Transalpina se deschide de Paști

636

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunţă participanţii la trafic că, din cauza căderilor masive de zăpadă în ultimele zile, circulația rutieră pe DN 67C pe sectorul de  drum cuprins  între  km  34+800  ‘km  67+400,  Rânca    –  Obârșia  Lotrului  rămâne  închis  până  la  data  de 30.04.2016. Astfel, Transalpina se va deschide, oficial, de Paști.

„Drumul Regelui” sau Transalpina, conform denumirii oficiale, este şoseaua cea mai înaltă din România (DN 67 C). Aceasta urcă din Novaci (500 m), trece prin Rânca (1.579 m) şi atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 m, pentru a ajunge la Obârşia Lotrului (1.361 m) şi de acolo se continuă până la Sebeş. Odată devenită accesibilă, Transalpina este mândria autorităţilor locale, dar şi a tuturor gorjenilor.
În toamna anului trecut, Transalpina a fost închisă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Deși mulți se așteptau ca în cursul acestei luni circulația rutieră să fie reluată, oficialii CNADNR au decis să redeschidă „Drumul Regelui” la începutul lunii mai. “Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunţă participanţii la trafic că, din cauza căderilor masive de zăpadă în ultimele zile, circulația rutieră pe DN 67C pe sectorul de drum cuprins între km 34+800‘ km 67+400, Rânca – Obârșia Lotrului rămâne închis până la data de 30.04.2016. Astfel, Transalpina se va deschide, oficial, de Paști”, se arată într-un comunicat al CNADNR. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro.

Traseu de maxim patru ore
Iniţial, această şosea a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de „Drumul Regelui”.
Transalpina este parcursă pe traseul Sebeş – Şugag – Obârşia Lotrului – Rânca – Novaci într-un timp de aproximativ 3 – 4 ore.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.