Am înțeles, încă de mic, efectul minciunii în relaționarea cu oamenii, observând lumea dimprejurul meu. Fie că era vorba de sat, înainte de școală sau în vacanțe, fie că era vorba de oraș, oamenii se foloseau unii de alții în diverse forme și, spre mirarea mea de atunci, victimele își dădeau întregul concurs, le acordau întregul sprijin celor care îi persecutau în diverse forme. Lucrurile aveau o firavă tendință de echilibru doar când efectele acestei interacțiuni deveneau prea greu de suportat de una dintre părți. Până atunci, nici măcar victimele nu doreau adevărul, preferau iluzia și minciuna. Mai mult, luau instantaneu partea agresorului înaintea oricui le-ar fi semnalizat dezastrul din trecut și/sau din prezent sau poate, ca proiecție, doar pericolul în care se află pentru viitor. Adică, pe scurt, știu de foarte multă vreme că există o vocație de victimă, precum există și una de prădător. Prădătorii, mai ales cei proști, practică un continuu exercițiu de autovictimizare. Unii cu metodă, alții ca instinct de camuflare. Așa că înțeleg și eficiența politică a acestui mecanism social…
Evident, politica din România este accentuat gregară, rudimentară, făcută, în imensa ei majoritate, de oameni inepți moral și chiar intelectual, dar foarte eficienți în relația cu proștii, cu inconștienții, cu cei lipsiți de orice fel de analiză a realității. Din acest motiv, în partidele politice din România este și toată adunătura societății, pleava morală, pentru că genul acesta de oameni simte instinctiv nevoia de a parveni, nevoia de a te folosi de ceilalți, de sistem și de mecanismele puterii. Ei observă cât este de simplu să trăiești pe spatele altora și, în consecință, vor să paraziteze degrabă tot ce este posibil pentru a-și face lor înșiși viața cât mai ușoară, înțelegând, atât cât îi poate duce pe ei capul, că acesta este rostul vieții și poate chiar al “potențialului“ lor. Iată de ce avem acest spectru de politicieni în toată România, iată de ce există această aglomerație în sediile partidelor! Cu cât un partid are un procent mai mare de încredere, cu atât are în sedii o mai mare îmbulzeală. Nu este vorba aici câtuși de puțin de corectitudinea relației matematice dintre cele două aspecte. Cum este și de așteptat, aspiranții la putere sunt mereu excedați de treburi și de lucru în slujba oamenilor slabi… Aceștia din urmă au subconștient nevoie de minciună, precum au nevoie de hrană, deși, în mod conștient, nu vor să recunoască această evidență și, aparent, i se opun. Dacă ar proceda altfel, ar însemna să își recunoască boala și, implicit, cu mult mai greu, să înceapă un proces al vindecării. Un foarte mare procent din populație este prizonier mai mult sau mai puțin acestei stări de fapt, care este, în realitate, o manifestare patologică în mai multe dimensiuni. Acești oameni nu sunt deloc greu de recunoscut, chiar propria viață le este dovada, adevărul în care se află. Plină de înfrângeri și de, bineînțeles, dependențe. Exact invers de cum ar trebui procedat, devin foarte toleranți și, în cele mai multe cazuri, sunt însăși toleranța.
Pentru că minciuna i-a ajutat să se mintă în primul rând pe ei înșiși, pentru că i-a încurajat de-a lungul timpului, pentru că i-a făcut mai optimiști în dezastrul care i-a înconjurat, “ferindu-i“ de realitate și de efectele ei evidente, mint, la rândul lor, cu ușurință, au chiar un confort al minciunii și un atașament emoțional. Sunt experți, mai ales, în minciuna prin omisiune, care, cred ei, te ferește de situația de a minți propriu-zis. Și în acest caz, ei creditează formalul a fi mai important ca fondul, ca adevărul, de fapt.
Este îndeobște foarte cunoscut că adevărul este o forță pentru foarte puțini dintre oameni, pe cei mai mulți îi arată cine sunt de fapt, pe alții îi rănește, vădindu-le pur și simplu nevolnicia în care se găsesc, vulnerabilitatea și felul în care vor în continuare să trăiască. Adevărul, în ziua de azi, nu se mai rostește. De mărturisit, nici vorbă. Cu predilecție, se deduce. Astfel, un întreg patrimoniu moral și intelectual al omului este abuzat de aparente analizeze psihologice, făcute în relație cu copilăria primară, cu poziția astrelor, cu zodiile și cu predispozițiile decise de ora la care te-ai născut. Dar nimic despre adevăr, despre cauze și despre efecte reale. Astfel, oamenii își consumă viața fugind chiar de adevărurile ei. Unii aleargă cu spor, alții au handicapuri inclusiv în acest tip de deplasare. Toate aceste neajunsuri, care sunt inclusiv de natură etică, sunt practicate masiv dintr-o predilecție pentru înțelesurile ușoare, pentru gândiri schematice și foarte ofertante ca răspuns imediat, simplist, evitând esențialul, că fiecare om, indiferent de nivelul său intelectual sau de nivelul dezvoltării este un univers, care nu poate fi în nici un fel îngrămadit meschin în rețete de gândire și în formule schematice.
Devenirea spirituală este strict personală, nu poate fi copiată și nici împrumutată de la altcineva, ea se desfășoară strict în particularitățile subiectului. Este adevărat, de la un anumit nivel încolo, intervine Dumnezeu, persoanei rămânându-i obligația de a oferi un spațiu prielnic, de obicei jertfelnic, pentru această acțiune a lui Dumnezeu în propria Lui creație. Bănuiesc că este mai simplu acum să înțelegeți de ce politica din România are efectele pe care le vedem cu toții și va duce inevitabil la distrugerea țării? Dacă nu, voi aduce și alte explicații în următoarele două intervenții.
Marius Marian Șolea
