PSD Gorj, cu ultimii şase candidaţi la înaintare

930

Organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat a prezentat, ieri, ultimul lot de şase candidaţi pentru alegerile locale din luna iunie. Este vorba despre candidaţii PSD la primăriile: Polovragi, Ţânţăreni, Roşia de Amaradia, Dragoteşti, Muşeteşti şi Plopşoru.

maria vasilescu tantareniEdilii care au deja vechime în funcţia de primar îşi doresc continuarea proiectelor începute în localităţile lor, precum şi îndreptarea atenţiei către tinerii şi vârstnicii din localitate cum este şi cazul primăriţei de la Ţânţăreni, Maria Vasilescu: “Închei al cincilea mandat şi trăiesc cu speranţa că-l voi obţine cu succes şi pe cel de-al şaselea. Deşi credeam că am cam terminat totul de făcut în comuna Ţânţăreni, am realizat că încă mai sunt proiecte în derulare şi altele pe care am de gând să le iniţiez. Toate şcolile sunt la standarde europene, drumurile toate sunt asfaltate în toate satele, deşi le-am luat de la zero, pe linie culturală am în lucru căminele culturale, am şi echipă de dansuri populare, am introdus alimentarea cu apă în sistem centralizat în toate satele comunei, actualmente am început canalizarea în satul Ţânţăreni şi am depus proiectul pentru satul Floreşti. Am introdus gaze în cele două sate mari ale comunei, celelalte două sunt mici au pădure aproape şi nu necesită alimentarea cu gaze naturale. La ora actuală, comuna Ţânţăreni arată ca un oraş, iar în mandatul următor trebuie să ne ocupăm mai mult de sufletul oamenilor. Dacă până acum am mers pe asfalt, apă, gaze, ceea ce face fiecare primar, trebuie să ne axăm mult să atragem investitori pentru a crea locuri de muncă, în special pentru tineri, să-i readucem în ţară, iar pe cei care mai sunt la ora actuală în comună să-i facem să rămână”.
vili pasare dragotestiDe asemenea, şi Vili Pasăre, edilul de la Dragoteşti, aspiră la un nou mandat, el fiind mai preocupat de actuala situaţie a Complexului Energetic Oltenia: “Sunt afectat mai mult ca unii din disponibilizaţii CEO pentru că noi trăim din taxele şi impozitele oamenilor, din deducerea suplimentară a CEO. Nu avem alte sume în momentul de faţă care ar putea să ne ajute, inclusiv pentru salarii. Şi la rău şi la bine sunt aproape de locuitorii comunei Dragoteşti şi îmi doresc mandatul cu numărul patru de primar”.

poetre grigorie plopsoruŞantier la Plopşoru
Un alt candidat PSD cu vechime la fotoliul de primar este Petre Grigorie, cel care îşi doreşte un nou mandat la Primăria Plopşoru. În prezent, se lucrează pe mai multe fronturi în comună, investiţiile fiind realizate atât cu fonduri europene, cât şi cu finanţare internă. “Mulţi se înscriu în cursă să fie primari, dar unul este ales şi cine îl alege ştie de ce. În prezent, comuna este un şantier în lucru, se execută sisteme de canalizare, am reabilitat şcolile şi am făcut tot ce am putut pentru a întreţine drumurile. După ce terminăm sistemul de canalizare, vom începe asfaltarea drumurilor. Comuna Plopşoru beneficiază de multe sisteme de utilităţi, avem apă potabilă în toate cele 11 sate, avem cereri de finanţare depuse pentru modernizarea drumurilor, cu fonduri europene deja am modernizat drumurile agricole şi forestiere. Voi face în continuare tot ce-mi stă în putinţă pentru a asigura cetăţenilor comunei utilităţile necesare şi de a le asigura serviciile oferite de primărie”, a declarat Grigorie.

gheorghe epure cand polovragiFiguri noi la primăriile din judeţ
Şefii PSD Gorj au prezentat, ieri, şi trei candidaţi care până acum nu au făcut cunoştinţă cu ceea ce presupune funcţia de primar, însă aceştia susţin că vor să aducă un suflu nou în localităţile unde candidează. La Polovragi, candidatul PSD este unul care ştie cum merg treburile într-o administraţie locală, lucrând în cadrul acesteia ca şi consilier superior de circa 23 de ani. “Lucrez în primărie de 23 de ani, sunt consilier superior, am experienţă în elaborare şi implementare de proiecte atât europene, cât şi cu finanţare internă. Am făcut echipă bună cu actualul primar şi cu toţi colegii din primărie şi consider că aceeaşi echipă pot face cu colegii şi cu noul Consiliu Local. Sunt proiecte care se implementează în prezent la Polovragi: modernizare de drumuri săteşti şi comunale, dar şi extinderea canalizării. În acelaşi timp pentru viitor, este necesară extinderea canalizării, alimentarea cu apă a unui cătun, îndiguiri de maluri, canalizare la Racoviţa, dezvoltare a infrastructurii turistice, atât spaţii de cazare, cât şi dezvoltarea de trasee turistice. Intenţionez să-mi dau mâna cu primarii din zonă şi să dezvoltăm proiecte integrate să putem valorifica ce avem acolo”, a spus candidatul Gheorghe Epure.
marinel dragan cand rosia de amaradiaÎn cazul comunei Muşeteşti, PSD Gorj îl are ca şi candidat pe Andrei Lican, consilier local, care a precizat că dacă va obţine un mandat de primar se va ocupa de reabilitarea tuturor unităţilor de învăţământ, a căminului cultural şi de asfaltarea tuturor uliţelor.
Pentru Primăria Roşia de Amaradia, PSD Gorj l-a scos la înaintare pe întreprinzătorul şi consilierul local Marinel Drăgan. “Vreau să mă dedic total cetăţenilor comunei, vreau să fiu primarul cetăţenilor, nu al partidului. Împreună cu ei, doresc să ducem toate idealurile pe care ei le propun, astfel vom ajuta şi partidul. Ca obiective ale mele pentru comună sunt infrastructura, drumurile şi şcolile, dar îmi doresc să demarez şi o acţiune cu redare a terenurilor în circuitul agricol”, a spus Drăgan.
andrei lican cand musetestiÎn cursul acestei săptămâni, liderii PSD Gorj vor organiza un Comitet executiv la care vor participa toţi candidaţii organizaţiei pentru alegerile locale din data de 5 iunie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here