Furtul masiv de fier, parţial soluţionat!

340

furt CE TurceniUn angajat al Complexului Energetic(CE) Turceni a ajutat doi bărbaţi să fure peste 16 tone de deşeuri feroase din incinta societăţii. Asta au depistat anchetatorii, după ce încă de dinainte de sărbătorile pascale au cercetat această infracţiune cu rădăcini adânci.

Cei trei suspecţi au fost reţinuţi ieri pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore. Cantitatea de deşeuri din fier, evaluată la suma de 18.000 lei, a fost indisponibilizată încă din aprilie de oamenii legii.

furt CE TurceniPoliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni şi cei ai Postului de Poliţiei Brăneşti, în timp ce acţionau pe raza localităţii Brăneşti, pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri, în luna aprilie, au oprit pentru control un autotractor ce tracta o semiremorcă, ansamblul de vehicule fiind condus de către un bărbat de 38 ani, din comuna Turburea. Având în vedere că persoana în cauză transporta deşeuri de fier vechi, poliţiştii i-au solicitat să prezinte documentele legale de provenienţă. Conducătorul auto a prezentat un aviz de însoţire în care se menţiona că transportă pentru o societate comercială din judeţul Dolj, cantitatea de 7.740 kg fier vechi. Existând suspiciuni cu privire la cantitatea reală de material feros existent în semiremorcă, s-a procedat la recântărirea acesteia. Cu această ocazie, oamenii legii au constatat că, în realitate, este transportată cantitatea de 23.840 kg. Având în vedere că transportatorul nu deţinea documente prin care să ateste provenienţa celor 16,1 tone de deşeuri feroase, precum şi neconcordanţele apărute în declaraţiile acestuia, poliţiştii au dispus indisponibilizarea acestei cantităţi de deşeuri.

Pentru a îngreuna ancheta, au minţit în legătură cu provenienţa fierului

Pentru stabilirea provenienţei celor peste 16 tone de deşeuri din fier, cercetările au fost preluate de către poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj. Pe parcursul cercetărilor efectuate de către ofiţerii de investigarea fraudelor s-a stabilit că şoferul tractorului şi un doljean de 32 de ani, din municipiul Craiova, cu complicitatea unui angajat al CE Turceni, au sustras din incinta unităţii, cantitatea de 16.100 kg fier vechi, evaluată la suma de 18.032 lei, pe care urmau să o comercializeze la o societate de achiziţii deşeuri feroase din judeţul Dolj. Pentru a îngreuna urmărirea penală, cei doi suspecţi l-au contactat pe P.I., de 30 de ani, din comuna Plopşoru, care a declarat, în fals, că deşeurile îi aparţin şi provin din dezmembrarea unei semiremorci. Ieri, ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore a celor trei suspecţi. Şoferul şi doljeanul sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar P.I., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. „Cele trei persoane au fost reţinute de către poliţiştii de Investigare a fraudelor, fiind suspectate de implicarea în sustragerea a peste 16 tone de deşeuri de fier vechi. Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit faptul că respectiva cantitate de deşeuri feroase a fost sustrasă de către doi dintre suspecţi, cel de-al treilea încercând ulterior să zădărnicească aflarea adevărului, în sensul că a declarat că fierul vechi îi aparţine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică. Poliţiştii au prezentat pe cei trei suspecţi, în cursul zilei de ieri, cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here