18.9 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024

Arhive Zilnice: 4 aprilie 2016

Afacerist gorjean, încă o lună în arest

Magistrații Curții de Apel Brașov au prelungit, luni, arestul la domiciliu, cu încă o lună, pentru Remus Truică și prințul Paul, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. Avocații celor doi inculpați au declarat, la ieșirea din sala de judecată, că atât prințul Paul, cât și Remus Truică au făcut contestație la decizia magistraților, care se va judeca la...

Vezi cine va arbitra meciul Pandurii-Astra

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a desemnat pe Sebastian Colțescu să conducă partida de marți dintre Astra Giurgiu şi Pandurii, meci ce va începe de la ora 18.30. Alături de Colțescu vor mai fi și asistenții Radu Ghinguleac și Daniel Mitruți.

Accident grav la Cârbești

Evenimentul rutier a avut loc în această seară, la ora 19.40, pe raza localității Cârbești. În total, patru bărbați au fost răniți, iar unul dintre aceștia, fiind vorba despre conducătorul auto, se află în stare gravă. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. Autoturismul BMW s-a oprit pe plafon, cu roțile în sus, după ce șoferul în...

Ea este noua șefă de la Poliția Rutieră Târgu-Jiu

Adina Vasile a fost împuternicită să conducă Biroul Rutier Târgu-Jiu, pe o perioadă de trei luni, după ce fostul șef, Sergiu Posea, a ieșit la pensie. Până acum, aceasta a lucrat la Serviciul Rutier Gorj, ca inspector. Schimbări au fost făcute și la poliția Tismana. Detalii în ediția de mâine!

Grenadă la Urdari

Echipa pirotehnică a Detașamentului de Pompieri Tg Jiu s-a deplasat în comuna Urdari, sat Urdari, pentru asanarea teritoriului de muniții rămase neexplodate. A fost cercetat, ridicat, transportat și depozitat în vederea distrugerii ulterioare un corp de grenadă defensivă, fără focos. În perioada 01 – 04 aprilie 2016, echipajele profesioniste ale I.S.U. Gorj au fost solicitate şi au intervenit la 27...

Meciul decisiv al Energiei

Energia Târgu Jiu îşi va decide soarta miercuri. Baschetbaliştii gorjeni trebuie să învingă la Bucureşti pe Dinamo pentru a avea o şansă de la retrogradare. Condiţia ca Energia să rămână în Liga Naţională şi sezonul viitor este ca şi Timişoara să învingă la Piteşti.

Ce anunţă meteorologii pentru perioada 04-18 aprilie

În Oltenia, până sâmbătă, 9 aprilie, vremea va fi foarte caldă, iar cele mai mari temperaturi diurne se vor înregistra la mijlocul acestui interval, când media maximelor termice va fi de 26...27 de grade. Duminică, 10 aprilie, valorile termice vor deveni normale pentru această perioadă, apoi se va încălzi din nou, dar nu la medii de peste 23 de grade....

[GALERIE FOTO] Protest în Piața Prefecturii

Aproximativ o sută de persoane protestează, în acest moment, în Piața Prefecturii Gorj. Acțiunea a început la ora 12.00 și se va încheia la ora 14.00. Mulți dintre protestatari dețin cabane la Rânca și sunt nemulțumiți de condițiile din zona montană, solicitând sprijinul autorităților județene pentru dezvoltare. Lista cu revendicări a fost înaintată prefectului Gheorghe Paraschivu. Administratorii de cabane...

Lansare de album pentru ”Mugurașii Gorjului”

Joi după-amiază, în amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu, se va desfășura un spectacol de muzică și dansuri populare în cadrul căruia va fi lansat albumul ”Au înflorit Mugurașii” al grupului vocal ”Mugurașii Gorjului”, condus de prof. Cristina Olteanu.

Victor Ponta, la DNA!

Fostul premier Victor Ponta a fost astăzi la sediul DNA Ploiești, unde a fost citat să se prezinte pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pe cauțiune.

Prins muncind la negru

O persoană fără forme legale de angajare a fost prinsă muncind la negru în domeniul zootehniei pentru un angajator din comuna Urdari. În consecinţă, angajatorul cu pricina a fost sancţionat contravenţional de către inspectorii ITM Gorj cu 10.000 lei.

