Penitenciarul Târgu-Jiu şi-a deschis porţile condiţionat pentru un “savant” liberal

407
SANYO DIGITAL CAMERA

Deţinutul Emilian Frâncu, fostul primar PNL al municipiului Râmnicu Vâlcea, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a fost pus recent în libertate din Penitenciarul Târgu-Jiu, deşi pe 5 aprilie solicitase iar instanţei eliberarea sa condiţionară. Lui Frâncu îi fusese refuzată de către instanţa de fond solicitarea făcută în februarie către Judecătoria Târgu-Jiu, dar acesta a atacat soluţia la Tribunalul Gorj. Această instanţă decide astfel, la finalul lui martie, ca fostul edil să fie eliberat condiţionat, deşi a săvârşit doar jumătate din pedeapsă. Frâncu a reuşit însă să termine două cărţi după gratii, scrise în timp record şi dedicate jurnalismului, care au contribuit şi ele la eliberarea autorului.

În anul 2013, procurorii Direcției Naționale Anticorupție îl trimiteau în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emilian Valentin Frâncu (PNL), primar pe atunci al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru luare de mită. În martie 2014, Frâncu era condamnat la patru ani de închisoare cu executare fiind adus la Penitenciarul Târgu-Jiu pentru ispășirea pedepsei, loc în care s-a aflat până pe 24 martie a.c. De altfel, cu exact un an în urmă, fostul edil decide să dea din coate pentru a scăpa de o parte din pedeapsă şi se apucă de scris. Reuşeşte să înceapă prima carte dedicată jurnalismului. În august 2015, fostul primar se apucă să o scrie și pe a doua, în același domeniu. “Considerații generale privind statutul profesional al jurnalistului”, prima operă, este finalizată trei luni mai târziu, sub bagheta profesorului Alexandru Țiclea de la Universitatea Ecologică București. Două luni mai târziu, fostul primar dă gata și a doua sa lucrare, intitulată “Cenzura-obstacol în calea exercitării profesiei de jurnalist” care beneficiază de același coordonator. Din start, ex-primarul Frâncu, deţinut cu normă întreagă, și-a redus pedeapsa cu două luni de zile.

perchezitii-la-primaria-ramnicu-valcea-edilul-emilian-francu-retinut-de-dna-18451084Contestaţie cu final neaşteptat
În februarie, Frâncu, dotat cu cele două opere, cere să fie eliberat condiţionat. Îndeplinind toate condiţiile de eliberare înainte de termen, ex-edilul liberal a înaintat o solicitare instanţei Judecătoriei Târgu-Jiu, care s-a judecat în data de 23 februarie 2016. Surpriză mare însă pentru Emilian Frâncu. Deşi a ispăşit jumătate din pedeapsă, iar conform art.100 din Noul Cod Penal „în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani”, fostului edil din Râmnicu Vâlcea i-a fost refuzată eliberarea condiţionată. Însă, judecătorii i-au mai lăsat o portiţă de ieşire, luând decizia de a rediscuta situaţia lui Emilian Frâncu într-o altă şedinţă de judecată, în data de 16 martie 2016. “În baza art. 43 alin. 3 Cod procedură penală dispune reunirea cauzei înregistrate sub nr. 1898/318/2016 la dosarul nr.1673/318/2016. Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Frâncu Emilian Valentin, deţinut în Penitenciarul Târgu Jiu. Stabileşte termen pentru rediscutarea situaţiei petentului condamnat la data de 16.03.2016. Obligă petiţionarul condamnat la 30 lei cheltuieli judiciare statului Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.02.2016, la Judecătoria Tg-Jiu” – se arată în minuta instanţei Tribunalului Târgu-Jiu.
Frâncu face contestaţie, iar pe 24 martie are şi câştig de cauză. Instanţa îi admite contestaţia, desfiinţează sentinţa penală şi pe fond şi “admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 1117/2014 emis de Tribunalul Bucureşti. Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în sentinţa definitivă.

A vrut şi întreruperea pedepsei din motive medicale
Emilian Frâncu, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, acuzat de fapte de corupţie, ispăşeşte astfel la Penitenciarul Târgu-Jiu exact doi ani de detenţie. Asta, evident, după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis, în dosarul “Mită la Primărie”, să admită apelurile atât ale DNA, cât şi ale lui Frâncu, şi să-l condamne pe acesta la 4 ani de închisoare cu executare. Fostul deţinut fusese însă primar al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru doar 1 an de zile, el intrând în atenţia procurorilor DNA după ce a fost acuzat de un arhitect bucureştean că i-a solicitat 10% din valoarea unui contract atribuit de municipalitate în urma unui concurs de proiecte. Conform denunţătorului Sorin Dragoş Popescu, suma era de aproximativ 20.000 euro. În primă instanţă, după patru luni de arest preventiv, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea penală a inculpatului la patru ani cu suspendare, permiţându-i însă edilului să se întoarcă în funcţie până la o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
Imediat după ce a fost băgat după gratii, Emilian Frâncu a acuzat grave probleme de sănătate, el suferind o operaţie dificilă la coloană, iar condiţiile din penitenciar i-au agravat starea. De aceea, la începutul anului 2015, el a solicitat să-i fie întreruptă pedeapsa. Numai că, magistraţii au fost nevoiţi să amâne cauza de mai multe ori pentru că Penitenciarul Târgu-Jiu nu a prezentat instanţei raportul de expertiză medico-legală a lui Frâncu. În final, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis să-şi retragă el cererea, aşteptând eliberarea condiţionată. Aceasta a venit când se aştepta mai puţin, adică cu două luni înainte de alegerile locale, pe care Frâncu le poate urmări liber şi nu dintr-o celulă, alături de alţi zeci de condamnaţi.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here