel fără apă la robinete numeroase apartamente şi garsoniere din mai multe blocuri. Primele debranşări au fost făcute luni la Asociaţia 4 ANL din zona Confederaţiei unde valoarea debitelor este de peste 5.000 de lei, iar...

Catia Maxim lansează trilogia ”Îngerii din Moscopole” la Târgu Jiu

Vineri, 8 aprilie 2016, de la ora 17.00, la Biblioteca Județeană Gorj ”Christian Tell” din Târgu Jiu va avea loc lansarea trilogiei ”Îngerii din Moscopole” (Editura Tracus Arte) de Catia Maxim. Catia Maxim este membru USR și a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura română, Universitatea Bucureşti. A fost profesor de română-franceză și apoi corector și redactor la Editura ”Ion...

Se caută muzeograf

Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu a scos la concurs un post de muzeograf, gradul profesional II. Cei interesați se pot înscrie până la data de 15 aprilie. La concurs pot participa persoanele cu studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniile: filologie, arte plastice și istoria artei, minimum 1 an vechime în specialitate și...

Pițian, golgheter în Liga a 3-a

Trimis la echipa a doua pentru a avea cât mai multe jocuri în picioare, Andrei Pițian își face bine treaba la echipa antrenată de Claudiu Mocioi, ceea ce reprezintă un plus pentru mijlocașul defensiv gorjean. Din păcate, există extrem de multe cazuri în care jucători promovați la prima echipă din propria pepinieră, atunci când sunt trimiși din nou în...

Concert de muzică country – bluegrass la Târgu-Jiu

Gorjenii vor avea, luna aceasta, prilejul de a asista la un spectacol de muzică country – bluegrass, susținut de o formație din Boston, Statele Unite ale Americii. Spectacolul face parte dintr-un turneu organizat printr-un program al Departamentului de Stat American. Spectacolul se va desfășura joi, 21 aprilie, la ora 18.30, în amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu. Trupa ce va concerta...

Săvoiu ajunge azi la Târgu-Jiu

Generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Suveran Mare Comandor Mare Maestru al Marii Loji Naționale a României 1880, dar și președinte al Asociației Alianța Lege și Ordine, ajunge, azi, la Târgu-Jiu, unde va susține și o conferință de presă, prima după scandalul în care a fost implicat, anul trecut, alături de fostul judecător constituțional Toni Greblă. Șeful masonilor era acuzat...

Săpunaru, în tribună de ziua lui

Cristi Săpunaru ar fi putut sărbători prin muncă împlinirea a 32 de ani dacă nu ar fi fost sancționat pentru ieșirea sa de la finalul meciului cu Steaua, când a fost provocat și a răspuns provocărilor venite de la suporterii bucureștenilor din tribuna stadionului din Severin. Venit în cursul acestui sezon la Pandurii, Cristi Săpunaru s-a dovedit un excelent implant...

Ultima săptămână de înscrieri la „Școala Zero Waste”

Școlile din județul Gorj care nu s-au înscris încă la concursul ”Școala Zero Waste”, dar doresc să participe, mai au doar aproximativ o săptămână la dispoziție pentru a intra în cursa pentru premiile oferite de organizatori. ”Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România, concurs...

25 de angajatori, prezenţi la Bursa locurilor de muncă

Peste 80 de angajatori din judeţul Gorj au fost contactaţi până acum de către reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru participarea la Bursa generală a locurilor de muncă, programată a avea loc săptămâna viitoare, pe 14 aprilie. În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor, AJOFM Gorj va organiza în data...