20 de angajați Minprest, în față la CEO pentru explicații de la Ciobotărică

Mai mulți angajați ai Minprest Serv care se tem de disponibilizările colective care se vor aplica de săptămâna aceasta, se află cum în fața sediului CEO deoarece doresc o întrevedere cu managerul interimar. Angajații au cedat terenuri companiei și susțin că dacă vor dați afară vor bloca terenurile respective. Printre nemulțumiții de la CEO se află în general persoane...

Sărbătoarea de la Drăgoieni, anulată

Serbarea câmpenească din Dumbrava Drăgoieni, organizată anual la data de 1 mai de către autorităţile târgujiene, se va anula în acest an şi asta datorită faptului că, la aceeaşi dată, creştinii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului.

Caravana Docuart, la Târgu-Jiu în perioada 8-9 aprilie

Caravana Docuart face următoarea oprire la Târgu Jiu. 
Cea de-a treia ediție a Caravanei Docuart ajunge cu proiecții de film documentar românesc la Cinematograful Sergiu Nicolaescu din Târgu Jiu, în zilele de 8 și 9 aprilie.

Prins în club cu briceagul în buzunar

Un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal, în urma unui control efectuat de polițiști, sâmbătă seara, în localul de manele ”The Club”, din municipiu. Oamenii legii au depistat în buzunarul acestuia un briceag. ”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a...

Sindicaliştii spun NU actualelor criterii de disponibilizare pentru angajaţii Minprest

Criteriile de disponibilizare dorite de administraţia Minprest pentru cei 500 de salariaţi ai unităţii, care trebuie trimişi în scurt timp acasă, nu sunt acceptate de către toţi sindicaliştii subunităţii CEO. De altfel, printr-o adresă transmisă Minprest Serv, Sindicatul Lignitul “Oltenia” îi atrage atenţia managerului Gabriel Giorgi, că principiul “ultimul venit, primul plecat” ar trebui să fie primul aplicat pentru...

UMC Husnicioara, trei luni în şomaj tehnic fără negociere

Cei aproximativ 600 de mineri ai Unităţii Miniere de Carieră Husnicioara din Complexul Energetic Oltenia (CEO) au intrat, şi ei vineri, în şomaj tehnic pentru trei luni, urmând să fie plătiţi cu 75% din salariu în acest interval de timp. Această situaţie se datorează, mai ales, expirării contractului unităţii cu Termocentrala Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare,...

A ars în propria-i locuință

O bătrână din Târgu Jiu și-a pierdut viața la sfârșitul săptămânii trecute, după ce focul i-a cuprins casa, iar ea nu s-a mai putut salva. Maria Bârnea avea 63 de ani și locuia singură pe o prelungire din zona străzii Luncilor. Un bărbat care se întorcea noaptea de la muncă a fost cel care a dat alarma, trezindu-i pe...

Candidatul PND Rovinari vrea să motiveze şi să stimuleze elevii din oraş

Ştefan Delcea, candidatul PND Rovinari la fotoliul de primar, vrea să implementeze, în viitorul apropiat pentru comunitate, proiecte interesante, menite să scadă absenteismul şcolar, să crească interesul elevilor pentru învăţătură şi să-i ajute chiar şi pe părinţii acestora să-şi trimită cu mai multă uşurinţă copiii către unităţile de învăţământ din oraş. Preşedintele PND Rovinari crede că elevii pot fi...

Finul lui Toni Greblă, arestat în Capitală

Omul de afaceri Ion Bîrcină a fost arestat preventiv, vineri, de judecătorii de la Tribunalul București, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la aproximativ trei milioane euro. Inițial, în urma celor 23 de percheziții efectuate, joi, la sediul firmei de pază G4S Secure Solutions și la mai multe puncte de lucru în: București, Constanța și în...

Protest Greenpeace la Runcurel

Activiști de mediu de la faimoasa organizație Greenpeace și localnici din satul Runcurel, comuna Mătăsari, au protestat, ieri, în apropiere de cariera care riscă să înghită peste câteva săptămâni întreg satul pentru a face loc exploatării rezervelor de lignit de aici. Sătenii au primit sprijinul celor de la Greenpeace de mai mult timp, activiștii de mediu dând deja în...

