Aşadar, declanşarea războiului găseşte Regimentul 18 “Gorj” pregătit a fi aruncat în primele linii ale armatei române pentru apărarea gliei străbune, dând măsura faptelor de vitejie în faţa duşmanilor cotropitori. Iar teritoriul judeţului Gorj a devenit la rându-i teatru de război pentru reîntregirea neamului românesc, reamintind între altele luptele purtate, cu o participare directă a ostaşilor gorjeni pe frontul de la Jiu(octombrie 1916), pentru oprirea înaintării armatelor vrăjmaşe pe aliniamentul Lainici- Bumbeşti-Sâmbotin-Turcineşti-Leleşti-Rasovita-Arcani-Frânceşti. De asemenea, este de remarcat contribuţia trupelor Grupului “Jiu” în apărarea localităţilor din zona minieră a Văii Jiului, dar şi la blocarea trecătorilor montane (Merişor, Vulcan, Lainici etc.), oprind temporar înaintarea inamicului dincolo de munţi, în Oltenia subcarpatică. După cum companii dizlocate ale Regimentului gorjean în mai multe zone strategice ale armatei române din Ardeal, de la Haţeg- Prislop, Strei-Crivadia-Baru Mare şi de aici spre centrul şi nord-vestul ţării, adică exact acolo în bătaia tuturor vânturilor războiului, pentru a se opune stropiţi de lacrimi şi sânge duşmanilor cotropitori. Apoi aveau să urmeze, în condiţii extrem de grele pentru ţară încleştările de la Mărăşti, Muncelu şi Varnita( frontul din Moldova), unde după lupte grele şi pline de sacrificii, copleşiţi de superioritatea numerică şi tehnică a inamicului german, armata română, din care au făcut parte şi unităţile de infanterie ale Regimentului 18 “Gorj”, avea să respingă printr-o puternică contra-ofensivă (mai-august 1917) trupele de elită ale nemţilor invadatori. Aici, pe frontul din Moldova avea să cadă la datorie şi “Eroina de la Jiu”, voluntara Ecaterina Teodoroiu (în luptele de pe dealul Secului, în 22/23 august1917. Iar pentru actele ei de bărbăţie şi curaj pentru eliberarea patriei, aceasta a fost înaintată şi la gradul de sublocotenent al armatei române. Dar mulţi alţi gorjeni- ofiţeri şi soldaţi aveau să fie pildă şi eroi pe câmpurile de luptă; comandanţii Jippa, Marculescu, Bengliu, Sava, Ion şi Dumitru Carlaont, apoi ofiţerii Gr. Nicolaescu, Nicolae Pătrăşcoiu, Victor Popescu, plutonerul major Gr. Păsărin, soldaţii Mihai Ciontescu, Gh. Radoi, Nicolae Diaconu, Vasile Blendea, Alexandru Brujan şi mulţi, mulţi alţii, care pentru faptele lor de vitejie au primit laude, ordine şi decoraţii din partea înaltelor oficialităţi ale statului român. Dar misiunile Regimentului 18 “Gorj” nu s-au oprit odată cu înfrângerea Germaniei şi aliaţilor ei, după care avea să se înfăptuiască şi Marea Unire a românilor, la 1 decembrie 1918, întrucât în anii de după război, principala preocupare a fost aceea de a asigura în continuare o pregătire militară corespunzătoare, în cadrul unor ample acţiuni de reorganizare a armatei române. Pentru că aveau să urmeze, din păcate pentru România, dictatele URSS şi Germaniei naziste( iunie-august 1940) fiind sfârtecat teritoriul ţării, iar la puţină vreme a început şi cea de a doua conflagraţie mondială, evident din motive lesne de înţeles. Iniţial, în sfera de influenţă germană, armata română a luptat ca aliat al Reich-lui pe Fronturile din Est împotriva Uniunii Sovietice, fiind în joc recuperarea Basarabiei şi Bucovinei, însă militarii Regimentului 18 infanterie, dar şi Regimentul 7 artilerie Târgu-Jiu rămân într-o primă fază ca unităţi sedentare şi de rezervă, pregătite în orice moment să intre pe câmpul de luptă. Iar acest lucru se va şi întâmpla, în ciuda faptului că Hitler impusese României cedarea N-V-lui Transilvaniei în favoarea Ungariei. Numai că după înfrângerea Germaniei şi a aliaţilor ei pe Frontul de răsărit în împrejurările date, armata română va întoarce armele,intrând în a doua coaliţie militară-antihitleristă, de această dată miza fiind eliberarea Transilvaniei şi readucerea acesteia la patria-mamă. Regimentul 18 infanterie ”Gorj” îşi face şi de această dată datoria, luptând în cooperare cu alte unităţi, mai cu seamă pe aliniamentul Orăştie-Turda-Cluj- Dej-Mezes şi până la porţile Careiului