Angajări la 11 posturi de Poliție din Gorj

Inspectoratul de Poliție al județului Gorj angajează 11 agenți de ordine publică din rândul civililor. Înscrierile pentru recrutările din sursă externă, privind acoperirea deficitului de personal, au început vineri și se vor încheia pe 8 aprilie. Cele 11 posturi disponibile sunt pentru localitățile: Runcu, Samarinești, Bolboși, Borăscu, Dragotești, Mătăsari, Slivilești, Crușeț, Logrești, Alimpești și Roșia de Amaradia. Concursul va...

Transalpina se deschide de Paști

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunţă participanţii la trafic că, din cauza căderilor masive de zăpadă în ultimele zile, circulația rutieră pe DN 67C pe sectorul de  drum cuprins  între  km  34+800  ‘km  67+400,  Rânca    -  Obârșia  Lotrului  rămâne  închis  până  la  data  de 30.04.2016. Astfel, Transalpina se va deschide, oficial, de Paști. „Drumul Regelui”...

O manifestare culturală de excepţie: „Brâncuşi – dincolo de timp”

Miercuri, 16 martie 2016, la 59 de ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Filiala Târgu-Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Complex Anna Events au organizat la Târgu-Jiu o amplă manifestare culturală, sub...

Obezitatea afectează 13 procente din adulți

Aflată în plină expansiune la nivel mondial, obezitatea afectează în prezent aproape 650 de milioane de adulți sau 13 la sută din populația mondială adultă, putând ajunge la 20 la sută până în anul 2025 dacă ritmul actual al răspândirii acestei epidemii continuă, potrivit unui studiu publicat, vineri, într-o revista medicală britanică. Și în județul nostru, statisticile Direcţiei de...

Primăria Bustuchin angajează poliţist local

Primăria comunei Bustuchin organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă, de poliţist local, clasa III, gradul profesional debutant din cadrul Compartimentului Poliţia Locală, din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Bustuchin. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu...

Biserica mare şi cimitirul din Vâneaţă,1860 (III)

Cu trecerea timpului a fost nevoie de o biserică mai încăpătoare, cea din Căleşti, de lemn, fiind prea mică pentru un sat destul de mare din această zonă. A fost ales un loc în mijlocul satului, la baza dealului Carpini, unde a fost construită o biserică mare, cu zid gros de 1 m., cu temelie de sâgă, cu cimitir în...

Despăgubiri după o bătaie la cârciumă

Doi tineri din Târgu-Jiu care au fost condamnați anul trecut și penal pentru faptele lor au fost obligați acum de Curtea de Apel Craiova să își despăgubească victima cu zeci de mii de lei după ce i-au aplicat o corecție soră cu moartea în toamna lui 2014. Constantin Tufan și Dumitru Alexandru Stanciu au devenit buni de plată către...

Peste 4.000 de fermieri gorjeni au depus deja cererea unică de plată

La o lună de zile de la demararea campaniei de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă pentru 2016, fermierii gorjeni au fost receptivi, au respectat programările şi s-au prezentat pentru a depune cererile. Potrivit conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, peste 4.000 de fermieri au depus deja cererea unică de plată. Fermierii gorjeni au...

Competiție națională de traduceri

S-a dat startul înscrierilor pentru cea de-a XIII-a ediție a Concursului Național de Traduceri “Corneliu M. Popescu”, competiție școlară destinată elevilor pasionați de studiul limbilor străine. Ediția 2016 a concursului se va desfășura în data de 28 mai, la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Proba scrisă de la Vaslui se va desfășura pe cinci secțiuni: limba franceză, limba engleză,...

Delia a făcut show de 200.000 euro la Sala Palatului

“Welcome to Deliria”, spectacolul anunţat de cântăreaţa Delia încă de acum câteva luni, a fost unul de zile mari. Prima parte a acestuia a avut loc, sâmbătă seară, la Sala Palatului, iar soţia târgujianului Răzvan Munteanu şi-a adus fanii la delir, aşa cum s-a numit şi întregul show. Pe scenă au urcat 16 dansatori, la spectacol au lucrat peste...

Energia, pe loc retrogradabil!

Cu doar o etapă rămasă din sezonul regulat, după ce baschetbaliștii Energiei au pierdut și la Timișoara, echipa gorjeană este pe loc retrogradabil și doar o minune o mai poate scoate de acolo. Ceea ce era de așteptat să se întâmple, s-a petrecut. De fapt, nimic nu a fost întâmplător, dar despre ceea ce a dus la dezastrul Energiei din...

Luna martie a adus noi premii la olimpiadele școlare pentru Liceul de Arte

Lotul elevilor olimpici ai Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, specialitatea muzică, s-a întors, din nou, victorios de la etapa zonală a olimpiadei instrumentale, desfășurată în acest an la Craiova, în cursul lunii martie 2016. Au participat la această competiție elevii cei mai talentați și cel mai bine pregătiți din regiune Oltenia, înglobând județele: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți,...

Pandurii încă mai visează la titlu

Răzvan Stanca este cel pe care Edi Iordănescu l-a trimis în poartă în debutul sezonului de primăvară și cel care se află și acum între buturile echipei, semn că l-a mulțumit pe tehnician cu evoluțiile sale. Goalkeperul pandur spune că eșecul contra Stelei este în continuare resimțit în vestiar, dar cel mai bun remediu ar fi o victorie contra...

Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu

Proiectul meu de cercetare verticalizată şi orizontalizată pe cât s-a putut dedicat fenomenului pe care l-am botezat, neexagerat (şi neadmiţând a fi ironizat de-a surda – n.m., I.P.B.) defel/ deloc se află acum în etapa de recuperare, de completare, de rotunjire teoretico-hermeneutică, la baza tratatului „Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu” stând simultan transdisciplinaritatea şi noua paradigmă a transmodernismului...

Parcare de 55.000 de lei în cartierul Plopilor

Primăria Târgu-Jiu va cheltui în acest an suma de 55.000 de lei pentru amenajarea parcării la blocul 200 A din cartierul Plopilor. Suprafaţa ce va fi supusă amenajării este de 252 mp, iar durata de execuţie a lucrărilor din momentul debutului acestora va fi de 6 luni. Investiţia se va face cu fonduri strict de la bugetul local, proiectul făcând...

Concurs pentru elevii de gimnaziu și liceu

Elevii din clasele V-XII sunt invitați să se înscrie la cea de-a VII-a ediție a concursului național ”Unitate în diversitate”. Competiția se va desfășura în mai, iar cei interesați se pot înscrie până la sfârșitul acestei luni. ,,Unitate în diversitate” este un proiect ce și-a propus drept scop educarea tinerilor în vederea cunoașterii istoriei, instituțiilor, simbolurilor, politicilor economice și legislației...

UCB Târgu-Jiu, în Registrul Matricol Unic

Date referitoare la peste 70.000 de studenţi din anul I de studii din ciclurile de licenţă şi master au fost înregistrate în Registrul Matricol Unic (RMU), potrivit Ministerului Educaţiei. Acestea au fost importate de 55 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 38 de universităţi din sectorul public. Între acestea se regăsește și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Potrivit Ministerului...

Ca la noi, la nimeni – „Guvernul meu” – balast pentru Iohannis şi PNL!!!

La Palatul Victoria, mai toţi membrii Cabinetului Bizar Tehnocrat îşi bat joc de ţară, făcând declaraţii şi gafe pe întrecute. Guvernul Dacian Julien Cioloş fuse aburcat total nedemocratic la putere pentru că preşedintele Klaus Werner Iohannis şi-a dorit „Guvernul meu”, nu al României sau al PNL, cum promisese, ci unul clocit la Bruxelles din funcţionari mărunţi, detaşaţi la Bucureşti...

De ziua automobiliștilor

În ziua de 5 aprilie 2016, Automobil Clubul Român va sărbători 112 ani  de prestigioasă activitate, care aproape că se împletește cu existența și evoluția automobilismului în România. În urmă cu 112 ani, în Salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București, un grup semnificativ de personalități ale vieții economico-sociale, în frunte cu prințul George Valentin Bibescu, a hotărât și...

Lucrări în regim de urgenţă la Logreşti

Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a anunţat la finele săptămânii trecute faptul că vor fi executate lucrări în regim de urgenţă în zona Logreşti-Moşteni. Alunecările de teren din zona localităţii Logreşti, accentuate în cursul săptămânii trecute, i-au făcut pe şefii din SGA să ia decizia demarării unor intervenţii de urgenţă, care va avea scopul evitării blocării albiei...