pentru zdrobirea unităţilor germane cantonate în această zonă strategică. În continuare, pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei, unităţi ale aceluiaşi regiment infanterist, însoţit şi de trupe mecanizate aliate au contribuit cu însemnate jertfe şi la eliberarea multor teritorii şi localităţi aflate sub ocupaţie germană, după deviza “în numele drepturilor tuturor popoarelor la libertate” pe pământul drag, al patriei. Şi nu încape nici o îndoială că militarii Regimentului 18 ‘Gorj” şi-au îndeplinit cu cinste datoria faţă de o cauză dreaptă şi sfântă, apărarea gliei lor străbune, fiind pe deplin cunoscute şi motivele pentru care s-au angajat pe ambele fronturi, din Est şi din Vest, excluzând gândurile de a anexa pământuri străine. Că au luptat la Odessa, Capul Donului, Stalingrad, pe teritoriul ţării, al Ungariei, Austriei, Cehoslovaciei şi până la victoria finala( mai1945) împotriva Germaniei naziste, soldaţii români au dat tributul lor de sânge, ceea ce avea să însemne o pagină de glorie ostăşească, dar şi una tristă în istoria modernă şi temporară a României. Şi avem destule nume de eroi şi în al Doilea Război Mondial (iunie1941-mai 1945), rezumându-ne în cazul de faţă şi la cele câteva mii de luptători gorjeni-soldaţi, ofiţeri şi subofiţeri: infanterişti, artilerişti, vânători de munte, etc., unii făcuţi prizonieri, alţii morţi sau grav răniţi pe câmpurile de luptă, memoria documentelor şi a multor monumente ridicate întru omagierea şi cinstirea jertfei lor, fiind o nepretuiţă dovadă a măreţiei neamului nostru românesc. Iată şi câteva exemple în acest sens: col. Alexandru Petrescu, maiorii Topologeanu şi Ştefan, cpt.Mihail Vasile, Ioan Fatu şi Nicolae Drăghici, lt. Gheorghe Tarta, Dumitru Stanoiu, slt.Constantin Boian şi Victor Neghina, sergenţii Oala Dumitru şi Militaru, soldaţii Colceag Aristică, Dumitru Schiau şi mulţi, mulţi alţii căzuţi la datorie, servindu-şi cu credinţă patria. Din păcate, sacrificiul lor suprem de sânge pentru ţară, nu şi-a găsit şi o dreaptă judecată în tratatele postbelice de pace, România rămânând pe mai departe fără teritoriile ei strămoşeşti-Basarabia şi Bucovina de Nord, intrate într-un mod samavolnic în componenţa imperiului sovietic, dar şi obligată nemeritat la plata unor mari despăgubiri pentru participarea sa în prima etapă a războiului, alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice. Iar ceea ce avea să urmeze după terminarea cumplitei conflagraţii mondiale este prea bine ştiut, România fiind abandonată de către marile puteri occidentale şi aruncată în sfera de influenţă a Moscovei, de aici şi obligaţia de a accepta fără şovăire instaurarea comunismului de factură stalinistă, ceea ce avea să afecteze grav independenţa şi rânduielile noastre interne, drepturile şi libertăţile democratice cetăţeneşti. Armata română (este vorba aici si de Regimentul 18”Gorj”) va suferi şi ea ample modificări în structură şi organizare, după o altfel de doctrină militară, specifică noilor mutaţii politice de sistem, dar marea unitate de trupe de la Târgu-Jiu va continua să rămână un pilon de nădejde al forţelor armate române în zona Olteniei de sub munte, remarcându-se printr-o pregătire asiduă, prin abnegaţie şi dăruire ostăşească, ridicându-se astfel la un înalt nivel al capacităţilor de luptă, evident luând ca model şi exemplul însufleţitor faptele de arme şi eroismul înaintaşilor-bravii ostaşi ai Regimentului 18 “Gorj’. În schimb astăzi, odată cu intrarea ţării noastre în Alianţa nord atlantică, starea de lucruri s-a modificat radical, serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat şi odată cu aceasta au dispărut şi o serie de mari unităţi militare (din păcate şi Gorjul este un exemplu) accentul punându-se doar pe armata de profesionişti, deşi ar fi fost atât de necesară menţinerea pentru cazurile de extremă-urgenţă şi apărare, cel puţin la nivelul reşedinţelor teritoriale judeţene a unor formaţiuni militare de forţă şi rezistenţă, în situaţii de legitimă apărare în faţa unor agresiuni venite din exterior. Or în astfel de