Noi cursuri de formare profesională, derulate de AJOFM Gorj

Pentru luna aprilie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează patru cursuri de formare profesională: bucătar; operator introducere, validare şi prelucrare date; frizer, coafor, manichiură, pedichiură; agent de securitate. La aceste patru programe de formare profesională este aşteptată o prezenţă de 100 de persoane. Gorjenii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sunt obligaţi să participe la programele...

La mulți ani, maestre!

Ninel Geică, descoperitor și șlefuitor a zeci de talente ale sportului cu mănuși, a schimbat prefixul în acest weekend, antrenorul gorjean trecând de borna de 60 de ani cu multă voie bună, în sala de sport, alături de soție, și ea antrenoare, și înconjurat de zeci de sportivi de toate vârstele. Anii trecuți și stresul de pe marginea ringului i-au...

Primăvara a venit cu premii la bibliotecă

Zeci de elevi de la mai multe școli din municipiul Târgu-Jiu au fost premiați vineri, 1 aprilie, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”, ca urmare a participării la concursul de engleză organizat de instituție. Concursul respectiv, ”Engleza pentru cei mici”, se află la prima ediție și s-a desfășurat în perioada 1 – 25 martie. Ideea organizării acestui...

Concurs de muzică și dans popular, la Târgu-Jiu

Sala Cercului Militar din Târgu-Jiu va răsuna, luna aceasta, de cântec și joc. Asta deoarece va găzdui ediția 2016 a Concursului Județean de Muzică Populară Instrumentală și Vocală și Dansuri Populare ”Doină, doină, cântec dulce”. Ediția 2016 a Concursului Județean ”Doină, doină, cântec dulce”, organizat de Palatul Copiilor Târgu-Jiu, se va desfășura în data de 12 aprilie, începând cu orele...

Furnizorii de servicii medicale, așteptați la CJAS Gorj

Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din judeţul nostru sunt aşteptaţi la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj pentru a-şi depune documentele necesare în vederea prelungirii valabilității contractelor pentru trimestrul II 2016. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj anunță toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din judeţul nostru că sunt...

Zeci de cadre didactice și-au depus dosarele pentru pretransfer

Inspectoratul Școlar Județe-an (IȘJ) Gorj a afișat, vineri, lista cu punctajele obținute de cadrele didactice care și-au depus dosarele pentru etapa de pretransfer consimțit între unități de învățământ de anul acesta. În total, anul acesta și-au depus dosarele pentru a participa la etapa de pretransfer consimțit 63 de cadre didactice, titulare atât la școli din județul Gorj, cât și din...

Iubitorii muntelui, invitați să petreacă sărbătorile pascale la Rânca

Peste doar patru săptămâni, creștin-ortodocșii sărbătoresc Învierea Domnului. Deja cabanierii din stațiunea montană Rânca au pregătit ofertele pentru sărbătorile pascale, iar unii dintre iubitorii muntelui și-au și rezervat sejurul de Paști. Propietarii spațiilor de cazare din Rânca au pregătit ofertele de Paşte. Mai este o lună până la sărbătoarea respectivă, iar primii clienți au apărut deja. În stațiune există şi...

Mobilizare la DSP pentru vaccinarea ROR

Ministerul Sănătății a cerut, vineri, tuturor direcțiilor de sănătate publică mobilizarea, în regim de urgență, pentru desfășurarea campaniilor de imunizare cu vaccin împotriva rubeolei-rujeolei-oreion (ROR), în contextul apariției unui focar de rujeolă cu 79 de cazuri confirmate în județele Bistrița și Cluj. Ministerul Sănătății face apel la personalul medical din teritoriu implicat în procesul de vaccinare al copiilor și...

Personal nou la Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Gorj

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Dunăre-Jiu, Unitatea de Administrare Gorj din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a cinci posturi contractuale de execuţie vacante, de muncitori calificaţi, la Compartimentul Personal Exploatare, astfel: muncitor calificat I - 4 posturi; muncitor calificat IV. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant,...

Gorjean celebru, alături de Michael Bolton

Celebrul solist fost “Talisman”, Tavi Colen, a făcut furori, la finele săptămânii trecute, printre fanii săi de pe reţelele de socializare după ce a postat o fotografie în care apare alături de artistul internaţional Michael Bolton. Pe numele său din buletin Silviu Octavian Călugăru, acesta a dorit să le arate fanilor şi prietenilor virtuali stima pe care i-o poartă...