împrejurări nefericite pentru ţară, serviciul militar obligatoriu impunându-se a rămâne o singură soluţie. În fine, cu o mare plăcere şi deosebită emoţie, am posibilitatea cu această ocazie să pun în evidenţă personalitatea unui brav general al armatei române-participant activ în al Doilea Război Mondial, în calitatea sa de tânăr militar aducându-şi prin faptele sale de voinţă, abnegaţie şi dragoste pentru glia străbună, respectul camarazilor şi comandanţilor săi. Este vorba de vrednicul şi neobositul în ale misiunilor ostăşeşti, ale artei şi istorie militare-generalul de divizie(r), prof.univ. Constantin Ispas, astăzi veteran de război, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani. Gorjean de-al nostru, născut la 23 august 1925 în satul Turcineşti- localitate limitrofă municipiului Târgu-Jiu, domnul general întruchipează în mod fericit chintesenţa calităţilor militarului român pentru care datoria şi onoarea pentru ţară să izvorăsc din adâncul inimii, transformate în pilde vii de dăruire, deopotrivă, pentru toate generaţiile, cu dragoste şi iubire faţă de neam şi glia strămoşească. Mereu prezent acolo unde misiunile oştirii trebuiau îndeplinite, a urcat cu sârg şi tenacitate toate treptele domeniului de activitate şi răspundere militară, de la copil de trupă, tânăr voluntar pe front, subofiţer şi ofiţer până la bine-meritatul grad de general, comandant de unităţi şi instituţii militare superioare. Pentru capabilităţile şi meritele sale deosebite a fost promovat şi în înalte funcţii de răspundere ale Statului major al armatei române, unde de asemenea, domnul general Ispas şi-a făcut cu prisosinţă datoria fără de ţară şi neam. Iar despre calităţile sale umane, despre cariera militară strălucită, inclusiv ca om de ştiinţă, vorbesc cu admiraţie şi recunoştiinţă camarazii domniei sale din armata română: col.(r) şi dr. în istorie Gheorghe Nicolescu, g-l.-ing. şi prof. univ.Virgil Dobrin, g-l. de brigada (r) Ion Danila, general de armată(r) Marin Dragnea, ş.a.m.d. Şi pentru că Gorjul său natal a dat de-a-lungul timpului României şi forţelor ei armate o pleiadă de vrednici şi iscusiţi generali, dar şi ofiţeri, subofiţeri sau simplu soldaţi, ce s-au jertfit eroic pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, domnul general C. Ispas, pătruns de spiritul datoriei şi respectului faţă de eroii neamului, a purces la o neobosită muncă de cercetare istorică, scoţând la lumină din documentele vremii, dar şi din mărturiile “nemuritorilor” şi urmaşilor acestora, adevăratele valori locale ale armatei române şi nu numai. Între atâtea altele, volumele sale, care creionează cât se poate de veridic destinul şi cariera militară a celor 150 de generali gorjeni, apoi “Vitejii Gorjului” cu cei 59 de cavaleri-eroi ai ordinului Mihai Viteazul, iar apoi Vitejii Gorjului, cu cei 59 de cavaleri-eroi ai ordinului Mihai Viteazul, iar de curând ieşit de sub tipar şi volumul “Misiune îndeplinită”, avându-i colaboratori de nădejde pe distinşii profesori universitari de la Universitatea “Constantin Brâncuşi”-Nicolae Brânzan şi Moise Bojincă, nu fac altceva decât să reconstituie spre memorie, cinstire şi credinţă personalitatea şi faptele de arme până la sacrificiul suprem, ale ostaşilor gorjeni, mereu hotărâţi pe câmpurile de bătălie pentru a-şi sluji cu devotament ţara şi poporul. Şi avem convingerea că domnia sa, un talentat şi brav cutezător în ale cercetării ştiinţifice şi scrisului, va avea puterea şi rigoarea de a continua în nobila sa chemare spre adevăr, activitatea publicistică, încheind cu un binemeritat succes şi deplină satisfacţie ceea ce şi-a propus de la un bun început, lucrarea-documentar “Nemuritorii”. Şi este foarte important acest lucru, pentru că aşa cum mărturisea în credinţa domniei sale, Onor –generalul C. Ispas “orice om cu suflet şi inimă de român, aceste evenimente istorice le purtăm în sânge, cu demnitate şi onoare şi le transmitem şi altora”. Aşadar la mulţi ani, cu sănătate şi să ne trăiţi, putere de muncă şi tot ceea ce vă doriţi pe mai departe, domnule General.
Vasile Irod
